Anulare act administrativ . Decizia 2558/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2558
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 7 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Niculescu Monica
JUDECĂTOR 2: Ion Eugenia
JUDECĂTOR 3: Bîcu Vasile
GREFIER: - -
*************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1982 din data de 27.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimatul - reclamant
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns intimatul - reclamant G, prin avocat D cu delegație la dosar, lipsind recurenta - pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului - reclamant.
Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza in stare de judecată acordând cuvântul pe recurs.
Intimatul - reclamant, prin avocat, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, apreciind hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
In ceea ce privește motivele de recurs formulate in scris, solicită Curții a constata că nu se invocă nici un motiv de nelegalitate al sentinței atacate și nici nu se indică in ce măsură să fie modificată hotărârea in cazul admiterii recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr. -, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 154.157,54 lei reprezentând despăgubiri stabilite prin Hotărârea nr. 142/19.10.2007 emisă de Comisia Județeană D pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, actualizate în raport cu indicele de creștere prețurilor de consum, începând cu data de 19.10.2008 și până la data plății și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arătat că, prin Hotărârea nr. 142/19.10.2007, emisă de Comisia de aplicare Legii nr. 290/2003, a fost aprobată cererea privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile abandonate de autorii săi, și, în localitatea, județul D, că fost de acord cu valoarea compensațiilor stabilită în Raportul Comisiei Tehnice de Evaluare, consemnată în procesul-verbal al ședinței Comisiei județene din data de 19.10.2007, în sumă de 154.157,54 lei, însă pârâta refuză plata acestora, pe motiv că dosarul este incomplet, deși dovada proprietății bunurilor fost făcută cu declarațiile și înscrisurile depuse în susținerea cererii.
Reclamantul susținut că atitudinea pârâtei este abuzivă, nu numai prin prisma faptului că i se solicită înscrisuri ce sunt depuse, dar și pentru că această cerere este formulată cu mult după trecerea termenului de un an, termen în care plata trebuia efectuată.
În final, reclamantul precizat că s- adresat Curții Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, că lipsa unui răspuns din partea pârâtei, după trecerea termenului prevăzut de lege, duce la deprecierea reală compensațiilor stabilite, ca urmare devalorizării monedei naționale.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 8 din Legea nr. 554/2004 și disp. Legii nr. 290/2003.
Prin întâmpinarea formulată la data de 12.05.2009, pârâta solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând, în esență, că plata despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 290/2003 este condiționată de existența în bugetul de stat unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, astfel cum rezultă din disp. art. 18 alin. 5 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, că prevederile art. 18 alin. 5 din Normele metodologice privind eșalonarea plății pe parcursul 2 ani consecutivi sunt aplicabile doar în situația în care sunt alocate fonduri suficiente de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 290/2003.
Pârâta subliniat că neplata, până în prezent, tranșei nu dovedește refuzul nejustificat al - Serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003 de soluționa cererea de plată despăgubirilor adresată de reclamantul G, că acest fapt nu este justificat decât de cele menționate anterior privind fondurile alocate de la bugetul de stat cu această destinație.
Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Tribunalul București - Secția a IX- Contencios Administrativ și Fiscal pronunțat Sentința civilă nr. 1982/27.05.2009, prin care dispus: admiterea acțiunii în parte, obligarea pârâtei la plata către reclamant a 40% din suma de 154.157,54 lei, reprezentând prima tranșă din despăgubirile stabilite de Hotărârea nr. 142/19.10.2007 emisă de Comisia Județeană D pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 25.10.2008 și până la data plății efective și integrale, obligarea pârâtei la plata către reclamant 60% din suma de 226.906,93 lei, reprezentând doua tranșă de despăgubiri stabilite de Hotărârea nr. 68/20.07.2007 emisă de Comisia Județeană D pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 până în data de 25.10.2009, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 25.10.2008 până la data plății efective și integrale.
Pentru hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 142/19.10.2007 emisă de Comisia Județeană D pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a fost aprobată cererea reclamantului, stabilindu-se acordarea unor compensații totale de 154.157,54 lei pentru bunurile abandonate în localitatea, județul D, de către defuncții și.
Prin cererea depusă în data de 25.10.2007, reclamantul a solicitat pârâtei plata despăgubirilor, aceasta refuzând punerea în plată, motivat de inexistența fondurilor alocate în acest sens.
Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, despăgubirile vor fi acordate beneficiarilor în termen de un 1 an de la comunicarea hotărârii comisiei județene, plata lor putând fi efectuată și în rate, în maximum 2 ani.
În speță, hotărârea fost comunicată pârâtei în data de 25.10.2007, astfel încât termenele de 1 an, respectiv 2 ani încep să curgă de la această dată.
Potrivit art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006, numai cea de-a doua tranșă se actualizează, în timp ce prima tranșă nu este supusă actualizării dacă este plătită până la scadență, adică în termenul de 1 an de la comunicarea hotărârii, rezultând astfel că dacă este plătită după acest termen, va fi și ea supusă actualizării.
Cum, în speță, prima tranșă nu a fost achitată în termenul de 1 an, tribunalul a apreciat că se impune obligarea pârâtei atât la plata acestei tranșe, cât și la actualizarea ei.
În ceea ce privește tranșa a doua de 60%, tribunalul a constatat că nu ajuns la scadență, că termenul se împlinește la data de 25.10.2009, însă, în temeiul art. 110 alin. 3 Cod procedură civilă, a apreciat că se impune obligarea pârâtei înainte de termen, ca la momentul împlinirii termenului, să plătească reclamantului doua tranșă, actualizată până la data plății efective și integrale, potrivit art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006.
Referitor la apărările pârâtei, tribunalul a reținut că sunt în contradicție cu principiul executării cu bună credință de către stat obligațiilor ce îi revin față de proprii cetățeni, că obligația de plată este obligație de rezultat și nu una de diligență, iar prin nealocarea unor fonduri suficiente statul își invocă propria culpă, atitudine ce trebuie sancționată de instanțe.
Împotriva Sentinței civile nr. 1982/27.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, susținând că este nelegală și netemeinică, întrucât în mod eronat s- reținut că refuzul Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de a achita suma de 154.157,54 lei, reprezentând 40% din valoarea totală a despăgubirilor este nejustificat.
Recurenta a precizat că nu este vorba despre un refuz de plată a despăgubirilor nejustificat, ci de imposibilitatea plății acestora datorită fondurilor insuficiente alocate în acest sens.
Recurenta a făcut trimitere la disp. art. 18 alin. 2 din HG nr. 1120/2006, afirmând că din aceste dispoziții legale rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, că termenele de plată despăgubirilor sunt stabilite în funcție de aceste sume.
De asemenea, s- precizat că prevederile art. 18 alin. 5 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind eșalonarea plății pe parcursul 2 ani consecutivi sunt aplicabile doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003.
În final, s- subliniat faptul că Legea nr. 290/2003 presupune acordarea unor măsuri reparatorii, având în vedere posibilitățile economice și financiare ale țării, în raport de alte necesități și priorități economice și sociale, în căror evaluare și satisfacere, legiuitorul este suveran.
În concluzie, în temeiul disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se solicită admiterea recursului, rejudecarea cauzei pe fond și respingerea acțiunii promovată de reclamant.
Prin întâmpinarea formulată la data de 04.12.2009, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică hotărârii instanței de fond și, în temeiul disp. art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței recurate, în sensul că, pârâta va fi obligată la plata sumei de 60% din suma de 154,157,54 lei, iar nu de 60% din suma de 226.903,93 lei, cum din eroare s- consemnat.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit disp. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de 1 an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului B, după caz: plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești.
Art. 11 alin. 1 din același act normativ precizează că plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
De asemenea, art. 18 alin. 5 lit. c) și alin. 6 din Norma metodologică pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 reglementează achitarea eșalonată în două tranșe pe parcursul 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei, suma achitată în cea de- doua tranșă urmând fi actualizată în raport cu indicele de creștere prețurilor de consum.
Aceste dispoziții legale au fost corect interpretate și aplicate de instanța de fond, în condițiile în care recurenta-pârâtă nu achitat intimatului-reclamant niciuna dintre cele două tranșe, de 40%, respectiv 60% din valoarea compensațiilor de 154.157,54 lei, deși Hotărârea nr. 142/19.10.2007 este definitivă, iar de la data comunicării acesteia (25.10.2007) expirat termenul maxim de 2 ani prevăzut de art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 pentru efectuarea plății.
Nu există nicio dispoziție legală care să justifice refuzul de efectuare plății compensațiilor la peste 2 ani de la comunicarea hotărârii comisiei județene, iar responsabilitatea alocării disponibilităților bănești corespunzătoare executării la scadență obligațiilor de plată revine în exclusivitate statului, atitudinea sa culpabilă neputând fi invocată în susținerea nelegalității și netemeiniciei hotărârii instanței de fond.
Prin urmare, Curtea constată că sentința recurată este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
În privința cererii de îndreptare eroare materială formulată de intimat, în baza disp. art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține că este de competența instanței care pronunțat sentința, în speță, Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, iar nu instanței de recurs, astfel că, pentru soluționarea cererii, se impune sesizarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, Calea nr. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1982, din data de 27.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. -, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat și, cu sediul în B, B-dul - nr. 1, -. 3,. 7,. 66, sector 4, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.IE
Tehnored.CB/ 4 ex.
25.01.2009
Tribunalul București -9
Judecător fond:
Președinte:Niculescu MonicaJudecători:Niculescu Monica, Ion Eugenia, Bîcu Vasile
