Anulare act administrativ . Sentința 3298/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.3298
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14 10 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Bîcu Vasile
GREFIER- - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI-PRIN SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI și cultelor ȘI NAȚIONAL-, având ca obiect anularea nr.OUG37/22 aprilie 2009 și a Ordinului nr.217/27 04 2009.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 09 10 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea având nevoie pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 14 10 2009.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 28.05.2009, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Ministrul Culturii, Cultelor și Național, domnul solicitând:
anularea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22.IV.2009, precum și anularea actului prin care am fost eliberată din funcție, respectiv Ordinul nr. 217/27.04.2009, emis de ministrul Culturii, Cultelor și Național;
II. suspendarea executării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22.IV.2009 și a actului prin care am fost eliberată din funcție, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitatea de funcționar public din data de 17.11.2000, când a fost definitivată în funcția de consilier teritorial șef al Inspectoratului pentru Cultură al județului I prin Ordinul ministrului culturii nr. 291/10.10.2000 și, din data de 01.09.2001 a fost numită în funcția publică de director al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național I, prin Ordinul ministrului Culturii și Cultelor nr. 681/27.08.2001, emis în urma concursului organizat la data de 21 mai 2001.
Potrivit art. 1 alin. 2 al Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicat, cu modificările ulterioare,Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, în conformitate cu dispozițiile legale, a unul serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală".
În conformitate cu dispozițiile art.3 lit. f din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, unul dintre principiile care stau la baza exercitării funcției publice este cel al stabilității iar, potrivit art. 4 alin. 2 din același act normativ,exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată", tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate principiului stabilității".
Conform Statutului funcționarilor publici, singurele posibilități legale de modificare, suspendare ori încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici sunt cele prevăzute la art.87-92 (modificare, art.94-96 (suspendare și art.97-102 (încetare) din actul normativ în cauză. Însă, indiferent de situație, trebuie observat că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, cele mai relevante vizând: obligativitatea existenței acordului funcționarului pentru modificarea raporturilor de serviciu, limitarea la minimum a posibilității angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raportului de serviciu.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 nu este, practic, motivată din punct de vedere al urgenței și nu cuprinde justificarea situației excepționale care a determinat recurgerea la această modalitate de reglementare. Adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 37/2009 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit și nici de necesitatea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, și, lucru foarte grav, de contracararea posibilelor efecte ale exercitării unui drept constituțional de către un număr de parlamentari împotriva unei legi deja adoptată de Parlament.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 este emisă cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. 6 din Constituția României, republicată, potrivit cărora,Ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție.". În context, trebuie subliniat că prin acest act normativ sunt afectate drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent, așa trebuie subliniat că prin acest act normativ sunt afectate drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent, așa cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. 1. Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor. Or, aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 are ca efect imediat încetarea raporturilor de serviciu ale celor vizați (potrivit art. III alin. 11), cu pierderea tuturor drepturilor salariale aferente.
Prin prisma aceleiași critici, privind încălcarea dreptului la muncă, reclamanta consideră că este încălcat și art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la munci.
De asemenea, sunt încălcate și prevederile art. 44 din Constituție, referitoare la dreptul de proprietate privată, precum și ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin care este consacrat și protejat dreptul de proprietate. În acest sens, reamintesc că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauza Buchen contra Cehiei - 2002, noțiunea de "bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate. Așa fiind, aplicarea ordonanței criticate echivalează practic cu o expropriere, fapt ce contravine art. 44 alin. 3 din Constituție.
La 17.09.2009, pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
În motivarea acestei soluții, pârâtul a arătat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile art. 115 alin.4 din Constituție, republicată.
Astfel cum reiese și din preambulul ordonanței de urgență în discuție, prin adoptarea acesteia s-a urmărit reducerea cheltuielilor bugetare prin adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor și de abordare prudentă a deficitului bugetar, inclusiv prin stabilirea unor criterii de performanță în organizarea și coordonarea unor autorități și instituții publice.
În aceste condiții nu pot fi reținute susținerile reclamantei potrivit cărora nu a existat o situație extraordinară care să justifice adoptarea reglementărilor conținute de nr.OUG37/2009.
Noțiunea de situație extraordinară, nefiind precizată în Constituție, a fost stabilită prin decizii ale Curții Constituționale, care, în jurisprudența sa constantă a statuat că, Prin cazuri excepționale - se înțeleg acele situații care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege",interesul public lezat de caracterul anormal și excesiv al cazurilor excepționale justifică intervenția Guvernului pe calea ordonanței de urgență",de aceea, o astfel de măsură se poate fundamenta numai pe necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public" (Decizia nr.65/l995, Decizia nr. 15/2000, Decizia nr.43/2002, Decizia nr.101/2004, Decizia nr.67/2005).
În temeiul art. 115 alin. 4 din Constituție, republicată, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Ca atare, în toate cazurile în care lipsa unei reglementări imediate poate produce grave consecințe în bunul mers al societății, Guvernul va trebui să emită reglementări, la nivel de lege, numai sub forma proiectelor de lege sau a ordonanțelor în baza unor legi de abilitare.
Situația extraordinară ce a determinat emiterea prezentei ordonanțe de urgență a fost generată de necesitatea îmbunătățirii și completării cadrului normativ și instituțional existent privind eficientizarea activității administrației publice, inclusiv prin prisma tuturor aspectelor referitoare la descentralizarea administrației publice, pentru serviciile publice deconcentrate din cadrul ministerelor și al celorlalte organe ale administrației publice centrale.
de măsuri imediate ar fi avut consecințe negative în ceea ce privește aplicarea măsurilor de optimizare, flexibilizare și îmbunătățire a activității serviciilor publice deconcentrate din cadrul ministerelor și al celorlalte organe ale administrației publice centrale. Prin adoptarea acestor măsuri se conferă flexibilitatea necesară unui management performant și cu costuri reduse la acest nivel.
Prin adoptarea în regim de urgență a actului normativ mai sus menționat, s-a răspuns și exigențelor Planului de măsuri anticriză, prin aceea că determină o eficientizare și o restructurare a cheltuielilor publice în vederea minimizării diverselor costuri.
Afirmația reclamantei că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2009 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 115 alin.6 din Constituția României, republicată, nu poate fi primită. Prin adoptarea acestui act normativ nu sunt afectate drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un trai decent, așa cum sunt reglementate de art. 41 și art.4 din Constituție. Prin această reglementare se dă o nouă orientare managementului funcției publice de conducere din cadrul serviciilor deconcentrate în vederea optimizării și eficientizării folosirii resurselor materiale alocate administrației publice și recrutării resurselor umane.
În elaborarea actului administrativ au fost respectate dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1226/2007.
Proiectul de act normativ a fost avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției, care, potrivit art. 33 alin. 7 din Regulamentul anterior menționat, "avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiunilor din etapa de avizare.
Curtea a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Din probele administrate, Curtea reține că reclamanta are calitatea de funcționar public din data de 17.11.2000, când a fost definitivată în funcția de consilier teritorial șef al Inspectoratului pentru Cultură al județului I prin Ordinul ministrului culturii nr. 291/10.10.2000 și, din data de 01.09.2001 a fost numită în funcția publică de director al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național I, prin Ordinul ministrului Culturii și Cultelor nr. 681/27.08.2001, emis în urma concursului organizat la data de 21 mai 2001.
Prin ordinul nr. 217/27.04.209, reclamanta a fost eliberată din funcția de director executiv al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național I, începând cu data de 24.05.2009.
Acest ordin a fost fundamentat pe dispozițiile art. III alin. 1 și alin. 11 din OUG nr. 37/2009 și art. 99 alin. 3 din Legea nr. 188/1999.
Reclamantei i s-a pus la dispoziție funcția de consilier clasa I gradul profesional superior treapta de salarizare 1 din structura Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Reclamanta a optat pentru ocuparea acestei funcții.
Curtea constată că potrivit art. III alin. 1 din OUG nr. 37/2009,funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate -, precum și adjuncții acestora se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe."
Curtea nu se poate pronunța asupra încălcării prin OUG nr. 37/2009 a unor dispoziții constituționale, această competență revenind Curții Constituționale. OUG nr. 37/2009 nu a fost declarată nici în tot și nici în parte neconstituțională. Din acest motiv, Curtea este obligată să aplice în prezenta cauză dispozițiile acesteia.
Funcția publică ocupată de reclamantă a fost desființată în mod efectiv prin efectul legii. Ordinul nr. 217/27.04.2009 este legal deoarece este conform celor două acte normative în baza cărora a fost emis, OUG nr. 37/2009 și art. 99 alin. 3 din Legea nr. 188/1999.
De asemenea, nu s-a încălcat principiul stabilității în exercitarea funcției publice consacrat de art. 3 din Legea nr. 188/1999 deoarece acesta nu vizează stabilitatea într-o funcție publică de conducere. Pe de altă parte reclamantei i s-a oferit și aceasta a acceptat funcția publică de consilier clasa I gradul profesional superior treapta de salarizare 1 din structura Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național I, astfel că nu s-a încălcat principiul stabilității.
Din aceste motive, în baza art. III alin. 1 și alin. 11 din OUG nr. 37/2009 și art. 99 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTǍRǍȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta domiciliată în B,-, județul I în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B, nr. 1, sector 1 și CULTELOR ȘI NAȚIONAL cu sediul în B,-, sector 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. jud. /5 ex./29.10.2009
Președinte:Bîcu VasileJudecători:Bîcu Vasile
