Anulare act administrativ . Sentința 3186/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3186

Ședința publică de la 13.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Stănișor Denisa Angelica

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care învederează că reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 proc.civ.

Curtea constată că reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 proc.civ. astfel că reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin cererea înregistrată sub nr- din data de 23.03.2009 reclamanta - -, cu sediul în Târgu M, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii Consiliului Director al nr.98/17.02.2009.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că petiționarea a învestit autoritatea pârâtă cu o sesizare de acte de discriminare, constând în aceea că încercând să depună documentația prevăzută de lege pentru "debranșare" de la sistemul centralizat de încălzire la registratura furnizorului de energie termică din Târgu M, funcționarii au refuzat să o preia, spunând că debranșările sunt oprite în zona unde intenționează că locuiască.

prin hotărârea atacată a decis că faptele prezentate constituie fapte de discriminare potrivit disp. art.2 alin.1 și art.10 lit.h din OG nr.137/2000 și a aplicat o sancțiune contravențională "avertisment" Consiliului Local Târgu

Reclamanta arată că Hotărârea este nelegală întrucât art.8 alin.2 lit.i din Legea nr.325/2006 obligă administrația locală să stabilească zone unitare de încălzire,sens în care Municipiul Târgu Maa doptat strategia de alimentare cu căldură prin HCL nr.11/25.01.2007, care la art.2 prevede zona unitară de termie, unde se asigură o singură soluție de încălzire, respectiv furnizarea energiei termice prin sistem centralizat.

Obligația instituirii zonei unitare de încălzire a fost impusă și de prevederile HG nr.462/2006, iar prin Ordinul nr.91/2007 s-au stabilit condițiile cumulative pentru debranșare și deconectare.

În aceste condiții legislative, locatarul consumator, membru al unei asociații de proprietari pentru a-și monta microcentrală de apartament trebuie să îndeplinească o serie de condiții cumulative, pentru a primi avizul de deconectare.

În cauză nefiind îndeplinite condițiile de deconectare, reclamanta nu a primit aviz favorabil, ceea ce nu constituie discriminare în sensul disp. OG nr.137/2000, cu aplicarea disp. legale în materie.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Petenta domiciliată în Târgu M s-a adresat reclamantei - - pentru avizarea montării în locuința proprie a unei microcentrale de apartament.

Reclamanta a refuzat acordarea avizului, motivând că locuința petentei se află într-o zonă unitară de încălzire, unde încălzirea se realizează prin sistem centralizat.

Prin sesizarea autorității pârâte, petenta a aprătat că - - i-a încălcat drepturile prev. de Constituția României, precum egalitatea în drepturi a cetățenilor, dreptul petentei de a alege soluția termică cea mai convenabilă, etc.

La rândul său, reclamanta contesta Hotărârea afirmând că refuzul de acordare a avizului de debranșare este întemeiat pe legislația în vigoare ce impune îndeplinirea anumitor condiții de deconectare,legislație ce se aplică tuturor consumatorilor și în nici un caz nu constituie discriminare în sensul disp. OG 137/2000.

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată de instanță este aceea dacă obiectul sesizării, în baza căreia a fost pronunțată Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr.98/2009 este de natură a intra sub incidența art.2 din OG nr.137/2000.

Potrivit dispozițiilor art.1 și 2 din OG nr.137/2000 pentru ca o faptă să fie calificată drept faptă de discriminare, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: a) să existe un tratament diferențiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile); b) să existe un criteriu de discriminare; c) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim; d)tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau executării în condiții de legalitate a unui drept recunoscut de lege.

Potrivit dispozițiilor legale incidente, Legea nr.325/2006, administrația publică locală are obligația să stabilească zone unitare de încălzire, astfel că prin Hotărârea nr.11/25.01.2005 Consiliul Local al Municipiului Târgu Maa doptat strategia de alimentare cu căldură a municipiului, pentru zona unde locuiește petenta, stabilindu-se furnizarea energiei termice prin sistem centralizat, deși în blocul acesteia erau montate centrale termice de apartament.

În consecință, în zona unde locuiește petenta nu se asigură alimentarea cu energie termică exclusiv prin sistemul centralizat de termificare, conform principiului "o clădire - un singur sistem de asigurare cu energie termică", așa cum impune HG nr.462/2006 pentru aprobarea programului "Termoficare 2006 - 2015, căldură și confort".

În aceste condiții refuzul de a emite avizul de decontare de către reclamantă constituie o faptă de discriminare, sancționată de disp. OG nr.137/2000, așa cum în mod legal a apreciat și autoritatea pârâtă prin Hotărârea nr.98/2009.

Așa fiind în temeiul disp. art.20 din OG nr.137/2000, raportat la disp. art.1 - 18 din Legea nr.554/2004, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta - -, cu sediul în Târgu M, Str.- - 1-B, județul M, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B nr.1 - 3, sector 1.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 13.10.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

-

Red.

Gh./4 ex.

17.12.2009

Președinte:Stănișor Denisa Angelica
Judecători:Stănișor Denisa Angelica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 3186/2009. Curtea de Apel Bucuresti