Anulare act administrativ . Decizia 289/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.289/CA

Ședința publică de la 29 iunie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Monica Costea

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul formulat în contencios administrativ și fiscal de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în mun. T,-, județ T, împotriva sentinței civile nr. 53/16.01.2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și contencios administrativ, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - cu domiciliul în T,-, Bl.13,.A,.3, județ T, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, văzând că nu mai sunt cereri sau alte motive de amânare, constată dosarul în stare de judecată și având în vedere că recurenta solicită judecata în lipsă, conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea la nr-, reclamantul, a chemat în judecată Consiliul Județean T, pentru anularea dispoziției de imputare nr.804 din 18 noiembrie 2008.

De asemenea, reclamantul a solicitat, să se dispună suspendarea executării dispoziției de imputare până la soluționarea definitivă a cauzei.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin imputația emisă, pârâtul pretinde că a produs un prejudiciu instituției încasând drepturi salariale necuvenite fără a exista un temei legal pentru acordarea acestora.

Reclamantul mai arată că aceste drepturi au fost plătite în baza Acordului și contractului colectiv de muncă încheiat între consiliu și sindicat în care s-au prevăzut drepturi speciale constând în sume pentru menținerea sănătății și securității muncii, achiziționarea ținutei vestimentare conform cerințelor impuse de Codul d e conduită al funcționarului public, astfel că imputarea acestor sume este nelegală.

Pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că reclamantul nu avea dreptul la astfel de remunerații întrucât, în calitate de funcționar public în cadrul Consiliului Județean T, a beneficiat de toate drepturile care derivă din prevederile legale în vigoare și cuvenite în exercitarea funcției publice, respectiv salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, prime și alte drepturi salariale, precum și de concedii de odihnă, astfel cum au fost prevăzute de dispozițiile legale privitoare la salarizarea funcționarilor publici.

Prin sentința civilă nr. 53/16.01.2009 Tribunalul Tulceaa admis cererea și a dispus anularea Dispoziției de imputare nr.804/18 noiembrie 2008 emisă de Președintele Consiliului Județean

Totodată, s-a dispus suspendarea executării acestei dispoziții până la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantul este funcționar public în cadrul Consiliului Județean T, județul

Potrivit art.31 alin.1 din acordul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2007, funcționarilor publici li se acordă lunar drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii în cuantum de 200 lei neimpozabili, începând cu luna semnării acordului de către ambele părți.

În continuare, în art.31 alin.3, se stipulează că, pentru o ținută decentă a funcționarilor publici și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și instituțiile cu care colaborează, aceștia beneficiază de sume pentru achiziționarea ținutei (vestimentației) în valoare de 1.090 lei fiecare, neimpozabili, pe semestru, pentru funcționarii publici ce ocupă funcții publice de conducere, 700 lei pentru funcționarii publici cu studii superioare ce ocupă funcții publice de execuție, respectiv 500 lei pentru funcționarii publici cu studii medii ce ocupă funcții publice de execuție; aceste cheltuieli se vor justifica cu chitanțe fiscale de fiecare salariat, fiind exceptate de la acordarea acestor sume funcționarii publici pentru care ținuta este obligatorie, precum și funcționarul public ce a depus solicitare pentru încetarea raporturilor de serviciu, acordarea acestor drepturi se face în cursul primului semestru al anului, respectiv în al doilea semestru al anului.

S-a apreciat că, din interpretarea dispozițiile art.1 alin.1 și art. 12 din Legea nr.130/1996, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.

De asemenea, din interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, precum și ale art.82 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În acest sens sunt și prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii, cu care se completează Legea nr.188/1995, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispozițiile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.

În aceste condiții, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

Dispozițiile art.30 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noțiunii de "îmbunătățire a condițiilor la locul de muncă"ce este prevăzută de art.72 din Legea nr.188/1995, părțile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuție sunt necesare dezvoltării condițiilor de muncă.

Convenția OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective impune prin art.5, ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție (art.1), iar negocierea să poate asupra fixării condițiilor de muncă și angajării, și/sau reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor.

Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozițiilor

Mai mult, obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât acesta a fost înregistrat și prin acest fapt a devenit opozabil și în același timp, obligatoriu pentru părțile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii și art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996.

Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele și în condițiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispozițiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanța competentă, la cererea părții interesate (art.24 alin.2 din Legea nr.130/1996).

Se prevede, de asemenea, faptul că, la momentul înregistrării, direcțiile generale teritoriale de muncă și protecție socială vor verifica dacă acestea conțin clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art.8, exercitând în acest mod controlul de legalitate și dacă constată negocierea unor clauze cu încălcarea art.8, cu obligația de a lua măsuri de intrare în legalitate, de a se înlătura din contract clauzele contrare legii (art.27 alin.2 coroborat cu art.28).

Reține instanța de fond că procedura descrisă nu a avut loc, ceea ce înseamnă că și-a dat avizul favorabil, moment în care contractul/acordul colectiv începe să-și producă efectele, deoarece numai refuzul înregistrării acestuia făcea inaplicabile clauzele cuprinse în respectivul contract/acord.

În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării dispoziției a cărei anulare s-a cerut, instanța a apreciat că, sunt întrunite condițiile prevăzute de art.14 alin.(1) din Legea nr.554/2006, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Consiliul Județean T criticând hotărârea atacată pentru următoarele motive:

Conform Acordului colectiv de muncă valabil pe anul 2007 s-au acordat funcționarilor publici din cadrul Consiliului Județean T următoarele drepturi:

- 1.000 lei persoană/an pentru asigurarea unei ținute decente și asigurarea unei imagini corespunzătoare a personalului în relațiile cu publicul;

- 300 lei lună/persoană pentru menținerea sănătății și securității muncii.

În urma reanalizării acestor drepturi s-a apreciat că au fost acordate necuvenit astfel încât, prin dispozițiile emise de președintele Consiliului Județean T au fost imputate funcționarilor publici sumele reprezentând drepturi speciale acordate conform Acordului colectiv de muncă.

Dispoziția de imputare este temeinică și legală întrucât,Acordul colectiv de muncă valabil pentru anul 2007 cuprinde clauze care contravin dispozițiilor legale în vigoare pentru exercițiul financiar bugetar pe anul 2007.

Reclamantul nu aveau dreptul la sumele acordate întrucât, în calitate de angajat în cadrul Consiliului Județean T, a beneficiat de toate drepturile ce derivă din prevederile legale privitoare la salarizarea funcționarilor publici.

Intimatul reclamant și-a precizat poziția procesuală prin întâmpinare în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Arată reclamantul că Acordul încheiat în anul 2006 și prelungit pentru anul 2007 nu cuprinde clauze care să contravină prevederilor legale în vigoare fiind înregistrat la. T care, în cadrul procedurii de verificare prealabilă, nu a sesizat o eventuală neconformitate cu legea.

Analizând hotărârea atacată din prisma acestor critici, Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În baza Legii nr.188/1999, dar și în baza Legii nr.130/1996 - referitoare la contractele colective de muncă - și a contractului colectiv de muncă la nivel național, a fost încheiat Acordul colectiv nr.2/18.01.2006 între Consiliul Județean T și Sindicatul salariaților din administrația locală

Acordul colectiv a fost înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Tulcea sub nr.940/19.01.2006, fără a fi sesizate clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.130/1996.

De asemenea, și actul adițional nr.1 încheiat de aceleași părți a fost înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Tulcea sub nr.3/1748/02.02.2007.

La capitolul V din Acord se află inserate clauze referitoare la acordarea unui drept special de 300 lei lunar pentru "menținerea sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului" (art.32 alin.5) și a unei sume de 500 lei pe semestru pentru "o ținută decentă și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și instituțiile cu care colaborează".

Potrivit principiului libertății contractuale prevăzute la art. 969 cod civil acordul colectiv produce efecte juridice în sensul că devine legea părților, astfel că executarea contractului colectiv de muncă devine obligatoriu pentru părți. (art.243 Legea nr.53/2003 si art. 30 din Legea nr.130/1996).

Așa cum a reținut și instanța de fond, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, potrivit art. 238 din codul muncii cu care se completează Legea nr.188/1999, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

Mai mult, potrivit art. 72 din Legea nr.188/1999: "autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la:

a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă".

Prin urmare, raportând aceste dispoziții legale la dispozițiile acordului colectiv, se reține că autoritatea publică și-a exprimat acordul pentru achitarea drepturilor speciale dar și obligația de a include în buget sumele necesare pentru plata acestor drepturi.

În aceste condiții nu poate fi reținută critica recurentei referitoare la nelegalitatea clauzelor acordului încheiat.

De altfel, recurenta nu a invocat nici un temei juridic care să atragă nelegalitatea clauzelor din acord, clauze pe care nu le-a contestat și le-a însușit prin semnarea acordului.

Faptul că reclamanților li s-au achitat salariile, sporul de vechime și celelalte drepturi bănești prevăzute de legea salarizării funcționarilor publici nu înseamnă că nu mai au dreptul la alte drepturi speciale, de care au beneficiat în anul 2006 în temeiul aceluiași acord colectiv care își produce efecte și în anul 2007.

Aceste sume nu au nici o legătură cu drepturile salariale datorate funcționarilor publici potrivit legii și la care se face referire prin motivele de recurs, neavând caracterul de drepturi salariale.

Față de considerentele sus expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința Tribunalului Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursulformulat în contencios administrativ de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN T - cu sediul în mun. T,-, județ T, împotriva sentinței civile nr. 53/16.01.2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și contencios administrativ, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - domiciliat în T,-, Bl.13,.A,.3, județ T, având ca obiect anulare act administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2009.

Pt. Președinte de complet

- -,

aflată în o, semnează cf. art.261 (2) cod pr. civilă,

Președinte instanță

Judecător,

- -

Judecător,

- -

pt.grefier

- -, aflată în o, semnează cf.

art. 261(2) Cod pr.civilă

Prim grefier

02 iulie 2009

jud.fond.

red.dec.jud./03.08.2009

2 exemplare

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 289/2009. Curtea de Apel Constanta