Anulare act administrativ . Decizia 2635/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia civilă 2635
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Niculescu Monica
JUDECĂTOR 2: Ion Eugenia
JUDECĂTOR 3: Bîcu Vasile
GREFIER: - -
*************
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 împotriva sentinței civile nr. 3170 din data de 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr - in contradictoriu cu intimata - reclamantă
Dezbaterile in fond și concluziile părților au avut loc in ședința publică din data de 7 decembrie 2009, fiind consemnate in incheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronunțarea pentru 11 decembrie 2009 și ulterior, astăzi 17 decembrie 2009, cand a hotarat următoarele.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. -, astfel cum a fost precizată la termenul din 08.10.2008, reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 2 B DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 B, a solicitat anularea deciziei nr. 589/18.12.2007 emisă de Directorul Executiv al Direcției Venituri Buget Local Sector 2 și implicit anularea răspunsului nr. SJ 29250/26.03.2008 emis de pârât, precum și exonerarea reclamantei de plata sumei imputate prin actele contestate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin cele două acte contestate i s-a imputat suma de 890 lei reprezentând creanțe accesorii aferente impozitului pe imobilul declarat de contribuabilul situat în B, Sector 2-,. 1.
În acest context reclamanta menționează că în anul 2003 a avut ca sarcini de serviciu înregistrarea și operarea declarațiilor formulate de contribuabilii din suburbia 1 din care face parte și str. - - și în această calitate a operat și declaratiile de impunere făcute de soții și la 13.01.2003, în legătură cu imobilul proprietatea acestora situat Ia adresa menționată anterior, compus din teren și contructie.
În acest sens reclamanta a arătat că deși conform declarației inițiale depusă de, suprafața terenului era de 109 mp, iar din actele depuse la dosar de pârât, ar reieși că Ia aceeași dată, respectiv, 13.01.2003 soția acestuia ar fi depus o declarație rectificativă în sensul că terenul avea o suprafață de 216 mp, conform contractului de vanzare cumparare nr. 9826/03.09.1981 și 196.77mp conform măsurătorilor cadastrale, în realitate reclamanta susține că nu a primit în acea zi și declarația rectificativă menționată, astfel că a înregistrat și operat doar datele consemnate în declarația contribuabilului și nu se face vinovată de săvârșirea cu vinovatie a faptei reținute în sarcina sa ori de producerea pagubei imputate prin decizia contestată, astfel cum prevede art. 84 lit. a din legea nr. 188/1999 rep.
În plus, întrucât potrivit art. 85 alin. 1 din același act normativ, dreptul conducătorului de a emite dispoziția de impunere se prescrie după împlinirea termenului de 30 de zile de la constatarea pagubei iar același articol la alin. 3 prevede că dreptul se prescrie în 3 ani de Ia data producerii pagubei, consideră că Ia data emiterii deciziei de imputare contestate, operase prescrierea dreptului conducătorului instituției pârâte de a mai emite o astfel de dispoziției, întrucât decizia a fost întocmită Ia 18.12.2007, și se referă la o faptă din data de 13.01.2003.
Reclamanta precizează, de asemenea că a formulat plângere împotriva acestei decizii la organul emitent, iar pentru soluționarea acestei plângeri, denumită,contestație", pârâtul a emis raspunsul nr. SJ 29250/26.03.2008 prin care a fost menținută decizia de impunere, act pe care la rândul său înțelege să-l contește în prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr. 3170/19.11.2009, Tribunalul Bucureștia admis contestația, a anulat decizia nr. 589/18.12.2007 emisă de Directorul Executiv al Direcției Venituri Buget Local Sector 2 și implicit răspunsul nr. SJ 29250/26.03.2008 emis de pârât și a exonerat pe contestatoare de plata sumei imputate.
În motivare, prima instanță a arătat că în raport de motivele invocate de reclamantă pentru dovedirea nelegalității și netemeiniciei deciziei de impunere contestate, se impune a fi analizat cu prioritate aspectul privind prescrierea dreptului conducătorului instituției de a mai emite o astfel de decizie, element care afectează legalitatea actului.
Astfel, din această perspectivă, tribunalul a constatat că în cauză, fapta imputată reclamantei a fost săvârșită Ia data de 13.01.2003, când, așa cum se susține, aceasta, în calitate de lucrător în cadrul Direcției Venituri Buget Local Sector 2, având atribuții de înregistrare și operare a declarațiilor de impunere formulate de contribuabilii arondați suburbiei nr. 1, din Sectorul 2, din care face parte și str. - -, nu a înregistrat și operat corect datele conținute în declarația privind stabilirea impozitului pe imobile, făcută de contribuabilul și în declarația rectificativă dată de în aceeași dată, declarație înregistrată sub nr. -/13.01.2003, cu privire la imobilul situat în B, sector 2,-. 1.
În raport de această dată a săvârșirii faptei tribunalul a constatat că în conformitate cu prevederile art. 85 alin. 1 din legea nr. 188/1999 rep. cu modificările și completările ulterioare,repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute de art. 72 lit. a și b, se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de impunere, în termen de 30 de zile de Ia constatarea pagubei", iar potrivit art. 85 alin. 3 din același act normativ, dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei".
Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că în speță fapta care a constituit premisa producerii pagubei în patrimoniul pârâtei a fost săvârșită Ia 13.01.2003, în momentul în care reclamanta a operat datele privind stabilirea impozitului pe imobil în cazul contribuabililor, fapt ce a avut drept consecință stabilirea unui impozit mai mic decât cel datorat în mod legal de aceștia, astfel că în funcție de acest moment, a început să curgă și termenul de prescripție prevăzut de art. 85 alin. 3 din legea nr. 188/1999 rep. În acest sens tribunalul a constatat că împrejurarea că prejudiciul astfel creat a fost constatat de-abia la 21.11.2007, odată cu soluționarea cererii contribuabilului prin care acesta învedera că nu este de acord cu achitarea creanțelor accesorii impozitului neplatit, nu are relevanță din această perspectivă, întrucât, la rândul său conducatorul autorității publice pârâte are obligația permanentă de a verifica înregistrarea și modul cum sunt operate datele furnizate de contribuabili, în vederea stabilirii impozitelor și nu doar atunci când aceștia contestă cele stabilite de organul fiscal, obligație legală ce are drept scop, tocmai evitarea producerii de astfel de prejudicii și acumularea de creanțe accesorii.
Față de aceste considerente, constatând că decizia de impunere nr. 589/18.12.2007, a fost emisă după mai mult de trei ani de la data când reclamanta a săvârșit fapta cauzatoare de prejudicii în patrimoniul pârâtei respectiv în 13.01.2003, tribunalul a constatat că la momentul emiterii deciziei menționate și contestate în cauză, dreptul conducătorului autorității publice pârâte de a mai emite un astfel de act, era prescris, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. 3 din legea nr. 188/1999 rep. astfel că în baza art. 18 din legea nr. 554/2004, va admite acțiunea astfel cum a fost precizată la 08.10.2008 și va anula decizia menționată și implicit răspunsul emis de pârâtă în soluționarea contestației reclamantei formulată împotriva acestei decizii și va exonera reclamanta de plata sumei imputate.
Totodată, în raport de nelegalitatea emiterii deciziei, ca urmare a prescrierii dreptului de a emite un astfel de act în cauză și față de efectele anulării acestei decizii, tribunalul a constatat că nu se mai impune analizarea în speță și a motivelor de netemeinicie invocate de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta arătând că art. 304 din Codul d e procedură civilă prevede că:,Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit Iegii, nu poate fi atacat cu apel nu este limitat Ia motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele".
În fapt, reclamanta a chemat în judecată Direcția Venituri Buget Local Sector 2, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 589/18.12.2007 emis de Directorul Executiv al Sector 2 și implicit anularea răspunsului nr. SJ 29250/26.03.2008 emis de instituția noastră, precum și exonerarea reclamantei de plata sumei imputate prin decizia contestată.
Pentru a dispune în acest sens, reclamanta a arătat că fapta care a constituit premisa producerii pagubei în patrimoniul Sector 2 a fost săvârșit Ia data de 13.01.2003 și în raport de art. 85 alin. 1 și 3 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, modificat și republicat, termenul de prescripie de 3 ani ar fi împlinit.
Prin sentința civilă nr. 3170/19.11.2008 instanța de judecată a admis acțiunea reclamantei și a anulat decizia nr. 589/18.12.2007 emis de Directorul Executiv al Sector 2 și implicit răspunsul nr. SJ 29250/26.03.2008 și a exonerat reclamanta de plata sumei imputate.
Recurenta consideră că în mod greșit și total neîntemeiat instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva deciziei nr. 589/18.12.2007 având în vedere motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 - hotărârea pronunțată este de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
La data de 08.11.2007 contribuabilul s- prezentat Ia sediul pârâtei pentru eliberarea unui certificat de atestare fiscală.
Cu această ocazie a depus din nou documentele de cadastru (care datează din anul 2002 și pe care le mai depusese o dată în anul 2003) documente din care a reieșit faptul că d-nul deține o suprafață de imobil mai mare decât cea pentru care plătește impozit. Acesta a învederat că înțelege să achite doar impozitul pentru diferența de suprafață (pe cei 5 ani anteriori), însă nu și accesoriile calculate, aceasta motivat de faptul că, respectând exigențele legislației în vigoare, a adus Ia cunoștința organului fiscal încă din anul 2003 modificările de suprafață rezultate din cadastrul întocmit în anul 2002.
Pârâta a procedat Ia verificările care se impuneau, iar în urma acestora, s-a constatat că reclamanta, care Ia momentul respectiv gestiona și suburbia din care făcea parte imobilul din-,. 1, sector 2, nu a operat modificările necesare în ceea ce privește suprafața utilă a clădirii, operând doar rectificarea pentru suprafața terenului, acest fapt generând Ia data de 21.11.2007, dată Ia care inspectorul de suburbie a introdus datele corecte, accesorii Ia impozitul pe clădire în cuantum de 890 RON.
Așadar, Ia data soluționării cererii contribuabilului, a recalculării impozitulul aferent imobilului și a refuzului contribuabilului de a achita accesoriile, s-a produs un prejudiciu, de care se face vinovată reclamanta, în cauză existând de cauzalitate între omisiunea acesteia de a înregistra modificările aduse Ia cunoștință de către contribuabil și prejudiciul creat.
Recurenta cconsideră că nu se poate reține motivarea instanței de fond că decizia nr. 589/18.12.2007 a fost emisă după mai mult de 3 ani de Ia data când reclamanta a săvârșit fapta cauzatoare de prejudicii, aceasta întrucât prin neoperarea corectă a declarației de impunere și a actelor (documentele de cadastru din anul 2002) depuse de către contribuabil Ia 13.01.2003, în patrimoniul Sector 2 s-au creat premisele pentru prejudiciul produs efectiv pârâtei Ia data de 21.11.2007, odată cu soluționarea cererii formulate de către contnibuabilul pentru scutirea de Ia plata accesoriilor aferente impozitului pe clădire.
Așadar, din momentul neefectuării modificărilor necesare în ceea ce privește suprafața utilă a clădirii, ce se impuneau, în urma declarației speciale a petentului, operând doar rectificarea pentru suprafața de teren, s-au creat premisele pentru prejudiciul care a devenit cert, actual și nereparat Ia data de 21.11.2007, când, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat lipsa culpei contribuabilului și implicit existența culpei reclamantei.
Astfel că, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 72 lit. a din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată cu modificăriIe și completările ulterioare:,Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează", în urma verificărilor întreprinse s-a constatat că, prin solicitarea petentului, în mod justificat și legal, de a fi scutit de achitarea creanțelor accesorii aferente impozitului pe clădire pentru perioada 2002 - 2007, s-au întrunit condițiile legale în vederea angajării răspunderii funcționaruIui (o dată cu finalizarea verificărilor și soluționarea cererii contribuabilului, creându-se o pagubă în patrimoniul instituției Ia data de 21.11.2007).
Curtea a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Din probele administrate, Curtea reține că prin decizia nr. 589/18.12.2007 s-a imputat reclamantei suma de 890 lei reprezentând creanțe accesorii aferente impozitului pe imobilul declarat de contribuabilul situat în B, Sector 2-,. 1.
Reclamanta a formulat plângere împotriva acestei decizii la organul emitent, iar pentru soluționarea acestei plângeri, denumită,contestație", pârâtul a emis raspunsul nr. SJ 29250/26.03.2008 prin care a fost menținută decizia de impunere
În anul 2003, reclamanta a avut ca sarcini de serviciu înregistrarea și operarea declarațiilor formulate de contribuabilii din suburbia 1 din care face parte și str. - - și în această calitate a operat și declaratiile de impunere făcute de soții și la 13.01.2003, în legătură cu imobilul proprietatea acestora situat Ia adresa menționată anterior, compus din teren și contructie.
Conform declarației inițiale depusă de, suprafața terenului era de 109 mp. În declarația rectificativă dată de în aceeași dată 13.01.2003, declarație înregistrată sub nr. -/13.01.2003, cu privire la imobilul situat în B, sector 2,-. 1 se menționează o altă suprafață, de 216 mp conform contractului de vanzare cumparare nr. 9826/03.09.1981 și 196.77 mp conform măsurătorilor cadastrale.
În realitate reclamanta susține că nu a primit în acea zi și declarația rectificativă menționată, astfel că a înregistrat și operat doar datele consemnate în declarația contribuabilului și nu se face vinovată de săvârșirea cu vinovatie a faptei reținute în sarcina sa ori de producerea pagubei imputate prin decizia contestată, astfel cum prevede art. 84 lit. a din legea nr. 188/1999 rep.
În plus, întrucât potrivit art. 85 alin. 1 din același act normativ, dreptul conducătorului de a emite dispoziția de impunere se prescrie după împlinirea termenului de 30 de zile de la constatarea pagubei iar același articol la alin. 3 prevede că dreptul se prescrie în 3 ani de Ia data producerii pagubei, consideră că Ia data emiterii deciziei de imputare contestate, operase prescrierea dreptului conducătorului instituției pârâte de a mai emite o astfel de dispoziției, întrucât decizia a fost întocmită Ia 18.12.2007, și se referă la o faptă din data de 13.01.2003.
Reclamanta a formulat plângere împotriva acestei decizii la organul emitent, iar pentru soluționarea acestei plângeri, denumită,contestație", pârâtul a emis raspunsul nr. SJ 29250/26.03.2008 prin care a fost menținută decizia de impunere, act pe care la rândul său înțelege să-l contește în prezenta cauză.
Potrivit art. 85 alin. 1 din legea nr. 188/1999 rep. cu modificările și completările ulterioare,repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute de art. 72 lit. a și b, se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de impunere, în termen de 30 de zile de Ia constatarea pagubei", iar potrivit art. 85 alin. 3 din același act normativ, dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei".
Din interpretarea acestor texte de lege reiese că nu s-au prescris majorările și penalitățile datorate de și începând de la 15.03.2005, având în vedere data introducerii acțiunii, 06.08.2008, respectiv suma de 230 lei pentru și 230 lei pentru, în total 470 lei. Rezultă că suma de 420 lei (890 lei - 470 lei) nu mai poate fi recuperată din vina reclamantei.
Din aceste motive, în baza art. 85 alin. 1 și 3 din legea nr. 188/1999, art. 3041și 312. proc. civ. Curtea va admite recursul, va modifica sentința recurată în sensul că va admite în parte acțiunea, după cum urmează: va anula în parte atât decizia de impunere nr. 589/18.12.2007, cât și răspunsul nr. /26.03.2008 în ceea ce privește suma de 470 lei și exonerează pe reclamantă de plata acestei sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 cu sediul în B,-, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 3170 din data de 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr. - in contradictoriu cu intimata - reclamantă cu domiciliul ales la CA în B,-, 4A,. A,. 3,. 13, sector 2.
Modifică sentința recurată în sensul admiterii în parte a acțiunii, după cum urmează:
Anulează parțial atât decizia de impunere nr. 589/18.12.2007, cât și răspunsul nr. /26.03.2008 în ceea ce privește suma de 470 lei și exonerează pe reclamantă de plata acestei sume.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECǍTOR JUDECǍTOR
- - - - - -
Tribunalul București GREFIER
Secția a VIII-a Contencios - -
Administrativ și Fiscal
Jud. fond
Red. jud. /4 ex./28.12.2009
Președinte:Niculescu MonicaJudecători:Niculescu Monica, Ion Eugenia, Bîcu Vasile
