Anulare act administrativ . Decizia 2402/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR -

ROMANIA

CURTEA DE APEL

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2402

SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Petrovici Cristina

JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura

JUDECĂTOR 3: Ion

GREFIER:

*************

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul - pârât LOCAL AL COMUNEI împotriva sentinței civile nr. 1363 din data de 6.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimatul - reclamant PREFECTUL JUDEȚULUI

La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns recurentul - pârât LOCAL AL COMUNEI, prin avocat, cu delegație la dosar, lipsind intimatul - reclamant PREFECTUL JUDEȚULUI

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Se depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 Ron și timbrul judiciar de 0,15 Ron.

Recurentul - pârât, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând in contractul de asociere din data de 20.08.1992, actul adițional, contractul de cesiune părți sociale.

Apreciind proba cu înscrisuri concludentă și pertinentă, Curtea o încuviințează și o administrează in ședință publică.

Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza in stare de judecată acordând cuvântul pe recurs.

Recurentul - pârât, prin avocat, solicită în temeiul art. 304 pct. 9. admiterea recursului, modificarea sentinței atacate in sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.

Criticile invocate de către apărător vizează interpretarea în mod arbitrar, de către instanța de fond, a dispozițiilor comerciale cu privire la efectele dizolvării unei persoane juridice. De asemenea, instanța nu a constatat că sumele ce urmau să fie recuperate de către recurenta - pârâtă nu reprezintă creanțe bugetare ci doar venituri extrabugetare. Totodată nu s-a motivat în ce constă nelegalitatea adoptării hotărârii de către Consiliul Local. Arată că în mod greșit Instituția Prefectului nu a apreciat legalitatea actelor emise de către Primărie raportat la prejudiciul adus comunității ori interesului general.

De asemenea, nu s-a reținut că dreptul recurentei - pârâte era deja prescris. În ceea ce privește hotărârea adoptată de către Consiliul Local solicită Curții a constata, raportat la Legea nr.215/2001, că au fost respectate procedurile, proiectul de hotărâre având la bază referatul Biroului Financiar, Raportul Secretarului Comunei și avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA


Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B sub nr-, reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI I în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, a solicitat anularea hotărârii nr.44/11.12.2008 emisă de catre pârât.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că hotărârea contravine dispozițiilor legale, având în vedere că s-a dispus radierea debitelor restante constând in impozite, taxe locale și majorări de întârziere datorate de se SERVICII SRL.

În drept, reclamantul a invocat dispozitiile legii nr.554/2004 și legea nr.31/1990.

Pârâtul a formulat întîmpinare prin care a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că s-au respectat toate procedurile privind adoptarea unei hotărâri a consiliului local, iar societatea se SERVICII SRL se află în dizolvare judiciară, astfel că societatea nu mai exista,iar debitele acesteia nu mai pot fi recuperate.

Prin sentinta civila nr.1363/06.04.2009,instanta a admis actiunea si a dispus anularea hotararii atacate.

Pentru pronunta acesta solutie,Tribunalul a retinut ca,din expunerea de motive a hotatarii supuse cenzurii instantei,singurul motiv pentru adoptarea acesteia l-a constituit faptul ca societatea se afla în dizolvare judiciara.

Or,în conditiile în care patrimoniul societatii exista pana la lichidare,pârâtul avea obligatia de a se înscrie la masa credala,cu ocazia lichidarii judiciare,în vederea recuperarii debitelor,iar nu sa dispună scutirea societatii de la plata debitelor.

Impotriva sentinței civile nr. 1363/06.04.2009 a formulat recurs pârâtul,criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În motivare,recurentul a aratat ca instanța de fond nu a avut in vedere dispozițiile comerciale în ceea ce privește efectele dizolvării unei persoane juridice.

Mai mult, instanța nu înțeles, deși recurentul a solicitat depunerea inscrisului intitulat Contract de Asociere in, încheiat intre Consiliul Local și Servicii, că sumele ce urmau a fi recuperate de autoritatea publică nu reprezintă creanțe bugetare, taxe și impozite locale, ci doar venituri extrabugetare asociate celor din chirii.

De asemenea, instanța de fond nu a lămurit și motivat, in ce constă nelegalitatea adoptării acestei hotărâri de către Consiliul Local, deși, cu ocazia judecății au fost depuse inscrisuri (avizele de specialitate ale comisiilor din cadrul Consiliului Local ), toate indicând nerespectarea legii.

Mai mult, dacă am fi analizat scadența la care ar fi trebuit plătite sumele, dreptul institutiei este prescris, in raport de termenul general de prescriers de 3 (trei) ani și nu 5 (cinci) ani, intrucât debitele, așa cum am mai arătat, nu sunt înscrise in categoria creanțelor bugetare.

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate,Curtea constata ca este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Hotararea nr. 44/11.12.2008 a Consiliului Local s- aprobat radierea debitelor restante constand in impozite, taxe locale si majorari de intarziere datorate de NARA SERVICII, catre Primaria.

Rezulta așadar,contrar asertiunilor recurentului,ca debitele radiate privesc taxe,impozite si majorari de întarziere.

Din expunerea de motive a hotararii anterior mentionate,se precizaza ca masura luata este justificata de împrejurarea ca societatea de află în dizolvare judiciara.

Or,în conformitate cu art.237 alin.6 din Legea 31/1990(6) La data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi.

Împrejurarea ca societatea se află în dizolvare,nu îndreptățeste concluzia recurentului pârât în sensul ca societatea nu mai exista,persoana juridica încetandu-si existenta doar ca urmare a radierii societatii din registrul comertului.

Consiliul local,astfel cum în mod judicios a retinut si instanta de fond,avea obligatia de a face demersuri în vederea recuperarii sumelor datorate de catre societate,în acord cu dispozițiile legale în vigoare.

Așa fiind,Curtea constata ca sentinta atacata este legala si temeinică,fapt ce impune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge recursul declarat recurentul - pârât LOCAL AL COMUNEI împotriva sentinței civile nr. 1363 din data de 6.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimatul - reclamant PREFECTUL JUDEȚULUI

,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronuntata în sedinta publica,azi 23.11.2009.

PRESEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Jud.fond

Președinte:Petrovici Cristina
Judecători:Petrovici Cristina, Patraș Bianca Laura, Ion

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 2402/2009. Curtea de Apel Bucuresti