Anulare act administrativ . Decizia 325/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 325
Ședința publică de la 09 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Chimoiu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr. 1948 din 09 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamanta - SRL prin avocat și intimata pârâtă G- PENTRU MIJLOCII TG-J prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Consilier juridic pentru intimata pârâtă G- PENTRU MIJLOCII TG-J invocă excepția tardivității recursului declarat de reclamanta - SRL solicitând admiterea excepției.
Avocat pentru recurenta reclamanta - SRL lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 1948 din 09 octombrie 2009 respins acțiunea reclamantei - SRL formulată împotriva G - PENTRU I MIJLOCII TG-J cu privire la decizia 17/13.03.2008 a DGFP G, a deciziei de impunere 117/27.12.2007 a DGFP G, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. 7804/19.12.2007.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut Cu privire la impozitul pe profit, că potrivit art. 19 al. 1 din Legea nr. 571/2003, profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri.
Așadar, legea condiționează deducerea cheltuielilor de obținerea de venituri.
Reclamanta nu a justificat în nici un fel deducerea cheltuielilor efectuate pentru curățenia, întreținerea, îmbunătățirea etc. hotelului achiziționat de la cu factura nr. -/ 31.08.2004, în condițiile în care operațiunea de achiziționare a fost revocată la data de 04.04.2005, transferul dreptului de proprietate între cele două societăți comerciale nu s-a mai produs și, în consecință, reclamanta nu a obținut nici un venit din utilizarea acestui hotel.
Textul art.19 alin.1 obligă la deducerea cheltuielilor în anul fiscal în care s-au obținut veniturile, împrejurare în raport de care în mod corect nu au fost admise la deducere pentru anul 2004 prestațiile efectuate de - SRL și facturate cu factura fiscală nr.- din 30.12.2004 în sumă de 105.691 lei, întrucât nu au fost destinate obținerii de venituri impozabile în anul 2004, ci în anul 2005, luna februarie, moment la care reclamanta a emis factura nr.- către Consiliul local.
Aceste cheltuieli au fost admise ca deductibile, dar la determinarea profitului impozabil aferent anului 2005, susținerea expertului în sensul că aceste cheltuieli ar fi fost total înlăturate de către organele de control fiscale fiind eronată.
Cheltuielile legate de amortizarea și combustibilul aferente celor două autoturisme marca "Daewoo Espero" și a autoturismului marca " ", instanța constată că sunt incidente dispozițiile art.21 alin.3 și art.24 din Codul fiscal, dispoziții în raport de care cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente autoturismelor folosite de angajații societăților comerciale cu funcții de conducere și de administrare au deductibilitate limitată la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu asemenea atribuții.
Ori, în cauză, reclamanta a susținut că administratorul a folosit autoturismul marca " ", în timp ce autoturismele marca "Daewoo Espero" au fost folosite pentru transportul altor angajați la locul de muncă, împrejurare ce nu corespunde cerințelor textului de lege anterior, dar care nici nu rezultă din înscrisurile și documentele de evidență tehnico operative existente la dosarul cauzei.
Suma de 360.000 lei, reprezentând cheltuieli cu chiria aferente facturii fiscale nr.- din 10.12.2005 emisă de - TRANSPORT SA, nu s- dedus ca urmare nulității actelor emise de o societate comercială ulterior deschiderii procedurii falimentului, nulitatea absolută fiind opozabilă și reclamantei, indiferent dacă a fost sau nu încunoștințată despre intrarea în procedură.
Din nota explicativă dată de administratorul reclamantei rezultă că acesta a avut cunoștință în luna decembrie 2005 despre intrarea în faliment a - TRANSPORT SA.
Referitor la cheltuielile aferente chiriei plătite de reclamantă către - SA, în luna septembrie 2005, ca sumă globală de 692.707 lei, pentru chiria aferentă perioadei 01.02.2005 - 31.12.2006, în condițiile în care din contractul nr.395/10.01.2005, rezultă că acesta a fost încheiat pentru anii 2005 și 2006, iar chiria s-a stabilit la un nivel negociabil între 1 și 25 euro/mp./lună, împrejurare în care se impunea înregistrarea pe fiecare lună a chirie plătite, în mod corect organele fiscale nu au admis la deducere pentru anul 2005 întreaga sumă plătită ca și chirie, fiind înlăturată suma de 390.930 lei, iar pentru anul 2006 fost admisă deducerea unei chirii aferentă unei perioade de 8 luni, până la momentul la care reclamanta a devenit proprietara stației.
Sub aspectul TVA, în mod corect inspectorii fiscali nu au admis la deducere suma de 43.871 lei dedusă în baza facturii fiscale nr.- din 30.09.2005, emisă de - SA, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art.141 pct.44 din nr.HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Au fost avute în vedere dispozițiile art.141 pct.14 din același act normativ, în temeiul căruia limitele cheltuielilor deductibile se aplică trimestrial, așa încât au fost înlăturate de la deducere cheltuielile de protocol ce depășeau procentul de 2% din profit.
În luna iulie 2005 reclamanta a vândut o parte din mijloacele de transport procurate în luna decembrie 2004 la un preț sub cele de achiziționare, inspecția fiscală, acordând relevanță dispozițiilor art.145 alin.3 lit.a din Codul fiscal, în mod corect nu a admis la deducere suma de 737 lei reprezentând TVA aferentă acestei vânzări.
Pentru imobilul cu destinație hotel ce nu a intrat în patrimoniul reclamantei, în mod corect inspecția fiscală a considerat că TVA aferentă materialelor de amenajare și întreținere a acestui imobil nu poate fi deduse.
Referitor la cererea de suspendarea executării actului administrativ fiscal s-a considerat că aceasta nu îndeplinește cumulativ următoarele condiții: să fie făcută în cazuri bine justificate și să prevină producerea unei pagube iminente reclamantei.
Art. 2 alin. 1 lit. din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ definește noțiunea de pagubă iminentă în sensul de prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență, sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public.
În cauza de față reclamanta nu dovedește în ce măsură ar fi prejudiciată și nici caracterul evident al prejudiciului, avându-se în vedere faptul că reținut în patrimoniul său pentru actele și faptele stabilite de inspecția fiscală creanțele financiar bugetare, fiind practic finanțată de bugetul statului.
Avându-se în vedere și dispozițiile art. 1169 din Codul civil, potrivit cărora cel ce face o afirmație înaintea instanței trebuie să o și dovedească, s-a considerat solicitarea reclamantei ca fiind nefondată.
Reclamanta nu dovedit iminența producerii unei pagube, de natura să justifice cererea de suspendare a executării actelor administrative și nici nu depus cauțiunea în conformitate cu dispozițiile art. 215 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța competentă să judece cererea de suspendare poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, cauțiunea este de până la 2.000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs de reclamanta - SRL la data de 17 noiembrie 2009.
Recursul este tardiv.
Cererea de recurs a fost depusă la instanța a cărei hotărâre s-a atacat la data de 17 noiembrie 2009 iar sentința a fost comunicată pârâtului la data de 23 octombrie 2009, termenul de declarare a recursului fiind de 15 zile de la data comunicării sentinței atacate, potrivit art.301 CPC.
În speță, acest termen a fost nesocotit, recursul fiind depus peste termenul de 15 zile de la comunicarea sentinței Tribunalului Gorj.
Având în vedere aceste considerente, urmează a se respinge ca tardiv declarat recursul formulat de reclamanta - SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr. 1948 din 09 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
Tehnored.
15 Februarie 2010
Jud.fond.
Președinte:Laura ChimoiuJudecători:Laura Chimoiu, Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi
