Anulare act administrativ . Decizia 2488/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.2488
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.11.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Duican Doina
JUDECĂTOR 2: Păun Luiza Maria
JUDECĂTOR 3: Cosma
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul PREFECTUL MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.1170/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, și.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 16.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 23.11.2009 și 30.11.2009.
CURTEA,
Curtea constată următoarele, asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 4.12.2008 în dosar nr- reclamantul PREFECTUL MUNICIPIULUI B a chemat în judecată pe pârâtul PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B solicitând instanței anularea dispozițiilor nr. 6199/20.07.2006; nr. 7430/12.02.02007; nr. 7431 /12.02.2007. (restituire în natura imobil notificat) si nr. 9211/30.11.2007 (acordare masuri reparatorii prin echivalent), emise in baza Legii 10/2001 de Primarul General al Municipiului B.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în baza exercitării dreptului de control al aplicării fazei administrative a Legii 10/2001, atribuție conferită Prefectului de art. 19 din Legea 340/2004 a constatat ca prin actele administrative contestate, comunicate instituției la datele de 25.07.2006; 16.02.2007; 6.12.2007, fără documentația doveditoare și în data de 26.02.2008 cu adresa de înaintare nr.-.02.2008, însoțite de documente doveditoare a fost soluționată notificarea nr. 705/12.02.2002. si nr. 426/13.07.2001. formulată de numiții, și loana, acordându-li-se beneficiul legii, însă cu încălcarea mai multor prevederi legale.
Astfel, se arată că dispoz. art. 1, 3 si 4 coroborate cu dispoz. art. 23 din Legea 10/2001 au fost încălcate întrucât notificatorilor li s-a acordat un drept de acrescământ în cazul fiecărei ramuri de moștenitori ajungându-se ca prin actele administrative contestate să se depășească practic întinderea dreptului de proprietate al persoanelor ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv în perioada de referința a Legii 10/2001.
În acest context se mai arată în cuprinsul cererii prin dispoziția nr. 6199/2006 s-a restituit în natură d-nei suprafața de 9167 mp situat in. nr. 62 sector 1. Această suprafață s-a vândut ulterior d-lui și, mai apoi a făcut obiectul; unui schimb de terenuri consfințit prin Hot. Nr. 129/2007 a. De asemenea se mai arata ca prin dispoziția nr. 7431 /2007 s-a restituit cesionarei si suprafața de 2297 mp situată în nr. 62 sector 1 iar, după cum rezulta din raportul de expertiza întocmit, terenul este situat in perimetrul parcului Herăstrău, deci în proprietatea publica a Municipiului
In drept s-au invocat dispozițiile Legii 10/2001, /2005, Legea 247/2006, Legea 554/2004.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru in temeiul art. 3 din Legea 554/2004.
In dovedire s-au atașat la dosar înscrisuri doveditoare, în copii: dispozițiile nr. 6199/20.07.2006; nr.7430/12.02.02007;nr.7431 /12.02.2007. (restituire în natura imobil notificat) și nr. 9211/30.11.2007 (acordare măsuri reparatorii prin echivalent), documentele administrative care au stat la baza emiterii deciziilor.
La primul termen de judecata din 13.01.2009, instanța a dispus citarea, ca pârâți în cauza a numiților, loana,în calitate de beneficiari ai dispozițiilor contestate potrivit dispoz. art. 16/1 din Legea 554/2004.
În termen legal s-a formulat întâmpinare de către pârâtul solicitând respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Și pârâta loana a depus întâmpinare prin care a formulat pe cale de excepție tardivitatea formulării acțiunii de către Prefect prin depășirea termenului de 6 luni stabilit de legiuitor in art. 11 din /2004 iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii, ca nefondată.
Ulterior și pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune potrivit dispoz. art. 11 al. 1 si 5 din Legea 554/2004.
Și pârâtul PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B a depus la dosar documentele ce au stat la baza emiterii dispozițiilor contestate (filele 420- 452).
Pe excepția invocată Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a apreciat-o ca întemeiată și în baza art.137 (1) Cod procedură civilă, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune respingând ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul Prefectul Municipiului B ca urmare a exercitării dreptului Prefectului de control al aplicării Legii 10/2001.
Pentru a pronunța această sentință s-a apreciat că acțiunea reclamantului, formulată la data de 04.12.2008, având ca obiect dispozițiile nr.6199/20.07.2006, nr.7430/12.02.2007 și nr.7431/12.02.2007 de restituire în natură a unui imobil notificat în baza Legii nr.10/2001 și a dispoziției nr.9211/30.11.2007 de acordare de măsuri reparatorii este tardiv formulată în raport de disp. art.11 pct.5 din Legea nr.554/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurentul-reclamant Prefectul Municipiului
Motivele de recurs se încadrează în disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocându-se greșita aplicare a legii, respectiv greșita soluționare pe excepție a acțiunii formulată de Prefect.
Aceasta deoarece, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.11 (5) din Legea nr.554/2004, acțiunea fiind în termen formulată în raport de disp. art.11 (1) și (3) din Legea nr.554/2004.
La dosar, pârâții reclamanți, au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În ședința publică din 16.11.2009, Curtea din oficiu a pus în discuția părților motivul de recurs de ordine publică prev.de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, al necompetenței instanței de contencios administrativ care a pronunțat hotărârea contestată.
În termenul de amânare a pronunțării s-au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând motivul de recurs prev. de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca neîntemeiată acest motiv de casare de ordine publică, în cauză competența de soluționare, în primă instanță, revenind secției civile a Tribunalului București și nu secției de contencios administrativ.
Aceasta deoarece actele contestate emise în baza Legii nr.10/2001 nu sunt acte administrative în sensul disp. art.2 (1) lit.c din Legea nr.554/2004, ci sunt acte civile emise în baza unei legi speciale de reparație a disp. art.7, 9 și art.25 (1) și (3) din Legea nr.10/2001, competența verificării legalității și temeiniciei acestor dispoziții revenind instanței civile și nu instanței de contencios administrativ.
Aceasta deoarece dispozițiile de restituire în natură a unui imobil notificat în baza Legii nr.10/2001, reprezintă un titlu de proprietate și conform art.25 (4) din Legea nr.10/2001, "face dovada proprietății persoanei îndreptățite la restituire, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Curtea apreciază că în raport de aceste caracteristici, dispozițiile contestate sunt acte civile și indiferent cine le contestă, Prefectul sau alte persoane interesate, competența de soluționare revine instanței civile și nu instanței de contencios administrativ. În cauză nu sunt aplicabile disp. Legii nr.554/2004, deoarece verificarea legalității și temeiniciei dispozițiilor contestate presupune o verificare a titlului de proprietate a persoanei îndreptățite la despăgubire ceea ce este de competența instanței civile și nu a instanței de contencios administrativ. Iar prin faptul că printr-un act normativ cu forță juridică inferioară, Legea nr.10/2001, respectiv HG nr.250/2007, s-a stabilit pentru acțiunea introdusă de Prefect, competența instanței de contencios administrativ aceasta nu poate fi opusă disp. Legii nr.10/2001 și a caracterului civil al dispozițiilor de restituire în natură contestate.
În ceea ce privește dispoziția ce are ca obiect măsuri reperatorii,această dispoziție are tot caracter civil, fiind emisă în baza Legii nr.10/2001 și numai procedura administrativă ulterioară prev. de Titlul VII din Legea nr.247/2005 cuprinzând emiterea Titlului de Despăgubire și a Titlului de Plată este supusă disp. Legii nr.554/2004, deoarece este o procedură exclusiv administrativă.
Curtea apreciază că prin Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 nu se poate schimba natura juridică a dispozițiilor emise în baza Legii nr.10/2001, acestea fiind acte juridice civile și nu administrative, nefiind emise în regim de putere publică și nefiind admisibil a fi contestate de Prefect la instanța de contencios administrativ, ci la instanța civilă, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile speciale privind termenele și procedura prealabilă prev. de art.7 și 11 din Legea nr.554/2004.
Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art.312 (1) și (6) Cod procedură civilă, va admite recursul și va casa sentința atacată, trimițând cauza spre competentă soluționare secției civile a Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite recursul formulat de reclamantul PREFECTUL MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.1170/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, și.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Secției civile a Tribunalului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
16.12.2009
Președinte:Duican DoinaJudecători:Duican Doina, Păun Luiza Maria, Cosma