Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 3248/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3248

Ședința publică din data de 14 octombrie 2009

Curtea constituită din:

JUDECĂTOR 1: Nemenționat

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - DIRECȚIA CETĂȚENIE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții și, prin avocat, cu delegație de substituire din partea avocatului, lipsind pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților - Direcția Cetățenie.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamanții, prin avocat, arată că cererile lor au fost avizate pozitiv.

Se face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei pentru capătul de cerere privind daunele morale.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanții, prin avocat, solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, mai puțin primul capăt de cerere, care a rămas fără obiect, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și a daunelor morale. Depune practică judiciară.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2009, reclamanții și au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, constatarea refuzului nejustificat al acestuia din urmă de a le soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtului, prin Direcția Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie, să procedeze de îndată la analizarea/avizarea cererilor lor de redobândire a cetățeniei române, precum și obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1000 de lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii lor, reclamanții au învederat instanței că au depus cereri de redobândire a cetățeniei române în anul 2003, având număr de înregistrare 16566/2003 reclamantul, respectiv nr. 15709/2003 reclamanta, cereri cu privire la care a revenit ulterior cu cereri de urgentare a analizării în martie 2009. Consideră că termenul de mai mult de 6 ani de când dosarele lor se află în lucru a depășit cu mult un termen rezonabil, venind în contradicție flagrantă cu prevederile Convenției europene privind cetățenia referitoare la soluționarea acestor cereri "într-un termen rezonabil".

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în ședința publică din data de 1 septembrie 2009, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că, după completarea dosarului de către aceștia, în data de 20.08.2009 cererile lor au fost examinate și avizate pozitiv.

Examinând acest prim aspect, prin prisma actelor depuse în acest sens de pârât, instanța reține că cererile reclamanților au fost examinate și avizate pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședința din data de 20.08.2009, urmând a se emite și publica în Monitorul Oficial ordinul ministrului justiției în acest sens.

În lumina celor expuse, Curtea apreciază acțiunea reclamanților ca rămasă fără obiect doar în parte, mai exact în privința primelor două capete de cerere, urmând a examina temeinicia pretențiilor reclamanților în ce privește daunele morale solicitate, respectiv cheltuielile de judecată.

În această ordine de idei, Curtea consideră că, prin nesoluționarea cererilor lor într-un termen rezonabil, reclamanții au fost prejudiciați; pentru a reține astfel, instanța are în vedere conștiința neputinței, frustrarea încercate de reclamanți atunci când au conștientizat că, la ritmul de soluționare a cererilor de acordare a cetățeniei la nivelul instituției pârâte, le este refuzat practic, în tot acest interval, beneficiul pe care îl aduce cu sine redobândirea cetățeniei române,precum șiperioada de incertitudine de mai bine de 6 ani de la formularea cererilor lor.

Pentru aceasta, Curtea apreciază că cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata unor daune morale de 1000 de lei este întru totul justificată, constituind o justă reparare a prejudiciului moral suferit, astfel că va obliga pârâtul în consecință, în temeiul art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Aflându-se însă în culpă procesuală, pasivitatea sa timp de mai bine de 6 ani de zile generând promovarea prezentei acțiuni, cererile reclamanților fiind soluționată după promovarea prezentei acțiuni, pârâtul va fi obligat - în temeiul art. 274.pr.civ. - să achite reclamanților suma de 343,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții și, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat, în mun. B,-, bloc corp C,. 1,. 3, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în mun. B,-, sector 5, și, în consecință:

Obligă pârâtul să achite reclamanților suma de 1000 de lei cu titlu de daune morale și suma de 343,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat și obligarea pârâtului la analizarea cererilor reclamanților de redobândire a cetățeniei.

Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2009.

JUDECĂTOR GREFIER

Red./dact.5 ex.MN/MN

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 3248/2009. Curtea de Apel Bucuresti