Anulare act administrativ . Sentința 3249/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3249

Ședința publică din data de 14 octombrie 2009

Curtea constituită din:

JUDECĂTOR 1: Nemenționat

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul, prin avocat și pârâtul Ministerul Transporturilor și, prin consilier juridic.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Pârâtul, prin consilier juridic, susține excepția inadmisibilității acțiunii arătând că, potrivit art. 106 din Legea nr. 188/1999, în situația în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care le consideră netemeinice sau nelegale, funcționarul public poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ. Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, funcționarul public trebuie să ceară autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. În speță, reclamantului i-a fost comunicat ordinul contestat la data de 14.04.2009, iar acesta a solicitat revocarea acestuia la data de 15.05.2009, cu depășirea termenului de 30 de zile.

Reclamantul, prin avocat, solicită respingerea excepției susținând că a depus plângerea prealabilă cu respectarea termenului de 30 de zile, calculat conform art. 101 Cod procedură civilă.

Curtea, după deliberare, respinge excepția inadmisibibității pentru tardivitatea plângerii prealabile, calculul pe zile libere ducând la concluzia că ultima zi a fost 15.05.2009. Acordă cuvântul părților pe cererile de probe.

Reclamantul, prin avocat, solicită proba cu înscrisuri, respectiv emiterea unei adrese către Direcția Generală și Transport Rutier - Resurse Umane pentru a se comunica care sunt angajații rămași după reorganizarea ministerului, pe ce funcții, studiile acestora și modalitatea de ocuparea a funcției. Mai solicită și proba cu interogatoriu cu care dorește să dovedească că în perioada anului în care a funcționat nu i s-au aplicat mustrări, sancțiuni și pentru care motiv a fost nominalizat el și nu cei cu studii medii.

Pârâtul, prin consilier juridic, apreciază că nu este utilă soluționării cauzei emiterea adresei. Menționează că în ceea ce îl privește pe reclamant, raportul de serviciu a încetat ca urmare a desființării postului. Nici proba cu interogatoriu apreciază că nu se impune a fi administrată în cauză, aspectele ce se doresc a fi dovedite reieșind din acte.

Curtea, după deliberare, respinge cererea privind obligarea pârâtului să depună lista persoanelor care au rămas în funcție în Direcția Generală și Transport Rutier cu indicarea studiilor și a modului de ocupare a funcției, ca nerelevantă cât timp nu se discută de același tip de post cu cel desființat aparținând anterior reclamantului. În raport de faptele probatorii ce se doresc a fi dovedite cu interogatoriu respinge proba ca nerelevantă, întrucât nu aspecte ce țin de conduita reclamantului au stat la baza actului contestat. Nemaifiind alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii și anularea Ordinului nr. 501/10.04.2009 prin care a fost eliberat din funcție, pe motive de nelegalitate, obligarea la reîncadrare pe postul de expert clasa I ocupat anterior prin concurs, cu acordarea de daune cominatorii. Apreciază că măsura este neconstituțională încălcându-i-se dreptul la muncă. Invocă și dispozițiile art. 20 din Constituția României. Consideră că reorganizarea nu a avut la bază criterii profesionale, nu a fost efectuată conform dispozițiilor legale. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea actului administrativ contestat, pentru argumentele expuse în întâmpinare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 6 mai 2009, reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI,

- anularea Ordinului nr. 501/10.04.2009 emis de pârât, privind eliberarea din funcție a reclamantului,

- obligarea pârâtului la reîncadrarea sa pe postul de expert clasa I pe care l-a ocupa anterior prin concurs,

- plata drepturilor salariale aferente,

sub sancțiunea de daune cominatorii de 100 de lei pe zi de întârziere,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a învederat instanței nelegalitatea măsurii de eliberare din funcție, apreciind că restructurarea nu a avut la bază criterii profesionale, ci criterii clientelare.

La nivelul Direcției în care a funcționat, au existat la momentul restructurării 3 posturi libere pe care au fost transferați angajați care aparțin altor servicii, care au ca pregătire au studii medii și nu au ocupat posturile prin concurs, potrivit legii.

Potrivit art. 84 pct. 7 din Legea nr. 188/1999, reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, ipoteză care nu este întrunită în cauză.

De asemenea, consideră că au fost încălcate și prevederile art. 721din Codul muncii, care menționează că după concedierea unei persoane nu există dreptul legal de a se face alte angajări decât după trecerea unei perioade de 9 luni și numai dacă persoana în cauză, deși anunțată că s-a eliberat un post, refuză angajarea.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 2 septembrie 2009, pârâtul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI s-a opus admiterii acțiunii reclamantului, apreciind-o ca neîntemeiată.

În susținerea poziției sale procesuale, pârâtul a invocat în principal excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere tardivitatea plângerii prealabile formulată de reclamant împotriva ordinului contestat.

Cu privire la fondul cauzei, a învederat instanței că încetarea raportului de serviciu al reclamantului s-a dispus urmare a reorganizării ministerului, inclusiv a direcției în care funcționa reclamantul, prin reducerea numărului de posturi conform HG nr. 76/2009.

Ordinul contestat a fost emis în temeiul disp. art. 97 lit. c și art. 99 alin. 1 lit. b și alin. 3 din Legea nr. 188/1999, precum și ale art. 8 alin. 5 și art. 5 alin. 4 din HG nr. 76/2009, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente în materie.

Examinând cererea reclamantului, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

1. Prin Ordinul nr. 501/10.04.2009 emis de pârâtul Ministerul Transporturilor și ( 5) s-a dispus, în temeiul art. 99 alin. 1 lit. b și alin. 3 din Legea nr. 188/1999 și al art. 5 alin. 4 din HG nr. 76/2009, eliberarea din funcție a reclamantului, având funcția publică de expert clasa I, gradul profesional debutant, urmare a reducerii postului ocupat de acesta.

Reclamantul deținea funcția în cadrul Direcției Generale de și Transport Rutier, Serviciul Dezvoltare și Siguranță Rutieră, Compartimentul Dezvoltare Rutieră.

2. Potrivit disp. art. 8 alin. 5 din HG nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și, în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului contestat, "Numărul maxim de posturi este 499, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului", numărul maxim anterior, stabilit prin HG nr. 367/2007, fiind de 630 de posturi.

În considerarea acestei reorganizări a ministerului pârât sub aspectul unor noi structuri organizatorice și a reducerii numărului maxim de posturi, au fost elaborate noile state de funcții ale structurilor organizatorice din cadrul ministerului.

3. Conform art. 99 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, "Persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune eliberarea din funcția publică prin act administrativ, care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri:

.

b) autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public".

4. Analizând comparativ structurile organizatorice și statele de funcții la nivelul direcției în cadrul căreia funcționa reclamantul, se observă următoarele:

Situația anterioară

Potrivit anexei nr. 1.10 care a înlocuit anexa nr. 1.25 la Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 43/2007, în vigoare la momentul adoptării ordinului contestat ( 32), cuprinzând structura organizatorică din cadrul ministerului, la nivelul Direcției Generale de și Transport Rutier din cadrul ministerului pârât existau 22 posturi, din care 4 de conducere; dintre acestea, la nivelul Serviciului Dezvoltare și Siguranță Rutieră existau 11 posturi, din care unul de conducere.

Potrivit anexei nr. 2.10 care înlocuiește anexa nr. 2.25 la Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 43/2007, în vigoare la momentul emiterii ordinului contestat ( 33),

cuprinzând statele de funcții ale structurilor organizatorice din cadrul ministerului ( 39-40), în cadrul Direcției Generale de și Transport Rutier existau un post de director, unul de director adjunct și:

- în cadrulServiciul Dezvoltare și Siguranță Rutierăun post de șef serviciu și următoarele posturi de execuție (9):

Compartimentul siguranță rutieră (3) - 2 posturi consilier clasa I gradul profesional superior și un post de consilier juridic clasa I gradul profesional superior

Compartimentul dezvoltare infrastructură rutieră (6) - 3 posturi consilier clasa I gradul profesional superior, un post expert clasa I gradul profesional principal, un post consilier juridic clasa I gradul profesional asistent și postul ocupat de reclamant, expert clasa I gradul profesional debutant.

- în cadrulServiciul Transport Rutierun post de șef serviciu și următoarele posturi de execuție (9):

Compartimentul transport persoane (4) - 2 posturi consilier clasa I gradul profesional superior, un post expert clasa I gradul profesional principal și un post de referent clasa III gradul profesional superior

Compartimentul transport marfă (4) - un post consilier clasa I gradul profesional superior, un post referent clasa III gradul profesional asistent, un post referent clasa III gradul profesional debutant și un post referent clasa III gradul profesional superior.

Situația ulterioară

Prin Ordinul nr. 348/01.04.2009 al Ministerului Transporturilor și ( 37) au fost aprobate noile structuri organizatorice din cadrul acestui minister, fosta Direcție Generală de și Transport Rutier fiind reorganizată ca Direcție Transport Rutier, cu două compartimente: Compartimentului siguranță rutieră și logistică șiCompartimentului transport rutier.

Potrivit anexei nr. 1.16 la ordinul susmenționat, cuprinzând noile structuri organizatorice la nivelul ministerului, în cadrul Direcției Transport Rutier există 16 posturi, din care unul de conducere, 8 posturi de execuție la Compartimentul siguranță rutieră și logistică, iar 7 posturi de execuție la Compartimentul transport rutier ( 38).

Potrivit anexei nr. 1.16 la Ordinul nr. 490/10.04.2009 al Ministerului Transporturilor și, prin care s-au aprobat statele de funcții ale structurilor organizatorice din cadrul ministerului ( 39-40), în cadrulDirecției Transport Rutierexistă un post de director și următoarele posturi de execuție:

- în cadrulCompartimentului siguranță rutieră și logistică: 5 posturi consilier clasa I gradul profesional superior și un post de referent clasa III gradul profesional asistent

- în cadrulCompartimentului transport rutier: un post consilier juridic clasa I gradul profesional superior, 3 posturi consilier clasa I gradul profesional superior, un post expert clasa I gradul profesional principal, un post referent clasa III gradul profesional superior.

5. Din analiza comparativă a organigramelor și a statelor de funcții reiese că, în cadrul aceleiași Direcții, fostele Compartimente de siguranță rutieră, respectiv dezvoltare infrastructură rutieră (în cadrul acestuia din urmă funcționând reclamantul) au fost comasate în Compartimentul siguranță rutieră și logistică, iar fostele Compartimente de transport persoane, respectiv transport marfă au fost comasate în Compartimentul transport rutier.

Analizând comparativ statele de funcții la nivelul Direcției, Curtea observă că funcția reclamantului, de expert clasa I gradul profesional debutant a fost desființat.

Astfel,

- cele 8 posturiconsilierclasa I gradul profesional superior au fost menținute,

- din cele 2 posturi deconsilier juridicclasa I s-a menținut doar cel cu gradul profesional superior, fiind desființat cel cu gradul profesional asistent,

- din cele 3 posturi deexpertclasa Iaf ost menținut doar un post cu gradul profesional principal, fiind desființate două posturi, unul cu gradul profesional principal, iar celălalt, ocupat de reclamant, cu gradul profesional debutant.

- din cele 4 posturi de referent clasa III au fost menținute doar două posturi cu gradul profesional superior, respectiv asistent, fiind desființate două posturi, unul cu gradul profesional superior, și unul cu gradul profesional debutant.

6. Susținerile reclamantului în sensul că, la nivelul direcției unde a funcționat au existat la momentul restructurării 3 posturi libere, pe care au fost transferați angajați ai altor servicii, care au ca pregătire studii medii și nu au ocupat posturile prin concurs, nu au nicio acoperire probatorie; dimpotrivă, potrivit adresei nr. -/13.04.2009 a ANFP ( 6 și urm.), la nivelul ministerului pârât nu exista la data de 8 aprilie 2009 niciun post vacant.

Singurele posturi ocupate la nivelul direcției de persoane cu studii medii sunt cele de referent clasa III, dintre care două au fost desființate, iar două păstrate, ocupate fiind în continuare de persoanele care le ocupau anterior reorganizării.

6. Aspectele invocate de reclamant referitoare la competența profesională de care a dat dovadă și de lipsa abaterilor disciplinare nu prezintă nicio relevanță în cazul unei restructurări, cu atât mai mult cu cât nu au existat mai multe posturi de aceeași natură care să se fi desființat, astfel încât să se pună problema alegerii persoane căreia i se desființează postul.

7. Cu toate că reclamantul a indicat, în argumentarea acțiunii sale, prevederile art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la momentul adoptării măsurii contestate, s-a rezumat la a reda textul de lege, fără a preciza măcar de ce nu ar fi justificată, din perspectiva arătată, reducerea postului său.

În lumina tuturor considerentelor de fapt și de drept ce preced, Curtea apreciază acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, astfel că - în baza art. 106 din Legea nr. 188/1999 - o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul procesual ales în mun. B,-, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI, cu sediul în mun. B,-, sector 1.

Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2009.

JUDECĂTOR GREFIER

Red./dact. 4 ex.MN/MN

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 3249/2009. Curtea de Apel Bucuresti