Anulare act administrativ . Sentința 37/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- SENTINȚA Nr. 37/2009
Ședința publică de la data de 20 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac
Grefier - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulată potrivit Legii contenciosului administrativ, de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
-deliberând-
Asupra acțiunii de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la nr- reclamantele și au chemat în judecată Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor solicitând anularea deciziei 1840 din 31.01.2008 emisă de pârâtă.
Motivând acțiunea, se arată că despăgubirile acordate prin decizia contestată nu reprezintă o justă și echitabilă despăgubire în sensul jurisprudenței comunitare, dimensiunea lor necorespunzând valorii reale a terenului în suprafață de 1237 mp situat în B,-, teren preluat abuziv de stat.
Arată reclamantele că înainte de apariția legii 247/2005 Primăria Bap ropus o despăgubire minimală bazată pe acte normative din anii 1992-1994 motiv pentru care au contestat decizia Primarului în instanță, iar prin sentința nr.222/D/13.04.2005 s-a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 1 612 746 000 lei, sentință rămasă irevocabilă prin decizia 5784/2006 a ÎCCJ.
Apreciază reclamantele că acordarea cu titlu de despăgubiri a sumei stabilite în anul 2005 creează o practică discriminatorie în sensul că dosarele persoanelor care nu au contestat deciziile Primarului intră la evaluare și au dreptul la despăgubiri care corespund realității, în timp ce reclamantelor li s-au acordat despăgubiri la valoarea de circulație a imobilelor din 2005. Arată reclamantele că în condițiile în care decizia era emisă imediat după pronunțarea instanței și nu după trei ani, despăgubirea era justă, după cum dacă nu ar fi existat hotărârea judecătorească ar fi avut șanse să se stabilească valoarea terenului în anul 2008. Se arată că actul contestat încalcă principiile egalității de tratament, a unei juste și echitabile despăgubiri.
Se arată că pârâta i-a comunicat în luna august 2007 că dosarul nu a fost selectat în cadrul ședinței Comisiei Centrale, selecția urmând a se face în baza unui program de calculator ce utilizează funcția random.
Completând motivele cererii reclamantele arată că s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani de la data când sentința civilă nr.222/2005 a devenit executorie, așa încât nu mai poate constitui titlu în vederea acordării despăgubirilor.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată arătând că decizia contestată a fost emisă în baza sentinței civile 222/13.04.2005 a Tribunalului Bacău prin care s-a stabilit valoarea imobilului imposibil de restituit la1 612 746 172 lei.
Invocă pârâta că în baza deciziei LII Înaltei Curți de Casație și Justiție, Comisia Centrală a emis decizia 1651/13.03.2008 care statuează că în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de legea 10/2001 a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubire se va emite în baza respectării hotărârii, în cuantumul prevăzut de aceasta, așa încât decizia contestată este legală.
Cu privire la excepția prescripției, pârâta arată că prin sentința 222/2005 s-a stabilit valoarea imobilului și nu o obligație de plată a acestuia așa încât nu este o hotărâre ce poate fi pusă în executare.
Analizând actele și lucrările dosarului această instanță reține:
În fapt, reclamantele au solicitat, după apariția legii 10/2001 restituirea imobilului situat în B, str. - cel M, imobil reprezentând suprafața de 1237 mp teren. Prin dispoziția 1165/9 mai 2002 s-a respins cererea de restituire în natură, iar ulterior, prin dispoziția 3617/12.10.2004 s-a stabilit valoarea despăgubirilor la 742.200.000 lei. Reclamantele au contestat această decizie iar prin sentința 222/13 aprilie 2005 s-a stabilit valoarea imobilului imposibil de restituit la 1.612.746.172 lei, sentință definitivă la 04.11.2005. Ca efect al acestei hotărâri, Primarul Municipiului Bae mis dispoziția 2157/2006 și a înaintat dosarul secretariatului Comisiei Centrale.
Având în vedere că după emiterea dispoziției 2157/2006 nu li s-a comunicat modul cum a fost soluționat dosarul înaintat comisiei, reclamantele, la 06 iulie 2007 s-au adresat pârâtei, aceasta comunicându-le în luna august 2007 că pentru valorificarea tuturor pretențiilor de restituire prin echivalent decurgând din Legea 10/2001 va fi urmată procedura prevăzută de titlul VII al legii 247/2005 și ordinea în care vor fi soluționate dosarele va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale. Totodată, se comunică reclamantelor că pentruegalitatedetratament dosarele sunt selectate în baza unui program de calculator ce utilizează funcțiarandom, (aleatoriu), așa încât stabilirea evaluatorului care efectuează lucrarea se va face aleatoriu. Prin aceeași adresă se comunică faptul că dosarul încă nu a fost selectat.
Contrar celor comunicate prin adresa -/03.08.2007, dosarul reclamantelor nu a mai fost trimis la evaluare, ci la 31.01.2008, s-a emis decizia 1840/2008 prin care s-a emis titlul de despăgubire în cuantumul prevăzut în sentința civilă 222/D/13.04.2005.
În drept,
În privința cererii reclamantelor sunt aplicabile dispozițiile legii 10/2001 urmată de legea 247/2005. Sub un prim aspect, se reține că ambele acte normative au suferit atât de multe modificări ca număr și conținut încât previzibilitatea și precizia cerute de noțiunea de "legalitate" au fost grav atinse având în vedere că nu s-a stabilit cu precizie momentul nașterii dreptului la despăgubiri.
Instanța constată că decizia contestată a fost emisă într-u climat de incertitudine juridică provenit din schimbările repetate ale mecanismului de restituire.
Decizia ce face obiectul prezentei cauze este rezultatul disfuncționalității legislației române, reprezentând o încălcare a art.1 al Protocolului 1 din CEDO.
Astfel, pe de o parte, despăgubirea trebuie să fie justă și echitabilă, cuantumul acesteia stabilindu-se avându-se în vedere valoarea reală, de piață a bunului imposibil de restituit.
Mai mult, Curtea Europeană apreciind asupra satisfacției echitabile în sensul art.41, acordând contravaloarea bunului, a ținut cont și de privarea de proprietate suferită de reclamante cu ocazia reparației prejudiciului moral (cauza Ionescu vs.România).
Decizia contestată nu reprezintă o dreaptă despăgubire atâta timp cât cuantumul despăgubirilor reprezintă valoarea imobilului (imposibil de restituit) la nivelul anului 2005. În ipoteza în care statul ar fi avut pârghiile necesare în vederea acordării despăgubirilor într-un termen rezonabil raportat la data hotărârii prin care s-au stabilit despăgubirile nu s-ar pune problema încălcării art.1 din Protocolul 1. Ori, zădărnicirea dreptului de proprietate asupra terenului însoțită de lipsa de despăgubire timp de peste 7 ani (de la data notificării) a făcut reclamantele să sufere o sarcină disproporționată și excesivă (incompatibilă cu dreptul de a i se respecta bunurile).
Cadrul juridic în care a fost soluționată cererea reclamantelor este unul similar cu cel reținut de CEDO în cauza Viașu, neexistând norme previzibile. Astfel, dispoziția inițială(în 2002) a fost emisă sub imperiul legii 10/2001 însă ulterior a intrat în vigoare legea 247/2005 act normativ care în Titlul VII reglementează regimul stabilirii și plăților despăgubirilor aferente imobilelor, însă care nu prevede un termen înlăuntrul căruia să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, însă prevede etapele ce urmează a fi parcurse în cadrul procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor. În speță, sentința 222/2005 a devenit definitivă prin respingerea apelului în noiembrie 2005 când erau în vigoarea dispozițiile cuprinse în titlul VII iar dispoziția emisă de Primăria Baf ost emisă în oct.2006 sub imperiul aceluiași act normativ. Este adevărat că dosarul reclamantei, înaintat în 2006 pârâtei, nu putea fi analizat în termenul de 30 zile prevăzut de art.2 din Legea 554/2004 datorită specificului procedurii însă trebuia soluționat într-un termen rezonabil, statul având obligația de a organiza funcționarea sistemului puterilor sale în așa fel încât să răspundă cerinței termenului rezonabil prevăzut de art.6 CEDO. Ori, după o așteptare de mai bine de un an de la data înregistrării dosarului și după ce li se comunicase că dosarul urmează să fie selectat prin programul random pentru evaluare, nu se mai procedează la evaluare, încălcându-se astfel principiul consacrat în art.4 de acordare a unor despăgubiri juste și echitabile.
Reclamantelor li s-a acordat o despăgubire reprezentând o valoare stabilită în 2005, fără a fi măcar reactualizată, fiind o dată dezavantajate prin faptul că nu s-a mai trimis dosarul spre evaluare și încă o dată prin faptul că între timp s-a modificat art.16 la alineatul 9 inserându-se dispoziția potrivit căreia cuantumul despăgubirilor va fi actualizat cu indicele de inflație.
Dispozițiile deciziei în interesul legii LII din 04 iunie 2007 nu pot di reținute ca incidente în cauză având în vedere considerentele acesteia. Astfel se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat în sensul că dosarele persoanelor căror li s-au stabilit despăgubiri prin hotărâri judecătorești nu vor mai fi selectate pentru evaluare, ci s-a statuat că deciziile care se aflau pe rolul instanțelor nu pot fi trimise Secretariatului Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor. Recursul în interesul legii a fost admis ca urmare a faptului că existau instanțe care după intrarea în vigoare a legii 247/2005 au apreciat că nu mai cade în competența lor verificarea legalității deciziilor sau dispozițiilor prin care s-au stabilit despăgubiri, ci doar Comisia Centrală ar avea această competență. Din această perspectivă s-a reținut neaplicarea art.16, nefiind dezlegată problema evaluării, după pronunțarea instanței. Mai mult, din considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție se reține că prin notificări soluționate în sensul art.16 nu pot fi înțelese decât acele notificări pe baza căror au fost emise decizii neatacate potrivit legii 10/2001. În cauză se reține că dispoziția Primarului Municipiului Baf ost emisă după intrarea în vigoare a legii 247/2005, respectiv în octombrie 2006.
Nici decizia 1651/13.03.2008 a Comisiei Centrale nu poate din reținută atâta vreme cât decizia contestată a fost emisă în ianuarie 2008 iar actul invocat de pârâtă este ulterior, respectiv din martie 2008, neputând fi aplicabil reclamantelor în virtutea principiului neretroactivității.
Din analiza art.16 alin.7 rezultă posibilitatea aprecierii de către comisie a cuantumului despăgubirilor în aplicarea principiului invocat la art.4. Astfel, în ipoteza în care se constată că raportul de evaluare nu reflectă realitatea, Comisia poate dispune trimiterea dosarului spre reevaluare. Cu atât mai mult, în situația în care nu s-a făcut ebvaluarea și se propune despăgubiri într-un cuantum ce reprezintă o valoare stabilită cu trei ani în urmă, pârâta putea dispune trimiterea dosarului spre evaluare, la data emiterii deciziei contestate neexistând decizia 1651/13.03.2008. De altfel pârâta și-a exprimat, prin adrresa din august 2007, opinia în sensul că dosarul reclamantelor va fi selectat în vederea evaluării.
Exccepția prescripției invocată de reclamante nu poate fi reținută, dat fiind îmărejurarea că sentința 222/2005 nu reprezintpă un titlu care să stabilească în sarcina pârâtei o obligație, nefiind incidente dispozițiile art.3712, 376 alin.1 Cod procedură civilă.
Însă, în aplicarea principiului acordării unor despăgubiri juste și echitabile, în raport cu practica CEDO referitor la respectarea garanțiilor instituite prin art.6 și art.1 Protocolul 1, ținând cont de situația de fapt reținută, instanța va admite acțiune, va anula decizia contestată, apreciind că o justă și echitabilă despăgubire poate fi acordată doar în urma evaluării reglementate de art.16 titlul VII Legea 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată potrivit legii contenciosului administrativ, de reclamantele cu domiciliul în P N,-,.8, județul N și cu domiciliul în B,-,.A,.2, județul B, în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu sediul în B, Calea nr.202, sector 1, având ca obiect anulare act administrativ.
Anulează decizia nr.1840/31.01.2008 emisă de pârâtă, dispune trimiterea dosarului spre evaluare conform titlului VII Legea 247/2005, la Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 Februarie 2009.
Președinte, - - - |
Grefier, - - |
Red. sent. -
Tehnored. - 5 ex.
10.03.2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac
