Anulare act administrativ . Decizia 3968/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3968
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței nr. 1925 din data de 07 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ANAF prin DGFP
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă - SRL și intimata pârâtă ANAF PRIN DGFP
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a arătat că recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la deliberări
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1925 din 07 octombrie 2008, Tribunalul Dolja respins acțiunea reclamantei - SRL, în contradictoriu cu pârâta ANAF prin DGFP
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Decizia nr. 139/03.12.2007, Direcția Generală a Finanțelor Publice Daa dmis în parte contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 3877/30.03.2007 emisă de C referitoare la obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina acesteia. S-a dispus desființare parțială a raportului de inspecție fiscală și deciziei de impunere pentru sumele reprezentând CAS datorat, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator și impozitul pe venituri din salarii și asimilate salariilor și a fost respinsă contestația pentru impozitul pe profit în cuantum de 2798 lei și accesorii și TVA în cuantum de 3929 și accesorii.
Pentru a decide astfel, în legătură cu impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată, organul de soluționare a contestației a reținut că reclamanta a achiziționat tâmplărie și materiale de construcții a căror contravaloare a fost înregistrată în contul de cheltuieli cu consecința diminuării profitului impozabil și a profitului datorat pentru anul 2005 și 2006, fără ca acestea să fi fost utilizate pentru nevoile firmei.
Din înscrisurile atașate de reclamantă la dosar instanța a reținut, că prin contractul de comodat nr. 1843, autentificat la data de 24.09.2004 de reclamanta a convenit cu numitul -, împrumutul de folosință gratuită a unei camere din imobilul situat în C,-, pentru stabilirea sediului social. Așa cum menționează expres părțile în cuprinsul contractului și rezultă în mod neîndoielnic din natura contractului încheiat, împrumutul de folosință convenit de părți este gratuit, nefiind stabilite contraprestații din partea comodatarului.
De asemenea, instanța a reținut că reclamanta a achiziționat cu facturile nr. -/05.09.2006 și -/28.06.2006 tâmplărie în valoare de 17.000 lei și materiale de construcții în valoare de 3000,74 lei, sume înregistrate în conturile de cheltuieli, bunuri cu privire la care prin notele explicative prezentate organelor fiscale, reprezentantul societății și asociatul declară că nu au fost utilizate pentru nevoile societății, respectiv că nu are cunoștință de destinația acestora.
Astfel, potrivit art. 21 alin 1 din Legea nr. 571/2003, modificată "pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile", iar potrivit art. 145 alin 2 lit. a din același act normativ, "orice persoană are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile".
Susținerile reclamantei referitoare la achiziționarea acestor materiale pentru reabilitarea sediului societății din-, s-a apreciat că sunt nefondate, fiind contrazise nu numai de cele două declarații reprezentantului societății și a unuia dintre asociați dar și de mențiunile din contractul de comodat încheiat în care nu se menționează nimic legat de obligația comodatarului de a reabilita spațiul dat în folosință gratuită.
De altfel, având în vedere faptul că obiectul comodatului îl constituie numai o cameră din imobilul situat la adresa de mai sus, contractul urmând să-și producă efecte până la data de 24.09.2006, s-a arătat că este greu de crezut că numai cu câteva luni înainte de data împlinirii acestui termen, fără ca reprezentantul său și unul din asociați să aibă cunoștință de aceasta, societatea să decidă reabilitarea sediului. De asemenea, având în vedere că numitul a deținut și calitatea de asociat, este destul de greu de crezut că, indiferent de faptul că ar fi devenit salariatul societății de puțină vreme, cum se arată în completarea la acțiune, că acesta nu ar fi observat schimbarea tocăriei de la sediul societății și aceasta cu atât mai mult cu cât pentru tocăria dintr-o singură încăpere se achitase suma de 17.000 lei.
În raport de cele expuse anterior, s-a constatat că actele administrativ fiscale contestate au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - " " SRL în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a arătat că deși din definiția contractului de comodat reiese că acesta este un contract prin care una dintre părți transmite în folosință temporară și gratuită unei alte părți un bun determinat, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că printre obligațiile comodatarului sunt și acelea de a conserva bunul ca un bun proprietar, de a suporta cheltuielile de folosință (întreținere) a bunului și să repare bunul, în ipoteza în care acesta este avariat, iar la imobilul ce a făcut obiectul contractului de comodat au fost necesare o serie de renovări pentru a-1 aduce într-o stare de folosință normală.
S-a susținut că achiziționarea materialelor ce au făcut obiectul facturilor nr. -/05.09.2005 în valoare de 17.000 lei reprezentând "tâmplărie PVC", nr. -/28.06.2006 în valoare 3.000,74 lei reprezentând "materiale de construcții" și nr. -/28.08.2006 reprezentând " materiale de construcții" s-a efectuat pentru reabilitarea sediului societății din-, și nu în alt scop, astfel încât, așa cum prevede art. 145 alin. 2 lit. a din Legea nr. 571/2003 modificată, acestea sunt cheltuieli deductibile pentru care se impunea deducerea taxei pe valoarea adăugată.
S-a arătat și că la instanța de fond am solicitat administrarea probei testimoniale cu un martor, în persoana lui, proprietarului imobilului în care societatea și-a desfășurat activitatea pe perioada supusă controlului financiar cuprinsă în raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 30.07.2007, pentru a face dovada modului în care se prezenta imobilul la data încheierii contractului și a reparațiilor care erau necesare și chiar obligatorii pentru a aduce imobilul într-o stare normală de folosință, însă această probă a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei.
De altfel, s-a argumentat că de esența înțelegerii convenite cu proprietarul imobilului, a fost aceea de a efectua anumite lucrări la spațiul în care societatea și-a desfășurat activitatea, iar pentru acest lucru au fost folosite materialele achiziționate.
În nota explicativă dată organelor fiscale asociatul societății a afirmat doar faptul că nu cunoaște scopul pentru care au fost achiziționate materialele de către admministrator sau director, însă a discutat cu reprezentantul societății că sunt necesare pentru renovarea unei clădiri, și nu că acestea au fost achiziționate în scopul reabilitării sediului social. Singurul imobil care necesita renovări la aceea dată era sediul social al societății, iar materialele au fost achiziționate și folosite în acest scop.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 9 proc. civ. și pe dispozițiile Legii nr. 571/2003.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare și nu s-au administrat probatorii, declarațiile extrajudiciare depuse de recurentă la dosarul cauzei neputând fi reținute ca probe în sensul art. 167 și următoarele cod procedură civilă.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 145 alin. 3 din Codul fiscal în forma sa în vigoare la data efectuării operațiunilor taxabile analizate orice persoana impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deduc dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operaț iunilor sale taxabile.
În speță, așa cum în mod temeinic a reținut și prima instanță ca urmare a analizării complete a probatoriului administrat în cauză, recurenta nu a făcut dovada că bunurile achiziționate prin facturile nr. -/05.09.2005, -/28.06.2006 și nr. -/28.08.2006 s-a folosit pentru reabilitarea sediului societății din- așa cum susține recurenta, dimpotrivă din probatoriul administrat, respectiv notele explicative, rezultând că bunurile achiziționate cu facturile mai sus arătate nu au fost folosite în scopul invocat de recurentă.
Referitor interpretarea contractului de comodat se reține că potrivit rt. 1564 cod civil comodatarul este dator sa îngrijească, ca un bun proprietar, de conservarea lucrului mprumutat.
Ca urmare, în lipsa unei clauze exprese și contrarii, în sarcina comodatarului, cad numai cheltuielile cu conservarea bunului, iar nu cele cu administrarea acestuia, cum sunt cele de natura cărora rezultă din facturile analizate.
În consecință, nici criticile privind greșita interpretare a contractului de comodat încheiat între societate și numitul, despre care recurenta pretinde că ar fi determinat necesitatea efectuării cheltuielilor aferente facturilor analizate nu pot fi reținute.
De asemenea, nici criticile privind respingerea ca inutilă a probei testimoniale solicitată de reclamantă în fața instanței de fond nu pot fi reținute ca fiind fondate în condițiile în care prin aceasta se tindea a se face dovada înțelegerii reale dintre părțile contractului de comodat, acest aspect nefiind relevant în condițiile în care directorul societății prin nota explicativă dată arată că "tâmplăria PVC și materialele de construcții au fost achiziționate dar nu au fost utilizate pentru nevoile societății", iar unul dintre asociații societății avea cunoștință despre necesitate renovării unor clădiri însă nu precizează nimic referitor la clădirea ce constituia sediul social al societății și face obiectul contractului de comodat.
În acest sens se are în vedere și că în dreptul fiscal prioritate în analiză are realitatea operațiunii analizate, iar potrivit art. 21 alin 1 din Codul fiscal reclamanta trebuia să demonstreze că operațiunea (cheltuiala) analizată a fost făcută în scopul realizării de venituri impozabile, în mod efectiv, nefiind relevante în cest context clauzele reale ale înțelegerii dintre reclamantă și proprietarul imobilului ce constituie sediul social, ci modalitatea în care, dacă acestea ar fi existat, au fost aduse la îndeplinire.
În consecință, potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței nr.1925 din data de 07 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ANAF PRIN DGFP
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
2 ex.
23 Octombrie 2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Carmen Ilie
