Anulare act administrativ . Decizia 346/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 346/CA
Ședința publică de la 07.10.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor în contencios administrativ declarate de recurenta reclamantă - - TRANS SRL, cu sediul în T,- și de către pârâta - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T, str.- bis, împotriva sentinței civile nr. 562/03.04.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât - ȘEFUL ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII -, din T,- bis, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 30.09.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată încheiere ce face parte integrantă din prezenta iar completul de judecată a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea recurentei pârâte să depună la dosar concluzii scrise, la data de 07.10.2009, pentru când:
CURTEA
Asupra recursurilor în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 17.12.2008 și înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanta - Trans SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice T și, în calitate de șef al pentru Contribuabilii Mijlocii, să se constate refuzul nejustificat al pârâtei T de a soluționa cererea nr.12242 din 7 decembrie 2007 de anulare/radiere din evidențele fiscale a mențiunii potrivit căreia societatea reclamantă ar avea o datorie către T în valoare de 90.000 lei (RON) rezultată dintr-o amendă contravențională neachitată; obligarea pârâtei să anuleze/radieze din evidențele fiscale mențiunea respectivă; obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 1.000 lei pe zi pentru neanularea acestei mențiuni; obligarea pârâtelor în solidar la plata de daune morale în cuantum de 100.000 lei.
Prin sentința civilă nr.562/3.04.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost admisă acțiunea reclamantei, a fost obligată pârâta T să radieze din evidențele fiscale mențiunea privind datoria de 90.000 lei rezultată din amenda contravențională și s-a luat act că reclamanta a renunțat la judecată față de pârâta. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 8.275 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat cu prioritate excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă reținând că, potrivit art.8 alin.1 teza a II-a din Legea nr.554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel ce se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului său interesului legitim.
În cauză, reclamanta a solicitat prin sesizarea adresată pârâtei radierea unor mențiuni din evidențe cu privire la datorarea unei amenzi motivat de faptul că amenda a fost achitată, dar pârâta a refuzat să efectueze această mențiune, astfel că a fost necesară introducerea acțiunii la instanță.
De asemenea, instanța a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.70 Cod procedură fiscală, întrucât nu se contestă o creanță fiscală în sensul codului fiscal, ci în cauză temeiul solicitării îl constituie dispozițiile Legii nr.554/2004, respectiv refuzul soluționării unei cereri a reclamantei, astfel că invocarea tardivității formulării acțiunii nu este justificată.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a apreciat că pârâta, în mod abuziv și nejustificat, refuză efectuarea mențiunii solicitate de către reclamantă, respectiv de radiere a sumei de 90.000 lei rezultată dintr-o amendă contravențională, de vreme ce prin Sentința civilă nr.1542 din 31 mai 2005 Judecătoriei Tulceas -au anulat titlurile executorii emise în baza procesului verbal de contravenție tocmai motivat de faptul că amenda s-a achitat în termenul de 48 ore stabilit în procesul verbal de contravenție.
Mai mult, prin Sentința civilă nr.1376 din 15 mai 2006 Tribunalului Tulceas -a dispus, de asemenea, anularea unei alte executări silite începute în baza aceluiași proces verbal de contravenție tocmai cu aceeași motivare, că amenda de 90.000 lei a fost achitată.
S-a reținut astfel că pârâta trebuia să dea curs cererii reclamantei de radiere a mențiunii cu privire la existența amenzii de 90.000 lei și cum a refuzat să facă acest lucru, acțiunea reclamantei este întemeiată.
Întrucât, ulterior formulării acțiunii, reclamanta a renunțat la capetele de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii și la obligarea în solidar cu numita, instanța a luat act de această cerere și a fost obligată reclamanta la cheltuieli de judecată către pârâta în sumă de 8.275 lei.
Împotriva sentinței menționate au declarat recurs reclamanta - Trans SRL și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Recurenta reclamantă - Trans SRL a criticat hotărârea primei instanțe doar în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către pârâta.
A susținut recurenta că pârâta a fost chemată în judecată să plătească, în solidar cu pârâta DGFP T, în cadrul căreia ocupa funcția de șef pentru contribuabili mijlocii, despăgubiri constând în daune morale motivat de faptul că, în loc să soluționeze favorabil cererea reclamantei privind radierea mențiunii constând în datoria fiscală de 90.000 lei, a dispus emiterea și a semnat titlul executoriu din 19.11.2008 și adresa de înființare a popririi din 24.11.2008, blocând astfel conturile societății.
S-a mai arătat că renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind plata despăgubirilor s-a datorat exclusiv lipsei disponibilităților bănești pentru plata cauțiunii în cuantum de 8.000 lei dispusă de către instanță. Acesta fiind și motivul pentru care reclamanta a renunțat doar la judecată nu și la dreptul de a solicita ulterior - pe calea unei acțiuni separate - despăgubiri pârâtei în solidar cu DGFP T, urmând ca acestea să fie reevaluate și mărite în ce privește cuantumul, pentru a recupera pierderile suferite ca urmare a atitudinii abuzive.
A mai arătat recurenta că instanța de fond a reținut doar că pârâta a efectuat cheltuieli de judecată și a dispus obligarea la plata acestora, fără a analiza în niciun fel dacă acordarea acestor cheltuieli este justificată sau nu. Cheltuielile efectuate de pârâtă au constat în onorariul avocatului care nu a formulat întâmpinare în cauză, nu a ridicat excepții și nu a formulat apărări de fond, nu a pus în discuție chestiuni prealabile, limitându-se doar să răspundă la apelul nominal și să solicite a se lua act de renunțarea la judecată.
A motivat recurenta că dispozițiilor art.274 alin.(3) Cod procedură Civilă prevăd că judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mari, față de munca îndeplinită de avocat. În atare situație, chiar și în condițiile în care pârâta a dovedit plata unui onorariu avocațial, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze cuantumul acestuia în raport cu munca îndeplinită de avocat.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299 și 304/1 Cod procedură civilă.
Recurenta - pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Tac riticat hotărârea pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
Pe cale de excepție, recurenta a susținut tardivitatea acțiunii solicitând să se observe că instanța de fond nu a argumentat atunci când a dispus respingerea acestei excepții, a făcut trimitere la Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ și la Codul d e procedură fiscală fără a identifica termenul de introducere a cererii ca fiind altul decât cel arătat de pârâtă.
Pe fondul cauzei, recurenta arătat că instanța de fond a primit cererea reclamantei reținând exclusiv motivarea din sentințele nr.1542/2005 și nr.1376/2006, apreciind că este de prisos să mai analizeze dacă plata amenzii aplicate prin PV nr.-/31.01.2004 a fost plătită în considerentele legii.
A motivat recurenta că instanța era obligată să analizeze cererea în concordanță cu ceea ce se invocă și anume că plata s-a făcut în termen de 48 ore de la aplicarea amenzii. O astfel de analiză era de esența cererii cu care instanța fusese investită și anume să fie obligată pârâta la radierea din evidențele fiscale a obligației de 90.000 lei astfel cum fusese identificată prin titlul de creanță devenit executoriu fără o altă formalitate prin respingerea plângerii contravenționale îndreptată împotriva acestuia pe calea deschisă de OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În fața instanței ce a judecat fondul se punea în discuție pentru prima dată dacă obligația a fost achitată, astfel că instanța nu putea soluționa cauza decât în baza susținerii acestei stări de fapt și nu a celor două contestații la executare ce au pus în discuție încălcări ale procedurii de executare silită.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursurile sunt fondate.
Astfel, în ceea ce privește criticile formulate de reclamantă cu privire la obligarea sa la plata sumei de 8.275 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta, se reține că potrivit disp. art.246 alin.3 Cod procedură civilă, "Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli", iar art.274 alin.3 statuează că "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
Ținând seama de faptul că cererea de renunțare la judecată a intervenit după comunicarea cererii de chemare în judecată, în mod corect instanța a obligat pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată făcute de pârâta, respectiv la plata onorariului de avocat. Însă, având în vedere că munca depusă de avocat s-a redus la prezentarea sa în fața instanței de judecată la două termene, fără formularea vreunei apărări în cauză, dat fiind faptul că renunțarea a intervenit mai înainte de al doilea termen de judecată, instanța apreciază că suma de 500 lei reprezintă un cuantum rezonabil al onorariului ce va fi acordat, motiv pentru care se va dispune reducerea onorariului la această sumă.
Referitor la recursul formulat de pârâtă, Curtea constată că prima instanță a soluționat în mod greșit excepția tardivității formulării acțiunii, excepție pe care a apreciat-o ca fiind nejustificată față de obiectul și temeiul cererii. O astfel de excepție, intitulată greșit de către parte având în vedere natura termenului prevăzut de art.11 alin.1 din Legea nr.554/2004 pe care a fost întemeiată, urmează a fi calificată ca fiind o excepție a prescrierii dreptului la acțiune și analizată ca atare.
Potrivit precizărilor reclamantei, obiectul acțiunii sale se referă la refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative, astfel cum se prevede în art.8 alin.1 teza a II-a din Legea nr.554/2004.
Cu toate acestea, nu trebuie omis faptul că cererea reclamantei se circumscrie dispozițiilor Codului d e procedură fiscală deoarece reprezintă cererea unui "contribuabil" adresată organului fiscal însărcinat cu colectarea creanțelor fiscale de a recunoaște stingerea unei datorii fiscale rezultate din aplicarea unei sancțiuni contravenționale. Această precizare prezintă importanță sub aspectul termenului legal în care autoritatea administrativă este obligată să răspundă unei cereri ce i-a fost adresată.
Ori, potrivit art.70 alin.1 Cod de procedură fiscală "Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare."
De asemenea, conform disp. art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Art.8 alin.1 din lege stabilește că ersoana p. vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut laart. 2alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Art.2 lit.h definește noțiunea de "nesoluționare în termenul legal a unei cereri" ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen".
În situația dată, prin lege se prevede un alt termen în care organul administrativ fiscal este ținut să răspundă cererii formulate de reclamantă, respectiv termenul de 45 de zile reglementat în materie fiscală de art.70 Cod de procedură fiscală, motiv pentru care termenul de împlinire a prescripției urmează a fi calculat de la data împlinirii acestui termen.
Față de cele arătate, Curtea constată că obiectul acțiunii judiciare constă în obligarea pârâtei la efectuarea unei operațiuni administrative, respectiv aceea de radiere din evidențele fiscale a unei datorii pe care reclamanta o consideră stinsă, în condițiile în care pârâta nu a răspuns în niciun fel cererii reclamantei în termenul legal de 45 de zile.
În atare situație devin incidente disp. art.11 din Legea nr.554/2004 potrivit cu care"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
c)data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;
-
(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."
În speță, cererea privind radierea datoriei din evidența fiscală a fost adresată organului administrativ fiscal la data de 7.12.2007, fiind înregistrată la Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul DGFP T sub nr.12242/7.12.2007, iar acțiunea judiciară a fost depusă la instanța de contencios administrativ la data de 17.12.2008, cu mult după împlinirea termenului de prescripție de 6 luni ce curge de la data expirării termenului legal de 45 de zile de soluționare a cererii.
Curtea constată că, față de cererea adresată organului administrativ fiscal la data de 7.12.2007, operează pentru reclamantă sancțiunea prescrierii dreptului la acțiune, cererea sa urmând a fi respinsă ca atare, fără a mai fi utilă cercetarea pe fond a acesteia.
Pentru considerentele expuse, apreciind întemeiate motivele invocate de ambele recurente, urmează a admite recursurile în baza art.312 alin.1 și 304/1 Cod de procedură civilă și a modifica în parte hotărârea în sensul admiterii excepției prescrierii dreptului la acțiune și respingerii cererii ca prescrisă.
Se vor menține dispozițiile referitoare la renunțarea reclamantei la judecată față de pârâta.
În baza art.274 alin.3 Cod procedură civilă va obliga reclamanta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta prin reducerea onorariului avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursuriledeclarate de recurenta reclamantă - - TRANS SRL, cu sediul în T,- și de către pârâta - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T, str.- bis, împotriva sentinței civile nr. 562/03.04.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât - ȘEFUL ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII -, din T,- bis.
Modifică în parte hotărârea în sensul că admite excepția prescrierii dreptului la acțiune și respinge acțiunea ca prescrisă.
Menține dispozițiile referitoare la renunțarea la judecată a reclamantei față de pârâta.
În baza art. 274 alin.3 Cod pr. civilă, obligă reclamanta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta prin reducerea onorariului avocatului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 07.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond
Red.dec.jud.
4 ex./23.10.2009
08 Octombrie 2009
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena
