Anulare act administrativ . Decizia 362/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 362/
Ședința publică din 9 iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Violeta
Grefier -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 265/ din 25 februarie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30 iunie 2008, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
Din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 din Codul d e procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul din 7 iulie 2008 și, apoi pentru astăzi, 9 iulie 2008.
Curtea de Apel,
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași la nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Județean de Poliție I și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând anularea actelor administrative de evaluare profesională (fișe de evaluare), rapoarte de evaluare a activității lor profesionale din perioada 01.12.2005 - 01.12.2006, cu calificativul necorespunzător și a actului administrativ de soluționare a contestației formulate împotriva fișelor de evaluare, obligarea pârâților să procedeze la evaluarea lor profesională și personală în funcție de performanțele individuale și criteriile legale de evaluare, precum și suspendarea actelor respective de evaluare, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.
Prin încheierea pronunțată la data de 23.02.2007, a fost respinsă cererea de suspendare a executării actelor administrative de evaluare profesională a activității reclamanților în perioada 01.12.2005-01.12.2006.
Prin sentința civilă nr. 1229/E/06.07.2007, Tribunalul Iașia admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, invocată de reprezentantul acestuia, respingând cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât, și a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de Inspectoratul Județean de Poliție I, acordând termen pentru judecarea cererii reclamanților împotriva acestui din urmă pârât.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că prin fișele de evaluare pentru perioada 01.12.2005-01.12.2006, s-a efectuat activitatea de evaluare, în calitate de ofițeri în Biroul de Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului I de către șeful nemijlocit, inspector principal, numit în această funcție la data de 11.09.2006.
general propus a fost necorespunzător, iar șeful ierarhic al șefului nemijlocit l-a aprobat.
Contestațiile formulate împotriva acestor fișe de evaluare au fost respinse.
Reclamanții au susținut că acordarea calificativului "necorespunzător" este nelegală, nereflectând activitatea lor, ci fiind dat în scopul de a fi îndepărtați din Poliție, fără legătură cu activitatea lor profesională, volumul de muncă, competențele și calitățile profesionale.
Reclamanții au arătat că problemele legate de relația cu șefii au apărut în momentul în care au apărat subofițerii acuzați de incompetență în cazul "" și au vorbit deschis despre incompetența șefilor.
Reclamantul a arătat că a elaborat un plan de obiective manageriale care a fost utilizat în cadrul Biroului de Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului A lucrat la planul de implementare a dispoziției ministrului administrației și internelor cu privire la ordinea publică în mediul rural, organizarea Biroului de Poliție Rurală, sectorizare în funcție de compartimente.
S-a arătat că înființarea Registrului de analiză zilnică a faptelor penale și a stărilor conflictuale s-a făcut de către reclamanți, că există confuzie între competențele Biroului de Poliție Rurală și cele ale Biroului de Poliție Comunală, la nivelul conducerii, ceea ce a dus la subdimensionarea numărului de lucrători de poliție în cadrul Biroului de Poliție Rurală, volumul de muncă necesitând un număr suplimentar de lucrători de poliție.
Pe linia prevenirii și a combaterii furtului de animale nu s-a înființat structura specializată conform art. 18 din Dispoziția ministrului nr. 200/2006, așa cum a fost înființată și funcționează în alte județe, iar Biroul de Poliție Rurală a avut în competențe și activitatea aceasta.
În urma controalelor efectuate nu li s-a comunicat rezultatul acestora, iar la data de 09.11.2006 s-a luat însă măsura disciplinară colectivă de transfer a ofițerilor de la Biroul Poliției Rurale.
În cadrul serviciului a existat o stare de provizorat, au fost aduși polițiști pe perioade scurte, transferați, readuși, înlocuiți, manifestându-se o desconsiderare a activității Biroului. Până în vara a anului 2006 exista un singur autoturism pentru deservirea Biroului pentru 30 de posturi de poliție.
Lipsa de personal a fost suplinită prin efortul suplimentar depus de reclamanți alături de ceilalți colegi, lucrând și ziua și noaptea, plătind combustibilul pentru deplasările strict necesare în rezolvarea sarcinilor de serviciu. Reclamantul a arătat că a xeroxat materialele primite, ordine, dispoziții, pe cheltuiala sa, pentru a le oferi lucrătorilor de la posturile de poliție comunală.
Analizând criteriile - indicatori de evaluare, reclamanții consideră că punctajul nu reflectă activitatea reală a lor.
Evaluarea calităților personale ale unui ofițer de poliție, specialist în informații și licențiat în drept, psihologie și asistență socială și istorie-geografie nu se putea face fără consultarea unui profesionist specializat pe probleme organizaționale - psiholog, sociolog, deoarece în caz contrar survin grave erori în aprecieri generate de insuficienta cunoaștere a indicatorilor ce pun în evidență respectivele calități și de apreciere subiectivă a colegilor din instituție cu atribuții de conducere, care, într-un sistem competitiv, în mod inevitabil judecă subiectiv, putând lesne transforma actul evaluării în vendetă.
Reclamantul a precizat că a obținut gradul de comisar șef de poliție în anul 2001, în anii anteriori având calificative "foarte bine" și "bine", iar în anul 2006 "necorespunzător".
Reclamantul a avut calificativul "foarte bine" în anii anteriori, iar în anul 2006 "necorespunzător".
Potrivit Ghidului Personalului Ministerului Administrației și Internelor, cariera reprezintă succesiunea posturilor și funcțiilor de-a lungul activității profesionale prin care trece personalul Ministerului Administrației și Internelor, potrivit actelor normative în vigoare, în raport de cunoștințele, aptitudinile, activitățile, experiența și motivațiile profesionale și personale.
Activitatea biroului de poliție rurală a fost clasată pe locul 2 în ierarhie, iar reclamanții au fost descalificați în anul 2006, după ce în anii anteriori au fost decorați.
Pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I, prin întâmpinare, a arătat că la data de 09.01.2007, inspectorul principal de poliție, șeful Biroului de Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului I, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a întocmit fișa de evaluare profesională a comisarului șef de poliție, acordându-i acestuia calificativul "nesatisfăcător".
La acordarea acestui calificativ s-a avut în vedere întreaga activitate desfășurată de reclamant în cadrul acestei formațiuni în perioada 01.12.2005 - 10.2006, când a fost mutat la Secția Poliție.
În această perioadă, reclamantul a avut atribuții pe linia soluționării cauzelor penale cu autori necunoscuți înregistrate la nivelul formațiunii, cât și coordonarea activității de cercetare penală la birourile și posturile de poliție arondate Poliției Municipiului
În perioada pentru care s-a întocmit evaluarea, ofițerul a soluționat numai un nr. de 4 dosare penale cu autori cunoscuți, iar în ceea ce privește activitatea în dosarele cu autori necunoscuți, activitatea sa a fost inexistentă, nesoluționând nici o astfel de lucrare.
De asemenea, nu s-a implicat în coordonarea acestor activități la nivelul birourilor și posturilor de poliție din subordine.
În cursul anului 2006, în activitatea ofițerului s-au înregistrat neajunsuri scoase în evidență de controalele efectuate de conducerea Poliției Municipiului I și a Inspectorului de Poliție a Județului
Astfel, în luna mai 2006, în urma controlului efectuat de conducerea Poliției Municipiului I la Biroul de Poliție Rurală s-a constatat o tergiversare de către comisarul a soluționării dosarelor și lucrărilor repartizate, motiv pentru care a fost sancționat disciplinar cu "diminuarea drepturilor salariale cu 15 % pe o perioadă de 3 luni".
Cu toate acestea și cu toate că a mai fost atenționat de mai multe ori de către șefii ierarhici să își reconsidere activitatea și atitudinea, la controlul efectuat de conducerea Inspectoratului Județean de Poliție I, în luna octombrie, au fost constatate aceleași aspecte negative, fapt ce a condus la luarea măsurii detașării ofițerului la Secția Poliție.
Chiar dacă ofițerul a elaborat un " plan de obiective manageriale", s-a constatat că acesta nu a fost puse în practică, în sensul că nu au fost executate controale la posturile de poliție comunale privind corectitudinea înregistrării fenomenului infracțional și modul de lucru în cauzele cu autori necunoscuți.
Toate aceste aspecte au fost de natură a aprecia activitatea comisarului șef de poliție, pentru anul 2006 ca fiind necorespunzătoare, acordându-i-se calificativul " nesatisfăcător".
Nefiind mulțumit de acest calificativ, reclamantul a formulat contestație, comisia numită în acest scop reanalizând activitatea acestuia, constatând că a fost just apreciat.
În ceea ce-l privește pe cel de-al doilea reclamant, fișa de evaluare a acestuia a fost întocmită la data de 04.01.2007, acordându-i-se același calificativ, "nesatisfăcător".
Pentru a se hotărî astfel, s-a avut în vedere întreaga activitate desfășurată de ofițer, precum și cunoștințele și abilitățile acestuia necesare îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin.
Astfel, reclamantul nu are cunoștințe în organizarea, planificarea și executarea sarcinilor pe linie de ordine publică, în special în coordonarea activității lucrătorilor de la posturile de poliție comunale arondate, deși a mai lucrat în acest domeniu.
A înregistrat în repetate rânduri întârzieri în rezolvarea lucrărilor repartizate, iar în soluționarea acestora prezintă formalisme și nu se implică în rezolvarea problemei semnalate de petent, urmărind doar rezolvarea petiției în sine.
Nu s-a implicat în coordonarea activității posturilor de poliție arondate, nu a organizat și condus acțiuni în târguri, oboare sau pentru prevenirea violenței, activitatea fiind lăsată la latitudinea șefilor de post. Ofițerul nu este refractar la dispozițiile primite, dar lipsa cunoștințelor de specialitate și lipsa capacităților organizatorice a condus la existența mai multor deficiențe în activitatea sa, deficiențe semnalate cu ocazia controalelor efectuate de conducerea unității și de eșaloanele superioare.
Avându-se în vedere aceste neajunsuri s-a luat și măsura detașării ofițerului la Secția Poliție, activitatea sa la Biroul de Poliție Rurală fiind apreciată cu calificativul " nesatisfăcător".
Și reclamantul a contestat calificativul acordat, comisia de soluționare a contestației constatând că acesta a fost corect apreciat.
În ședința publică din data de 21.09.2007, reprezentantul pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție Iai nvocat excepția lipsei de interes a reclamantului întrucât raportul de muncă al acestuia a încetat prin pensionare.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 265/CA/25.02.2008, a respins excepțiile lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I, și a prematurității celui de-al doilea capăt de cerere.
Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanții, cu domiciliul în I,- A, - 1,. C,. 9,. 2, jud. I, și cu domiciliul în I,-,. 555,. 2,. 8, jud. I, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I, cu sediul în I, str. - nr. 6, jud. I, precum și cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit prevederilor art. 152 alin. 1 din Ordinul ministerului administrației și internelor nr. 300/2004, cadrele militare în rezervă pot fi propuse pentru înaintarea în gradul următor sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, că art. 61 din Legea nr. 80/1995 stabilește drept condiție pentru înaintarea în grad a ofițerilor, subofițerilor în rezervă, obținerea de rezultate bune sau foarte bune pe timpul concentrării, pe timp de.
Acordarea calificativului "necorespunzător" pentru activitatea desfășurată în perioada 01.12.2005 - 01.12.2006 poate avea consecințe negative cu privire la o eventuală înaintare în grad a reclamantului, deși, în prezent, acesta are încetate raporturile de serviciu prin pensionare.
Pentru aceste motive, instanța a respins excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii de față, invocată de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție
Cu privire la excepția prematurității celui de-al doilea capăt de cerere, instanța a reținut că prin formularea acestuia, reclamanții au avut în vedere restabilirea drepturilor încălcate prin evaluarea întocmită pentru perioada 01.12.2005 - 01.12.2006, drepturi născute anterior promovării prezentei acțiuni.
În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul a reținut că fișele de evaluare reprezintă acte juridice administrative care pot fi contestate de către persoanele nemulțumite în fața instanței de contencios administrativ, care este competentă să se pronunțe doar cu privire la legalitatea acestora, nu și să procedeze la efectuarea evaluării propriu-zise.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 3166/2005.
Verificând respectarea procedurii de derulare a activității de evaluare a personalului prevăzută de art. 77 - 90 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300/2004 și de reglementările cuprinse în Dispoziția directorului Direcției Management Resurse Umane nr. II/971 din 16.10.2006, în acordarea calificativelor "necorespunzător" pentru activitatea desfășurată de reclamanți în perioada 01.12.2005 - 01.12.2006, instanța a constatat, în urma analizării înscrisurilor ce conțin informații clasificate, confirmate și de răspunsul pârâtului la interogatoriu, că etapele procedurale de evaluare au fost respectate, astfel încât nu pot fi reținute motive de nelegalitate în acest sens.
În ceea ce privește aprecierile referitoare la performanțele activității profesionale ale reclamanților, s-a reținut că acestea aparțin competenței exclusive a evaluatorului, prevăzute prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, instanța neputându-se substitui în atribuțiile conferite acestei autorități.
Împotriva sentinței civile nr. 265/CA/25.02.2008 a Tribunalului Iași au declarat recurs reclamanții și.
În motivarea recursurilor s-a arătat că procedura evaluării a fost încălcată, lipsind interviul cerut de art. 78 alin. 2 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300/2004.
S-a mai arătat că evaluarea performanțelor individuale a fost incorectă și că, la notarea criteriilor de performanță nu au fost avute în vedere, în mod obiectiv, cantitatea, calitatea activității desfășurate și pregătirea profesională a recurenților.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, urmează a constata că recursurile sunt fondate, avându-se în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, activitatea și conduita polițistului sunt evaluate o dată pe an, iar concluziile se consemnează în evaluarea de serviciu, cu acordarea unuia dintre următoarele calificative: excepțional, foarte bun, bun, satisfăcător, nesatisfăcător.
Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile Ministerului Administrației și Internelor instituie, printre altele, și normele juridice referitoare la evaluarea polițiștilor-funcționari publici cu statut special.
În conformitate cu prevederile art. 78 alin. 2 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, în cadrul activităților de evaluare șeful nemijlocit va desfășura interviul de evaluare a performanței profesionale individuale și conduitei celui subordonat.
Potrivit dispozițiilor art. 89 din același act normativ, fișele de evaluare se aduc la cunoștința celor evaluați, iar evaluatorii au obligația să asculte opiniile celor evaluați cu privire la corectitudinea și obiectivitatea aprecierilor și să motiveze deciziile luate.
În prezenta cauză, dispozițiile legale indicate mai sus nu au fost respectate deoarece în procedura evaluării activității profesionale desfășurate de recurenții reclamanți în perioada 01.12.2005-01.12.2006, în calitate de polițiști în Biroul de Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului I, a fost încălcat dreptul reclamanților de a participa la un interviu cu evaluatorul, de a-și expune poziția în legătură cu consemnările făcute de evaluator.
Având în vedere prevederile legale mai sus evocate, ținând seama de faptul că la dosarul cauzei nu există nici un înscris din care să rezulte că interviul s-a desfășurat, având în vedere și faptul că simpla susținere a pârâtului în sensul că interviul a avut loc nu este suficientă, Curtea consideră că nerespectarea dreptului reclamanților de a participa la interviu constituie o împrejurare de natură să ducă la concluzia că nu s-a realizat o apreciere obiectivă a performanțelor profesionale individuale ale acestora.
Față de cele ce preced și având în vedere dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursurile declarate de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 265/CA/25.02.2008 a Tribunalului Iași, să admită acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I și să anuleze fișele de evaluare a activității profesionale a reclamanților și pentru perioada 01.12.2005-01.12.2006.
Reținând că instanța nu se poate pronunța asupra calității activității profesionale a reclamanților, ci doar asupra respectării procedurii de evaluare stipulată de actul normativ incident în cauză, instanța urmează să oblige pe pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I să efectueze o nouă evaluare activității reclamanților pentru perioada 01.12.2005-01.12.2006.
Curtea va respinge cererea reclamanților și de obligare a pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție I la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu s-a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Admite recursurile declarate de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 265/CA/25.02.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.
Admite acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I, și, în consecință:
Anulează fișele de evaluare a activității profesionale a reclamanților și pentru perioada 01.12.2005-01.12.2006.
Obligă pe pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I să efectueze o nouă evaluare activității reclamanților pentru perioada 01.12.2005-01.12.2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge cererea reclamanților și de obligare a pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție I la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică în ședința publică din 09.07.2008.
Președinte judecător judecător
--- - - - - -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Jud. fond:,
Tribunalul Iași
Președinte:Iustinian Obreja ManolacheJudecători:Iustinian Obreja Manolache, Leocadia Roșculeț, Violeta