Anulare act administrativ . Decizia 338/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA NR.338/R-CONT

Ședința publică din 03 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

- - - JUDECĂTOR 3: Corina

- - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtele DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE JUDETULUI cu sediul în Rm.V, str.G-ral, nr.17, jud.V, în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM. V cu același sediu, împotriva sentinței nr.1498 din 09 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul domiciliat în Rm.V, Calea lui, nr.259 A, jud.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns consilier juridic pentru recurentele pârâte și avocat pentru intimatul reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care apărătorul intimatului reclamant solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar înscrisuri din care să rezulte că înmatricularea mașinii s-a făcut într-o altă țară a Uniunii Europene.

Reprezentanta recurentelor pârâte apreciază că nu se impune amânarea pronunțării întrucât perceperea taxei de înmatriculare se percepe și în România chiar dacă a mai fost percepută și într-o altă țară a Uniunii Europene.

Apărătorul intimatului reclamant precizează că a renunțat personal la judecata primului capăt al cererii, nu și partea pe care o reprezintă.

Instanța având în vedere că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Consilier juridic având cuvântul pentru recurentele pârâte, susține oral motivele de recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței tribunalului în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă. iar dacă se trece peste această excepție, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Mașina a fost produsă într-o țară terță Uniunii Europene și se percepe taxă de înmatriculare și în România.

Avocat având cuvântul pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică, precizând că încasarea taxei de înmatriculare de către România este nelegală având în vedere dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene. Solicită obligarea recurentelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând:

Constată că prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice a municipiului Rm. V și Direcția Generală Finanțelor Publice V, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea actelor fiscale de achitare a taxei de primă înmatriculare și restituirea sumei de 15.387 lei, reprezentând contravaloarea taxei de primă înmatriculare și a dobânzii aferente acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat din Comunitatea Europeană autoturismul marca JEEP, an de fabricație 2003, pentru care a achitat suma de 15.387 lei, cu chitanța nr.-/23.10.2007, reprezentând taxa specială auto de primă înmatriculare, iar la data de 25.06.2008 a solicitat Administrației Finanțelor Publice a Mun. Rm. V restituirea acestei taxe cu plata dobânzii aferente, în baza prevederilor art. 90 paragraful din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Prin adresa nr.33226/04.07.2008, emisă de Vis -a respins cererea, fără a se justifica această măsură, ci doar precizându-se că cererea este tardivă.

Mai arată reclamantul că a îndeplinit procedura prealabilă, primind răspunsul negativ din partea V prin adresa nr.32209/18.07.2008, ocazie cu care i s-a comunicat că între timp a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 și astfel poate solicita doar o parte din suma plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare.

Reclamantul consideră că nu se află în situația prevăzută de art.2143Cod fiscal, iar dispozițiile art. 2141și art. 2142din Legea nr. 334/2006 de modificare a Codului Fiscal, invocate ca temei pentru plata taxei sunt incompatibile cu art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene prin care se statuează că nu se plătesc taxe și impozite interne asupra produselor provenite din alte state, de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

Apreciază că taxa specială intră sub incidența art. 90 din și este discriminatorie, contravenind normelor europene.

Reclamantul apreciază că suma de 15.387 lei, pe care a fost obligat să o achite cu titlu de taxa specială auto de primă înmatriculare, a fost încasată de organul fiscal în mod nelegal, solicitând astfel restituirea acesteia, iar de la data plății - 23.10.2007 - a fost lipsit de folosința acestei sume, astfel că solicită obligarea pârâtelor la plata dobânzilor aferente, până la data restituirii efective, în baza prevederilor art.1084 Cod civil.

În drept, reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1 și următoarele din Legea nr. 544/2004, cu modificările ulterioare.

În dovedirea cererii s-au depus înscrisuri (filele 5-13 dosar).

de timbru au fost integral achitate cu înscrisul aflat la fila 35 dosar.

Prin întâmpinarea de la filele 15-19 dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, pe cale de excepție, ca tardivă și inadmisibilă, iar în situația în care se va trece peste aceste excepții, ca neîntemeiată.

În ședința publică din data de 14.10.2008, reclamantul, prin apărător, solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecată a capetelor de cerere 1 și 2.

După examinarea cauzei, Tribunalul Vâlceaa pronunțat sentința nr.1498/9 decembrie 2008, prin care a luat act de cererea de renunțarea la judecata capetelor de cerere 1 și 2. Prin aceeași sentință a admis acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în Rm. V, Calea lui, nr.259.A, județul V, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUN RM V și DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE JUDETULUI V, ambele cu sediul în Rm. V, strada G-ral., nr.17, județul V, obligându-le pe pârâte, în solidar, să restituie reclamantului suma de 15.387 lei RON, precum și să- plătească suma de 539, 3 lei RON - cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat din Comunitatea Europeană autoturismul marca JEEP, an de fabricație 2003, pentru care a achitat suma de 15.387 lei, reprezentând taxa specială auto de primă înmatriculare cu chitanța nr.-/23.10.2007.

Prin depunerea adresei nr.33226/04.07.2008, emisă de V, reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr.554/2004, motiv pentru care instanța a respins excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârâte prin întâmpinare, în ședința publică din 09.12.2008.

Susținerea pârâtei, în sensul că taxa de primă înmatriculare se justifică față de prevederile art. 214/1 - 214/3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât începând cu 01.01.2007, odată cu aderarea României la UE, aceasta este obligată să-și armonizeze legislația internă cu dreptul comunitar. În cazul în care dreptul intern este contrar dreptului comunitar, instanțele naționale au obligația să dea eficiență acestuia din urmă.

Prin urmare, în relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, chiar dacă acesta contravine normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile legale din legile interne, motiv pentru care instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte prin întâmpinarea de la filele 15-19 dosar.

Reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din Codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme stabilită de erul Economiei și Finanțelor. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar o bază legală de reglementare în dreptul intern, dar care este contrară dreptului comunitar, respectiv art. 90 paragraf 1 din invocate atât de reclamant, cât și de pârâte, potrivit cărora "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare..

Potrivit reglementărilor în vigoare, la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România în cuantumul prevăzut de art. 214/1 alin. 3 din Codul fiscal, ce are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.

De asemenea, taxa de primă înmatriculare este percepută și pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.

Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din CE în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele naționale, este aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, așa cum dispune art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.

Taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant pentru autoturismul achiziționat în cursul anului 2007, în cuantum de 15.387 lei, a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea art. 90 alin. 1 al, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la UE, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii și pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare.

A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme în lipsa unui titlu de creanță cu suport material ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea liber acces la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României, care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

În ședința publică din data de 09 decembrie 2008, reclamantul, prin apărător, solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecată a capetelor de cerere 1 și 2.

Potrivit art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, astfel că instanța a luat act de renunțarea la judecata a capetelor de cerere 1 și 2.

Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului V în nume propriu și al subunității sale Administrația Finanțelor Publice Rm.V, criticând-o sub următoarele aspecte:

- hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, motiv prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă, întrucât în mod greșit a fost respinsă excepția tardivității formulării procedurii prealabile luându-se act, în același timp de renunțarea la judecata primului capăt de cerere. Instanța a încălcat disp.art.207 alin.1 Cod pr.fiscală, care stipulează faptul că în 30 de zile de la data comunicării actului trebuie formulată contestație sub sancțiunea decăderii, aceeași prevedere existând și sub norma de sub art.7 din Legea nr.554/2004.

- hotărârea încalcă disp.art.2141- 2143din Codul fiscal, în vigoare la data plății, care prevăd obligativitatea achitării taxei speciale pentru autoturisme cu ocazia primei înmatriculări în România, reclamantul neaflându-se în situațiile limitativ prevăzute de aceste texte de lege.

- reclamantului nu i se aplică disp.art.90 din Tratatul CE întrucât autoturismul importat nu este de proveniență din comunitatea europeană, datorând taxa de primă înmatriculare în conformitate cu disp.art.2141- 2143Cod fiscal, în speță fiind incidente și modificările legislative aduse prin OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care urmează să intre în vigoare la 1 iulie 2008;

- greșit a fost obligată la plata sumei de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în condițiile în care instanța, în temeiul art.274 alin.3 Cod pr.civilă, putea micșora cuantumul cheltuielilor de judecată.

Intimatul - reclamant a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, atașând și dovada provenienței autoturismului din Germania.

Examinând sentința prin prisma criticilor invocate ce se încadrează în dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:

Recursul este nefondat.

Ordinul de plată a taxei de primă înmatriculare nu poate fi apreciat ca fiind act administrativ tipic sau asimilat în raport de care să se formuleze plângere prealabilă. Reclamantul, apreciind că taxa solicitată de către pârâte este nelegală în raport de legislația europeană, a formulat o cerere de restituire a sumei plătite cu acest titlu, cerere care i-a fost respinsă. Refuzul de restituire a fost apreciat ca un refuz nejustificat de a soluționa cererea, dat cu încălcarea dreptului reclamantului de a nu suporta o taxă exclusă de legislația comunitară. Acest refuz este un act administrativ potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în privința căruia nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, conform art. 7 alin. 5 din aceeași lege.

În aceste condiții, acțiunea reclamantei trebuie privită ca fiind formulată în temeiul art. 1 alin 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și este admisibilă. De altfel, rezolvarea dată excepției de tardivitate a formulării procedurii prealabile este anterioară renunțării la judecata primelor două capete de cerere, primul motiv de recurs apărând ca nefondat.

În ce privește fondul cauzei, în mod corect a apreciat prima instanță ca fiind nelegală măsura impunerii plății taxei de primă înmatriculare cu consecința restituirii către reclamant a taxei de primă înmatriculare, întrucât dispozițiile art.2141-2143Cod fiscal contravin dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, în măsura în care impun plata taxei de primă înmatriculare în România și pentru autoturismele importate din alte state membre ale UE, care au fost deja înmatriculate în respectivele state.

Cum ntimatul reclamant a cumpărat un autoturism care a fost înmatriculat inițial în Germania, stat membru UE, măsura impunerii la plata unei taxe de primă înmatriculare în România este împovărătoare prin raportare la autoturismele înmatriculate deja în România și revândute în această țară și care, la reînmatricularea ulterioară revânzării, nu sunt taxate.

Taxa respectivă produce astfel un efect echivalent unei taxe vamale de import, fapt interzis de dispoziția comunitară sus expusă.

Judecătorului național îi revine obligația de a da efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat și să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate, în temeiul dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Faptul că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat a fost reținut în cauza conexată și, unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării, fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului, excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Prima instanță nu a făcut altceva decât să aplice ispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. Procedând conform celor de mai sus, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Nu poate fi reținut niciunul din argumentele invocate de recurentă în ce privește caracterul de maximă generalitate al taxei de primă înmatriculare în România și, respectiv, caracterul special al acesteia pentru prima înmatriculare în România, iar nu pentru fiecare înmatriculare sau pentru reînmatriculare în România, nefiind de natură și forță a înlătura argumentele reținute de instanță anterior.

De asemenea, nu poate fi reținut argumentul ce vizează noua reglementare a taxei și faptul că diferența plătită în plus, sub incidența Codului fiscal, se restituie contribuabilului, acesta nefiind de natură să confere taxei - îndeosebi în mod retroactiv - legalitate în raport de dispozițiile art. 25 și 90 paragraful 1 din Tratatul CE.

Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.

Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Pentru asemenea ipoteze, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Se va mai observa că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, având alt mod de calcul și altă destinație.

Reținându-se încălcarea normelor prioritare ale dreptului comunitar, se datorau sumele stabilite cu titlu de cheltuieli de judecată în cauză, deoarece prin conduita administrației fiscale a fost încălcat dreptul particularului la o bună administrație, așa cum este configurat de către art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale cât și din CM/ (2007) a Comitetului din statele membre ale Consiliului Europei).

Mai mult, nu poate fi redus cuantumul cheltuielilor de judecată, dat fiind faptul că având natură convențională, onorariul avocatului a fost stabilit prin voința părților, instanța de judecată neavând competența și posibilitatea să îl modifice, întrucât s-ar contraveni nu numai prevederilor Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat ( art. 30 ) și Statutului profesiei de avocat (art. 94 alin. 2 și 3), ci însuși principiului libertății de voință a părților contractante.

Așa fiind, Curtea reține că Tribunalul a făcut o corecta interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor art. 274 pr.civ. încât și din această perspectivă recursul apare ca nefondat.

În consecință, întregul recurs va fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtele DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE JUDETULUI cu sediul în Rm.V, str.G-ral, nr.17, jud.V, în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM. V cu același sediu, împotriva sentinței nr.1498 din 09 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul domiciliat în Rm.V, Calea lui, nr.259 A, jud.

Irevocabilă.

Pronunațtă în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/2 ex.

27.04.2009

jud fond,

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 338/2009. Curtea de Apel Pitesti