Anulare act administrativ . Decizia 287/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr.287/

Ședința publică din 24 Martie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra plângerii formulată de reclamanta - - SRL, J-, CUI R0 -, cu sediul în C N-.39 județul C, în contradictoriu cu pârâta On GAZ DISTRIBUȚIE SA T-, cu sediul în Târgu-M--68, împotriva deciziei nr.68/C6/6069,6160/08.01.2009, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în cadrul unor proceduri de atribuie a contractelor de achiziție publică.

În lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

dezbaterilor și susținerile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19.03.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie a cărei pronunțare, a fost amânată la data de 24.03.2009.

CURTEA,

Prin plângerea înregistrată la 26.01.2009 - - SRL C-N a solicitat în contradictoriu cu On Gaz DISTRIBUȚIE SA Tg.-M anularea deciziei nr.68/C6/6069, 6160 din 8.01.2009 emisă de și trimiterea cauzei spre rejudecare la în vederea soluționării pe fond a contestațiilor formulate împotriva actelor încheiate în procedura de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect "Serviciu de curățenie cod -" efectuate de către On GAZ DISTRIBUȚIE SA Tg.-

Se arată că prin contestația adresată a solicitat anularea comunicării nr.73100/0/90 din 2.12.2008 și a comunicării nr.75545/0/90 din 9.12.2008 emise de On GAZ DISTRIBUȚIE SA Tg.-M în calitate de autoritate contractantă, comunicare prin care li s-a adus la cunoștință că oferta depusă nu a fost declarată câștigătoare. Această soluție este rezultatul unei proceduri deliberative, efectuată cu nerespectarea criteriilor stabilite în documentația descriptivă de desfășurare a achiziției publice.

Contestația formulată a fost respinsă de ca inadmisibilă, reținându-se că obiectul contractului de achiziție publică îl reprezintă servicii de curățenie și în raport de acest obiect contractul de achiziție intră sub incidența excepțiilor cu titlu particular prevăzute de art.243 din OUG nr.34/2006.

Se susține că această soluție este greșită întrucât On GAZ DISTRIBUȚIE SA Tg.-M are calitatea de autoritate contractantă iar obiectul contractului poate fi calificat ca activitate relevantă în sectorul de utilitate publică, așa cum este ea descrisă prin art.299 alin.2 lit.b din OUG nr.34/2006.

Prin întâmpinarea depusă la dosar se solicită respingerea plângerii în primul rând ca rămasă fără obiect întrucât la data de 12.01.2009 contractul de furnizare a serviciilor de curățenie ce a format obiectul licitației a fost încheiat, fiind în curs de execuție pe loturile ofertate, urmare a împlinirii termenului de 10 zile de suspendare a procedurii prevăzută de art.205 coroborat cu art.277 și 280 din OUG nr.34/2006. În subsidiar solicită respingerea ca nefondată a plângerii, apreciind că în mod temeinic și legal a stabilit că în raport de obiectul contractului în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.34/2006, contractul de curățenie nefiind un contract sectorial așa cum acestea sunt definite prin art.8 din OUG nr.34/2006 iar activitatea de curățenie nu se încadrează în categoria activități relevante așa cum sunt definite de art.235 lit.a din OUG nr.34/2006. Se arată de asemenea că art.3 din Legea nr.351/2004 act normativ special în sectorul energiei definește activitatea de distribuție gaze, aceasta poate fi încadrată în categoria activitate relevantă iar pentru desfășurarea acesteia se impune atribuirea de contracte prin respectarea procedurii prevăzută de OUG nr.34/2006.

Examinând plângerea formulată, în raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin decizia nr. 68/C6/6069, 6160 din 8.01.2009 respinge ca inadmisibilă contestația formulată de - - SRL C-N împotriva evaluării ofertelor făcute de On GAZ DISTRIBUȚIE SA Tg.-M, reținându-se că în raport de obiectul contractului ce urma a fi atribuit ca urmare a derulării procedurii de achiziție publică, respectiv servicii de curățenie, în cauză nu se aplică procedura prevăzută de OUG nr.34/2006 întrucât activitatea de curățenie nu poate fi încadrată în categoria activități relevante.

Având în vedere competența atribuită de legiuitor care nu poate fi extinsă prin voința părților și în cazul unor proceduri nereglementate sau exceptate de la prevederile OUG nr.34/2006 s-a apreciat contestația ca fiind inadmisibilă.

OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii reglementează în mod expres prin disp.art.1 natura contractelor și a activităților supuse procedurii astfel cum este descrisă prin acest act normativ.

Art.243 din OUG nr.34/2006 introduce o excepție de la aplicarea dispozițiilor ce reglementează procedura privind atribuirea contractelor de achiziție publică a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii pentru contractele care se încadrează în una din categoriile prevăzute de art.8 lit.b sau e și care au ca obiect de achiziție produse, servicii sau lucrări destinate desfășurării altor activități decât activități relevante.

Categoriile de activități relevante sunt definite de art.235 din OUG nr.34/2006 respectiv punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate să asigure în beneficiul publicului servicii de producție, transport sau distribuție de combustibili gazoși.

Obiectul contractului de achiziție așa cum este el definit în caietul de sarcini este activitatea de curățenie în birouri, grupuri sanitare, săli de ședință, obiect care nu poate fi încadrat în categoria activități relevante așa cum ele sunt definite prin art.235.

La aprecierea activităților ce pot forma obiectul contractului de achiziție ca relevante sau nerelevante, trebuie să ținem seama și de actele normative speciale pentru sectorul de activitate reglementat, în speță Legea gazelor nr.351/2004, care la pct.23 definește activitatea de distribuție gaze naturale ca fiind activitatea de vehiculare a gazelor naturale printr-un sistem de distribuție în regim de presiuni până la 6 inclusiv, iar la art.35 lit.a - i sunt prevăzute expres obligațiile distribuitorului de gaze și activitățile ce se impun a le desfășura pentru îndeplinirea acestor obligații.

În raport de definiția dată activității de distribuție gaze naturale, ținând seama și de obligațiile pe care le are societatea ca distribuitor de gaze, activitățile ce se impun a fi efectuate în îndeplinirea obligațiilor, instanța apreciază că în mod temeinic și legal s-a stabilit de către că activitatea de curățenie nu este specifică sectorului gaze naturale, că nu poate fi cuprinsă în categoria activități relevante, astfel încât contractului de achiziție publică încheiat să-i fie aplicabile dispozițiile cuprinse în OUG nr.34/2006.

Prin urmare, se constată că în mod corect a apreciat contestația ca fiind inadmisibilă.

Nu în ultimul rând trebuie arătat și faptul că la data formulării plângerii, contractul având ca obiect curățenia în birouri, grupuri sanitare, săli de ședință a fost încheiat după expirarea perioadei de suspendare prevăzută de art.277 din OUG nr.34/2006, că petenta nu a înțeles să formuleze cerere de suspendare în condițiile prevăzute de art.284 și odată încheiat contractul partea vătămată mai poate solicita doar despăgubiri, sancțiunea nulității contractului fiind prevăzută numai în situația în care acesta a fost încheiat în perioada de suspendare.

Pe cale de consecință, Curtea în baza art.285 din OUG nr.34/2006 va respinge plângerea și va menține soluția ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge plângerea introdusă de - - SRL C-N, cu sediul în C N-.39 județul C, împotriva deciziei nr.68/C6/6069,6160/08.01.2009 a

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 Martie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

fiind plecată în CO, semnează

Prim Grefier

Red.

Tehn.

4.05.2009

2 exemplare

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 287/2009. Curtea de Apel Tg Mures