Anulare act administrativ . Sentința 2935/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2935
Ședința publică de la 29.09.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stănișor Denisa Angelica
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, reprezentat de consilier juridic, cu delegație depusă la dosar și pârâtul, personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Pârâtul, asistat de avocat depune la dosar un înscris, reprezentând declarația dată de numitul, un exemplar comunicându-i părții adverse.
Reprezentanta reclamantului nu solicită amânarea cauzei pentru a lua la cunoștință de conținutul înscrisului comunicat la acest termen și solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, Curtea constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe numitul fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.2 lit.b din OUG nr.24/2008. Mai arată că raportat la probatoriul administrat pârâtul a furnizat organelor fostei Securități informații potrivit scopului recrutării și tematicii arătate în acțiune.
Pârâtul, asistat de avocat solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.2 lit.b din OUG nr.24/2008.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal la data de 20.10.2008, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în privința pârâtului.
În motivarea cererii s-a arătat că astfel cum reiese din cuprinsul notei de constatare nr.S/DI/673/22.05.2008 pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator cu numele conspirativ " " la data de 24.11.1982 de către ofițerul de contrainformații, în perioada cât se afla în detenție la Penitenciarul Aiud pentru a semnala "evoluția manifestărilor activităților unora care dovedesc ostilitate față de partidul și statul nostru și în stare de detenție", cât și pentru a încadra pe linie informativă, pe colegul său de cameră.
Se mai arată că,deși în raportul privind modul cum a decurs recrutarea se menționează că i-a fost luat angajament scris, fiind de acord fără rezerve, totuși angajamentul nu s-a păstrat la dosar, împrejurare ce nu au relevanță, însă pentru stabilirea calității de colaborator.
Reclamanta arată că informațiile furnizate de pârât în detenție nu intră în sfera de incidență a art.2 lit.b Teza II OUG nr.24/2008, întrucât pentru a putea opera această circumstanță exoneratoare instituită de legiuitor trebuie să rezulte că informațiile au fost furnizate pentru motivele care au constituit temeiul condamnării, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Condamnarea reclamantului nu este una politică, iar informațiile furnizate de acesta nu au avut legătură cu această condamnare.
De asemenea, legat de faptul că pârâtul a avut concomitent și calitatea de urmărit, fiind titular al dosarului informativ nr.I 1393, deschis pe numele conspirativ "", în 1981 "cazurile de exonerare sunt prevăzute" limitativ de art.2 lit.b Teza II și III din OUG 24/2008, printre acestea nenumărându-se evocarea de către persoana verificată a unor situații în care aceasta s-ar fi aflat în situația de opozant sau chiar de victimă a regimului comunist.
Arată reclamantul că informațiile furnizate de pârât, organelor de securitate au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prev. de art.28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art.19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la demnitate prev. de art.10 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Prin întâmpinarea formulată la data de 24.11.2008 (fila 72 dosar) pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în timpul detenției, toți deținuții erau obligați să furnizeze infirmații unul despre altul, lucru care se întâmpla în fapt, însă ca urmare a înțelegerii prealabile între aceștia.
Totodată, pârâtul arată că motivul condamnării sale a fost unul politic, așa cum rezulta de altfel din considerentele deciziei nr.75/10.08.1981 și Decizia nr.30/18.02.1991 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.
Prin încheierea pronunțată la data de 05.12.2008 Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acestei Curții de APEL BUCUREȘTI, potrivit dispozițiilor art.34 din OUG nr.24/2008, modificat prin art.27 din Legea nr.293/2008.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisuri respectiv adeverința nr.487/23.02.2009 eliberată de Universitatea B, declarațiile autentice ale martorilor, G, - G, G,.
În cauză au fost audiați martorii și - G,în calitatea lor de foști colegi de celulă ai pârâtului, cu teza probatorie demonstrarea fictivității denunțurilor din cuprinsul notelor informative.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii și temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a înțeles să probeze calitatea de colaborator al Securității a pârâtului cu notele întocmite și semnate de acesta sub numele conspirativ " ", recunoscând că deși, în raportul întocmit privind modul cum a decurs recrutarea se menționează că i-a fost luat angajamentul scris, acest angajament nu există la dosar.
De asemenea, arată că, reclamantul a fost recrutat de către Direcția a IV -a Penitenciarul Aiud - pentru supravegherea informativă a deținuților condamnați pentru "infracțiuni contra securității stabilirii și pentru încadrarea pe oad oua linie infirmativă a colegului de cameră, lucrat în "SEGAL", pârâtul fiind în executarea unei pedepse de 6 ani și 8 luni în Penitenciarul Aiud pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmiterea de secrete prin sentința civilă nr.75/1981 Tribunalului Militar Teritorial B, rămasă definitivă prin decizia penală nr.86/1981.
Reclamantul precizează că pârâtul a avut concomitent și calitatea de urmărit, fiind titular al dosarului informativ nr.I 1393 deschis sub numele conspirativ.
Curtea reține că pârâtul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trădare prin deconspirarea de secrete, conform sentinței penale nr.75/1991 a Tribunalului Militar București rămasă definitivă prin decizia penală nr.86/1981 a Tribunalului Suprem.
S-a reținut că pârâtul având gradul de căpitan de miliție din Municipiului B, în perioada aprilie - mai 1981 conceput ți redactat două scrisori ce conțineau calomnii la adresa orânduirii socialiste din România, precum și la adresa unor persoane ce îndeplineau funcția de conducere pe linie de partid, pe care le-a predat lui G pentru a fi difuzate la radio Europe Liberă.
Însă, la data de 18.02.1991, prin decizia nr.30 pronunțată în dosarul nr.152/1990, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul extraordinar declarat de Procurorul General, împotriva sentinței nr.75/1981 Tribunalului Militar Teritorial B și decizia nr.86/16.09.1981 a Tribunalului Suprem,a casat hotărârile atacate și în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură civilă, a achitat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.20 rap. la art.157 alin.1 teza II Cod penal și art.20 raportat la art.166 alin.2 Cod penal.
În motivarea deciziei Curtea Supremă de Justiție a reținut că activitatea inculpatului nu poate fi privită ca o tentativă de a săvârși infracțiunile de trădare, prin transmiterea de secrete și de propagandă împotriva orânduirii socialiste și nici nu constituie o altă infracțiune.
În aceste condiții, Curtea reține că argumentul reclamantului în sensul că motivul condamnării nu este politic, nu poate fi acceptat, în raport de considerentele reținute de instanța supremă în decizia privind admiterea recursului extraordinar declarat de Procurorul general.
Mai mult decât atât, prin sentința nr.31/18.03.1993 Tribunalul București Secția a II-a Civilă a acordat pârâtului despăgubiri materiale și daune morale în cuantum de 12.733.3000 lei (Rol),stabilind că acesta a suferit un prejudiciu material și moral determinat de suferințele fizice și psihice la care a fost supus pe perioada detenției, cât și de atingerea adusă onoarei și demnității sale.
Cu privire la notele informative furnizate de pârât în perioada detenției, deși se afirmă că a existat un număr de 160 note informative timp de 3 ani și 6 luni,la dosar se află doar două note infirmative olografe, semnate cu numele conspirativ, restul fiind dactilografiate și nesemnate, purtând doar mențiunea că sunt primite de la sursa " " și mențiunile efectuate de ofițerii responsabili cu supravegherea.
În nota de constatate întocmită, cu nr. S/DI/I/1934/11.08.2008 se arată că pârâtul, titular al dosarului 537 a fost recrutat de Direcția a IV - Penitenciarul Aiud - pentru supravegherea informativă a deținuților condamnați pentru infracțiuni contra securității statului" și pentru încadrarea pe oad oua linie informativă a colegului său de cameră, lucrat în "SEGAL".
Prin Nota informativă din data de 11.08.1984, în detenție, olografă semnată cu numele conspirativ, primită de lt.col. G,.4, Penitenciarul Aiud, ce cuprinde unele comentari pe marginea apariției "Decretului de amnistie, grațiere și redozare a pedepselor este menționat deținutul care auzind că va veni un decret "unic" a afirmat " nu am scris eu bine când am scris": să nu vă așteptați la nimic bun de la cancer și de la un nebun:", însă apoi a continuat sperând că vor fi incluși și condamnați politic în decretul respectiv".
Ce-a de-a doua notă informativă din data de 24.10.1984, olografă semnată cu numele conspirativ, primită de lt.col. G,.4 Penitenciarul Aiud privește tot pe deținutul (fila 186 dosar) și cuprinde de asemenea descrierea convorbirii pe care a avut-o cu acest deținut referitor la realizările în construcția de locuințe, comparativ cu cele din occident. Se arată că, deținutul nu acceptă ideea că "la noi" s-au realizat lucruri de calitate, întrucât "românul este hoț și vrea tot timpul să păcălească".
Nota mai conține și referire la faptul că face schimb de mesaje cu deținutul, în limba maghiară.
La dosarul cauzei au fost depuse mai multe declarații autentice ale colegilor de detenție ai pârâtului, printre care și (declarația autentificată sub nr.658/26.02.2009 de Sabine - fila 10) și au fost audiați în calitate de martori, numiții și G (fila 82, 86), ambii,colegi de celulă ai pârâtului.
În declarația autentică depusă la dosar fila 9, arată că a fost coleg de celulă cu pârâtul și avea cunoștință despre relatările acestuia, când și ce note infirmative dădea, cunoscut fiind faptul că a acceptat acest lucru din cauza presiunilor la care a fost supus în legătură cu exmatricularea fiicei sale din facultate.
Mai arată numitul că nu i s-a propus recrutarea în calitate de colaborator, iar comportamentul pârâtului în timpul detenției a fost vădit împotriva regimului comunist, solidarizându-se cu ceilalți deținuți în acțiunile de obținere a unor drepturi.
Același lucru reiese și din declarațiile autentice ale celorlalți foști colegi de detenție ai pârâtului, (fila 19), G (fila 22), (fila 23), (fila 25), (fila 26), - G (fila 27), (fila 28), G (fila 29), (fila 30), - (fila 39), (fila 40).
Audiați în fața instanței martorii și G au arătat în esență că aveau cunoștință despre faptul că toți deținuții erau chemați la interval de 1 lună, de către lt.col. și erau obligați să relateze tot ce se discută în celulă de către ceilalți colegi, deținuți politic.
De comun acord au hotărât să relateze discuții lipsite de importanță ce nu i-ar fi putut afecta pe ceilalți. Însă, declară martorul, unul dintre deținuții colegi de celulă i-a cerut în mod expres să nu relateze despre el, cum că regretă fapta pentru care a fost condamnat, ci să relateze că în continuare manifestă o atitudine ostilă față de regimul comunist.
Mai arată martorii că pentru notele informative date nu erau recompensați, înțelegerea acestora de a da aceste infirmații fiind justificată de faptul că se exercitau presiuni și se aplicau sancțiuni drastice în caz de refuz.
În cazul pârâtului presiunile exercitate vizau exmatricularea fiicei sale de la cursurile facultății pe care o urma și interzicerea vizitelor membrilor de familie.
Dispozițiile art.2 lit.b din OUG 24/2008, modificată și completată prin Legea nr.293/2008 definesc noțiunea de colaborator al securității prin referire la persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice (regimului totalitar comunist) și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. al Securității în accepțiunea legii este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai securității coordonau activitatea informatorilor.
Din probele administrate în cauză, Curtea apreciază că informațiile din notele depuse la dosarul cauzei de către reclamant nu sunt de natură să îndeplinească cerințele legii referitoare la scopul comunicării acestor date, respectiv denunțarea activităților sau atitudinilor potrivnice, regimului totalitar comunist sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Curtea va reține și faptul că, deși se menționează în raportul privind recrutarea pârâtului că acestuia i-a fost luat angajament scris, acest angajament nu a fost găsit la dosar, precum și faptul că pârâtul era el însuși supus urmăririi informative a securității, pentru poziția sa ostilă regimului comunist (titular al dosarului informativ nr.I, 1393, deschis sub numele conspirativ "", în anul 1981).
În mod evident din nici unul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese că informațiile furnizate de pârât au periclitat în vreun mod integritatea fizică sau psihică a persoanelor, despre care acesta a menționat în notele oferite, mai mult aceste relatări făcându-se cu știința și acceptul acelor persoane, care la rândul lor dădeau note informative aceluiași organ de securitate despre împrejurări care oricum erau de notorietate, întrucât toți deținuții erau opozanți ai regimului comunist, fiind condamnați politic.
Mai mult decât atât, fiind condamnat politic (așa cum reiese din considerentele deciziei nr.30/1991, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție), pârâtului i se pot aplica disp.art.2 lit.b teza II-a din OUG 24/2008, potrivit cu care "persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procese - verbale de interogatorii sau de confruntare date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere sau arest, pentru motivele politice privind cauze pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității".
În considerarea motivelor de fapt și de drept expuse anterior în temeiul art.11 din OUG nr.24/2008, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în B,- - 57, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în B Str.- - 6,.B,.1,.18, sector 2.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 29.09.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
-
Red.
Gh./4 ex.
25.11.2009
Președinte:Stănișor Denisa AngelicaJudecători:Stănișor Denisa Angelica