Anulare act administrativ fiscal. Decizia 261/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.261
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.02.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria
JUDECĂTOR 2: Cosma Carmen Valeria
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.1269/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ A și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ B, prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ Bad epus la dosar, la data de 22.01.2010, întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata pârâtă, prin consiliere juridic, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică arătând că termenul de 6 luni este un termen de decădere.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1269/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- a fost admisă excepția invocată din oficiu și respinsă ca prescrisă, cererea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții - inspector coordonator la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (), - inspector, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură - Centrul Județean T și Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a primit decizia nr.-/23.06.2008 și a înțeles să o conteste în instanța de contencios administrativ abia la 23.02.2009, cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de disp.art.11 alin.1 din Lg.554/2004 modificată și completată prin Lg.262/2007.
Împotriva acestei sentințe,în termen legal a formulat recurs reclamantul G, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului formulat, recurentul reclamant a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind tardivă contestația sa formulată împotriva deciziei nr.-/23.06.2008, întrucât anterior sesizării instanței de contencios, în termen legal s-a adresat cu plângere la judecătorie la data de 10.09.2008, în termenul legal de 6 luni, termen care pe durata judecății a fost suspendat și deci acțiunea sa nu poate fi considerată tardivă.
În susținerea motivelor de recurs au fost depuse înscrisuri, sentința civilă nr.2096/2008, întâmpinarea județ
Intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către reclamant și menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond ca legală și temeinică.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art.3041cod pr.civ. Curtea constată că recursul formulat în cauză este fondat și urmează a fi admis având în vedere următoarele conside4rente:
Astfel, Curtea constată că instanța de fond a apreciat în mod greșit ca fiind tardivă cererea reclamantului-recurent în raport de disp.art.11 al.1 din Lg.554/2004 modificată și completată.
Într-adevăr, disp.art.11 al.1 din Lg.554/2004, prevăd un termen de 6 luni pentru cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, însă, potrivit disp.alin.2) al aceluiași articol, "Pentru motive temeinice, în cazul actul administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin.1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului".
În speță, Curtea constată că cererea formulată de recurentul reclamant a fost înregistrată la data de 23.10.2008, pe rolul Tribunalul Ialomița, recurentul-reclamant adresându-se anterior cu plângere la Judecătoria Alexandria la data de 10.09.2008 ( dosar nr- - fila 5, ds.recurs).
Această plângere a fost soluționată prin sentința civilă nr.2096/20.10.2008 și comunicată la data de 4.11.2008 (conform dovezii de comunicare fila 4 ds.recurs).
Cum data emiterii deciziei contestate este 23.06.2008, iar răspunsul la contestația acestuia comunicat prin adresa nr.8645/24.07.2008, Curtea constată că cererea reclamantului a fost formulată în termenul legal de 6 luni prevăzut de disp.art.11 al.1 din Lg.554/2004, întrucât pe perioada 10.09.2008-20.10.2008, termenul de prescripție a fost suspendat.
Astfel fiind, Curtea în temeiul disp.art.312 al.1,2 și 3 cod pr.civ. va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.1269/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ A și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 1.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.DD GREFIER
EF/2ex.
10.02.2010
Tr.
Jud. MM
Președinte:Păun Luiza MariaJudecători:Păun Luiza Maria, Cosma Carmen Valeria