Anulare act administrativ . Sentința 4064/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.4064

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20 11 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Bîcu Vasile

GREFIER- - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII-PRIN PREȘEDINTE JUDECĂTOR, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect acțiune constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, constatând că reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.(2) pr.civ. reține cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât și pe fond.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la 21.09.2009, reclamantul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII-PRIN PREȘEDINTE JUDECĂTOR a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să se constate că refuzul de viză privind ordonanțarea de plată nr. 3201/04.09.2009, în sumă de 309.267 lei reprezentând spor de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică și ordonanțarea de plată nr. 3202/04.09.2009, în sumă de 64.328 lei reprezentând CAS unitate august, este nelegal și să dispună obligarea pârâtului la aprobarea plății acestor sume, în termen de o zi de la pronunțarea hotărârii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin adresa nr. 4 din 26.08.2009 controlorul financiar delegat al Ministerului Finanțelor Publice a comunicat Consiliului Superior al Magistraturii, ca ordonator principal de credite, refuzul de viză pentru deschiderile de credite bugetare reprezentând drepturile salariale aferente lunii august 2009.

În temeiul art. 21 alin. 1 și 4 din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorul principal de credite delegat a emis Dispoziția nr. 229 din 28.08.2009, prin care și-a asumat răspunderea pentru efectuarea operațiunilor refuzate la viza de control financiar preventiv delegat, respectiv deschiderea de credite bugetare aferente lunii septembrie 2009 pentru capitolele 51.01 - Autorități publice și Acțiuni Externe, la titlul 10 - Cheltuieli de personal și Dispoziția nr. 230 din 28.08.2009, prin care și-a asumat răspunderea pentru efectuarea operațiunilor refuzate Ia viza de control financiar preventiv delegat, respectiv deschiderea de credite bugetare aferente lunii septembrie 2009 pentru capitolele 65.01. Învățământ la titlul 10 - Cheltuieli de personal.

Prin adresa nr. 1 din data de 09.09.2009, a controlorului delegat al Unității centrale de armonizare a sistemelor de management financiar și control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, a fost exprimat refuzul de viză privind de plată nr. 3201/04.09.2009 în sumă de 309.267 lei, reprezentând spor de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică și privind de plată nr. 3202/04.09.2009 în sumă de 64.328 lei, reprezentând CAS unitate august c, întrucât în opinia pârâtului, nu justifică legalitatea operațiunilor.

În susținerea acestui refuz au fost invocate prevederile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Refuzul de viză pentru de plată nr. 3201/04.09.2009 în sumă de 309.267 lei și pentru de plată nr.3202/04.09.2009 în sumă de 64.328 lei este nelegal, pentru următoarele considerente:

1. Mai întâi, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de Urgență nr.71/2009, prin adoptarea acestui act normativ s-a avut în vedere,necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar" situație justificată,de faptul că nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar ".

Intenția legiuitorului a fost ca prin acest act normativ să se instituie unele reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar.

Pentru magistrații și asimilații acestora din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, cuprinde sumele neplătite de Consiliul Superior al Magistraturii personalului care a obținut hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, care nu au intrat sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009, precum și restul de sume neplătite rezultate din titluri executorii intrate sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2009.

În ceea ce privește sporul de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică, este de observat că prin executarea voluntară a hotărârilor judecătorești de către ordonatorul principal de credite, nu se mai poate pune problema executării silite a acestor hotărâri judecătorești.

Astfel, în baza dispozițiilor ordonatorului de credite, emise în baza hotărârilor judecătorești, sporul de 50% a fost inclus în salariul magistraților și asimilaților acestora.

Văzând prevederile art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu care,Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", rezultă indiscutabil faptul că prin prevederile Ordonanței de Urgență nr. 71/2009 nu pot fi suspendate sau diminuate aceste drepturi salariale.

În același sens sunt și prevederile art. 115 alin. 1 din Constituția României, conform cărora,Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice".

Cum Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor face parte din categoria legilor organice, este neîndoielnic că dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 71/2009 nu își găsesc aplicabilitatea în cazul dat.

Toate argumentele invocate de necesitatea respectării prevederilor nr.OUG71/2009 sunt lipsite de relevanță și străine solicitării adresate în mod legal, similar lunilor anterioare ale anului 2009, de către Consiliul Superior al Magistraturii în vederea ordonanțării Ia plată a salariilor personalului instituției, astfel cum acestea sunt constatate prin documentele justificative de stabilire a salarizării, în baza cărora au fost efectuate mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.

Salariul lunar la care are dreptul fiecare angajat cuprinde, conform art. 155 din Codul muncii,salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri", în speță aplicându-se în mod corespunzător prevederile nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

Salariul la care are dreptul fiecare angajat al Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă, la data stabilită pentru plată, o creanță actuală, certă și exigibilă și a cărei plată se face conform dreptului comun în materie, și anume conform prevederilor Codului muncii.

Astfel, potrivit art. 164,Nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege."

Ori, așa cum rezultă din dispozițiile art. 74 alin. 2 ale Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, diminuarea sau suspendarea salariilor magistraților nu se poate face decât în condițiile prevăzute expres de această lege.

2. În al doilea rând, răspunsul pârâtului reprezintă un refuz nejustificat în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, în sensul legii, expresia refuz nejustificat are semnificația exprimării explicite, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Prin refuzul de viză al controlorului delegat s-a exprimat explicit, cu exces de putere, voința Ministerului Finanțelor Publice de a nu răspunde favorabil solicitării Consiliului Superior al Magistraturii, de ordonanțare la plată a sumelor mai sus amintite, ce reprezintă sumele necesare achitării drepturilor salariale ale personalului instituției.

Refuzul exprimat de Ministerul Finanțelor Publice este motivat exclusiv pe necesitatea respectării prevederilor nr.OUG71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Se poate constata la o simplă lectură faptul că nr.OUG71/2009 se referă la procedura de executare a sumelor restante prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, iar nicidecum plata curentă a salariilor, așa cum acestea sunt stabilite prin documente justificative, care și-au produs și continuă să își producă în mod legal efectele.

În exprimarea și voința legiuitorului delegat nu intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 sporurile deja incluse în salariile personalului încadrat ori detașat la Consiliul Superior al Magistraturii, prin dispoziție a ordonatorului principal de credite, acordate prin hotărâri judecătorești, pentru următoarele motive:

Aceste sporuri, pentru viitor, sunt recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile și includerea lor în salarii a reprezentat executarea voluntară a obligațiilor creditorului;

Pentru sporurile astfel acordate a fost emis un act administrativ al ordonatorului principal de credite și s-a dispus înscrierea lor în carnetele de muncă, astfel că ele fac parte, în prezent, din indemnizația brută lunară și nu mai pot intra sub incidența prevederilor actului normativ în discuție întrucât, cu privire Ia acordarea lor pentru viitor, executarea a fost încheiată.

Plata sumelor prevăzute la alin. 1 al art. 1 din Ordonanță se referă exclusiv la sume ce pot fi precis determinate, întrucât doar la acestea se poate stabili executarea succesivă în anumite procente, așa cum s-a și procedat la emiterea actului normativ de față.

O altă interpretare, în sensul includerii și a plăților viitoare în această formă de executare nu corespunde realității, deoarece nu s-ar putea realiza aplicarea procentelor prevăzute asupra sumelor reale, pe parcursul celor trei ani, creanțele viitoare, necuantificate la data emiterii actului normativ, neputând fi eșalonate.

În acest cadru suspendarea plății unor sporuri salariale ale personalului Consiliului Superior al Magistraturii, ca efect al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, ar constitui un act de neaplicare a dispozițiilor legale interne și europene de executare a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile. Această suspendare ar echivala cu o întoarcere a executării, ceea ce nu poate fi făcut decât ca urmare a desființării titlurilor executorii.

Reclamantul precizează că în bugetul de stat pe anul 2009 al Consiliului Superior al Magistraturii există creditele bugetare necesare pentru acordarea sporului de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică, motiv pentru care apreciem că operațiunea îndeplinește condițiile de legalitate, regularitate și de încadrare în creditele bugetare și vă solicităm să constatați că refuzul de viză nu este întemeiat și să dispuneți plata integrală a salariilor pe luna august 2009, în care este inclus și sporul de 50%.

Reclamantul redă, pe scurt, unele aspecte relevante din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu incidențe în cauza de față.

1. Conform art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, denumită în continuare Convenție, Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială. ".

Pentru a reliefa încălcarea de către legiuitorul delegat a dispozițiilor articolului citat referitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea într-un termen rezonabil a cauzei sale și ținând seama de termenele prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 în care urmează să se execute hotărâri judecătorești pronunțate în acțiuni introduse în anul 2006, ne vom referi la cauza Burdov vs. Rusia, înregistrată Ia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cu nr. 33 509/2004, care a fost soluționată la 15 ianuarie 2009.

Apreciază că hotărârea în această cauză este importantă atât pentru că expune cu claritate obligația statului de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile pronunțate împotriva sa, dar și pentru că extinde aplicarea principiilor din cauza Scardino vs. Italia privind remediul efectiv pentru durata proceselor (așa numitele,legi ") și la cazurile privind durata procedurii de executare de către stat a hotărârilor prin care acesta este condamnat la executarea unor creanțe.

Referitor la obligația statului de a executa o hotărâre din oficiu, într-un termen rezonabil, Curtea a reținut că o persoană care a obținut o hotărâre judecătorească împotriva statului nu are obligația de a începe o procedură de executare silită. În asemenea cazuri, autoritatea de stat pârâtă, prin forța lucrurilor, are cunoștință de hotărâre și este, de aceea, bine plasată pentru a lua toate măsurile necesare, pentru a executa hotărârea sau pentru aot ransmite la autoritatea de stat competentă responsabilă de executare.

Curtea consideră că sarcina de a asigura executarea unei hotărâri judecătorești împotriva statului revine în primul rând autorităților de stat începând din momentul în care hotărârea respectivă devine definitivă și executorie.

În concepția Curții Europene a Drepturilor Omului, complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate constitui motiv pertinent pentru a scuti statul de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive și executorii într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, Curtea consideră că autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești. Revine statelor obligația de a-și organiza sistemul legal într-o asemenea manieră încât autoritățile să își poată îndeplini obligația lor în această privință ().

Cu privire Ia durata procedurii de executare, din punctul de vedere al Curții, dreptul de acces la justiție nu ar fi efectiv dacă executarea unei hotărâri într-un caz particular ar fi condiționată de adoptarea de către administrație a unei proceduri sau norme în domeniul respectiv.

Statul are obligația de a lua toate măsurile pentru a executa hotărârea prin care a fost obligat la plata unor sume indiferent de natura acestora.

Acesta nu poate invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești. le revine obligația de a-și organiza sistemul legal într-o asemenea manieră încât autoritățile să își poată îndeplini obligația lor în această privință, într-un timp rezonabil.

2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost confruntată și cu problema modificării unor proceduri jurisdicționale în curs de derulare în care însuși statul este parte.

Într-o astfel de cauză, Curtea a decis că,principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil consacrate de art. 6 se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției, în scopul influențării soluționării judiciare a unui litigiu" (, 9 decembrie 1994, Papageorgion vs., 1997).

Nu există nici o îndoială că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este de natură să influențeze finalizarea unor procese prin tergiversarea executării hotărârilor judecătorești, în condițiile în care Guvernul a mai recurs, în același scop, Ia adoptarea Ordonanței de urgență nr. 75/2008, act normativ ce se afla, la data adoptării Ordonanței de Urgență nr. 71/2009, în plin proces de aplicare.

La 23.10.2009, pârâtul a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, pârâtul a arătat că Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat Ministerului Finanțelor Publice deschiderea de credite bugetare Ia cap. 51.01,Autorități publice și acțiuni externe" titlul,Cheltuieli de personal" și cap. 65.01,Învățământ titlul,Cheltuieli de personal", în sumă de 2.600.000 lei, pentru care controlorul financiar delegat al Ministerului Finanțelor Publice a acordat viză parțială, exceptând sumă de 311.000, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Cu adresa nr. 1/09.09.2009, a fost exprimat, potrivit art. 13 alin. 4 din OUG 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv delegat, refuzul de viză pentru proiectul de operațiuni privind:

- Ia plată nr. 3201/04.09.2009 în sumă de 309.267 lei reprezentând spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică respectiv,

- Ia plată nr. 3202/04.09.2009 în sumă de 64.328 lei reprezentând CAS angajator,

arătând că acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi efectuate.

Ca urmare a acestui refuz, reclamantul a emis, potrivit art. 21 din OUG 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv delegat, Dispozițiile nr. 229 și 230 din 22.08.2009 prin care și-a asumat răspunderea pentru efectuarea acestei operațiuni.

Prin adresa nr. 330.855/11.08.2009, Ministerul Finanțelor Publice a sesizat Curtea de Conturi a României, potrivit art. 21 alin. 9 din OUG 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv delegat, aceasta urmând să analizeze temeinicia și legalitatea refuzului de viză.

Curtea de Conturi a României, prin adresa nr. 3959/14.08.2009, a confirmat corectitudinea refuzului de viză parțial nr. 12/03.08.2009, față de prevederile art.1 alin. 1 din G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pentru următoarele motive:

Consideră că inadmisibilitatea acțiunii este o consecință a necompetenței generale a instanței de judecată de a analiza legalitatea refuzului de acordare a vizei de control financiar preventiv, atribuție care este reglementată prin lege în competența exclusivă a Curții de Conturi a României.

În cazul în care instanța ar admite acțiunea, și ar constata că refuzul de viză emis de controlorul delegat, este nejustificat, respectiv ar obliga pârâtul Ia plata drepturilor salariale, instanța ar pronunța o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, efectuând pe cale judecătorească, un demers, care potrivit legii ar fi trebuit îndeplinit pe cale administrativă.

Această concluzie își găsește sprijin și în prevederile art. 159 alin.1 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia,Necompetența este de ordine publică: 1. când pricina nu este de competența instanțeIor judecătorești;"

Ministerul Finanțelor Publice este singurul în măsură să analizeze cererile formulate de către ordonatorii principali de credite având ca obiect deschiderea de credite bugetare, și singurul în măsură să constate îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru încuviințarea acestora.

Atâta timp cât un act normativ de drept public, imperativ, reglementează o procedură administrativă de,deschidere a creditelor bugetare", precum și instituțiile/persoanele care au calitate activă, respectiv pasivă în această procedură de soluționare, considerăm că o acțiune judecătorească prin care se urmărește nu numai evitarea acestei proceduri, ci chiar soluționarea favorabilă a cererii, are caracter inadmisibil, iar o hotărâre pronunțată într-o astfel de cauză, prin care s-ar admite acțiunea, ar fi dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Cererea formulată de către un ordonator principal de credite, adresată pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, se soluționează în urma parcurgerii unei proceduri administrative. Pentru ca instanța să-și formeze în mod corect o opinie temeinică, apreciem că este important să prezentăm, pe scurt, această procedură.

Modalitatea de acordare a vizei de control financiar preventiv este reglementată prin nr.OG 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, cererile de deschidere a creditelor bugetare se aprobă de Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile de specialitate, în timp ce decontarea Ia plată se face de unitățile teritoriale ale trezoreriei statului.

Pentru fiecare din aceste două operațiuni distincte (deschiderea de credite și, ulterior, efectuarea plăților efective), îndeplinite Ia intervale de timp diferite, este necesară prezentarea vizei de control financiar preventiv delegat, controlorul delegat putând, potrivit legii, să avizeze favorabil, ori să refuze total sau parțial operațiunea respectivă.

În ceea ce privește atribuțiile controlorului delegat, astfel cum sunt reglementate prin art. 17 alin. 4 din OUG 119/1999, acesta,își exercită atribuțiile în mod independent. El îl poate informa în mod direct pe ministrul Finanțelor publice asupra situațiilor deosebite apărute în activitatea sa și nu i se poate impune, pe nici o cale, acordarea ori refuzul vizei de control financiar preventiv delegat."

Actul normativ stabilește prin art. 21 calea de urmat în cazul refuzului de viză, iar prin alin. 4 prevede faptul că în toate cazurile în care, ca urmare a unui refuz de viză de control financiar preventiv delegat, conducătorii persoanelor juridice dispun, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță, efectuarea operațiunii pe propria răspundere, controlorul delegat are obligația să informeze în scris Curtea de Conturi și Ministerul Finanțelor Publice.

În acest context, prin completările aduse OUG 119/1999 prin OG 8/2009, s-a reglementat sistarea plăților aferente unor cheltuieli refuzate Ia viza de control financiar preventiv delegat, până Ia data pronunțării Curții de Conturi a României, sesizată în condițiile art. 21 alin. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 și ale pct. 14 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.

Concluzionând, în cazul în care controlorul delegat emite refuz de viză, unitățile trezoreriei statului acceptă documentele de plată aferente cheltuielilor care au făcut obiectul refuzului de viză, numai în cazul în care Curtea de Conturi constată că refuzul de viză de control financiar preventiv delegat nu este întemeiat.

Astfel, singurul act care poate fi contestat în fața instanței de contencios administrativ, potrivit art. 1 alin. 4 din Legea 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare, precum și OUG 117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, este actul prin care Curtea de Conturi confirmă legalitatea refuzului de viză.

Este evident că prin formularea acțiunii în acest fel, reclamantul încearcă să ocolească prevederile imperative ale legii, referitoare Ia gestionarea fondurilor publice.

Menționează că potrivit art. 140 din Constituția României,Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. În condițiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate", principiu preluat și în legea de organizare și funcționare a curții, respectiv art. 1 alin. 4.

Rezultă în mod neîndoielnic faptul că această instituție este singura în măsură să verifice legalitatea angajamentelor și a efectuării unor plăți precum și utilizarea,creditelor bugetare" în limita și conform destinației stabilite prin legea bugetară anuală.

În cazul de față, legalitatea refuzului de viză a fost confirmată de către Curtea de Conturi a României, ceea ce atrage incidența în cauză a prevederilor art. 1 alin. 4 din legea 94/1992, cu modificările și completările ulterioare, menționate anterior.

În nici un caz nu poate fi primită susținerea reclamantului, exprimată prin precizarea cererii de chemare în judecată, potrivit căreia,controlul efectuat de Curtea de Conturi referitor la temeinicia refuzului de viză, nu reprezintă altceva decât un control administrativ extern, care nu este de natură să înlăture caracterul nejustificat al refuzului de viză."

De asemenea, faptul că pentru perioada ianuarie - mai 2009 controlorii financiari au acordat vize favorabile pentru fiecare operațiune de Ordonanțare Ia plată, nu conferă automat caracter de legalitate operațiunii contestate în prezenta cauză, care a intrat sub incidența OUG 71/2009.

Consideră astfel, că prin contestarea pe cale judecătorească a un act intermediar, emis de către Ministerul Finanțelor Publice în realizarea procedurii administrative de control financiar preventiv, atâta timp cât legalitatea acestuia a fost confirmată de către instituția abilitată în acest sens - Curtea de Conturi a României, tinde Ia eludarea acestei proceduri, ceea ce evident nu poate fi acceptat.

Pe fondul cauzei, pârâtul arată că în ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, respectiv a aplicării retroactive a acestui act normativ, face următoarele mențiuni:

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 71/2009 "Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;

în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;

în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu."

De asemenea, potrivit art. 3 din același act normativ,Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009, și a prevederilor Ordinului ministrului justiției, al ministrului economiei și finanțelor, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3. 774/C/2008 privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției se execută cu respectarea prevederilor art. 1 și 2."

Actul normativ conține norme de procedură, care sunt de aplicabilitate imediată, reglementând în același timp, printr-un articol cu natură de normă specială/tranzitorie - art. 3 menționat mai sus, și situația hotărârilor care ar fi trebuit executate potrivit OUG 75/2008.

Trebuie menționat că Ordonanța vizează modul de plată a sporurilor acordate prin hotărâri judecătorești, care nu sunt reglementate prin lege, și în nici un caz nu are în vedere salariul de încadrare sau alte sporuri stabilite potrivit legii (spor de vechime, indemnizație de conducere etc.), Ia care este îndreptățită orice persoană încadrată în muncă.

De asemenea, Ordonanța nu reglementează reguli de plată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile în funcție de data pronunțării acestora, ci doar stabilește data Ia care urmează a fi făcută plata, nefiind astfel afectată în nici un fel existența dreptului, ci doar realizarea, respectiv modul de plată în anul 2009.

În același sens, contrar afirmațiilor reclamantului, Ordonanța reglementează modalitatea de plată a unor sume prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, hotărâri care au devenit executorii până Ia data de 31 decembrie 2009, și în nici un caz nu face vreo referire Ia modalitatea de executare silită a acestora. Dacă textul de lege nu face distincție, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Având în vedere aspectele menționate mai sus, consideră că afirmațiile reclamantului cu privire Ia refuzarea explicită, cu exces de putere, a acordării vizei de control financiar preventiv, este nefondată.

Legea contenciosului administrativ definește prin art. 2 alin. 1 atât noțiunea de refuz nejustificat, cât și pe cea de exces de putere, astfel:

- refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

- exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor;

Doctrina de drept public, a reținut în mod constant faptul că suntem în prezența unui exces de putere atunci când legea permite autorității sau instituției publice să adopte o soluție din mai multe posibile, aprecierea făcându-se evident în litera și spiritul legii, și numai în limitele acesteia.

Tot în același sens, s-a mai reținut că nu orice refuz de a soluționa favorabil o cerere este și refuz nejustificat, acest caracter fiind doar în cazul în care refuzul se întemeiază pe excesul de putere.

Din interpretarea per a contrario, nu există exces de putere atunci când autoritățile publice își exercită dreptul de apreciere în limitele competenței prevăzute de lege, și cu respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Nu trebuie să se facă confuzie între refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri adresate administrației, noțiune care este definită de lege ca fiind exprimarea explicită, cu încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, și nesoluționarea favorabilă a unei astfel de cereri, pentru motive care își au temeiul în acte normative în vigoare.

În cazul de față refuzul de viză emis de controlorul delegat din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, a fost exprimat cu respectarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002 și în considerarea dispozițiilor nr.OUG 71/2009.

Argumentul potrivit căruia, solicitările adresate în lunile anterioare, au fost soluționate favorabil, nu este justificat întrucât ulterior a intervenit un act normativ, prin care au fost stabilite reguli noi de procedură, de aplicabilitate imediată.

Astfel, hotărârile judecătorești anterioare datei intrării în vigoare a nr.OUG 71/2009, în care s-a dispus ca plata unor sporuri să se facă și pentru trecut și pentru viitor și în baza cărora au fost făcute plățile, intră în categoria hotărârilor judecătorești devenite executorii până Ia data de 31 decembrie 2009 și, prin urmare, le sunt aplicabile dispozițiile nr.OUG 71/2009, astfel încât, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, se suspendă de drept executarea acestora, urmând ca plățile să se facă în trei tranșe, în anii 2010, 2011, 2012, iar sumele vor fi actualizate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

În nici un caz nu poate fi vorba de aplicarea retroactivă a OUG 71/2009, întrucât sub incidenta acesteia urmează sa intre, începând cu data de 18.06.2009, data intrării in vigoare a ordonanței, doar operațiunile de plată a sumelor stabilite prin titluri care nu au fost valorificate până Ia acea data.

Acesta îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru adoptarea lui, și intrarea acestuia în vigoare, beneficiind inclusiv de avizul Consiliului Legislativ. Față de faptul că această instituție cu atribuții de avizare a proiectelor de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații, a avizat favorabil proiectul OUG 71/2009, considerăm că nu poate fi decât un argument în sensul legalității de care se bucură acest act normativ, înlăturând astfel orice dubiu cu privire Ia neretroactivitatea acestuia.

Practica CEDO (cauzele Burdov vs. Rusia, Moroko vs. Rusia) invocată de reclamant în motivarea acțiunii nu este relevantă în speța de față, întrucât Rusia nu are un sistem judiciar de executare a creanțelor împotriva statului pe când în România acesta funcționează, însă cu respectarea normelor legale aplicabile în materie.

Astfel, Curtea a considerat, spre exemplu, în cauza Moroko vs Rusia, că,un interval total de 9 luni în care autoritățile au executat o hotărâre judecătorească nu era, prima facie, nerezonabil din punctul de vedere al Convenției. O anumită perioadă de timp pentru punerea în executare a unei hotărâri defavorabile administrației poate fi acceptată în circumstanțele specifice ale unei cauze, cu condiția ca amânarea rezultată să nu aducă atingere chiar substanței dreptului protejat de articolul 6 al Convenției.

Caracterul rezonabil al unui asemenea interval trebuie determinat în funcție de complexitatea procedurilor de executare, de comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente precum și în funcție de natura și cuantumul creanței stabilite în hotărâre."

În concluzie, instanța europeană a apreciat că stabilirea unui termen în care statul să pună în executare o hotărâre judecătorească nu contravine legislației europene, sub rezervele menționate în considerentele acestor hotărâri, ceea ce conferă demersului realizat prin OUG 71/2009 un caracter justificabil.

Pârâtul critică modalitatea în care reclamantul a înțeles să solicite,atribuirea" caracterului executoriu sentinței ce urmează a fi pronunțată în cauza de față, prin aplicarea dreptului comun în materie, în detrimentul legii speciale.

Legea 554/2004 a contenciosului administrativ nu prevede în mod expres faptul că hotărârile pronunțate în contencios administrativ sunt executorii de drept. Dimpotrivă, legea conține norme exprese ce reglementează această situație, respectiv art. 20 din lege prevede că hotărârea pronunțată în prima instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de Ia comunicare, iar recursul suspendă executarea și se judecă de urgență.

În acest caz, dacă legiuitorul ar fi intenționat să confere caracter executoriu unor hotărâri pronunțate în litigii de contencios administrativ având diverse obiecte - în cazul de față drepturi salariale - ar fi prevăzut acest lucru în mod expres în lege, Ia fel cum a procedat și în cazul finelor de neprimire, menționate expres Ia art. 5.

Nu este de acord nici cu solicitarea reclamantului, de a pronunța o hotărâre judecătorească cu caracter executoriu, datorită,regimului juridic al sumelor Ordonanțate, acela de drepturi salariale", ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 278 pct.1 din Codul d e procedură civilă.

Doctrina de dreptul muncii este constantă în a aprecia că oricare ar fi sintagma folosită - litigiu de muncă sau conflict de muncă - acesta are ca obiect o neînțelegere dintre părți, întemeiată pe raportul de muncă sau de serviciu (în cazul funcționarilor publici).

Or în cazul de față între părțile din dosar nu există raporturi juridice ca de Ia angajat Ia angajator, reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii nu este,un angajat" al pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, și nu a chemat în judecată ministerul pentru plata salariilor restante, astfel că litigiul (sau conflictul) nu este unul de muncă. Dacă ar fi avut un astfel de atribut, soluționarea ar fi trebuit făcută de un complet alcătuit din doi judecători și doi asistenți judiciari, potrivit dispozițiilor art. 55 alin.1 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

Competența materială sau funcțională (pe atribuții) determinată obiectiv după natura litigiului ori după varii criterii subsidiare, este întotdeauna absolută. Nu mai puțin, atunci când este reglementată prin norme speciale, în virtutea lui exceptio strictissimae interpretationis est, nu este susceptibilă de extrapolare.

Nu trebuie făcută confuzie între litigiile pornite de magistrați, în calitatea lor de salariați, în contradictoriu cu instanța angajatoare, în urma cărora au fost obținute anumite sporuri salariale, și prezenta cauză.

Natura juridică a sumelor care au fost solicitate de către reclamant, prin această acțiune, se regăsește în prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, și nicidecum în Codul muncii sau alt act normativ privind salarizarea unor categorii de angajați.

Or tocmai datorită acestei naturi juridice a sumelor solicitate de către reclamantă, litigiul este unul de contencios administrativ și nu de muncă, fapt ce înlătură incidența în cauză a dispozițiilor art. 278 pct. 1 din Codul d e procedură civilă -,Hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect: 1. plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă".

Cu titlu de practică judiciară, învederează instanței faptul că prin sentința civilă nr. 2907/31.07.2009, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr-, având ca obiect similar cu cel al dosarului de față, instanța a obligat pârâții să execute hotărârea în termen de o zi de Ia data rămânerii irevocabile a hotărârii, și nu de Ia data pronunțării așa cum solicitase reclamanta.

Nu în ultimul rând, consideră oportun să menționeze și motivele pentru care s-a ales varianta amânării plății acestor drepturi, menționate și în expunerea de motive a ordonanței:

- influența substanțială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,

- necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar,

- nepromovarea ordonanței de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar,

- aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

Prin cererea completatoare depusă la 28.09.2009, reclamantul a solicitat să se constate că refuzul de viză privind ordonanțarea de plată nr. 2908/07.08.2009, în sumă de - lei reprezentând spor de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică și ordonanțarea de plată nr. 2909/11.08.2009, în sumă de 63.675 lei reprezentând CAS unitate iulie este nelegal și să dispună obligarea pârâtului la aprobarea plății acestor sume, în termen de o zi de la pronunțarea hotărârii.

Curtea a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii, Curtea consideră că răspunsul pârâtului și refuzul de plată al sumelor, se încadrează în categoria juridică a refuzului nejustificat, în sensul prevederilor art.2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, potrivit legii, expresia refuz nejustificat are următoarea semnificație:

- refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane".

În raport de prevederea legală enunțată, refuzul pârâtului de a efectua plata are caracterul unui act administrativ asimilat, constând în exprimarea explicită și cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea formulată de reclamanți, fiind astfel supus cenzurii instanțelor de contencios administrativ.

Actul vătămător, respectiv refuzul de plată, este emis de Ministerul Finanțelor Publice, confirmarea Curții de Conturi neavând caracter de act administrativ independent, de natură a produce efecte juridice.

Ordonanța Guvernului nr.8/2009 nu impune în sarcina ordonatorului de credite prezentarea unui act din partea Curții de Conturi.

Prin refuzul de viză și refuzul de plată al controlorului delegat s-a exprimat explicit, cu exces de putere, voința Ministerului Finanțelor Publice de a nu răspunde favorabil solicitării reclamantului, de ordonanțare Ia plată a sumelor solicitate de acesta și care sunt necesare achitării drepturilor salariale ale personalului. În cauză nu sunt incidente prevederile art. 21 alin. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999, republicată, privind controlul intern și controlul financiar preventiv, astfel cum a fost introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 8 din 10 iulie 2009.

Pronunțarea Curții de Conturi asupra refuzului controlorului delegat nu poate fi asimilată unui act administrativ de autoritate sau jurisdicțional, așa încât soluția pe care o adoptă Curtea de Conturi nu poate forma obiectul controlului nemijlocit la instanța de contencios administrativ.

Conform Legii nr.94/1992 republicat, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, lege organică potrivit prevederilor art.73 alin.3 lit.1 din Constituția României, Curtea de Conturi este o instituție de control financiar ale cărei competențe și atribuții sunt stabilite expres în art. 21 și urm. din lege, iar litigiile izvorâte din activitatea acesteia se soluționează în baza art.1 aIin.4 de instanțele judecătorești specializate. În mod evident legiuitorul s-a referit la litigiile izvorâte din activitatea reglementată prin legea organică a Curții de Conturi, context în care arătăm că prin nr.OG8/2009 nu s-au modificat atribuțiile și competențele prevăzute în Legea nr.94/1992.

De altfel dispozițiile art. 21 din nr.OG 119/1999 așa cum au fost modificate prin nr.OG 8/2009 nu reglementează nici o procedură administrativă prealabilă, în sensul art. 2 alin.1 lit. j din legea contenciosului administrativ, în ceea ce privește refuzul de viză a controlorului delegat și de altfel nici nu ar fi fost posibil întrucât între Curtea de Conturi și Ministerul d e Finanțe nu există raporturi de subordonare în sensul că din reglementarea legală a Curții de Conturi, nu se deduce în nici un fel că aceasta ar avea caracterul unei autorități ierarhic superioare față de autoritatea care a emis actul vătămător.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii.

Potrivit art.3 și urm. din OUG 27/2006, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare brută lunară, în raport de nivelul instanței sau parchetului, de funcția deținută, vechimea în muncă, precum și Ia o serie de sporuri.

Ministerul Finanțelor, cu exces de putere și prin depășirea evidentă a prerogativelor stabilite prin Legea 300/2002, în sarcina acestuia, înlătură de la plată două dintre componentele salariului magistraților, respectiv sporul de risc și suprasolicitare și sporul de confidențialitate.

Aceste drepturi de natură salarială fac parte din compunerea salariului magistraților, fiind incluse în salariu, ca urmare a dispoziției sau ordinului emis de ordonatorul principal de credite.

Ministerul Finanțelor, precum și orice altă autoritate, nu au competența de a cenzura modul de compunere al salariului magistraților și personalului asimilat și de a face distincție între drepturile prevăzute în OUG nr.27/2006 și drepturile derivând din aplicarea hotărârilor judecătorești, în cadrul cărora s-a consacrat, cu autoritate de lucru judecat și deci cu efect erga omnes, dreptul magistraților și a altor categorii profesionale din sistemul justiției de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare și sporul de confidențialitate.

În măsura în care Ministerul Finanțelor și orice altă autoritate procedează la efectuarea distincției enunțate mai sus, se aduce atingere în mod evident drepturilor și intereselor magistraților și altor categorii profesionale din sistemul justiției, motiv pentru care refuzul de plată integrală a salariilor, în compunerea de mai sus, caracterul unui act administrativ asimilat, care are caracter vătămător și în consecință instanțele judecătorești au, potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, competența de a anula actul sau de a recunoaște dreptul pretins.

Hotărârile judecătorești irevocabile trebuie respectate și aduse la îndeplinire, situație reglementată de legislația națională, dar și de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cauză sunt aplicabile prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care împreună formează blocul de convenționalitate, întrucât art. 11 din Constituția României instituie în sarcina statului român și obligația de a îndeplini întocmai cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele Ia care este parte, iar în alin. 2 se dispune că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată prin Legea 30/1994, făcând astfel parte din dreptul intern, iar toate autoritățile statului și judecătorul național au obligația legală de a respecta și aplica prevederile Convenției.

În mod constant în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că statele părți contractante al Convenției au obligația de a lua toate măsurile pentru a executa hotărârile judecătorești irevocabile, a căror temeinicie și legalitate nu poate fi repusă în discuție într-o altă procedură judiciară sau extrajudiciară.

Curtea Europeană a arătat că există o distincție între exercitarea puterii publice și îndeplinirea de către aceasta a unei obligații legale, în ultimă situație, respectiv îndeplinirea unei obligații legale statul nu face uz de puterea sa discreționară și poate fi comparat cu un angajator privat, parte într-un contract de muncă, guvernat de dreptul privat.

În consecință, statul și oricare dintre organele sale administrative sau judiciare nu pot invoca motive de neîndeplinire a unei obligații stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, căci executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile constituie o obligație legală a statului.

Potrivit practicii relativ recente a CEDO, respectiv cauza Burdov Rusiei și cauza Scardino Italia, complexitatea procedurii interne de executare silită a sistemului bugetar al statului nu poate constitui motiv pertinent pentru a scuti statul de obligația sa de a garanta fiecărei persoane drepturi la executarea hotărârii judecătorești definitive și irevocabile într-un interval de timp rezonabil. Curtea a mai arătat că autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești, statele având obligația de a-și organiza sistemul legal într-o astfel de manieră încât autoritățile să-și poată îndeplini obligația lor în această privință.

În contextul obligațiilor legale ale statului, Carta Europeană privind statutul judecătorilor adoptată Ia Strasbourg la 8-10 iulie 1998, prevede în art.6.106.2 că exercitarea ca profesie a funcțiilor judiciare implică remunerarea judecătorului Ia un nivel stabilit, în așa fel încât să-l ferească de presiuni ce vizează să influențeze sensul deciziilor sau în general comportamentul său jurisdicțional, afectându-i astfel independența și imparțialitatea.

Hotărârile judecătorești, prin care s-au stabilit drepturile magistraților și altor categorii profesionale din sistemul justiției de a primi sporul de risc și suprasolicitare și cel de confidențialitate au avut în vedere drepturile judecătorilor, reglementate legal, sub un anumit statut profesional.

În sensul că drepturile dobândite sub un anumit statut profesional rămân câștigate și după eventuala modificare a acelui statut este și Decizia din 19 martie 1975, pronunțată de Curtea Europeana de Justiție.

În consecință, refuzul autorității pârâte a fost nejustificat.

De altfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul d e Finanțe nu are rolul de a cenzura compunerea salariilor, ca și capitol de cheltuială bugetară, prerogativă reglementată în art.19 lit. m privind blocarea sau reducerea utilizării unor credite bugetare, este indisolubil legată de lipsa de temei legal sau de justificare în bugetul ordonatorului de credite.

Or, în cauza de față, creditul bugetar a fost aprobat în bugetul autorității reclamante și el reprezintă suma în limitele căreia se pot ordonanța și efectua plăți în cursul anului bugetar, noțiunea de credit bugetar fiind analizat în sensul care decurge din art.2 alin.1 pct.16.

Existența sumelor în bugetul autorității conferă calitatea de temei legal și de justificare, așa încât refuzul de ordonanțare și efectuare a plăților este nelegal și de natură a aduce atingere drepturilor ordonatorului de credite.

În plus, prin prisma art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții, Guvernul trebuie să ia măsuri pentru aducerea Ia îndeplinire a obligațiilor legale impuse în sarcina statului, care în cazul executării unor hotărâri judecătorești nu poate face uz de puterea sa discreționară, pentru că astfel s-ar încălca principiul constituțional, instituit în art.1 alin.4, din Constituție, conform căruia statul român se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească, în cadrul democrației constituționale.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009 reglementează plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Având în vedere conținutul dispozitiv, respectiv art. 1 și urm. din nr.OUG71/2009, Curtea arată că acest act normativ dispune cu privire Ia plata sumelor prevăzute în hotărârile judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până Ia data de 31.12.2009.

În același text, în alin.2, se face referire la executarea silită ori în cauză nu se pune în discuție executarea silită a hotărârilor judecătorești, ci se reține că a avut loc o executare voluntară, ordonatorul de credite aducând la îndeplinire hotărârea judecătorească irevocabilă, pentru data ulterioară pronunțării acesteia, adoptând ordinele prin care s-au inclus în salariu drepturile de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătorești.

Din interpretarea logică a textului art.1 alin.1 din nr.OUG71/2009, ca modalitate de interpretare a dreptului, rezultă că din moment ce textul prevede procedura de executare, în sensul că pe perioada a 3 ani se plătește un anumit procent din valoarea titlului executoriu, aceasta presupune în mod obligatoriu determinarea întinderii valorii conținute în titlul executoriu, adică existența unor drepturi restante, a unor creanțe certe și lichide, calculate până la data pronunțării hotărârii irevocabile și ca urmare nu are legătură cu drepturile viitoare care decurg din aplicarea hotărârilor judecătorești.

Prin stabilirea în cuprinsul hotărârii a unui termen de executare Curtea apreciază că nu se depășesc atribuțiile puterii judecătorești, nu se substituie legiuitorului și nu se procedează Ia modificarea unor norme legale.

Dispozițiile art.28 din Legea nr.554/2004 reglementează completarea acestui act normativ cu prevederile Codului d e procedură civilă în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime. Potrivit art.28 alin.1 teza a II- a compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă constituie competența instanței învestită cu soluționarea litigiului.

Din redactarea textului rezultă că judecătorul fondului analizează compatibilitatea normelor procedurale comune cu normele speciale instituite în Legea nr.554/2004.

În cauza de față prevederile art.278 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă, sunt compatibile cu specificul raportului dedus judecății și sunt justificate de faptul că acțiunile în materia contenciosului administrativ se judecă, potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.554/2004 de urgență și cu precădere.

De altfel, art.24 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevede executarea hotărârii înăuntrul termenului precizat în cuprinsul acesteia.

Așadar, față de reglementarea expusă judecătorul este în drept să prevadă un termen de executare în cuprinsul hotărârii, termen în care în speța de față a fost justificat de natura drepturilor pretinse.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, Curtea va admite cererea, va constata că refuzul de plată privind ordonanțarea de plată nr. 3201/04.09.2009, în sumă de 309.267 lei reprezentând spor de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică, ordonanțarea de plată nr. 3202/04.09.2009, în sumă de 64.328 lei reprezentând CAS unitate august, ordonanțarea de plată nr. 2908/07.08.2009, în sumă de 306.130 lei reprezentând spor de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică și ordonanțarea de plată nr. 2909/11.08.2009, în sumă de 63.675 lei reprezentând CAS unitate iulie este nelegal. Obligă pe pârât să aprobe plata sumelor de 309.267 lei conform ordonanțării de plată nr. 3201/04.09.2009, 64.328 lei conform ordonanțării de plată nr. 3202/04.09.200, 306.130 lei conform ordonanțării de plată nr. 2908/07.08.2009 și 63.675 lei conform ordonanțării de plată nr. 2909/11.08.2009, în termen de o zi de la pronunțarea hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTǍRǍȘTE:

Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PRIN PREȘEDINTE JUDECĂTOR cu sediul în B, Calea, nr. 141 B, sector 6 în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5.

Constata că refuzul de plată privind ordonanțarea de plată nr. 3201/04.09.2009, în sumă de 309.267 lei reprezentând spor de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică, ordonanțarea de plată nr. 3202/04.09.2009, în sumă de 64.328 lei reprezentând CAS unitate august, ordonanțarea de plată nr. 2908/07.08.2009, în sumă de 306.130 lei reprezentând spor de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică și ordonanțarea de plată nr. 2909/11.08.2009, în sumă de 63.675 lei reprezentând CAS unitate iulie este nelegal.

Obligă pe pârât să aprobe plata sumelor de 309.267 lei conform ordonanțării de plată nr. 3201/04.09.2009, 64.328 lei conform ordonanțării de plată nr. 3202/04.09.200, 306.130 lei conform ordonanțării de plată nr. 2908/07.08.2009 și 63.675 lei conform ordonanțării de plată nr. 2909/11.08.2009, în termen de o zi de la pronunțarea hotărârii.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. jud. /4 ex./09.12.2009

Președinte:Bîcu Vasile
Judecători:Bîcu Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: