Anulare act administrativ . Decizia 340/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 340

Ședința publică de la 19 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Alina Răescu

JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie

Grefier - -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 12 februarie 2008, privind recursul declarat de pârâta D, împotriva sentinței nr. 3546 din data de 21 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din 12 februarie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 09.03.2007, reclamantul BNP a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate D anularea procesului verbal 1886/12.12.2006.

În motivarea acțiunii a arătat că a formulat contestație la organul emitent împotriva actului atacat, contestație care a fost respinsă, fără a fi comunicată decizia de respingere, ci doar răspunsul motivat la contestație.

A susținut reclamanta că actul atacat este lovit de nulitate, arătând că la data emiterii procesului verbal (12.12.2006) CAS nu avea competența de a efectua controlul asupra modului de constituire și plată a contribuției de asigurări de sănătate.

S-a precizat că s-au stabilit obligații de plată pentru care s-a prescris dreptul de stabilire a obligației fiscale și, mai mult, s-au imputat sume asupra debitelor mai puțin oneroase, fiind lăsate neachitate obligații scadente, dar care produc dobânzi în continuare, în acest sens exemplificând faptul că în anul 2005 reclamanta a plătit 4 tranșe a câte 16.250.000 ROL, însă au fost considerate ca virate numai două, două fiind imputate pentru anul 2003.

Prin sentința nr.3546 din 21 septembrie 2007, Tribunalul Dolja admis acțiunea reclamantei BNP, a dispus anularea adresei nr.3975 din 15.02.2007 și a procesului verbal de control nr.1886/12.12.2006, întocmite de CAS

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că la data efectuării controlului intimata nu mai avea competența legală de a întocmi actul administrativ contestat.

S-a avut în vedere de prima instanță că potrivit dispozițiilor art. 27 din OG nr.86 /2003 începând cu data de 1 ianuarie 2004 activitatea privind declararea, controlul, constatarea, colectarea si soluționarea contestațiilor referitoare la contribuția de asigurări sociale, contribuția de asigurări pentru șomaj, contribuția pentru asigurări sociale de sănătate si contribuția pentru asigurări in caz de accidente de munca si boli profesionale, precum si orice alte contribuții datorate de persoane fizice sau juridice ce au calitatea de angajator sau entitățile asimilate angajatorului, denumite in continuare contribuții sociale, se vor realiza de către Ministerul Finanțelor Publice si unitățile sale subordonate, care au si calitatea de creditor bugetar.

De asemenea, potrivit alin.2 al aceluiași articol, contribuțiile prevăzute la alin1 al art.27 se cuvin in continuare bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului Unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor de șomaj, bugetului asigurărilor sociale pentru accidente de munca si boli profesionale. Mai mult, in conformitate cu art. 28 din același act normativ, si declararea contribuțiilor datorate lunar se face la unitățile subordonate ale Ministerului Finanțelor Publice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta CAS D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului său recurenta a arătat că instanța de fond, deși în mod corect a arătat că activitatea de control, începând cu data de 01.01.2004 se realizează de către ANAF, în conformitate cu OG 86/2003, pentru persoane fizice și juridice care au calitatea de angajator, nu a observat că procesul verbal de control privește exclusiv contribuția datorată de persoana fizică, aferentă veniturilor obținute din profesii libere sau activități independente.

Recurenta a mai arătat că în procesul verbal de control chiar s-a specificat faptul că "nu fac obiectul prezentei verificări contribuțiile la datorate de aceasta în calitate de angajator".

Recursul nu este fondat.

În mod corect instanța de fond a reținut că, în raport de data efectuării controlului - 12.12.2006 - CAS D nu mai avea în obiectul de activitate posibilitatea acestei verificări.

Aceasta deoarece prin OG nr.86/2003 s-au adus unele modificări reglementărilor în domeniul financiar.

Astfel, în conformitate cu art.27 alin.1 din OG nr.86/2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru diverse contribuții, între care și aceea de asigurări sociale de sănătate, datorate de persoanele juridice, precum și de persoanele fizice, care au calitatea de angajator sau entitățile asimilate angajatorului, se realizează de către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile subordonate acestuia, care au calitatea de creditor bugetar.

În art.29 din OG 86/2003 se prevede expres că activitatea de control privind modul de stabilire, declarare și plată a obligațiilor, reprezentând contribuții sociale se efectuează începând cu data preluării acestei activități de către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale subordonate.

Prin contribuții sociale se înțeleg toate contribuțiile, atât cele la asigurări sociale, cele de șomaj, asigurări de sănătate

Apare ca nefondată susținerea recurentei privind faptul că a fost supusă controlului contribuția datorată de persoana fizică, aferentă veniturilor obținute din profesii libere sau activități independente, întrucât, așa cum se reține din procesul verbal de control din 12.12.2006, la rubrica "Date despre contribuabilul verificat" apare "birou notar public ".

Ca atare, intimata în cauză are calitatea de angajator, aceasta cu atât mai mult cu cât procesul verbal de control și toate procedurile ulterioare în vederea contestării acestuia sunt încheiate în contradictoriu sau de către Biroul Notar Public, și nu de către persoană fizică ce realizează venituri din profesii libere și/sau activități independente.

Față de cele arătate anterior, Curtea reține că, întrucât la data de 12.12.2006 CNAS nu mai avea competența de a efectua controlul asupra modului de constituire și plată a contribuției de asigurări de sănătate, procesul verbal de control este întocmit cu exces de putere, cu nerespectarea prevederilor legale privind specializarea instituțiilor statului.

Ca atare, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta D, împotriva sentinței nr. 3546 din data de 21 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

LF/ 2 ex/03.04.2008

Jud.fond:

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Costinel Moțîrlichie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 340/2008. Curtea de Apel Craiova