Anulare act administrativ . Decizia 386/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 386/R-CONT
Ședința publică din 10 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtele PRIMARUL MUNICIPIULUI PITEȘTI și SC SRL, cu sediul în Pitești,-, jud.A împotriva sentinței nr.684/CA din 19 decembrie 2008,pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția civilă-complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimat-reclamant fiind, domiciliat în Pitești, Calea B, Bl.22,.A,.4, jud.A.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul primarul Municipiului Pitești prin consilier juridic, recurenta SRL prin avocat și avocat A pentru intimatul lipsă,.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul pârâtului Primarul Municipiului Pitești scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Recursul pârâtei SRL legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4,00 lei, achitată cu chitanța nr.-/2009 emisă de Primăria Mun.Pitești și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului-reclamant depune la dosar o sesizare cu numărul 126/14.12.2007 către Primăria Mun.Pitești, având în vedere că s-a invocat lipsa procedurii prealabile. Precizează că a comunicat câte o copie a acestui înscris și celorlalte părți.
Reprezentanții recurenților, având pe rând cuvântul, arată că au luat la cunoștință de conținutul acestui act și nu mai au cereri de formulat.
Apărătorul intimatului-reclamant arată, de asemenea, că nu mai are alte cereri.
Constatându-se recursurile în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul recurentului Primarul Municipiului Pitești solicită admiterea recursului său, modificarea sentinței, cu consecința respingerii acțiunii. Precizează că, pentru eliberarea autorizației a cărei anulare se solicită, nu era necesar acordul reclamantului, așa cum reiese din tabelul înaintat de asociația de proprietari, prin care, se indică persoanele care se învecinează pe plan orizontal și vertical, persoane care și-au dat acordul în formă autentică. Referitor la actul depus de intimat, prin apărător la acest termen, apreciază că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă, acesta reprezentând doar o sesizare, din cuprinsul căreia nu rezultă că s-a solicitat revocarea autorizației. Pe recursul declarat de SRL, arată că este de acord cu admiterea lui.
Apărătorul recurentei SRL, având cuvântul, arată că își susține excepția privind lipsa procedurii prealabile, înscrisul depus azi, neîndeplinind condițiile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004. Pe fond, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Precizează că, a obținut autorizația de construire în anul 2007, lucrând la amenajare până în luna ianuarie 2008, iar în toată această perioadă, reclamantul nu și-a exprimat nemulțumirea cu privire la lucrările realizate, ci numai după finalizarea lor, ceea ce denotă rea-credință din partea acestuia. Astfel că, recurenta SRL nefiind constructor de rea-credință, nu poate fi obligată la demolarea și desființarea copertinei. Este de acord cu admiterea recursului declarat de primarul Municipiului Pitești.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței. Apreciază că a îndeplinit procedura prealabilă, sens în care a depus înscrisul de azi, în care și-a arătat nemulțumirea în ceea ce privește construcția efectuată, solicitând să se ia măsurile legale care se impun. Depune la dosar concluzii scrise, pe care le susține și oral. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentei SRL, arată că actul depus de intimat la acest termen este întocmit de un alt avocat, dorind să se depune și mandatul pentru persoana respectivă.
Apărătorul intimatului precizează că nu cunoaște dacă partea pe care o reprezintă a mandatat pe colegul său la întocmirea sesizării, însă dacă este cazul va depune acest act până la pronunțare.
CURTEA:
Constată că, prin sentința nr.684/CA din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Argeș - Secția civilă - complet specializat contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea lui și a fost anulată autorizația de construcție nr.768 din 19 iunie 2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Pitești în favoarea pârâtei SC SRL Pitești.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că sub nr- din 17.03.2008 a fost înregistrată cererea lui, prin care acesta a solicitat anularea autorizației de construire nr.768/2007 emisă de Primarul Municipiului Pitești în favoarea SC SRL Pitești, demolarea copertinei metalice, edificată în baza autorizației, sub motiv că reclamantul este proprietarul apartamentului situat deasupra celui pentru care a fost autorizată efectuarea modificărilor prin edificarea unei copertine deasupra apartamentului pârâtei și sub cel al reclamantului, iar reclamantului nu i-a fost solicitat avizul de schimbare a destinației apartamentului pârâtei, din cea de locuit, în cea comercială.
Tribunalula mai constatat că, ulterior, reclamantul a înțeles să se judece în contradictoriu cu pârâtul SC SRL ca fiind proprietarul autorizației în locul SC SRL.
Tribunalul a constatat, de asemenea, că pârâtul Primarul Municipiului Pitești a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, aceasta fiind emisă în baza acordului adunării generale a asociației de proprietari și a proprietarilor mărginași; iar pârâta SC SRL Pitești a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, sub motiv că, la 22.12.2006, când a cumpărat apartamentul în litigiu, acesta avea destinația de spațiu comercial, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4857 din 22.12.2006.
Analizând cererea,tribunalula constatat că reclamantul este proprietarul apartamentului nr.4, situat în Pitești, Calea B,.22,.A,.I, iar pârâta SC SRL este proprietara apartamentului nr.1, situat în același imobil, aceeași scară, sub apartamentul nr.4; că în contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.4857/22.12.2006, există mențiunea obținerii avizului de schimbare a destinației apartamentului nr.4, de la asociația de proprietar; că prin autorizația de construcție nr.768/19.06.2007, eliberată de pârâtul Primarul Municipiului Pitești în favoarea celui de-al doilea pârât, proprietar al apartamentului nr.4, a fost încuviințată adaptarea spațiului de locuit, în spațiu comercial, iar în certificatul de urbanism nr.540/30.03.2007 se prevedea condiția acordului vecinilor direct afectați de această schimbare; că adeverința nr.9 din 12.06.2007, emisă de Asociația de proprietari " 24" și hotărârea emisă de Asociația de proprietari " 23" nu produc consecințe juridice deoarece sunt emise de asociații diferite, există neconcordanță între beneficiarii avizelor, în adeverință nu se indică corect numărul și data hotărârii adunării generale a asociației de proprietari când s-a aprobat schimbarea destinației spațiului de locuit, în spațiu comercial, astfel că nu se poate reține că avizul adunării generale a fost anterior înstrăinării apartamentului; și că nu există avizul dat de reclamant.
În drept,tribunalula constatat că art.6 alin.3 din HG nr.400/2003, privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, ca și art.32 alin.2 lit.a din nr.773/1998 emise de Ministerul Justiției, privind înmatricularea comercianților, prevăd condiția existenței avizului tuturor proprietarilor de apartamente care sunt direct afectați prin schimbarea destinației spațiului de locuit.
În concluzie,tribunalula constatat că, în lipsa acordului reclamantului la schimbarea destinației apartamentului nr.1 și a modificărilor acestuia, antrenează anularea autorizației de construire.
La 30 ianuarie 2009, Primarul Municipiului Pitești a declarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
Se susține că soluția instanței de fond este greșită întrucât reclamantul a anexat la cererea pentru eliberarea autorizației de construire hotărârea adunării generale a asociației de proprietari pentru schimbarea destinației spațiului de locuit, precum și acordul vecinilor în formă autentică; iar potrivit Proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire nr.2098/2007 elaborat de SC A SA, nu sunt afectate proprietățile vecine și nici rezistența imobilului.
II. La 4 februarie 2009, SC SRL a declarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
1. Greșit instanța de fond nu a observat că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, deoarece, prin corespondența făcută de reclamant cu Primarul Municipiului Pitești nu a solicitat revocarea actului administrativ contestat în instanță.
2. Greșit instanța de fond nu a observat că recurenta a fost cumpărătoare de bună-credință, achiziționând apartamentul nr.1 cu destinația de spațiu comercial, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare și din hotărârea asociației de proprietari însoțită de tabelul nominal al proprietarilor care și-au dat acordul la schimbarea destinației apartamentului.
3. Greșit instanța de fond a admis și cererea de demolare și de desființare a copertinei, realizată în baza autorizației nr.768/2007, sub motiv că aceasta l-ar afecta pe reclamant.
Se mai susține, de asemenea, că instanța nu a menționat temeiul legal al admiterii cererii de demolare a copertinei. Dimpotrivă, art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991, reglementează soarta construcțiilor realizate în baza unor autorizații contestate prevăzând că, în această situație, se poate solicita suspendarea autorizației de construcție și oprirea executării lucrărilor.
Recursurile nu sunt fondate.
Nu este fondat recursul Primarului Municipiului Pitești, încadrat greșit de acesta în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod.pr.civilă. În realitate, primarul invocând greșita apreciere a întrunirii sau nu a condițiilor legale de emitere a autorizației de construcție, critica se încadrează în art.3041Cod pr.civilă.
În esență, recurentul susține că sunt întrunite condițiile eliberării autorizației de construire, întrucât există avizul dat de adunarea generală a asociației proprietarilor ca și cel al proprietarilor vecini cu apartamentul nr.1.
Curtea constată că această critică este nefondată deoarece, în realitate, recurentul nu a făcut dovada existenței acordului dat de reclamant la schimbarea destinației apartamentului nr.1, astfel că anularea autorizației de construcție de către instanța de fond este legală, atât în temeiul art.6 alin.3 din HG nr.400/2003, cât și a art.11 alin.2 din Ordonanța nr.85/2001, în vigoare la data emiterii autorizației în litigiu, text potrivit căruiaschimbarea destinației apartamentului de către proprietar se face numai pe baza hotărârii adunării generale a asociației de proprietari și cu acordul proprietarilor direct afectați; și, de asemenea, autorizația a fost emisă și cu încălcarea dispozițiilor art.12 din același act normativ potrivit căruia, modificările constructive a unor părți sau elemente de construcție ale clădirii se vor putea face numai pe baza hotărârii adunării generale a proprietarilor și cu acordul proprietarilor direct afectați.
II. Nu este fondat nici recursul formulat de SC SRL.
1. Nu este fondată critică, încadrată din oficiu de curte în motivul prev.de art.3041Cod pr.civilă.
Curtea constată că, așa cum a recunoscut și recurentul, reclamantul s-a adresa Primarului Municipiului Pitești cu o cerere, prin care reclama nelegalitatea autorizării de construcție.
Din lectura sesizării formulată de reclamant la 18.12.2007, rezultă că la pct.2 al acesteia, reclamantul semnalează faptul că proprietarul apartamentului nr.1 a schimbat destinația acestuia din spațiu de locuit, în cel comercial și că a efectuat lucrări de construcții fără să-i solicite acordul, iar terasa construită la acest spațiu afectează interesele sale.
În concluzie, există procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legeanr.554/2004, reclamantul solicitând primarului "să ia măsurile legale".
2. Nu este fondată a doua critică, încadrată corect de recurent în motivul prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că buna sau reaua-credință invocată de recurent la achiziționarea spațiului în litigiu nu are relevanță în speță, căci nu există nici un text de lege sau un principiu care să ocrotească pe reclamant, chiar dacă ar fi de bună-credință, atunci când spațiul cumpărat de el nu întrunește condițiile necesare eliberării autorizației de schimbare a destinației apartamentului cumpărat, din spațiu de locuit, în cel comercial, și nici pe cele necesare efectuării modificărilor la unele părți din construcție, potrivit regulilor art.11 alin.2 și art.12 din nr.OG85/2001.
Curtea consideră, pe de altă parte, că reclamantul nu este de bună-credință întrucât cu o diligență minimă putea să observe că reclamantul, în calitate de proprietar direct afectat de schimbarea destinației apartamentului nr.1, nu și-a dat acordul la această schimbare așa cum se prevede în art.6 alin.3 din HG nr.400/2003.
3. Nu este fondată nici această critică, încadrată corect de recurent în motivul prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că soluția instanței de fond este corectă având în vedere că soarta unei construcții edificată în temeiul unei autorizații ilegale nu poate fi alta decât demolarea ei pentru intrarea în legalitate.
Recurentul invocă greșit textul art.12 alin.2 din Legea nr.50/1991 ca aplicându-se în speță, în realitate acest text este aplicabil doar până la momentul la care instanța se decide definitiv asupra legalității autorizației de construcție.
Chiar din acest text rezultă căa fortiori, după ce instanța se pronunță asupra legalității autorizației, dar dacă se constată că aceasta este nelegal emisă, construcția trebuie să fie demolată.
Mai mult, din regulile art.28 alin.2 din Legea nr.50/1991 rezultă că instanța este competentă să dispună desființarea construcțiilor realizate fără autorizație de construcție sau cu nerespectarea prevederilor acesteia.
În concluzie, văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele PRIMARUL MUNICIPIULUI PITEȘTI și SC SRL, cu sediul în Pitești,-, jud.A împotriva sentinței nr.684/CA din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția civilă-complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimat-reclamant fiind, domiciliat în Pitești, Calea B, Bl.22,.A,.4, jud.A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
28.04.2009
Red.DV
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță