Anulare act administrativ . Decizia 32/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 32/CA
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc
Judecător - -
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul Municipiul V - Serviciul Finanțelor Publice Locale - reprezentat prin Primar împotriva sentinței civile nr. 211/CA/08.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Societatea de Investiții Financiare, M" SA B, Primăria Municipiului V - Serviciul Finanțelor Publice Locale, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă reprezentanții părților din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier, referat din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19 ianuarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre. Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 26 ianuarie 2009.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 211/CA/8 septembrie 2008, Tribunalul Vaslui, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei V - Serviciul finanțelor publice locale, a admis cererea formulată de reclamanta F "M" B, în contradictor cu pârâții Primarul municipiului V și Primăria V - Serviciul finanțelor publice locale, dispunând anularea deciziei de impunere nr. 471 din 28 ianuarie 2008, emis de Primăria municipiului V, punctul 3 alin. 2 (pag. 3) și alin. 8 (pag. 4) din Raportul de inspecție fiscală, precum și dispozițiile nr. 114/27 februarie 2008 și nr. 151/13.03.2008, emise de Primarul municipiului V, obligând pârâții să plătească reclamantei suma de 43,6 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia de impunere nr. 471/28 februarie 2008, în sarcina contribuabilului Societatea de Investiții Financiare "M" a fost stabilită obligația de plată a taxei corespunzătoare pentru o suprafață de 681,55. pe care se pretinde că reclamanta o ocupă, că decizia de impunerea a fost emisă în baza raportului de inspecție fiscală din 28.01.2008, întocmit de Serviciul finanțelor publice locale V, raport din care rezultă că "M" deține în folosință un teren situat în V,-, având o suprafață totală de 681,55. și o suprafață construită de 154. precum și faptul că, pentru perioada 2003 - 2007, declarațiile de impunere au fost incorect întocmite, diferența dintre taxa declarată și taxa constatată fiind de 915 lei, la care se adaugă dobânzi de 561 lei și penalități de întârziere de 74 lei.
Prin instanță a mai reținut faptul că reclamanta ocupă suprafața de 154. în baza protocolului încheiat cu "" V, la data de 17 mai 1993, că pentru acest teren se datorează taxa de teren, că nu s-a făcut dovada că reclamanta ar ocupa și suprafața de 681,55. și că ei i-ar fi aplicabile prevederile art. 258 alin. 8 din Legea nr. 571/2003, întrucât nu au fost constatate diferențe între suprafața înscrisă în titlul de proprietate și situația reală, rezultată din măsurători executate în condițiile legii nr. 7/1996, dovedite prin lucrări tehnice de cadastru, suprafața de teren transmisă prin protocol fiind identică cu suprafața ocupată de construcție, respectiv de 154. și nu de 681,55. cum eronat se menționează prin actele administrative a căror anulare se solicită.
Prima instanță concluzionat că faptul neocupării unei suprafețe de teren mai mare rezultă și din refuzul Primăriei V materializat în actul nr. 871 din 10 februarie 2005, de a concesiona reclamantei suprafața de 681,55. ce face obiectul notificării nr. 384/14 august 2001, depusă de, în condițiile în care raportul de expertiză depus la dosarul cauzei nu dovedește contrariul.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâtul Municipiul V - Serviciul Finanțelor Publice Locale, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu s-a dat eficiență și valoare constatărilor efectuate de organul fiscal, în condițiile în care legiuitorul prevede în mod expres dreptul acestuia de a stabili obligații fiscale prin cercetare la fața locului, ignorându-se faptul că inspectorii fiscali au constatat existența unei îngrădiri a imobilului deținut de reclamantă în-, care cuprinde o suprafață de teren de 681,55. că, în prezența unor puncte de vedere diferite, instanța ar fi fost obligată, în exercitarea rolului său activ, să dispună constatarea stării de fapt reale, printr-o expertiză de specialitate, în condițiile în care prin raportul de expertiză, tehnică judiciară aflat la dosar se relevă că imobilul - clădire folosit de "M" are o suprafață de 225. deci o suprafață mai mare decât cea preluată prin protocolul din data de 17 mai 1993, actul prin care s-a solicitat concesionarea terenului având astfel valoarea unei recunoașteri tacite a faptului că reclamanta folosește acel teren, pentru care datorează taxa corespunzătoare, cuvenită bugetului local.
Intimata "M" a solicitat prin întâmpinare, respingerea recursului pe motiv că atâta timp cât nu s-a urmat procedura prevăzută de art. 258 alin. 8 din Legea nr. 571/2003, recurenta nu este în drept a stabili obligații fiscale suplimentare, contestând că ar folosi suprafața de 527,55., ce excede suprafeței construite.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată ca fiind necontestat faptul că reclamantei intimate i-a fost transmis, cu plată, imobilul situat în-, având suprafață construită de 154. și odată cu acesta și suprafața de teren aferentă de 154. pe perioada existenței clădirii, și că, prin actele administrativ - fiscale contestate, organul fiscal a impus contribuabilului să plătească taxa de teren calculată pentru o suprafață de teren de 681,55.p pentru perioada 2003 - 2007.
Recurenta nu contestă faptul că modificarea întinderii suprafeței declarate de contribuabil s-a făcut în mod unilateral, de către cei care au întocmit raportul de inspecție fiscală din 28 ianuarie 2008 și nici faptul că în cuprinsul raportului nu există mențiuni clare cu privire la modul în care a fost stabilită această suprafață și cu privire la modul în care reclamanta ar folosi-o, referirile pe care emitentul dispoziției nr. 151/13.03.2008 le face cu privire la împrejurarea că "este de notorietate publică faptul că deține în folosință o suprafață de teren mai mare decât cea declarată", neavând acoperire în acte opozabile reclamantei.
În ipoteza în care reclamanta - intimată ar ocupa în mod abuziv suprafață de teren mai mare decât cea care i-a fost transmisă prin protocolul din 17 mai 1993, nimic nu împiedica pe recurent să ceară instanței judecătorești competente să constate acest fapt, să dispună ridicarea îngrădirii și să plătească daune rezultate din lipsa de folosință a proprietarului.
De altfel, într-o atare situație, constatarea unilaterală a inspectorilor fiscali, trimiși "la fața locului " este nu numai insuficientă și neopozabilă contribuabilului, dar și neconformă prevederilor art. 258 alin. 8 din Legea nr. 3243/2006, de modificare și completare Legii nr. 571/2003 având în vedere că acestea statuează că "dacă se constată diferențe între suprafețele înscrise în actele de proprietate și situația reală rezultată din măsurătorile executate în condițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafețele care corespund situației reale, dovedite prin lucrări tehnice de cadastru".
Întrucât, în cauză, nu au fost întocmite "lucrări tehnice de cadastru", iar constatarea făcută de inspectorii fiscali nu poate fi asimilată "măsurătorile executate în condițiile Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996", în mod justificat prima instanță a reținut că "cercetarea la fața locului" nu poate produce efecte juridice, atâta timp cât contribuabilul nu recunoaște faptul ocupării terenului vizat și cât timp între părțile în litigiu nu a intervenit o convenție referitoare la condițiile eventualei folosiri a terenului.
Dacă terenul a fost ocupat în mod abuziv, acesta fapt nu poate genera o obligație fiscală validă, întrucât în cazul drepturilor litigioase Codul fiscal nu-și mai află aplicațiunea, proprietarul terenului trebuind să urmeze alte căi pentru a obține reparația pentru lipsa de folosință a bunului, Legea nr. 571/2003, reglementând doar obligații fiscale născute dintr-un raport juridic perfectat în condiții de deplină legalitate, care nu se pot fundamenta pe chestiuni de "notorietate publică" sau pe o pretinsă "recunoaștere tacită".
Ca atare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul promovat de pârât urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul introdus de Municipiul V - Serviciul Finanțelor Publice Locale, reprezentat de Primar și Secretarul municipiului V, împotriva sentinței nr. 211/CA/8 iunie 2008 Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
18.02.2009
Tribunalul Vaslui
Jud.
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc
