Anulare act administrativ . Sentința 3242/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3242
Ședința publică de la 13.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul.
Dezbaterile în fond și susținerile verbale ale părților au avut loc în ședința publică de la 06.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, Curtea având nevoie de timp pentru a examina actele dosarului și a delibera, a amânat pronunțarea la 13.10.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 06.04.2009,reclamantul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a solicitat să se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul .
În motivare,reclamantul a arătat că pârâtul a candidat la funcția de primar al localității, județul Conform prevederilor art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. 1 teza ll-a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității,aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică din oficiu, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității, persoanele care au candidat în demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h)1.
Așa cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare nr.S/DI/l/3112/29.10.2008,pârâtul, fiind sportiv la. B - secția sanie, a fost recrutat în calitate de colaborator la data de 15.03.1982, în scopul cunoașterii și prevenirii unor fapte infractionale în rândul sportivilor (comportarea sportivilor și antrenorilor în timpul deplasărilor în străinătate, relațiile neoficiale cu cetățenii străini, intenții de rămânere în străinătate)
Pârâtul a semnat,preluând numele conspirativ de colaborator "".
Asa fiind,reclamantul considerat că sunt relevante în stabilirea calității pârâtului de colaborator al Securității, următoarele informații furnizate de pârât și consemnate de ofițerii de Securitate, precum și aprecierile pozitive ale activității de informare desfășurate de acesta:
1." <> /./a fost folosit în principal pe linia cunoașterii comportării sportivilor și antrenorilor din cadrul B, atât pe timpul cât se află în țară, cât și pe timpul deplasărilor ce le fac peste hotare, la antrenamente și concursurile pe lini de schi., fiind el însuși sportiv are posibilități în acest sens. în perioada pentru care este analizat informatorul a furnizat 5 note informative scrise și a făcut și alte semnalări verbale. Informații date s-au referit la deplasările, comportările sportivilor, ele fiind utile în cunoașterea acestora. O notă se referă la intenția unei persoane de a pleca ilegal din țară, care a fost semnalată organelor de securitate S, jud. Informațiile furnizate de informatorul <> s-au verificat și prin alte surse, fapt ce confirmă că acesta este sincer și obiectiv în semnalările ce le face. Informațiile au fost valorificate în cazurile sportivilor în cauză././.";
2."/./ informatorul <> a fost folosit în principal pe linia cunoașterii comportării și relațiilor neoficiale ale sportivilor și antrenorilor, atât pe timpul cât stau în cantonamente, la concursuri, în țară și în special cât sunt plecați în străinătate; protejarea acestora și prevenirea săvârșirii unor fapte infracționale; cunoașterea comportării și relațiile lui <CĂRBUNARUL> lucrat prin (dosar de urmărire informativă) pentru relații cu persoanele lucrate de organele de securitate. În această perioadă informatorul <> s-a străduit să răspundă la sarcinile date, furnizând un număr de [spațiu necompletat] note informative și a făcut și alte semnalări verbale, care au ajutat la cunoașterea mai bine a sportivilor din secția sanie, pe baza cărora aceștia au fost avizați să facă deplasări în străinătate. De asemenea, pe baza semnalărilor făcute de informator s-a cunoscut <CĂRBUNARUL> -, și fapte antrenorului, care și-a schimbat mașina personală în și și-a adus un aparat videocasetofon a cărui valoare depășește diurna și dreptul de schimb, începându-se urmărirea informativă - /./.";
3."În procesul muncii de colaborare cu organele noastre a dovedit interes pentru îndeplinirea sarcinilor trasate, a furnizat informații utile cu privire la cunoașterea comportării sportivilor si antrenorului din cadrul ASA,iar prin comportarea sa i-a prevenit să săvârșească fapte ilicite. Este sincer în raporturile ce le are cu organele noastre. Față de cele raportate, propunem a se aproba avizarea pozitivă deplasării în străinătate, la antrenamente și competiții sportive,in țările socialiste a serg. maj. din cadrul ";
4. "În perioada analizată informatorul a fost folosit pentru cunoașterea comportării sportivilor de la secția sanie, pe timpul cantonamentelor și concursurilor în țară și în special în străinătate, protejarea lor și prevenirea săvârșirii unor fapte infracționale. În acest sens a furnizat un număr de 15 note informative exploatate astfel:
-11 pentru cunoașterea unor sportivi și antrenori ai secției de sanie.
-2 la alte organe ale ministerului d e interne.
-2 în legătură cu folosirea materialelor de concurs ale secției././."
5. "În activitatea de colaborare a respectat instructajele făcute și în general a îndeplinit sarcinile trasate, furnizând un număr de 65 note informative exploatate pe linia organului nostru. Materialele furnizate s-au verificat în totalitate, rezultând că a fost obiectiv și sincer în activitatea de colaborare."
Reclamantul opinează că materialele prezentate mai sus sunt relevante în această situație deoarece, în stabilirea calității de colaborator al Securității, potrivit art. 2 lit. b din nr.OUG 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, se constituie probe în cauză atât documentele redactate de către colaborator, cât și notele, rapoartele scrise, relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Pe cale de consecință,se apreciază că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b din nr.OUG 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de "colaborator al Securității". Astfel, norma citată impune îndeplinirea următoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocată:
1. Informațiile furnizate Securității, indiferent sub ce formă, să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Această condiție este asigurată deoarece, pe parcursul colaborării cu organele de Securitate, pârâtul a furnizat informațiile relatate anterior. Se retin astfel informațiile ce se referă relații cu cetățeni străini, aspecte de viață privată și manifestări necorespunzătoare. În aceeași ordine de idei aprecierile pozitive făcute de ofițerii de Securitate nu pot fi justificate decât prin aceea că pârâtul a furnizat informatii potrivit scopului pentru care a fost recrutat.
2. Informațiile prevăzute la punctul 1 să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Și această condiție este asigurată deoarece, prin aceste acțiuni, s-au îngrădit următoarele drepturi:
-dreptul la libera circulație prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice;
-dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a învederat instantei că nu contestă autenticitatea documentelor depuse de catre reclamant în sustinerea actiunii,însă privitor la faptul "semnalării intentiei unei persoane de a pleca ilegal din tara",arată că această asertiune a ofiterului de Securitate este.Mai mult,aspectul anterior amintit nici nu este probat în speță.
Pârâtul a mai expus pe larg circumstantele semnării angajamentului cu Securitatea.
Analizând actele si lucrările dosarului,Curtea retine următoarele:
Avand in vedere ca paratul a candidat pentru functia de primar al localității, acesta a fost supus verificarilor, sub aspectul colaborarii cu organele fostei Securitati.
Din analiza inscrisurilor invocate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezulta ca pârâtul a fost recrutat la data de 15.03.1982 în scopul cunoașterii si prevenirii unor fapte infractionale în randul sportivilor, acesta semnand și un angajament olograf în acest sens.Pârâtului i-a fost atribuit numele conspirativ "".
Instanța reține că potrivit art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008 colaboratorul Securitatii este definit ca fiind "persoana care a furnizat informatii, indiferent sub ce forma, precum note si rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratorii Securitatii, prin carese denuntau activitatile si atitudinile potrivnice regimului totalitar comunistsi care au vizatingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului".
Din continutul inscrisurilor analizate, tribunalul apreciaza ca nu se poate retine intrunirea cumulativa a conditiilor rezultate din textul art. 2 lit. b ), pentru ca paratul sa fie considerat colaborator al fostei Securitati, in acceptiunea data de legiuitor.Într-adevăr,notele informative furnizate de parat nu denunta activitatile si atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist cu consecința ingradirii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
Stabilirea calitatii de colaborator al Securitatii nu se face,așadar,de plano, ca urmare a constatării faptului semnarii unui angajament sau a furnizarii unor informatii,ci prin verificarea concomitentă întrunirii condiției legale relativ la ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
Din examinarea documentelor propuse cu titlu probatoriu în vederea constatării calitatii de colaborator al Securitatii în persona pârâtului, instanța observa ca acestea nu fac parte din categoria inscrisurilor prevazute de OUG nr.24/2008 in art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008.
Notele olografe ale pârâtului descriau deplasările acestuia în străinătate,alături de sportivii lotului român la si cuprind informații relativ la împrejurările că: "nici un sportiv sau antrenor nu a părăsit de unul singur cantonamentul-","nu au fost contactati de persoane străine și nici nu au fost văzuți în anturajul unor sportivi străini",niciunul dintre colegi nu "a avut o comportare suspectă,de instabilitate","nu au fost persoane străine care să ne antreneze în discuții politice sau despre conditiile de trai" etc..Evident că aceste aspect relatate de către pârât nu au fost de natură a îngrădi drepturile si libertățile fundamentale ale omului.De altfel,mentiunile pârâtului în legătură cu colegii săi erau pozitive, prin nota de relatie dată la data de 19.09.1981 pârâtul informând că "Membrii delegatiei române și sportivi au avut o comportare bună-"
Nici din împrejurarea că pârâtul a semnalat faptul antrenorul "și-a schimbat mașina persoanală în și și-a adus un aparat videocasetofon a cărui valoare depășește diurna și dreptul de schimb", nu se poate concluziona ca aceasta informatie se refera la "activitati si atitudini potrivnice regimului totalitar comunist" si nici nu se poate stabili modul in care prin aceasta informatie paratul ar fi vizat ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale.
Tot astfel,sustinerea lucrătorului de Securitate din nota -raport întocmită la data de 15.03.1983 privind analiza informatorului "",în sensul că o notă scrisă a acestuia din urmă "se referă la intentia unei persoane de a pleca ilegal din tara",nu are suport probator,nefiind identificat nici un document atribuit reclamantului cu acest continut.De mentionat că nici semnatarul acestei note-raport nu a fost în măsură a mentiona în mod concret persoana despre care pârâtul ar fi informat că ar fi avut intenția de a părăsi ilegal tara,aspect ce este de natura a concluziona în sensul caracterului echivoc al asertiunii ofiterului de Securitate.
Aspectele anterior enunțate sunt de natura a aprecia în sensul neîntrunirii cerintelor textului art.2 lit.b din OUG 24/2008 privitor la calitatea informațiilor furnizate Securității de către pârât.
Pe cale de consecinta, pentru considerentele mai sus expuse, in temeiul art. 11, rap. la art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, instanța va respinge actiunea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge acțiunea reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII,cu sediul în B,str.- - nr.55-57,sector 3 în contradictoriu cu pârâtul,domiciliat în,str.- - nr.3,.18,.1,.8,jud.P,ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi 13.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. 4 EX.
27.11.2009
Președinte:Patraș Bianca LauraJudecători:Patraș Bianca Laura