Anulare act administrativ . Decizia 33/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
DECIZIA NR. 33/CA/2009-
Ședința publică din 22 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Boța Marilena Judecător
JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE Scu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, jud. S în contradictoriu cu intimata reclamantă SC LEASING IFN SA cu sediul în SM, -/A, jud. S M, împotriva sentinței nr. 360/CA/04.09.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-- având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimata reclamantă - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 493/21.01.2009 emisă de Baroul Maramureș, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Instanțapune în discuția reprezentantului intimatei reclamante, excepțiile invocate prin motivele de recurs, respectiv: excepția lipsei calității procesuale pasive ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S M și excepția lipsei procedurii prealabile.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea excepțiilor ca nefondate, deoarece SMe ste cea care a formulat răspunsul care a fost anulat de către instanța de fond, dacă nu ar fi avut calitate procesuală pasive - nu ar fi emis acel răspuns, iar în ceea ce privește procedura prealabilă, reclamanta a solicitat restituirea taxei pe cale amiabilă. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței în copie depusă la dosar.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 360/CA din 4.09.2008, Tribunalul Satu Marea respins excepțiile invocate de pârâta ARTICOLUL S
A admis acțiunea reclamantei SC LEASING SA cu sediul în SMD rum Carei, nr.74 A jud.S M împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M cu sediul în S M, P-ța - nr.3-5 jud.S M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S M și-n consecință:
A anulat actul administrativ nr.33463/30.04.2008 emis de către pârâte, fiind obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 47.143,37 lei reprezentând taxă specială pentru autoturism, achitată de reclamantă cu dobânzi legale și 4743 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărâ astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat, achitând taxa specială, mai multe autoturisme, după cum urmează: la data de 11.09.2007 prin chitanța nr.- suma de 1.293,14 lei pentru autoturismul marca FORD FOCUS cu nr. de identificare, la data de 30.01.2007 prin nr. 26 suma de 6.036 lei pentru autoturismul marca FORD cu nr. de identificare, la data de 30.01.2007 prin nr. 27 suma de 5.728 lei pentru autoturismul marca VOLKSWAGEN PASSAT VARIANT cu nr. de identificare -, la data de 15.03.2007 prin nr. 62 suma de 5.727,92 lei pentru autoturismul marca VOLKSWAGEN GOLF VARIANT cu nr. de identificare -, la data de 28.03.2007 prin nr. 67 suma de 1.293,14 lei pentru autoturismul marca VOLKSWAGEN TRANSPORTER cu nr. de identificare -, la data de 18.09.2007 prin chitanța nr. - suma de 1.293,14 lei pentru autoturismul marca FORD FOCUS cu nr. de identificare, la data de 18.09.2007 prin chitanța nr. - suma de 1.293,14 lei pentru autoturismul marca FORD FOCUS cu nr. de identificare, la data de 01.10.2007 prin chitanța nr. -, suma de 4.310,47 lei pentru autoturismul marca FORD FOCUS cu nr. de identificare, la data de prin chitanța nr. suma de lei pentru autoturismul marca FORD FOCUS cu nr. de identificare, la data de 10.10.2007 prin chitanța nr. - suma de 3.806,47 lei pentru autoturismul marca VOLKSWAGEN cu nr. de identificare -; la data 08.11.2007 de prin chitanța nr. - suma de 3.864,50 lei pentru autoturismul marca FORD MONDEO cu nr. de identificare, la data 14.11.2007 de prin chitanța nr. - suma de 1.806,99 lei pentru autoturismul marca OPEL cu nr. de identificare - la data 25.02.2008 de prin chitanța nr. - suma de 1.228,40 lei pentru autoturismul marca FORD FOCUS, cu nr. de identificare.
Prin cererea înregistrată sub nr.32303 D- 2008, reclamanta a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, fără rezultat pozitiv(filele 6-8 de la dosar). La cererea sa pârâta a emis răspunsul nr.33463 din 30.04.2008 prin care a refuzat restituirea taxei, instanța apreciind acest răspuns ca fiind act administrativ în sensul articolulart.2 articolul1 lit.c din Legea nr.554/2004.
Instanța reține în consonanță cu dispozițiile articolul214 ind.1 și ind.3 Cod fiscal, că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică, care solicită înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori din alte state.
Conform articolul90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect,produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Obiectivul acestor reglementări comunitare, materializat în jurisprudența Curții Europene de Justiție, este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Ca atare, reglementările comunitare, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
În România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, ceea ce constituie o discriminare a regimului fiscal, contravenind dispozițiilor Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene.
De la 1 ianuarie 2007, România este membră a Uniunii Europene, iar prin ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, Statul Român și-a asumat obligația respectării tratatelor Comunității.
În consonanță cu dispozițiile articolul148 din Constituția României, precum și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție,judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau a aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau constituțională.
Reținând că, dispozițiile Tratatului CEE se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, că se încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, respectiv se dezavantajează direct sau indirect, mașinile din celelalte state membre UE, în competiție cu produsele similare autohtone, instanța constată că suma plătită de către reclamantă nu este datorată potrivit legislației comunitare, ca atare restituirea ei se justifică.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâtele vor fi obligate să achite și folosul nerealizat sub forma dobânzii legale conform articolul3 articolul 3 din OG nr.9/2000, articolul1084 și 1071 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen, scutit de taxă de timbru, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice, solicitând instanței admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, admiterea excepției lipsei procedurii prealabile, iar în subsidiar respingerea acțiunii în contencios administrativ.
Recurenta a motivat că în cauză are calitate procesuală pasivă Direcția Generală a Finanțelor Publice, deoarece Administrația Finanțelor Publice este o instituție fără personalitate juridică, în subordinea ei conform Anexei 2 din Hotărârea 495/2007.
În privința excepției lipsei procedurii prealabile recurenta a arătat că, aceasta se impune a fi admisă, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, având în vedere că reclamanta nu s-a adresat Administrației Finanțelor Publice sau Direcției Generale a Finanțelor Publice să solicite anularea actului pretins vătămător și anume adresa nr.25743 din 27 martie 2008.
Referitor la fondul litigiului recurenta a precizat că din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr.157/2005 și ale art.148 alin.2 din Constituția României rezultă că, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
De asemenea, s-a învederat instanței de către recurentă că, dispozițiile art.90 din Tratatul comunităților Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de prima înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
S-a subliniat, în aceeași ordine de idei că, art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene, are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare, impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Recurenta a menționat și că regimul juridic al taxei auto este reglementat prin Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, așa încât Ministerul Economiei și Finanțelor nu are competența de a acorda restituirea taxei.
Intimata SC LEASING IFN SA prezentă la dezbaterea cauzei a solicitat respingerea atât a excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice S M, cât și a excepției lipsei procedurii prealabile, deoarece Administrația Finanțelor Publice S este cea care a emis răspunsul, iar în privința procedurii prealabile reclamanta a solicitat restituirea taxei pe cale amiabilă.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma motivelor invocate cât și sub toate aspectele, potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul ca nefondat, motiv pentru care îl va respinge în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă.
Excepția lipsei procedurii prealabile este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.
În fapt, reclamanta intimată s-a adresat Administrației Finanțelor Publice S M, în vederea restituirii taxei de înmatriculare prin cererea înregistrată sub nr.32303 din 25 aprilie 2008, iar recurenta prin adresa nr.33463 din 30 aprilie 2008 refuzat soluționarea cererii.
În atare situație, devin aplicabile prevederile art.7 alin.5 din Legea nr.554/2004 care reglementează că, plângerea prealabilă nu este obligatorie printre altele, în cazurile prevăzute de art.2 alin.2 din lege, respectiv în cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, cum este situația în speță.
De asemenea procedura prealabilă prevăzută de articolul7 din legea contenciosului administrativ, creează posibilitatea autorității emitente a actului administrativ unilateral de a-l revoca, or în speță atâta vreme cât petentului i s-a răspuns că nu i se poate restitui taxa de primă înmatriculare revenirea cu o nouă adresă la aceeași autoritate prin care să se solicite același lucru, ar fi fost contrară scopului dispozițiilor articolului 7 din legea contenciosului administrativ.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice S M, și aceasta va fi respinsă ca nefondată deoarece actul atacat a fost emis de această din urmă instituție.
Pe de altă parte acțiunea s-a soluționat în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice S
În contextul celor arătate, argumentele recurentei cu privire la excepțiile analizate, nu vor putea fi primite.
Nici criticile recurentei legate de fondul litigiului nu sunt pertinente.
Potrivit art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite directe sau de altă natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale - similare.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În condițiile în care, potrivit reglementărilor naționale, art.214/1 și 214/2 din Legea nr.571/2003, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România, iar această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, care urmează a fi reînmatriculate, este evident că prin modul de stabilire diferențiat al taxei, se constituie un regim juridic discriminatoriu între autoturismele sau autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România și cele înmatriculate în România și care urmează a fi reînmatriculate.
Ca atare, contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt incidente prevederile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, legiuitorul național încălcând prin prevederile naționale adoptate în mod direct dreptul comunitar.
Pe de altă parte, se mai impune a se arăta că prin ratificarea tratatului privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană prin Legea nr.157/2005, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins.
În baza art.274 Cod procedură civilă, apreciind culpa procesuală a recurentei, aceasta va fi obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 4.760 lei în favoarea intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondatrecursul declarat de recurenta pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE Scu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, jud. S în contradictoriu cu intimata reclamantă SC LEASING IFN SA cu sediul în SM, -/A, jud. S M, împotriva sentinței nr. 360/CA/04.09.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-. pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 4760 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec. în concept /02.02.2009
Jud fond L
Dact../02.02.2009
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Blaga Gabriela