Anulare act administrativ fiscal. Decizia 347/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 347/CA
Ședința publică de la 07.10.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă -Direcția Generală A Finanțelor Publicepentru Administrația Finanțelor Publice a Orașului, cu sediul în C, b-dul -.-, nr. 18, împotriva Sentinței civile nr. 175/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant -, domiciliat în,-, județ C, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 30.09.2009, fiind consemnate în încheiere de ședință din acea dată încheiere ce face parte integrantă din prezenta iar completul de judecată a amânat pronunțarea pentru ca intimatul reclamant să depună la dosar înscrisuri, la data de 07.10.2009, pentru când:
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
1.Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin acțiunea înregistrată la data de 16.09.2008 la Tribunalul Constanta -Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr-, reclamantul a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtaAdministrația Finanțelor Publiceca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea actului - adminstrativ fiscal seria -, nr.-/06.03.2007 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5752 lei, plătită cu titlu de taxă speciala de primă înmatriculare auto.
S-a solicitat, de asemenea a se dispune și obligarea paratei la plata dobânzilor legale de la data plății și până la data restituirii efective a sumei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In fapt, reclamantul a arătat că înluna ianuarie 2007importat dintr-un stat membru al Comunității Europene un autoturism marca Wolksvagen, achitând potrivit art.2141-2143din Cod fiscal suma de 5752 lei reprezentând taxa specială pentru prima înmatriculare, taxă apreciată ca fiind în contradicție cu reglementărilor Uniunii Europene acceptate și de România.
Reclamantul a susținut că potrivit disp.art.148 alin.2 din Constituția României și în raport si de disp.art.90 si art.28 din Tratatul Comunității Europene, prevederile art.2141- art.2143din Codul fiscal modificat prin Legea nr.343/2006, sunt inaplicabile.
In drept au fost invocate disp.art.11, 148 din Constituția României, art.214-214 din Codul Fiscal, art.25, 28 90 din.
Au fost anexate act de identitate - fila 9, certificat de înmatriculare auto-fila 10,.nr.nr.-/06.03.2007-fila 11, corespondenta-filele 12-16.
Legal citata parataConstantaa depusîntimpinare-filele 24-25, prin care a invocatpe cale de excepțielipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că taxa a cărei restituire s-a solicitat, a fost achitata de către reclamant în contul Administrației Finanțelor Publice.
Reclamantul, la termenul de judecata din data de20.01.2009-fila 30 și-a precizat acțiunea, arătând faptul că în cauză, calitatea procesuală pasivă o are pârâtaAdministrația Finanțelor Publice.
Legal citata parata nu a formulat si depus întâmpinare.
2.Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr. 175/3.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată, dispunându-se anularea actului - administrativ fiscal seria - nr.-/06.03.2007.
A fost obligată pârâta către reclamant la restituirea sumei de 5752 lei perceputa cu titlu de taxă specială auto prima înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr.-/06.03.2007, precum și la plata dobânzii legală aferente acestei sume, de la data plății până la data restituirii efective.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Orașului suma de 5752 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare - prin chitanța seria -, nr.-/06.03.2007-fila 11.
Un astfel de act îndeplinește cerințele specifice ale actului administrativ în sensul dat de disp.art.2 alin.1 lit.c precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004, vizând refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
S-a reținut că princererea înregistrată sub nr.4259/23.05.2008-fila 12 reclamantul a solicitat restituirea taxei de prima înmatriculare achitata, iar prin adresa emisa-fila 13, pârâta Administrația Finanțelor Publice a respins cererea de restituire, ca neîntemeiata.
De asemenea, prin adresa nr.6121/01.08.2008-fila 15 parata a respins și contestația formulată de către reclamant la data de 30.07.2008 și înregistrată sub nr.6121-fila 14.
Față de dispozițiile art.7 al.1 din Legea nr. 554/2004 tribunalul a reținut că a fost îndeplinită, în condițiile în care demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Codului d e procedură fiscală au fost asigurate prin cererile de restituire formulate către parata-filele 12, 14.
Potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311-312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori din alte state.
In speță, investirea instanței de judecata vizează lămurirea faptului dacă taxa de înmatriculare, a cărei plată era prevăzută ca obligatorie de textul de lege anterior menționat, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene - art. 90, paragraful 1, aspect ce a fost analizat și din perspectiva Codului Fiscal, a prevederilor art.11 și 148 alin.2 din Constituția României, a Legii nr.157/2005, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Astfel, s-a constatat că în reglementarea internă, taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.110/2006, fiind inclusă, prin aceasta, în articolele 214 - 214 din Codul fiscal care stabilesc obligația achitării, modul de calcul al taxei și scutirile de la plata acesteia.
În prezenta cauză, pârâta a invocat, în justificarea refuzului său de restituire a taxei de înmatriculare, incidența reglementărilor naționale, cuprinse în Codul fiscal și în Normele de aplicare ale acestuia.
Din economia textelor redate mai sus, tribunalul a reținut că taxa de înmatriculare este percepută atât pentru autoturismele noi, cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 01.01.2007, aceeași taxă nefiind însă percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România și care ulterior datei reținute au fost revândute.
Sub acest aspect, iferența de aplicare a taxei este discriminatorie pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeana în scopul revânzării lor în țară, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce la revânzarea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu mai este percepută.
Din prevederile constituționale reținute și față de Legea nr.157/2005-de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Instituire a Uniunii Europene are un caracter obligatoriu pentru statul român.
S-a constatat astfel, că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, aspect întărit și de jurisprudența Curții de Justiție Europene.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art.214- 214 din Codul fiscal, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, tribunalul a constatat că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiul, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Față de aceste considerente, în raport de textele normative reținute s-a apreciat că acțiunea promovată de către reclamant și întemeiată pe dispozițiile Tratatului Comunității Europene este admisibilă, de vreme ce dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național.
De asemenea, în analizarea speței dedusă judecății s-a avut în vedere și obligativitatea instanțelor din Statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii, ce a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de în cauzele Enel (pronuntata la data de 15.07.1964), precum și delle Finanze dello Stato a (pronuntata la data de 09.03.1978).
Potrivit considerentelor, redate în aceste hotărâri, la intrarea în vigoare a Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că"O instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională".
Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
În aceste condiții, față de cele reținute, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Este real că prin OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu aplicare de la data de 01.07.2008, s-a prevăzut restituirea diferenței dintre taxa achitată și cuantumul rezultat din aplicarea noilor dispoziții (art.11), fiind abrogate prevederile art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 însă, faptul că Guvernul României, urmare a negocierii purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, a adoptat taxa pe poluare, nu reprezintă o împrejurare care să schimbe situația juridică din speță, ci dovedește că reglementarea în vigoare la data încasării taxei în litigiu era contrară dreptului comunitar, astfel că taxele încasate cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite.
Pentru aceste considerentele, precum și cu raportare la prevederile art.114 proc.fiscală și art.18 alin.1 din nr.554/2004, instanța a admis acțiunea principala, și pe cale de consecință a dispus obligarea paratei la restituirea către reclamantul a taxei de primă înmatriculare in cuantum de 5752 lei, încasată in mod nelegal.
Pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant, pârâta Administrația Finanțelor Publice a fost obligată, pe lângă restituirea sumei încasate necuvenit, să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda legala determinată la nivelul valorii majorărilor de întârziere prevăzute de Codul d e procedura fiscala, pentru perioada cuprinsă între data reținerii sumei și data restituirii integrale.
In acest sens tribunalul a avut în vedere prevederile art.1084 coroborat cu art.1082 cod civil precum și dispozițiile art.124 alin.1 proc.fiscală, potrivit cărora pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70, adică după trecerea unui termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire a sumei.
3. Recursul
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declaratrecursîn numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului, Direcția Generală a Finanțelor Publice C, criticând-o potrivit art.3041ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
Pe cale de excepțierecurenta a arătat că instanța de fond a ignorat caracterul inadmisibil al cererii motivat de faptul că reclamantul a solicitat anularea unei chitanțe (seria - nr. -/6.03.2007) pe care a calificat-o drept "act administrativ" iar instanța și-a însușit natura juridică a actului atacat și l-a analizat în cadrul procedurii de contencios administrativ.
În opinia recurentei chitanța de plată nu reprezintă un act administrativ și nu poate reprezenta obiectul acțiunii în materia contenciosului administrativ. Pe de altă parte reclamantul nu a făcut dovada vreunei cereri adresată autorității publice pârâte care să fi rămas nesoluționată, deși atât Codul d e procedură fiscală cât și legea specială în materia obligațiilor referitoare la taxa de poluare și taxa de primă înmatriculare prevăd procedura prealabilă obligatorie, care are la bază cererea de restituire.
Restituirea nu se face din oficiu iar simpla plată a unei obligații fiscale, apreciată ca nefondată, nu este de natură a legitima acțiunea în contencios administrativ în lipsa cererii prealabile.
Pe fondul cauzei recurenta a arătat că prin OUG nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, intrând în vigoare la data de 01.07.2008. În baza acestei ordonanțe a fost emisă HG nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008.
La art. 11 din OUG nr. 50/2008 se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007-30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială pentru autovehicule și autoturisme și taxa de poluare pentru autovehicule este reglementată la cap. VI, secțiunea 1, art. 6 din Anexa la HG nr. 686/2008. Aceasta presupune formularea unei cereri la organul fiscal competent în conformitate cu modelul prevăzut în Anexa 3 la HG nr. 686/2008 împreună cu documentele necesare stabilirii cuantumului taxei de poluare.
Ca atare, cererea de restituire a întregii sume achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare a fost admisă de o manieră nelegală. Reclamantul ar beneficia de restituirea eventualei diferențe dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare numai în situația în care ar face demersurile necesare prevăzute de lege. Reclamantul nu a solicitat organului fiscal restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și cea de poluare.
În ceea ce privește legalitatea taxei de poluare, arată recurenta că aceasta nu poate fi pusă la îndoială. Reclamantul face vorbire de art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene care oprește statele membre de la măsuri fiscale protecționiste.
Arată că taxa de poluare nu are un caracter fiscal ci un caracter ecologic. Această concluzie se desprinde din analiza acesteia, ea se calculează în funcție de gradul de poluare al autovehiculului, în funcție de elemente care țin de valoarea emisiilor, capacitatea cilindrică, etc. De asemenea, sumele colectate din această taxă nu se fac venit la bugetul de stat ci la Fondul pentru mediu, gestionat de Administrația Fondului pentru mediu.
OUG nr. 50/2008 împreună cu actele normative emise în aplicarea HG nr. 686/2008 și Ordinul nr. 986/2008 au intrat în vigoare la data de 01.07.2008 și au înlocuit reglementările din Codul fiscal. Care instituiau taxa de primă înmatriculare.
De altfel, prin nr. 5899/26.06.2008, Reprezentanța Permanentă a României pe lână UE a arătat că expertul DG a apreciat taxa de poluare ca fiind în conformitate cu criteriile comunitare.
Intimatul reclamant legal citat, s-a prezentat persona în instanță și a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat.
4. Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărâriiși care au fost încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Conform art.7 al.1 din Legea nr. 554/2004
(1)Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Potrivit art.117 din OG nr. 92 / 2003 privind Codul d e procedură fiscală taxele sau impozitele aflate sub incidența dispozițiilor de la lit.a-f se restituie la cererea contribuabilului.
În speță, prin cererea înregistrată sub nr.4259/23.05.2008-fila 12 reclamantul a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare achitată la 6.03.2007 cu chitanța seria -, nr.-/06.03.2007, iar prin adresa emisa sub același număr și din aceeași dată pârâta Administrația Finanțelor Publice i-a comunicat că cererea sa poate fi soluționată abia după data de 1.07.2008 când urmează a fi aplicate normele de aplicare a OUG nr.50/2008.
De asemenea, prin adresa nr.6121/01.08.2008-fila 15 parata a respins și contestația formulată de către reclamant la data de 30.07.2008 și înregistrată sub nr.6121-fila 14.
În atare situație, Curtea reține că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.7 al.1 din Legea nr. 554/2004 atunci când a stabilit ca îndeplinită procedura prealabilă privind cererea de restituire a taxai auto achitate.
Critica privind greșita calificare dată de tribunal chitanței seria -, nr.-/06.03.2007 drept "act administrativ" în sensul dispozițiilor art.2 din Legea nr. 554/2004 este întemeiată.
Astfel, potrivit art.2 lit.c din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;
(2) Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal."
Din perspectiva acestui text de lege rezultă fără putință de tăgadă că chitanței seria -, nr.-/06.03.2007 a cărei anulare a solicitat-o reclamantul nu se circumscrie noțiunii de act administrativ, aceasta fiind doar un instrument de probă care atestă efectuarea plății sumei a cărei restituire s-a solicitat. Prin emiterea acestui înscris nu se naște, modifică sau stinge un raport juridic astfel că în mod greșit tribunalul a admis cererea reclamantului și a dispus anularea lui.
În speță, ne aflăm însă în prezența unui refuz nejustificat al pârâtei de a-i rezolva reclamantului cererea înregistrată sub nr. 4259/23.05.2008, prin care a solicitat restituirea taxei auto de 5752 lei.
Pe fondul cauzei Curtea apreciază hotărârea de restituire a taxei auto de primă înmatriculare ca fiind temeinică și legală pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.l 17(fost 112) lit.d dinOG nr.92/2003se restituie de la bugetul de stat sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin Ordin al ministrului economiei și finanțelor, în aplicarea acestor dispozițiile fiind emis Ordinul nr. 1899/2004.
Instanța a reținut că reclamantul a achitat la data de 06.03.2007 în contul Trezoreriei orașului suma de 5.752lei cu titlu de taxă specială cu ocazia primei înmatriculări în România pentru autoturismul marca Wolksvagen achiziționat second - hand din Italia, conform dispozițiilor art.214-2143din Codul fiscal și pct.31 -31 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Princererea înregistratăsub nr. 4659/3.06.2008 reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar prin adresa cu același număr din data de din aceeași dată a respins cererea de restituire a taxei pe motiv că aceasta a fost încasată legal în temeiul art.214-2143din Codul fiscal iar de la 1.07.2008 a intrat în vigoare OUG nr.50/2008.
Împotriva acestui răspuns reclamantul a formulat contestație ce a fost înregistrată la recurentă sub nr.6121/30.07.2008 care nu a fost soluționată de către pârâtă invocându-se incidența dispozițiilor OUG nr.50/2008.(fila15).
Plata efectuată la data de 06.03.2007 a fost considerată de reclamant ca fiind nedatorată tocmai urmare aplicării unor norme care încalcă dreptul comunitar astfel că cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare trebuie analizată prin prisma dispozițiilor din actul normativ în temeiul căruia s-a făcut plata, potrivit principiuluitempus regit actumnicidecum prin prisma dispozițiilor din OUG nr.50/2008.
Analizând cererea prin prisma normelor incidente la momentul plății nu echivalează cu o substituire a instanței în atribuțiile organului fiscal și aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a depus cererea direct la instanță ci a urmat procedura prevăzută de Codul d e procedură fiscală, fără a avea câștig de cauză, motiv pentru care s-a adresat instanței de contencios administrativ potrivit art.1 din Legea nr. 554/2004.
Răspunsul comunicat reclamantului are caracterul unui act administrativ fiscal deoarece prinOrdinul nr.1899 din 22.12.2004pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal se instituie pentru organul administrativ fiscalobligația emiterii unei decizii doar atunci când cererea de restituire este aprobată.
Potrivitreglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 - art.2141- 2143- sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, fiind datorată cu ocazia primei înmatriculări în România.
În speță, reclamantul nu a solicitat restituirea diferenței rezultate dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită potrivit prevederilor art. 214^1-214^3din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și taxa de poluare rezultată din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008 pentru a fi incidente dispozițiile din art. 4 lit. A, ci a considerat ca nedatorată taxa pe care a plătit-o, în considerarea normelor dreptului comunitar.
Problema care se pune în cauză este de a stabili dacă pentru autoturismele și autovehiculele produse și deja înmatriculate în Uniunea Europeană,dar care ulterior sunt introduse în regim de second hand pe teritoriul României, stat membru al Uniunii Europene, se datora taxa specială cu ocazia noii înmatriculării, considerându-se aceasta drept primă înmatriculare în sensul dispozițiilor art.2142din Codul fiscal, în vigoare la momentul efectuării operațiunii.
Cu alte cuvinte, dacă înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor achiziționate în regim de second hand se consideră primă înmatriculare sau nu și dacă există discriminare între acestea și cele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Art. 90 parg.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede; "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a Curții de Justiție a Comunității Europene că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Curtea Europeană de Justiție prin Decizia in cauza /Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat -un izvor independent de drept-nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și in fata dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza (1976), Curtea Europeană de Justiție a stabilit ca judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, in mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.
Într-o atare ipoteză revine sarcina jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second - hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. în această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza II din anul 1978).
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa.
Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".
Această formulă semnifică faptul că judecătorul național trebuie să lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. în plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar să nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare tară a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.
Analiza îndeplinirii condițiilor plății și respectiv restituirii sumei se face prin raportare la actul normativ sub imperiul căruia a luat naștere obligația fiscală respectiv la 06.03.2007, nicidecum sub imperiul unui act normativ apărut ulterior, respectiv OG nr.50/2008, pentru că altfel s-ar încălca un principiu constituțional, cel al neretroactivității legii civile.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fostîncasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare pentru considerentele arătate mai sus. Intr-o atare ipoteză, se aplicăprincipiul conformcăruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitareste obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Noua taxă instituită de OUG nr.50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
In astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fară justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre Ministere danois des impâts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, Curtea reține că în mod corect tribunalul a apreciat ca nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice C de a dispune restituirea acesteia.
De asemenea Curtea apreciază ca fiind judicioasă analiza făcută de tribunal cu privire la negocierile purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, iar adoptarea de către Guvernul Românieia taxei pe poluare, nu reprezintă o împrejurare care să schimbe situația juridică din speță, ci dovedește că reglementarea în vigoare la data încasării taxei în litigiu era contrară dreptului comunitar, astfel că taxele încasate cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite.
În ce privește critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale de la data plății și până la restituirea efectivă, Curtea o apreciază de asemenea ca neîntemeiată câtă vreme s-a reținut incidența dispozițiilor art.112 lit. d (în prezent 117 lit.d) din Codul fiscal cu raportare la procedura stabilită prin Ordinul MFP nr.1899/2004 de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Față de considerentele arătate, în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă se va admite recursul și modifica în parte hotărârea recurată în sensul respingerii ca inadmisibil a capătului de cerere privind anularea chitanței seria -, nr.-/06.03.2007 și menținerii celorlalte dispoziții din Sentința civilă nr. 175/03.03.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursuldeclarat de recurenta pârâtă - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C pentru Administrația Finanțelor Publice a Orașului, cu sediul în C, b-dul -.-, nr. 18, împotriva Sentinței civile nr. 175/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant -, domiciliat în,-, județ
Modifică în parte hotărârea în sensul că respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea chitanței seria - nr. -.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 07.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond
Red.dec.jud.
4 ex./6.11.2009
07 Octombrie 2009
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena
