Anulare act administrativ . Decizia 390/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.390/CA
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier -
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ C - cu sediul în C,-, județul C, împotrivaSentinței civile nr.1839/23.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, A, - toți cu domiciliul ales la sediul AJOFM C situat în-, C, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta pârâtă dl. în calitate de director coordonator adjunct direcția Economică, în baza delegației depusă la dosar (fila 79), pentru intimații reclamanți răspunde av., în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar(filele 86-206).
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază obiectul litigiului, stadiul procesual.
Apărătorul intimaților reclamanți depune la dosarul cauzei practică judiciară.
Întrebate fiind, părțile, prin reprezentanți, precizează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, luând act că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de propus, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra cauzei.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii de recurs.
Apărătorul intimaților reclamanți solicită respingerea excepției prescrierii dreptului la acțiune pentru anul 2004, având în vedere cronologia actelor normative incidente în cauză; pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Învederează că de moment ce cele 2 sporuri solicitate au o reglementare normativă expresă în cuprinsul art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, nu se poate condiționa sub nici o formă acordarea acestor sporuri.
Drepturile salariale solicitate sunt prevăzute de lege și chiar dacă au fost suspendate prin Oug nr.92/2004, ulterior conform art.13 din Legea nr.251/2006 de completare a legii nr.188/1999, acestea au reintrat în vigoare la 01.01.2007.
Solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios-administrativ de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.8843/11817.10.2008 pe rolul Tribunalului Constanța reclamanții, a, -, -, -, -, -, -, -, OG, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- anularea actului emis de pârâtă, concretizat prin adresa nr.6096/14.10.2008 prin care se refuză acordarea drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, conform art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999;
- recunoașterea dreptului la suplimentele salariale solicitate potrivit art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 și art.1 din Legea nr.554/2004;
- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, actualizate cu rata inflației până la data plății efective, începând cu luna aprilie 2004 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, astfel:
- suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază;
- suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.
În motivare, reclamanții au arătat că prin cererea înregistrată sub nr.6096/2008 au solicitat angajatorului acordarea drepturilor salariale menționate în conformitate cu dispozițiile legale în materie, însă prin adresa din 14.10.2008 pârâta refuză acordarea acestor drepturi.
Au învederat că drepturile bănești solicitate sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și de din Legea nr.188/1999 care stabilește că "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:. suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Au mai arătat că până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c și d din lege, iar potrivit art.XIII din Legea nr.251/2006 prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007.
Prin urmare, au solicitat a se constata că, deși aceste drepturi solicitate de reclamanți trebuiau să le fi fost acordate de drept, cel târziu începând cu data de 01.01.2007, în mod abuziv, încălcând prevederile legale, angajatorul Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C, refuză acordarea acestora lună de lună.
Referitor la solicitarea de acordare a acestor drepturi retroactiv, au susținut reclamanții că, potrivit art.29 alin.1 devenit art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, au dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu 01.01.2004.
Această prevedere legală, respectiv art.29 alin.1 devenit art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată până la data de 31.12.2006, prin art.4 din nr.OUG92/2004.
În acest sens, s-a solicitat a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art.41 și art.53 din Constituția României care prevede că "Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății".
Examinând textul art.44 din nr.OUG92/2004 prin care a fost suspendată plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Din interpretarea sistematică și logică a textelor de mai sus rezultă că plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate.
Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică (respectiv Codul muncii ), rezultă în mod indubitabil că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.
Or, contrar acestor dispoziții, atât executivul (prin nr.OUG92/2004), cât și legiuitorul (prin Legea nr.76/2005 pentru aprobarea nr.OUG92/2004) au anulat acest drept în mod ilegal.
Consideră că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d și art.109 din Legea nr.188/1999 republicată, art.38 și 39 din Legea nr.53/2003.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a învederat instanței că ordonanța invocată de reclamanți nu reglementează modalitatea de acordarea drepturilor solicitate, iar prin dispozițiile Legii bugetului de stat pe anii 2007/2008, cu modificările ulterioare, nu au prevăzute sume pentru acordarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Față de cele menționate, de dispozițiile legale în vigoare și practica juridică de specialitate, lasă la aprecierea instanței legalitatea acțiunii formulate de reclamanți.
Prin Sentința civilă nr. 1839/23.12.2008 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea reclamanților, a anulat actul administrativ, constând în adresa nr.6096/14.10.2008, emisă de pârâtă și a obligat pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în cuantum de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada aprilie 2004 până la data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății; a respins capătul de cerere privind plata acestor drepturi în continuare și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă
Având această calitate, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art.31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.
Reclamanții, așa cum recunoaște pârâta, nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Cererea privind acordarea sporurilor pe viitor a fost respinsă cu motivarea că creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
În consecință, în baza art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, admițând în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cao bligat-o pe aceasta să acorde fiecărui reclamant, în funcție de data angajării, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, începând cu 01.04.2004 până la data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică cu motivarea că acordarea sporurilor salariale solicitate, fiind suspendată succesiv prin acte normative, pârâta nu a făcut altceva decât să respecte aceste prevederi, neavând posibilitatea alegerii de a acorda sau nu aceste drepturi bănești.
Intimații reclamanți, legal citați au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat; cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 24 iunie 2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentruanul 2004.
Intimații reclamanți, prin notele depuse la dosar, au solicitat respingerea excepției prescrierii dreptului la acțiune pentru anul 2004 cu motivația că pentru perioada menționată au fost în imposibilitatea de a formula acțiune, deoarece atâta timp cât dreptul material era suspendat, era suspendat și dreptul la acțiune.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă și care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9 dar și potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate, excepție care face inutilă cercetarea pe fond a cauzei.
Astfel, prin cererea formulată la data de 17.10.2008, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii.
În conformitate cu dispozițiile art.3 și 7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Art.12 alin.1 din același act normativ prevede că în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
În speță, având în vedere că prin dispozițiile pct.7 din articolul unic al Legii nr.164/2004 s-a dispus suspendarea acordării acestor drepturi pentru anul 2004, se reține că dreptul la acțiune al reclamanților pentru drepturile aferente anului 2004 s-a născut la data de 1.01.2005. Or, față de data introducerii cererii - 17.10.2008 - se constată că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului general de prescripție, astfel că excepția invocată din oficiu este întemeiată urmând a fi admisă ca atare.
Pe fond, Curtea constată că prima instanță a apreciat în mod corect asupra drepturilor reclamanților.
astfel, conform art.31 din Legea nr.188/1999 "(1)Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariu de bază;
b)sporul de vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Dispozițiile menționate au fost introduse prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, fiind cuprinse la momentul respectiv la art.29 alin.1, și au intrat în vigoare la data de 1.01.2004 astfel cum s-a prevăzut în art.XXV din aceeași lege.
Aplicarea textului de lege în discuție a fost suspendată succesiv, după cum urmează:
- pentru anul 2004 - prin articolul unic pct.7 din Legea nr.164/2004 pentru aprobarea OUG nr.123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar;
- pentru anul 2005 - prin OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005;
- pentru perioada 24.01.2006 - 31.12.2006 - prin OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Curtea constată că aceste suspendări au avut o aplicare limitată în timp în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.1 și art.66 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Astfel, art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 prevede că la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării drepturilor privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, deoarece un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.
Prin urmare, odată ce suspendarea a încetat, reclamanții sunt în drept să solicite drepturile menționate, iar pârâta are o obligație corelativă de a acorda reclamanților aceste drepturi. Pârâta nu a făcut dovada că, după încetarea suspendărilor menționate, a inclus în drepturile plătite funcționarilor publici cu titlu de salariu suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și nici că a achitat aceste sume pentru perioada anterioară, în care a operat suspendarea.
Este adevărat că legea nu stabilește un mod concret de calcul al acestor drepturi, iar instanța de judecată nu este abilitată să procedeze ea însăși la o cuantificare a drepturilor,o astfel de atribuție revenind fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Instanța reține însă că în virtutea atribuțiilor sale de a legifera salarizarea funcționarilor publici, legiuitorul poate ca, în funcție de modificarea resurselor bugetare, să intervină asupra criteriilor de acordare și a cuantumurilor valorice ale unor drepturi, să anuleze ori să suspende vremelnic acordarea unora dintre drepturile prevăzute, fără a avea însă posibilitatea de a lipsi de conținut dreptul la salarizare pentru munca depusă.
În speță, drepturile invocate de reclamanți nu reprezintă sporuri, prime sau alte adaosuri la salariu, ci sunt elemente ale salariului însuși, alături de salariul de bază și sporul de vechime în muncă. Salariul, ca formă de remunerare a funcționarului public pentru munca prestată, reprezintă, în esență, un drept patrimonial care poate fi inclus în sfera noțiunii de "bun", astfel cum aceasta a fost definită de practica CEDO în aplicarea dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Ori, într-o atare situație, fiind vorba de un drept fundamental, protecția sa este garantată, iar exercițiul dreptului nu poate fi restrâns decât în condițiile art.53 din Constituție.
Curtea apreciază că cererea reclamanților de acordare a suplimentului într-un procent de 25% este lipsită de temei legal însă lipsa legiferării cuantumului sau procentului celor două drepturi nu poate să atragă respingerea acțiunii pentru că s-ar ajunge astfel la o negare a dreptului însuși și, implicit, la suprimarea unui drept salarial recunoscut de lege.
Prin urmare, chiar dacă la acest moment nu este posibilă stabilirea întinderii drepturilor solicitate de reclamanți, aceste drepturi sunt prevăzute de lege și trebuie să fie recunoscute de către instanța de judecată ca atare, urmând ca instituția pârâtă, în calitate de debitor al obligației de plată, să facă demersurile necesare pentru executarea obligației.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că va admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.04.2004 - 31.12.2004 și respinge acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă. Va obliga pârâta la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare de la data de 01.01.2005 și până la pronunțarea prezentei hotărâri, corespunzător perioadei în care fiecare reclamant s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta, sumele urmând a fi actualizate în raport cu indicele de inflație la momentul plății efective. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Având în vedere principiile generale de drept potrivit cu care repararea oricărui prejudiciu trebuie să fie integrală, urmează a se dispune obligarea pârâtei la plata actualizată a sumelor în raport cu indicele de inflație la momentul plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în contencios administrativdeclarat de recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ C - cu sediul în C,-, județul C, împotrivaSentinței civile nr.1839/23.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, A, - toți cu domiciliul ales la sediul AJOFM C situat în-,
Modifică în parte hotărâreaîn sensul că admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.04.2004 - 31.12.2004 și respinge acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
Obligă pârâta la platacătre reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare de la data de 01.01.2005 și până la pronunțarea prezentei hotărâri, corespunzător perioadei în care fiecare reclamant s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta, sumele urmând a fi actualizate în raport cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
jud. fond:
tehnoredactat dec.jud.- -
4 ex/07.12.2009
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela
