Anulare act administrativ . Decizia 307/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - anulare act administrativ -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR.307
Ședința publicădin 25 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ana Maria Turculeț
JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în oraș -, Calea, nr. 110, județul S,împotriva sentinței nr. 1649 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal -în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din18 februarie 2010,susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 25 februarie 2010.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 06.01.2009 cu număr de dosar -,reclamantul, în contradictoriu cupârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietățilora solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr.2247/12.11.2008 emisă de pârâtă.
În motivarea cererii reclamantul arată că decizia mai sus arătată a fost luată cu încălcarea dispozițiilor legale din moment ce el împreună cu tatăl său s-au refugiat în România, mai precizează reclamantul că mama sa a rămas în comuna natală, însă nu s-a putut bucura de prerogativele dreptului de proprietate din moment ce bunurile au fost preluate de către statul sovietic și pe locul fostei case s-a construit un bloc de locuințe pentru muncitorii fabricii de spirt din. Nu a fost indicat temeiul de drept al cererii.
În dovedire au fost anexate în copie înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii arătând în esență căreclamantulnu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de prevederile Legii nr.290/2003.
Prinsentința nr. 476 din data dec 19.03.2009 a Tribunalului Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului.
Prin decizianr.1218/18.06.2009 a Curții de APEL SUCEAVA - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscala admis recursul, a casat sentința mai sus menționată și a trimis cauza spre rejudecare.
Prinsentința nr. 1649/2009Tribunalul a respins acțiunea ca nefondată.
În motivarea soluției s-au reținut următoarele:
Dispozițiile art.1 din HG nr.1120/2006 prevăd că pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.290/203 bunurile pe care aceștia le-au avut în, de Nord și ținutul, trebuiau să îndeplinească cumulativ două condiții: la momentul refugiului să fie proprietatea acestora și să fie sechestrate, reținute sau rămase/părăsite în ținuturile mai sus menționate.
Din extrasul refugiaților și familiilor lor, veniți din și, stabiliți pe raza județului R (fila 20) la poziția nr.508 se află, prin urmare, cu privire la acesta este dovedită calitatea de refugiat.
Cu toate acestea, din înscrisul aflat la fila 14 dosar rezultă că mama reclamantului, s-a născut la data de 09.06.1912 în localitatea, raionul, iar din conținutul adeverinței nr. 7085/317/82-fila 17 dosar de fond rezultă că a decedat la data de 29.02.1978 și a fost înmormântată în cimitirul din, raionul, regiunea.
De asemenea, din declarația autentificată a petentului (fila 9 dosar de fond), dar și ale martorilor (fila 26), (fila 27) rezultă că în România s-au refugiat doar reclamantul împreună cu tatăl său.
Din moment de autoarea reclamantului a rămas în localitatea - URSS și s-a bucurat de prerogativele dreptului de proprietate, bunurile acesteia nu fac parte din categoria bunurilor "sechestrate, reținute sau rămase" în acele teritorii.
A mai reținut prima instanță că pentru recuperarea bunurilor trebuia să ceară ieșirea din indiviziune, în cadrul procedurii prevăzute de HG nr.1120/2006 și Legea nr.290/2003 instanța nu poate fi învestită cu partajarea bunurilor după autorii care au rămas în fosta URSS și s-au bucurat de prerogativele dreptului de proprietate.
De reținut este faptul că și reclamantul s-a refugiat în România în anul 1940, iar pentru instanță ar fi practic imposibil să identifice partea din bunuri care i s-ar fi cuvenit în urma decesului autoarei, autorului; mai mult decât atât este incertă situația bunurilor până în momentul decesului autoarei în anul 1978, pentru că aceasta ar fi putut dispune de ele în orice mod.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul învederând că afirmațiile primei instanțe privind proprietatea asupra bunurilor rămase pe teritoriul URSS sunt eronate.
Tratatul de semnat la la 10 februarie 1947, la art. 27 al. 1 prevăd că toată proprietatea, drepturile și interesele care la intrarea în vigoare a prezentului Tratat se afla pe teritoriul său și aparțin României sau naționalilor din România, trec în proprietatea statului sovietic, având dreptul să sechestreze, să rețină, să lichideze sau să abordeze orice altă acțiune cu privire la proprietate. Astfel că sentința primei instanțe este nelegală, pământul rămas în URSS intrând imediat în, în casa ocupată funcționând o perioadă poșta.
Art. 25 al. 1 și art. 27 al. 3 din Tratatul de, prevăd foarte clar că în toate cazurile în care proprietatea, drepturile sau interesele legale în România ale persoanelor aflate sub jurisdicția română au fost subiectul măsurilor de sechestrare, confiscate sau control pe motive de rasă sau religie ale acestor persoane, toate acestea, adică proprietatea, drepturile și interesele legale să fie restituite împreună cu drepturile accesorii sau dacă restituirea nu este posibilă, să se ofere compensații echitabile. Guvernul Român are obligația de a compensa naționalii din România a căror proprietate sunt prevăzute de aceste articole și nu restituirea lor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a învederat că autoarea a ales să devină cetățean sovietic, ignorând ordinele de evacuare generală și a beneficiat de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care se solicită despăgubiri de până la sfârșitul vieții.
În aceste condiții, autorul după care se solicită despăgubiri nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege întrucât nu s-au refugiat, ci, din proprie inițiativă și pe propria răspundere, a ales să devină cetățean sovietic și să se supună autorităților de ocupație.
Recursul formulat nu este întemeiat.
Nu este contestat faptul că autoarea nu s-a refugiat.
Reclamantul recurent susține că bunurile nu au rămas în proprietatea și posesia mamei sale fiind preluate de statul sovietic în temeiul art. 25 al. 1; 27 al. 1, 3 din Tratatul de de la din 10 februarie 1947.
Bunurile care sub incidența Legii nr. 290/2003 sunt, așa cum prevede art. 1 din acest act normativ și art. 1 din nr.HG 1120/2006 bunurile cetățenilor români deposedați, bunuri sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și ca urmare a stării de război și a Tratatului de de la din 10 februarie 1947.
Reclamantul recurent invocă art. 27 al. 1 din Tratatul de de la care stipulează că fiecare dintre Aliate și Asociate va avea dreptul de a sechestra, reține sau lichida sau de a întreprinde orice altă acțiune în legătură cu toate bunurile, drepturile și interesele care se găsesc pe teritoriul ei și care aparțin României sau unor cetățeni români.
Însă, potrivit art. 27 al. 5 lit. "c" din Tratat, sunt exceptate de la sechestrare, reținere sau lichidare bunurile persoanelor fizice cetățeni români autorizate să locuiască pe teritoriul țării unde bunurile sunt situate. Cu privire la aceste bunuri Statul Român nu este ținut de obligația de despăgubire potrivit art. 25 al. 3 din Tratat.
Or, autoarea reclamantului, a fost autorizată să locuiască pe teritoriul URSS, din cuprinsul adeverinței nr. 7085/317/82 (17) rezultând că a decedat în anul 1978 raionul, regiunea. În lumina faptelor arătate, Curtea constată că nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 1 din Legea nr. 290/2003 și nici cele ale art. 1 din HG1120/2006, bunurile litigioase nefiind preluate, reținute sau sechestrate în temeiul Tratatului de de la din 1947.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă
În temeiul Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în oraș -, Calea, nr. 110, județul S,împotriva sentinței nr. 1649 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond. -
2 ex./3.03.2010
Președinte:Ana Maria TurculețJudecători:Ana Maria Turculeț, Grapini Carmen, Sas
