Anulare act administrativ . Decizia 389/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 389/CA
Ședința publică de la 15 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Iulia I - -
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul-intimat, domiciliat în V, str. - -, bloc 79,. C,.2, județul V, în contradictoriu cu intimata-recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului V, cu sediul în V,-, județul V, având ca obiect-anulare act administrativ (restituire taxă de primă înmatriculare), recurs împotriva sentinței numărul 83/CA din 16.03.2009 a Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic pentru intimata-recurentă P V, lipsă fiind recurentul-intimat.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier, referat din care rezultă că recursurile sunt formulate în termen procedural.
Consilier juridic depune la dosar delegația de reprezentare pentru P
Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic pune concluzii de respingere a recursului formulat de, avându-se în vedere prevederile OUG nr.50/2008, și de admitere a recursului formulat de P V, recurs ce vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr. 83/CA din 16.03.2009 Tribunalul Vasluia respins excepția nesoluționării prin decizie a contestației formulată de către reclamantul.
A admis în parte, acțiunea formulată de către reclamantul, domiciliat în localitatea V, str. - -,. 79,. C,.2, jud. V în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice V, cu sediul în V,-, jud. V, și, în consecință:
A obligat pârâta să-i plătească reclamantului taxa rezultată ca diferență între suma de 930,54 lei, achitată de acesta cu titlu de taxă de primă înmatriculare, la data de 14.04.2008, cu chitanța seria -, nr.- și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare pentru autovehicule, pe baza procedurii stabilite prin Normele metodologice de aplicare aprobate prin HG nr. 686/2008, cu dobânda legală de la data achitării până la data plății efective.
A respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. 45827/29.12.2008 emisă de administrația Finanțelor Publice
A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în ceea ce privește excepția nesoluționării prin decizie a cererii adresate de către reclamant pârâtei Administrația Finanțelor Publice Bârlad, conform prevederilor art. 211 și următoarele din Codul d e procedură civilă, analizată cu prioritate, instanța a reținut faptul că aceasta este neîntemeiată deoarece față de împrejurarea că instituția restituirii sumelor de la bugetul de stat este reglementată de prevederile art. 117 din Codul d e procedură fiscală, iar procedura de restituire este reglementată de Ordinul nr. 1899/2004 al Ministerului Finanțelor Publice care, în cazul respingerii cererii de restituire nu impune emiterea unei decizii, ca și act administrativ fiscal în înțelesul prevederilor art. 41 și 211 din Codul d e procedură fiscală, această obligație existând doar în cazul în care ipoteza restituirii sumelor de la bugetul de stat, în cauză nu era necesară emiterea de către organul fiscal a unei decizii de respingere, ca și act administrativ.
Astfel excepțiile de mai sus vor fi respinse ca neîntemeiate.
În primul rând, în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea adresei nr. 45827, emisă la data de 29.12.2008 de către pârâta Administrația Finanțelor Publice V, prin care aceasta îi aducea la cunoștință reclamantului faptul că refuză restituirea sumei încasate de la reclamant cu titlul de taxă de primă înmatriculare, instanța a reținut că acesta este neîntemeiat deoarece adresa a cărei anulare se solicită nu constituie un act administrativ în înțelesul prevederilor art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 2 alin.1 lit. c din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.
Examinând prin prisma definiției legale a actului administrativ adresa nr. 45827 din 29.12.2008 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului V, adresă a cărei anulare pe calea contenciosului administrativ o solicită reclamantul, instanța a reținut că aceasta nu este un act administrativ în înțelesul legii, ci un simplu răspuns la cererea reclamantului de restituire a taxei speciale, cerere pe care instanța o califică drept o îndeplinire a procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004. A califica o asemenea adresă drept un act administrativ unilateral susceptibil de a fi atacat pe calea contenciosului administrativ - cu motivarea că el a exprimat voința pârâtei de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective - ar însemna să dăm o asemenea calificare oricăror adrese emise de autorități ori instituții publice ca răspuns negativ la diferite cereri ce le sunt adresate de cetățeni.
Prin urmare, instanța a respins capătul de cerere vizând anularea adresei nr. 45827 din 29.12.2008, ca nefiind un act administrativ ce poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ.
Pe de altă parte, în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumei plătite de către reclamant ca și taxă de primă înmatriculare, instanța a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea nr. 571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr (C-387/01) în 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâta invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța constată că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legea nr. 343/2006, prin OUG110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.) cât și scutiri de la plata taxei ( în cazul vehiculelor istorice, etc. ). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări in România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat, fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamant este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei V pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese, respectiv a adresei nr. 45827 din 29.12.2008 în care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire. Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care s-a făcut referire anterior.
Faptul că taxa de primă înmatriculare nu trebuia achitată este dovedit și de faptul că în prezent, prin dispozițiile nr.OUG 50/2008 a fost abrogat art. 214 ind. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008 instanța reține următoarele:
Taxa specială pentru autoturisme, a cărei restituire se solicită prin acțiune, a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006 de modificare și completare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Dispozițiile art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 au fost abrogate la data intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008, respectiv la data de 1 iulie 2008, după ce aceasta fusese publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008.
Prin acest din urmă act normativ s-a decis restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme, instituită prin Legea nr. 343/2006, legiuitorul român însușindu-și notificările Comisiei Europene referitoare la incompatibilitatea dintre reglementarea națională și reglementarea comunitară, mai precis cu dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul
Concomitent și corelat cu această soluție legislativă, prin nr.OUG 50/2008 s-a introdus o nouă taxă, denumită taxa pe poluare pentru autovehicule, constituită ca venit la bugetul Fondului pentru Mediu.
Totodată, pentru stingerea obligațiilor ce reveneau organului fiscal, pe de o parte, născute din încasarea taxei speciale găsită incompatibilă cu prevederile Tratatului și a obligației de plată a taxei de poluare pentru autovehicule, datorată de contribuabil cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, pe de altă parte, legiuitorul a ales soluția compensării legale a celor două datorii, dispunând, prin art. 11 din G nr. 50/2008, ca taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor ordonanței menționate privind taxa de poluare pentru autovehicule să se restituie, pe baza procedurii stabilite prin Normele Metodologice aprobate prin G nr. 686/2008.
Întrucât această ordonanță de urgență a fost adoptată mai înainte ca acțiunea reclamantei să fi fost soluționată în mod irevocabil, iar prin prevederile ei legiuitorul a înțeles să instituie dispoziții tranzitorii de natură a stinge toate litigiile născute din încălcarea Tratatului, în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2007 și data de 30 iunie 2008, ce corespunde timpului în care art. 2141-2143Cod fiscal au produs efecte juridice, instanța consideră că soluția compensării este în concordanță cu dispozițiile art. 116 Cod procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât, conform infogramei nr. 5899/26.06.2008, a Reprezentanței Permanente a României pe lângă, Comisia a apreciat că normele metodologice privind taxa de poluare a autovehiculelor sunt conforme cu criteriile comunitare.
În atare condiții, instanța va da eficiență dispozițiilor G nr.50/2008, în sensul că va considera procedura instituită prin art. 11 din actul normativ citat ca fiind pe deplin aplicabilă și cazului dedus judecății, întrucât aceasta se referă în mod expres și imperativ la toate situațiile născute în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 din faptul plății taxei speciale pentru autoturisme.
Pe cale de consecință, față de argumentele expuse mai sus, constatând achitarea de către reclamant a unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 Cod Fiscal, care încalcă dispozițiile art. 90 (1) din Tratat, dar și incidenta în cauză a prevederilor OUG nr. 50/2008, acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, acestuia urmând să i se restituie de către pârâta Administrația Finanțelor Publice V suma rezultată ca diferență între suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor legale privind taxa pe poluare pentru autovehicule, prin parcurgerea procedurii stabilite prin Normele aprobate prin G nr. 686/2008.
A fost admisă cererea reclamantului privind plata dobânzii legale care se va acorda începând cu data achitării sumei mai sus arătate cu titlu de taxă de primă înmatriculare până la data restituirii efective a sumei mai sus arătate. Acordarea dobânzii legale este de natură să acopere folosul nerealizat de reclamantă prin faptul că este lipsită de suma de care trebuie să-i fie restituită.
Totodată, întrucât au căzut în pretenții pârâta a fost obligată sa achite reclamantului, în temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, cheltuieli de judecată în cuantum de 39, 30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
- adresa nr. 45827 din 29.12.2008 emisă de V constituie act administrativ în sensul legii nr. 554/2004, constituind manifestarea de voință a acesteia în ceea ce privește refuzul de restituire a taxei.
- instanța a făcut o aplicare greșită a legii când a apreciat că se poate acorda reclamantului doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare instituită prin nr.OUG 50/208, aplicând retroactiv un text de lege, știut fiind că legea dispune numai pentru viitor. Impunând reclamantului taxa de poluare, motivat de faptul că actul normativ invocat a intervenit înainte de soluționarea acțiunii reclamantului, instanța a încălcat prevederile dreptului comunitar, impunând o taxă discriminatorie, ilegală și contrară dreptului comunitar.
Sentința primei instanțe a fost recurată și de pârâta V, fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei acordări a dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, câtă vreme nu se poate reține culpa sa procesuală, motivul admiterii acțiunii fiind încălcarea prevederilor tratatului de aderare a României la
Curtea examinând cererea de recurs și dosarul de fond urmează a reține următoarele:
La data de 05.03.2008, astfel cum rezultă din contractul de vânzare a unui autovehicul folosit, reclamantul a cumpărat un autoturism marca Ford Fiesta cu nr. de identificare, autovehicul pe care vânzătorul l-a achiziționat din Germania, astfel cum rezultă din certificatul de înmatriculare și actul de vindere din Germania, și în care se regăsesc aceleași elemente de identificare ale autoturismului. Reclamantul, cu ocazia reînmatriculării în România a achitat contravaloarea taxei de primă înmatriculare prevăzută de art.2141-2143din Cod procedură fiscală, în cuantum de 930,54 lei, conform chitanței fiscale seria -, nr. -.
La data cumpărării, autovehiculul era deja înmatriculat în circulație din 11.12.2003, într-un alt stat membru, astfel cum rezultă din certificatul de înmatriculare, tradus din limba germană de traducătorul autorizat - (fila 7 dosar fond).
Pârâta intimată în urma plângerii prealabile formulate de reclamant a refuzat restituirea taxei de primă înmatriculare percepută nelegal susținând că nu există temei legal pentru restituire, potrivit adresei de răspuns nr. 45827 din 29.12.2008.
Curtea reține că autoturismul dobândit de reclamant la data de 05.03.2008 era deja înmatriculat într-unul din statele membre ale comunității europene, în speță Republica Germania, astfel încât raportat la prevederile art.90 din Tratatul CE, la jurisprudența CJCE reliefată de hotărârile pronunțate împotriva Poloniei și Ungariei (cauza C313/05 și cauzele C-333/05; /05), și la jurisprudența națională se constată că prevederile art.2141-2143din Codul fiscal nu sunt compatibile cu prevederile comunitare prevăzute în art.25, 28 și 90 din Tratatul CE, taxa de primă înmatriculare impusă de statul român constituind o taxă cu efect echivalent taxelor la import de natură a restricționa libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
Însăși Statul Român recunoaște caracterul nelegal al taxei de primă înmatriculare în preambulul OUG nr.50/2008 ("evitarea oricăror consecințe juridice negative") și prin abrogarea dispozițiilor art.2141-2143Cod fiscal, prin art.14 alin.2 din actul normativ amintit, în vederea instituirii taxei pe poluare începând cu data de 01.07.2008, prevederile OUG nr.50/1998 nefiind incidente în cauză ca urmare a imposibilității retroactivării legii civile potrivit art.15 din Constituția României.
Astfel, cu privire la incidența în speță a dispozițiilor OUG nr. 50/1998, instanța reține că potrivit art. 11 din nr.OUG 50/2008, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi pentru taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Instanța a constatat că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 are ca fundament alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Nu este așadar posibilă, pe de o parte, menținerea ca legală a taxei speciale încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, iar pe de altă parte, nici nu poate fi obligat reclamantul să urmeze procedura în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrară dreptului comunitar.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza normei legale abrogată la 1 iulie 2088 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune probl ema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii, consacrat de art.15 alin. 1 din Constituție.
În ceea ce privește cererea de anulare a actului administrativ fiscal, reprezentat în viziunea reclamantului de adresa nr. 45827/29.12.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului V (răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamantă în temeiul art.7 din Legea nr.554/2004), se constată că este neîntemeiată întrucât răspunsul pârâtei la plângerea prealabilă nu întrunește trăsăturile (elementele constitutive) ale actului administrativ fiscal, astfel cum acestea sunt definite în art.41 din Codul d e procedură fiscală (art. 41 Cod procedură fiscală. În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale).
Nefiind un act administrativ fiscal, simpla adresă emisă de pârâtă nu poate face obiectul acțiunii în anulare pe calea contenciosului administrativ fiscal, astfel încât cererea de anulare va fi respinsă ca neîntemeiată.
Față de cele reținute, Curtea urmează, ca în temeiul art. 312 cod proc. civ. va admite recursul reclamantului și, modificând în parte sentința recurată, va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta să restituie reclamantului-recurent suma de 930,54 lei precum și la plata dobânzii legale aferente până la momentul despăgubirii efective.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Referitor la recursul formulat de pârâta V, deosebit de considerațiile mai sus expuse, acesta nefondat având în vedere că cererea reclamantului privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată este întemeiată având ca suport legal dispozițiile art. 3 din nr.OG 9/2000 și dispozițiile art. 1082 și 1084 din Codul civil, precum și dispozițiile art. 274 cod proc. civ. În ceea ce privește culpa procesuală a pârâtei, ca parte care a pierdut procesul, aceasta constă tocmai în refuzul restituirii taxei percepute ilegal pe cale amiabilă, împrejurare care a determinat reclamantul să parcurgă și procedura contencioasă, cu obligația din partea acestuia de plată a cheltuielilor ocazionate de astfel de procedură(taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat etc.)Așa fiind, cum am menționat mai sus, întrucât taxa a fost percepută nelegal va fi obligată pârâta și la plata dobânzii legale aplicabile în raporturile civile, conform art.3 din OG nr.9/2000, în favoarea reclamantei, începând cu data efectuării plății și până la data restituirii integrale a taxei de primă înmatriculare în raport de al cărei cuantum se va calcula și dobânda legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de recurentul împotriva sentinței civile numărul 83 /CA din 16.03.2009 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o modifică în parte.
Admite acțiunea promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta V și, în consecință:
Obligă pârâta la restituirea către reclamant a taxei auto speciale în cuantum de 930,54 lei achitată cu chitanța seria - nr. -, precum și la plata dobânzii legale aferente până la momentul despăgubirii efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Respinge recursul formulat de pârâta
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
23.06.2009
Tribunalul Vaslui
Jud.
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iulia