Anulare act administrativ . Sentința 396/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 22.04.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR. 396
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Duma Diana
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, prin Serviciul Comunitar pentru cadastru si Agricultura in contradictoriu cu parata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură B, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant consilier juridic, pentru pârâtă se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului depune la dosar precizări scrise în 2 exemplare, un exemplar se înmânează reprezentantei pârâtei.
Reprezentanta reclamantului arată că reclamantul Serviciul Comunitar pentru Cadastru si Agricultura are un alt număr de telefon decât cel la care a fost trimis de pârâtă faxul aflat la fila 24 dosar, și solicită amânarea cauzei pentru a face dovada că în anul 2008 mai fost formulată o cerere de finanțare pe baza acelorași documente care a fost soluționată favorabil de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Instanța respinge cererea reclamantei față de împrejurarea că în prezentul litigiu sunt soluționate aspecte strict legate de analizarea motivelor invocate în cererea formulată, nu de alte cereri formulate în alt dosar.
Reprezentanta reclamantului solicită instanței acordarea unui termen pentru a dovedi achitarea cu ordin de plată a achitării lucrărilor agricole.
Reprezentanta pârâtei se opune cereri de amânare formulată de reprezentanta reclamantului.
Instanța respinge cererea de amânare a cauzei, fata de împrejurarea ca prin decizia care face obiectul litigiului nu a fost analizata pe fond contestația formulata de către reclamanta.
părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea atât a excepției lipsei calității de reprezentant a reclamantului cat si asupra fondului acțiunii.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizata.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 22.04.2009 sub nr- reclamantul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, prin Serviciul Comunitar pentru Cadastru si Agricultura a chemat in judecată pe parata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună anularea procesului-verbal de constatare nr.2854/04.02.2009 întocmit de către echipa de verificare a Direcției si Control Intern din cadrul Agenției de Plați si Intervenție pentru Agricultura ca fiind netemeinic si nelegal.
In motivarea cererii se arata ca in fapt, Consiliul Local prin Serviciul Comunitar pentru Cadastru si Agricultura reprezentat de d-na ing., a depus la Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura - Centrul Județean CSc erere pentru acordarea plații unice pentru schemele de sprijin pe suprafața pentru 391,27 ha pășuni, cerere înregistrata sub nr. 93 la dosarul nr. -. In urma analizei si verificării dosarului instituției noastre, s-a emis Decizia nr. - din 19.06.2008 prin care a fost acordata suma de 45.937,77 lei.
Se menționează ca in urma controlului efectuat de către echipa de verificare a Direcției si Control Intern din cadrul Central, s-a stabilit ca instituția reclamanta nu a făcut dovada utilizării suprafeței declarate, in sensul ca nu a prezentat dovezi ale unei activități agricole proprii, încălcând astfel dispozițiile OUG 125/2006. De asemenea, se mai retine ca actele prezentate dovedesc doar existenta dreptului de utilizare
Se precizează ca OUG 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plați directe si plați naționale directe complementare, care se acorda in agricultura începând cu anul 2007 si pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole si alte forme de asociere in agricultura, precizează in conținutul art. 7, alin. 1 ca pentru a putea beneficia de acordarea de plați in cadrul schemelor de plata unica pe suprafața, solicitanții - indiferent ca sunt persoane fizice sau juridice, deci inclusiv consiliile locale - trebuie sa fie înscriși in Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura, sa depună cerere de solicitare a plaților la termen si sa îndeplinească următoarele condiții generale, si anume sa prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosința si sa poată face dovada ca utilizează terenul pentru care s-a depus cererea . Se arata ca la capitolul Prezentarea aspectelor verificate, echipa de control invoca dispozițiile art. 7 din OUG 125/2006, ori aceasta ordonanța nu precizează cum (care sunt documentele) pot face solicitanții dovada utilizării terenului, nefiind enumerate in cuprinsul niciunui act normativ aplicabil in materie la vremea respectiva. Tot la cuprinsul acestui capitol, se mai invoca dispozițiile art. 6, alin. 1 din. 704/2007.
Se menționează ca acest act normativ a apărut ulterior depunerii cererilor.. nr. 704/2007 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice si a criteriilor de eligibilitate, pentru aplicarea schemelor de plați directe si plați naționale directe complementare, in sectorul vegetal si pentru abrogarea. 607/2006 pentru aprobarea produselor agricole care beneficiază de plați naționale directe complementare, cuprinzând unele prevederi referitoare la condițiile ce trebuie sa le îndeplinească consiliile locale pentru a beneficia de aceste subvenții, a intrai in vigoare la data de 3 septembrie 2007, cu mult după expirarea termenului de depunere a cererilor-15.05.2007 (practic la încheierea activității de pășunat sau cosit al pășunilor). la aceasta data, nici un solicitant de plați directe - fie persoane fizice sau juridice, inclusiv consiliile locale - nu știa care sunt documentele prin care sa facă dovada utilizării terenului. Ori legea prevede doar pentru viitor si nu se poate aplica retroactiv. Se învederează ca in ceea ce privește punctul Concluziile verificării, se retine faptul ca in dosar nu exista acte care dovedesc desfășurarea unei activități agricole proprii pentru îndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute de OUG 125/2006 . In acest sens, se arata ca Regulamentul CE nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct in cadrul politicii agricole comune si de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori, definește in cuprinsul art. 2, lit. c noțiunea de activitate agricola ca fiind: producția, creșterea sau cultivarea de produse agricole, inclusiv recoltarea, mulsul, creșterea si deținerea de animale in scopuri agricole sau menținerea de terenuri in bune condiții agricole si de mediu, conform definițiilor prevăzute in articolul 5. Art. 5, alin. 1 la care se face referire, menționează ca statele membre definesc, la nivel național sau regional, cerințele minime pentru bunele condiții agricole si de mediu .
De asemenea,. nr. 152/2004 privind stabilirea termenilor de referința pentru organizarea si funcționarea Sistemului integrat de administrare si control definește activitatea agricola la pct. 2 - Termeni si definiții, din Anexa, ca fiind: cultivarea plantelor, creșterea si îngrijirea animalelor sau menținerea terenurilor in buna stare agricola ori ambientala, in conformitate cu reglementările europene . Facem precizarea ca aceeași definiție este menținută si in Regulamentul CE nr. 73, care abroga Regulamentul CE nr. 1782/2003, aplicabil de la începutul anului 2009.
Pentru anul 2007, moment la care dosarul de plata unica pe suprafața al Consiliului Local a fost controlat, a avut aplicabilitate si. nr. 791/2006 pentru definirea bunelor condiții agricole si de mediu, care prevede trei condiții referitoare la pajiștile permanente, inclusiv pășuni si anume:
7 - nu este permis suprapășunatul pajiștilor permanente ; 8 - arderea pajiștilor permanente este permisa numai cu acordul autorității competente pentru protecția mediului ; 11 - menținere suprafeței de pajiști permanente la nivel național, existente la data de 1 ianuarie 2007 .
Se apreciază de către reclamanta ca respectarea bunelor condiții agricole si de mediu este suficienta in conformitate cu prevederile actelor legislative menționate, pentru dovedirea utilizării pășunilor de către orice producătorul agricol care depune cererile de plata, inclusiv de către consiliile locale.
Considera ca reținerea in sarcina Consiliului Local ca nu face dovada/ utilizării întregii suprafețe agricole si ca la dosar nu exista acte care sa I dovedească îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, este cel puțin abuziva, întrucât, pe de o parte, aceste înscrisuri nu au fost enumerate in cuprinsul nici unui act 1 normativ aplicabil in materie la momentul respectiv, iar pe alta parte aceste documente nu pot fi solicitate retroactiv, cu mult după analizarea cererii instituției noastre si soluționarea prin emiterea deciziei de plata. Argumentam aspectele învederate la acest punct, invocând si pct. g al art. 7 din OUG 125/2006, care precizează că: solicitanții trebuie sa. furnizeze toate informațiile solicitate de Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura, in termenele stabilite, ori niciodată nu ne-a fost transmisa nici o solicitare de clarificări în acest sens.
Se arata faptul ca instituția reclamanta a fost de buna credința pe toata derularea campaniei de preluare de cereri pentru anul 2007, întocmindu-si in mod temeinic si legal dosarul aferent cererii depuse. Astfel ca,se menționează ca daca ar fi existat nereguli, nu ar fi fost aprobata la plata cererea sa.
Se menționează ca a formulat plângere prealabila împotriva procesului-verbal contestat de noi, plângere ce a fost respinsa prin Decizia nr. 500/17.03.2009 motivat de faptul ca a fost depusa de o persoana lipsita de calitatea de a contesta nefiind analizata pe fond.
Se arata ca atât cererea de finanțare cat si celelalte înscrisuri sunt semnate de aceeași persoana, respectiv șeful serviciului ce a beneficiat de sumele de plata. In cuprinsul procesului verbal contestat, la rubrica si datele de identificare ale beneficiarului ( pag.2 ) se menționează Consiliul local, cu sediul in oraș,-,județul CS; cod unic de înregistrare -; reprezentant legal. Aceeași mențiune se regăsește si la rubrica Debitor(pag.3). In cuprinsul Deciziei de soluționare a contestației noastre se menționează faptul ca prin adresa nr.35/02.03.2009 s-a solicitat contestatorului sa facă dovada ca este reprezentantul legal al Consiliului local. Se face precizarea ca aceasta adresa nu a primit-o, motiv pentru care nu s-a transmis documentul solicitat.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 8, alin. 1 din Lg. 554/2004, art. 7, alin. 1 din OUG 125/2006, art. 2, lit c coroborat cu art. 5, alin. 1 din regulamentul CE 1782/2003 si. 152/2004, OG92/2003.
Legal citata, parata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (), a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată.
In considerente se arata ca in acord cu art.206 alin.(l) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, referitoare la forma și conținutul contestației, aceasta va cuprinde:,semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila -. Dovada calității de împuternicit al contestatorului -, se face potrivit legii", iar potrivit prevederilor art. 83 alin. (1) Cod proc. civ "Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată. Se menționează ca prin Legea nr. 215/2001 - administrației publice locale, republicată cu modificările și completările ulterioare, se stabilește ca autoritate deliberativă consiliul local, iar primarul ca autoritate executivă, nefiind raporturi de subordonare între consiliul local și primar, fiind două entități cu atribuții diferite, conform aceluiași act normativ.
Se învederează ca luând în considerare faptul că cererea de chemare în judecată precum și plângerea prealabilă este semnată de dna., Serviciu Comunitar pentru Cadastru și Agricultură, se apreciază că aceasta"se substituie" în mod ilegal în drepturile și obligațiile reclamantului - în speță consiliul local al Orașului.
Se învederează că dna., Serviciu Comunitar pentru Cadastru și Agricultură are calitatea de mandatar și avea obligația de a depune mandatul său, în acest sens, atât la, împreună cu plângerea prealabilă, cât și la instanța de judecată, însoțind cererea de chemare în judeca se avea în vedere faptul că cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007 fost depusă la Centrul Județean C - S, de către dna., Serviciu Comunitar pentru Cadastru și Agricultură, pe baza împuternicirii nr. 250/14.05.2007, emisă și semnată de Primarul Orașului, dl., în scopul "depunerii documentației în vederea obținerii subvenției la C - S ".
Se învederează faptul că nu există identitate între titularul dreptului afirmat - Consiliul Local si persoana reclamantului Serviciul Comunitar pentru Cadastru și Agricultură.
In fapt, se arata ca în baza delegației nr. 28009/23.07.2008, emisă de Directorul General al, echipa de verificare constituită din cadrul Direcției și Control Intern, a procedat la o analiză documentară ce a avut drept scop verificarea modului de soluționare al cererilor pentru acordarea sprijinului direct pe suprafață aferent anului 2007, pentru fermele mai mari de 50 ha, înregistrate la Centrul Județean C-
Se învederează că in acord cu art.6 alin.(l) din nr. 704/2007 "Consiliile locale pot depune cereri de plată pentru terenurile agricole pe care le administrează și pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere sau pentru care nu se încasează taxe de pășunat, iar pe aceste terenuri consiliile locale trebuie să desfășoare propria activitate agricolă cu respectarea strictă a condițiilor de eligibilitate prevăzute la ort. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006".In sensul prevederilor art.5 alin. (3), lit.b) din actul normativ susmenționat, prin pajiști permanente - pășuni și fânețe - se înțelege ca fiind terenul utilizat pentru pășunatul animalelor sau pentru producerea de furaje.
Pentru dovedirea dreptului de utilizare (folosință) a terenului respectiv, pentru care s-a solicitat sprijin financiar în cadrul plății unice pe suprafață, reclamantul a depus adresa nr. 230/07.05.2007 reprezentând bunurilor care aparțin domeniului public al orașului pentru suprafața de 528.50 ha, suprafața determinată la plată fiind de 391.27 ha. Se învederează ca din economia textului susmenționat, rezultă că, "Consiliile locale care administrează terenuri agricole pot primi subvenții pe suprafață din fonduri UE si de la bugetul de stat, dacă respectă condițiile de îngrijire a solului si desfășoară propria activitate agricolă. Totodată, terenurile trebuie să fie lucrate, consiliul local fiind obligat să desfășoare activitate agricolă proprie, cu respectarea condițiilor impuse oricărui fermier care solicită subvenții de la bugetul UE și de la bugetul stat".
Se precizează ca regulile care trebuie respectate se numesc bune practici agricole si de mediu ( Agricultural and - ), respectiv un set de 11 condiții minimale de întreținere a solului.
Se menționează ca in urma verificărilor efectuate de către echipa de control s-a constatat ca datele înscrise in cerere nu sunt reale, fermierul nu face dovada utilizării suprafeței declarate, actele prezentate dovedesc existența unui drept de folosință, dar nu dovedesc desfășurarea de activități agricole proprii, conform art.6 alin.(l) din nr.704/2007, ceea ce constituie o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, stabilindu-se astfel, suma totală neeligibilă de 45 937,77 lei. Se arata ca în sensul art.2 lit.a) din OG nr.79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător "neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.
Se învederează ca în raport de cele de expuse, echipa de verificare a întocmit Procesul - verbal de constatare nr. 163/04.02.2009, înregistrat sub nr.2854/04.02.2009 la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin care, reclamantului i s-a stabilit un debit în valoare de 45.937,77 lei, reprezentând cheltuială neeligibilă, la care se adaugă majorări de întârziere, conform prevederilor legale în vigoare. Potrivit art.1 alin.(2) din HG nr. 1306/2007,
Se arata ca prin cheltuială neeligibilă, în sensul OG nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător -, se înțelege orice sumă plătită din bugetul general al Comunităților Europene, bugetele administrate de acestea ori în numele lor sau din bugetele din care provine cofinanțarea aferentă, care a fost obținută sau utilizată cu nerespectarea prevederilor legale ori contractuale, indiferent de natura sau destinația acestora".
Prin urmare, reclamantul nu era îndreptățit să primească suma de 45 937,77 lei, (sprijin direct pe suprafață - acordat din ) motiv pentru care s-au emis procesul verbal de constatare nr. 2854/04.02.2009 ( titlu de creanță, respectiv titlu "executoriu, în caz de neplată în termen).
Se arata ca împotriva Procesului - verbal de constatare nr. 2854/04.02.2009, reclamantul formulează plângerea prealabilă nr. 139/24.02.2009, înregistrată la cu nr. 5441/26.02.2009, prin care solicită autorității emitente (în speță - ), să revoce acest act administrativ fiscal, motivată pe considerente de fapt, fără a preciza și indica totodată normele legale comunitare și naționale aplicabile în materie care au fost încălcate de către emitent, prin întocmirea respectivului act de constatate a neregulilor. Prin decizia nr. 5441/23.03.2009 de soluționare a contestației formulate de Consiliul Local al Orașului, a fost respinsa solicitarea reclamantului ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, menținându-se ca debit suma de 45.937,77 lei lei, la care se adaugă majorări de întârziere conform prevederilor legale în vigoare.
Se menționează ca reclamantul nu arată și nici nu precizează care sunt normele legale încălcate de către emitent, la elaborarea actului administrativ fiscal, astfel încât să opereze sancțiunea nulității absolute.
Se învederează ca opinia reclamantului că dispozițiile Ordinului nr.704/2007 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice si a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plați directe și plați naționale directe complementare în sectorul vegetal, constituie temeiul de drept al solicitării de restituire a sumelor primite, este greșită și nu poate fi reținută de către instanță, deoarece actele normative aplicabile privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, îl constituie OG nr. 79/2003, respectiv dispozițiile OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
In drept au fost invocate prevederile art.115-118 Cod procedură civilă, Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, HG nr.1306/2007, nr.704/2007.
Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea constata următoarele:
In ceea ce privește excepția anularii cererii pentru nejustificarea calității de reprezentant legal al reclamantului, Curtea o respinge fata de împrejurarea ca toate actele care au fost perfectate in vederea obținerii sumelor de la au fost întocmite de numita -sef serviciu comunitar pentru Cadastru si Agricultura, in temeiul împuternicirii nr.250/14.05.2007, împuternicire care a fost emisa si semnata de către Primarul Orașului.
Curtea constata ca potrivit Regulamentului de organizare si funcționare a Serviciului Comunitar pentru Cadastru si Agricultura, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.4/28.01.2003 una dintre atribuțiile principale ale acestui serviciu este si aceea de a întocmi documentațiile necesare pentru acordarea de sprijin producătorilor agricoli, in condițiile prevăzute de lege si urmăresc realizarea acestor acțiuni. Totodată Serviciul menționat este subordonat Consiliului Local si primarului care asigura in condițiile legii conducerea si analiza activității in cadrul serviciului. intre Serviciul Comunitar pentru Cadastru si Agricultura si autoritatile administrației locale se face prin intermediul sefului serviciului (art 2 din regulament-fila 73 si 74 dosar).
In fapt, Curtea constata ca reclamantul Consiliul Local al Comunei prin serviciul comunitar pentru Cadastru si Agricultura a depus la cererea de acordare a plăților in cadrul se sprijin pe suprafață pentru anul 2007.
Se constata ca prin Decizia nr.-/19.06.2008 s-a acordat reclamantului suma de 45.937,77 lei, sumă care urma să fie utilizată pentru valorificarea superioară a pășunilor permanente comunale, astfel cum s-a solicitat prin chiar cererea formulata de către reclamant.
Ulterior o echipă de control din cadrul Direcției și Control Intern din cadrul a încheiat un proces-verbal de constatare care are ca obiect verificarea condițiilor de legalitate și oportunitate privind acordarea sprijinului direct pe suprafață, aferent anului 2007, pentru fermele mai mari de 50 de ha, organul de control constatând că prin Decizia nr. -/19.06.2008 a Directorului General al Agenției pentru Plăți și Intervenție in Agricultură, s- aprobat nelegal suma de 45.937,77 lei.
S-a apreciat ca nelegalitatea acordării sumei respective este determinată de faptul că nu a desfășurat "activitate agricolă proprie" conform prevederilor art.6(1) al ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.704/2007, raportat la neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute de către OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare.
Curtea constata ca reclamantul a formulat contestație împotriva procesului - verbal întocmit iar contestația a fost respinsă prin Decizia nr.500/17.03.2009, care face obiectul prezentului litigiu.
Curtea constata ca prin Decizia nr.500/17.03.2009 a fost respinsa plângerea formulata de către reclamant împotriva procesului-verbal de constatare ca urmare a faptului ca plângerea a fost depusa de o persoana care nu avea calitatea de a contesta, nefiind analizata pe fond plângerea formulata.
Curtea constata ca atât cererea de finanțare, cat si celelalte înscrisuri in legătură cu accesarea sumei ce face obiectul litigiului au fost semnate de numita -seful serviciului comunitar din cadrul Consiliului Local. Aceeași persoana este menționata si in cuprinsul procesului verbal de constatare care face obiectul contestației.
Parata menționează ca prin adresa nr. 35/02.03.2009 a solicitat reclamantului sa facă dovada ca semnatarul plângerii este reprezentantul legal al reclamantului, insa nu a primit nici un răspuns.
Curtea constata ca din cuprinsul dovezii de expediere prin fax a adresei nu rezulta cu certitudine ca a fost transmisa aceasta solicitare către reclamant.
In plus, Curtea constata ca prin împuternicirea întocmita la data de 14.05.2007 deci anterior datei de 02.03.2009, când s-a solicitat reclamantei sa facă dovada ca semnatarul contestației este reprezentantul legal al Consiliului, persoana împuternicita de reclamant sa-l reprezinte interesele spre a depune documentația in vederea obținerii subvenției la C S este tocmai numita (fila 66 dosar).
Reținând cele expuse, văzând si prevederile legale menționate, Curtea va admite acțiunea, va anula decizia de soluționare a contestației formulata de către reclamant împotriva procesului verbal de constatare întocmit la data de 02.02.2009 de către parata, înregistrat la parata sub nr.2854/04.02.2009 si va dispune obligarea paratei la analizarea pe fond a contestației formulate de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulata de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, prin Serviciul Comunitar pentru Cadastru si Agricultura, cu sediul in,-, Jud. C S in contradictoriu cu parata AGENȚIA DE PLĂTI SI INTERVENȚIE pentru AGRICULTURĂ, cu sediul in B,-, sector 2.
Anulează decizia de soluționare a contestației formulata de către reclamant împotriva procesului verbal de constatare întocmit la data de 02.02.2009 de către parata, înregistrat la parata sub nr.2854/04.02.2009 si in consecința obliga parata sa analizeze pe fond contestația formulata de către reclamant împotriva procesului verbal atacat.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi, 25.11.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER
- - - -
Se comunică:
- reclamantului - CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, prin Serviciul Comunitar pentru Cadastru si Agricultura, cu sediul in,-, Jud. C S
- pârâtei - parata AGENȚIA DE PLĂTI SI INTERVENȚIE pentru AGRICULTURĂ, cu sediul in B,-, sector 2
Red./07.12.2009
Tehnored. / 18.12.2009/ 4 ex.
Președinte:Duma DianaJudecători:Duma Diana