Anulare act administrativ . Decizia 260/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.260

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.02.2010

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria

JUDECĂTOR 2: Cosma Carmen Valeria

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.973/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CÂMPINA, PRIMARUL MUNICIPIULUI CÂMPINA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPINA și MUNICIPIUL CÂMPINA PRIN PRIMAR.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant personal, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI CÂMPINA a depus la dosar, la data de 14.01.2010, întâmpinare.

Se comunică recurentului reclamant copia întâmpinării.

Recurentul reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 0.50 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurentul reclamant solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul anulării celor două hotărâri și a notei de constatare. Susține că, în cauză, nu a existat un proces - verbal de contravenție și că semnele de circulație, de pe raza municipiului C, sunt montate la recomandarea poliției, fără cheltuieli de judecată. Depune note scrise.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civila nr. 973/11.03.2009 Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Câmpina, Primarul Municipiului Câmpina, Primăria Municipiului Câmpina și Municipiului Câmpina.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin HCL Câmpina nr. 73/2006, modificată și completată prin HCL nr. 121/2008, s-a aprobat activitatea de blocare, de ridicare, de transport, depozitare și eliberare autovehiculelor care sunt parcate neregulamentar sau ocupă ilegal drumurile publice, sau terenurile aparținând domeniului public sau privat al Municipiului Câmpina.

Prin aceeași HCL s- dispus ca măsura de blocare să se realizeze, conform regulamentului privind operațiunea de blocare, de către, de împuterniciții primarului și de polițiști și s-au stabilit tarifele de blocare, ridicare, și transport mașinilor parcate neregulamentar.

Instanța de fond constatat că nr. 73/2006 și nr. 121/2008 sunt conforme prev. HG nr. 147/1992 (art. 1 și art. 2), iar autoritatea publică locală are un drept expres (art. 1-5 din Codul Rutier), reglementat prin Legea nr. 215/2001, art. 38 alin. 2 lit. c) și Legea nr. 213/2008 de a stabili, împreună cu organele de poliție, regulile și modalitatea de circulație și de staționare a mașinilor pe drumurile publice și private ale localității.

Cu privire la nota de constatare pentru blocarea autovehiculelor seria - nr. 00170/24.10.2008, instanța de fond a reținut că este un act legal, din actele aflate la dosar (fotografii) rezultat că mașina reclamantului cu nr. B-57- se afla parcată înainte de trecerea de pietoni, în raza de acțiune indicatorului "oprirea Interzisă" precum și indicatorului de avertizare - sub primul indicator, cu privire la activitatea de ridicare mașinii.

Tribunalul reținut ca fiind nerelevante susținerile reclamantului cu privire la faptul că staționat doar 3 minute, sau că alte mașini nu au fost blocate, măsura s- dispus doar cu privire la autoturismul reclamantului, motivat de faptul că operațiunea de oprire în raza de acțiune a indicatorului era interzisă, iar răspunderea pentru fapta proprie este o răspundere personală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul reclamant a arătat, în esență, că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită legii. Criticile recurentului reclamant vor fi menționare în continuare odată cu examinarea motivelor de recurs.

Intimații pârâți Primarul Municipiului Câmpina, Primăria Municipiului Câmpina și Municipiului Câmpina prin primar au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând motivele de recurs în baza art. 304 și art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Criticile recurentului reclamant în sensul că sentința atacată încalcă prev. OG nr. 2/2001 sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Susținerea recurentului cu privire la sintagma "măsuri proprii cu caracter administrativ" reținută de instanța de fond, în sensul că nu poate fi apreciată ca legală decât în situația unei fapte contravenționale, ca urmare unui raport de drept administrativ, analizată în opinia recurentului, în contextul sintagmei "măsuri independente de cele ale poliției rutiere" pentru ajunge la concluzia că domeniile reglementate prin lege, ca și contravenții, nu pot fi reglementate și de autoritățile locale, au la bază un raționament greșit al recurentului, astfel că nu pot fi reținute.

Prin HG nr. 147/1992, art. 3 s-a reglementat măsura administrativă: "blocarea, ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor" care se efectuează de unitățile autorizate prin dispoziția primarului.

Acest act normativ este în vigoare, nefiind revocat, abrogat sau anulat de vreo instanță de contencios administrativ (conform celor reținute prin Decizia nr. 410/2005 a Curții Constituționale).

Dacă la art. 1 și 2 din HG nr. 147/1992 este reglementată fapta contravențională de staționare neregulamentară a autovehiculelor sau remorcilor și competența organelor să constate și să aplice sancțiunea, față de care recurentul reclamant putea invoca prev. OG nr. 2/2001, pentru măsura reglementată la art. 3, care are natură administrativă și care este dată expres în competența autorităților locale, nu pot fi opuse dispozițiile acestui act normativ.

Ca atare, cele reținute de instanța de fond, în sensul că "măsura ridicării unui vehicul ce ocupă neregulamentar domeniul public poate reprezenta o sancțiune contravențională, însă această sancțiune nu înlătură dreptul autorității publice de a întreprinde măsuri proprii cu caracter administrativ, independente de cele ale poliției rutiere" sunt corecte și legale, raportat la dispozițiile cuprinse la art. 1 și 2 pe de o parte și art. 3 pe de altă parte, din HG nr. 147/1992.

Criticile recurentului reclamant privind temeiul de drept reținut de instanța de fond cu referire la HG nr. 147/1992, sau împrejurarea că HG nr. 147/1992 este un act normativ abrogat, sunt de asemenea nefondate.

Împrejurarea că în preambulul HCL nr. 73/2006 și al HCL nr. 121/2008 nu a fost menționată HG nr. 147/1992 nu înseamnă că dispozițiile acestui act normativ nu reprezintă un temei de drept pentru măsura reglementată administrativ pentru municipiul Câmpina, de către autoritatea locală deliberativă a acestei unități administrativ teritoriale.

Actul normativ HG nr. 147/1992 își produce efectele indiferent dacă este menționat sau dacă nu este menționat ca temei de drept pentru măsurile reglementate de hotărârea Consiliului Local.

Recurentul reclamant nu menționează actul normativ de putere egală care să fi abrogat HG nr. 147/1992, în condițiile în care, în sistemele de publicare a actelor normative, HG nr. 147/1992 este menționată ca un act normativ în vigoare.

HG nr. 147/1992 nu vine în contradicție cu OUG nr. 195/2002 republicată, întrucât măsura administrativă reglementată în sarcina autorităților locale de către Guvern (art. 3) se completează cu atribuțiile reglementate de lege în competența acestora.

OUG nr. 195/2002 permite autorităților locale ridicarea autovehiculelor abandonate sau părăsite pe domeniul public (art. 128 lit. g), iar Legea nr. 215/2001, republicată (varianta în vigoare la data emiterii HCL nr. 121 28 august 2008), art. 36 alin. 6 pct. a) nr. 13, stabilește atribuția Consiliului Local de asigura, potrivit competențelor sale și în condițiile legii cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local: cu privire la "podurile și drumurile publice".

În cadrul măsurii de ridicare autovehicule abandonate sau părăsite pe domeniul public, reglementată de OUG nr. 195/2002, autoritățile locale pot lua măsuri de blocare, ridicare, transport și depozitare autovehicule (conform HG nr. 147/1992). neregulamentară sub indicatorul "oprirea interzisă" (înainte de trecerea de pietoni) și în zona de acțiune indicatorului de avertizare cu privire la activitatea de ridicare autovehiculului, faptă săvârșită de către reclamant, permis autorității publice să ia măsura de blocare autoturismului, iar măsura poate fi apreciată ca premergătoare celei de ridicare pentru abandonare autovehicul pe drumurile publice, întrucât OUG nr. 195/2002, nu explică noțiunea de "abandon" cu raportare la timp. Totodată, dicționarul explicativ al limbii române( ) definește abandonul ca fiind acțiunea de "părăsire unui bun", ceea ce făcut și recurentul cu autovehiculul său.

Sub acest aspect nu are relevanță susținerea recurentului în sensul că autoturismul său staționat doar 3 minute, legea nefăcând distincție cu privire la timp.

Ca atare, măsura blocării autoturismului este o măsură administrativă, de competența autorităților locale intimate pârâte, care are un caracter independent de constatarea și sancționarea vreunei contravenții, iar HG nr. 147/1992 este un act normativ în vigoare, aplicabil speței, astfel cum în mod corect reținut instanța de fond.

Cu privire la susținerea recurentului în sensul că, indicatoarele de circulație montate pe teritoriul municipiului Câmpina a fost făcută nelegal de către un operator privat, se reține că este de asemenea neîntemeiată.

Conform art. 36 alin. 6 pct. a) nr. 13, Consiliul local Câmpina avea atribuția (la data emiterii HCL nr. 121/2008) de a asigura cadrul necesar pentru furnizarea serviciului public de interes local privind drumurile publice, iar măsura administrativă prev. de HG nr. 147/1993, la art. 3 reprezintă un serviciu public realizat prin unități autorizate aflate la dispoziția primarului.

Criticile privind nelegalitatea dispoziției primarului nr. 1548/2007 și notei de constatare seria - nr. 00170/24.10.2008 a Primăriei municipiului Câmpina, pentru cele reținute anterior, se constată că sunt evident neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, Curtea constatând că nu sunt motive de casare ori modificare analizate și din oficiu, în baza art. 3041Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant, împotriva sentinței civile nr.973/11.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CÂMPINA, PRIMARUL MUNICIPIULUI CÂMPINA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPINA și MUNICIPIUL CÂMPINA PRIN PRIMAR.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

-

GREFIER

Red.

Tehnored.CB/ 2 ex.

26.02.2010

Tribunalul București - 9 / Judecător fond:

Președinte:Păun Luiza Maria
Judecători:Păun Luiza Maria, Cosma Carmen Valeria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 260/2010. Curtea de Apel Bucuresti