Anulare act administrativ . Sentința 4072/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.4072

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.11.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Canacheu Claudia

GREFIER - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII în contradictoriu cu pârâtul.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamant CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul pârâtului solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Curtea apreciază că proba cu înscrisuri solicitată de reclamant este utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei și o încuviințează.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul, prin consilier juridic, solicită admiterea acțiunii și constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât arătând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de OG 24/2008. Susține că pârâtul a furnizat informații despre apropiați ai săi care aveau atitudini vădit ostile sistemului, conștientizând urmările informațiilor date.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.05.2009 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea existenței calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul.

În motivarea acțiunii a arătat că pârâtul a candidat la funcția de deputat în Parlamentul României, iar potrivit art.3 lit.b, coroborat cu art.5 alin.1 teza II-a din OUG nr.24/2008, CNSAS verifică din oficiu, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității persoanele care au candidat în demnitățile sau funcțiile prev. la art.3 lit. b-

Din cuprinsul Notei de Constatare nr.S/DI/I/407/09.02.2009 rezultă că pârâtul, în perioada 1986 - 1989, fiind student la Institutul de Teatru din Târgu M, a fost recrutat în calitate de colaborator în problema "Tineret - învățământ" pentru a supraveghea informativ activitatea, concepțiile și eventualele manifestări neavenite ale studenților din cadrul institutului.

A semnat la data de 19.06.1986 având numele conspirativ de colaborator/persoană de sprijin " /" și a furnizat mai multe informații sub forma notelor informative, printre care informații despre o persoană care a relatat că intenționează să plece în Italia ca turist, iar dacă nu îi vor da voie va pleca definitiv, deoarece este ajutat de prietenii lui, italieni, care îl duc printr-o firmă.

Despre aceeași persoană a informat că are unele manifestări neavenite, comentând faptul că în urma exploziei centralei nuclearo - electrice de la, ungurii și alții au făcut scandal pentru a fi despăgubiți, dar guvernul român nu face nimic.

De asemenea, a relatat discuțiile avute cu un profesor care s-a referit la o persoană care va pleca definitiv în străinătate, iar odată ajuns acolo, tot acesta va trâmbița că nu a avut drepturi în România.

Despre un student a arătat că acesta a afirmat că, dacă mai aveau loc asemenea evenimente ca cel de la B și în alte zone din țară, era o adevărată mascaradă, dar brașovenii au fost singurii care au avut curaj să facă acest lucru.

Reclamantul a mai precizat că, potrivit notelor ofițerilor, de la data recrutării pârâtul a furnizat un număr de 5 informații aducându-și contribuția la lucrarea dosar de urmărire infirmativă "", având calități și posibilități de informare.

La sfârșitul anului 1987 avut din nou o perioadă cu activitate bună furnizând infirmații cu un conținut operativ de securitate ridicat.

Reclamantul a apreciat că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art.2 lit.b din OUG 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității întrucât informațiile furnizate Securității se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, cum ar fi intenții de evaziune, relații cu cetățeni străini, aspecte de viață privată și manifestări necorespunzătoare.

Totodată, aceste informații vizează îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv dreptul la liberă circulație prev. de art.12 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice; dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prev. de art.28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art.19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice; dreptul la viață privată prev. de art.17 din același pact.

Au fost depuse la dosar copii ale următoarelor înscrisuri: Nota de Constatare nr.S/DI/I/407/09.02.2009, actele din dosarul având la CNSAS cota R -.

Analizând actele aflate la dosar, Curtea reține în fapt că în luna iunie 1986 pârâtul, student la Institutul de Teatru din Târgu M, a fost recrutat în calitate de colaborator al Securității în problema "tineret - învățământ", ocazie cu care i s-a făcut un instructaj general cu privire la unele aspecte pe care să le aibă în atenție și cu care să informeze Securitatea legat de conspirativitate, secretul colaborării, conduita de urmat, punctualitatea și sistemul de legătură.

Pârâtului i s-a stabilit numele conspirativ " ", astfel cum se menționează în Raportul privind modul cum a decurs recrutarea și a semnat un angajament la data de 19.06.1986 (fila 27 dosar) având ca obiect colaborarea în mod secret, activ și organizat cu organele de securitate în activitatea de prevenire, descoperire și lichidare a oricăror fapte ce lezează interesele statului.

Ceea ce l-a recomandat pe pârât pentru a fi recrutat a fost faptul că este deosebit de volubil, sociabil, inteligent, cu un caracter integru și manifestă atitudine împotriva unor neajunsuri sau a unor persoane cu comportări reprobabile.

De asemenea, și-a legat multe prietenii la Târgu M, inclusiv în rândul unor persoane din atenția Securității, precum și cu cetățeni străini. Astfel, este în relații bune cu un student la. care se află în supraveghere informativă, împreună cu acesta și alți tineri intrând în contact cu cetățeni italieni. Din discuțiile purtate cu pârâtul s-a remarcat faptul că are cunoștință de multe fenomene din domeniul organelor securității pe care le controlează, având în același timp un dezvoltat simț de observare și analiză.

Toate aceste aspecte sunt consemnate în Raportul cu propunere de recrutare în calitate de colaborator a pârâtului, întocmit la data de 18.06.1986 de Serv.1/A din cadrul Inspectoratului Județean

Potrivit înscrisurilor aflate în dosarul având la CNSAS cota R -, pârâtul a furnizat mai multe informații organelor de securitate, prima informare datând din 19.06.1986, aceasta fiind întocmită și semnată olograf de către pârât, cu numele conspirativ.

În cuprinsul său, pârâtul relatează despre un inginer pe care l-a cunoscut în anul 1986 și care cunoaște mai mulți italieni (unii i-au fost colegi de facultate).

Când vin în România, italienii se întâlnesc cu inginerul căruia i-au adus mai multe bunuri, respectiv blugi, pantofi, cămăși, dar se întâlnesc și cu alți tineri, merg la restaurant, se distrează.

Pe această informare se regăsește nota ofițerului întocmită de maiorul care a primit informarea, prin care acesta dispune ca nota să fie exploatată în copie la Serv. 1 privind pe unul dintre tinerii care s-au întâlnit cu italienii, pentru cunoașterea activității străinilor care au apărut în anturajul studenților.

În Nota informativă din 03.07.1986 pârâtul relatează discuțiile purtate cu o persoană care i-a vorbit despre intenția inginerului menționat în Informarea din 19.06.1986 " de a pleca în vara aceasta în Italia ca turist, iar dacă nu îi vor da voie, va pleca definitiv, deoarece este ajutat de prietenii lui, italienii care îl duc printr-o firmă". Acesta a spus, de asemenea, că "va pleca în sau Japonia unde va lucra pe lângă ambasada României din țara respectivă, sens în care are deja semnătura șefului statului".

Despre aceeași persoană, pârâtul a afirmat că o șantajează pe o fată din Târgu M cu o fotografie sexy a acesteia și că posedă o casetă pe care este înregistrat un actor italian susținând un recital în care înjură guvernul sovietic, guvernul italian, pe și pe democrat - creștinii italieni.

Pârâtul a susținut în Notă că inginerul are și unele manifestări neavenite constând în faptul că în urma exploziei centralei nuclearo - electrice de la, acesta a arătat că "ungurii și alții au făcut scandal pentru a fi despăgubiți, însă guvernul român nu face nimic". Arată că "până și o vânzătoare de legume și fructe din Olanda a dat în judecată guvernul sovietic, iar statul nostru nu face nimic, nici cât o vânzătoare.

Nota conține și informații referitoare la viața privată a inginerului care "a fost amestecat și cu o tânără locotenent din Ap. care a făcut avorturi, iar din discuțiile pârâtului cu inginerul, pârâtul și-a dat seama că el nu era străin de aceste lucruri, afirmând că în această problemă a fost băgat și el, dar e bine să nu se știe".

Ofițerul care a primit nota a consemnat că o copie a acesteia se va da ofițerului care răspunde de obiectiv (respectiv de inginer) și a procedat la instruirea pârâtului pentru ca acesta să intre mai mult în intimitatea inginerului și să urmărească natura și evoluția relațiilor lui cu italienii care de circa 10 ani îl vizitează de 2-3 ori anual.

La data de 06.09.1986 pârâtul întocmește o informare în care relatează despre intenția unui student de a călători ca turist în la o prietenă care i-a trimis 100 DM, având și 50 de dolari de la vărul său din SUA. Acesta nu are intenția de a rămâne în străinătate, dar are o atitudine cosmopolită, în sensul că îi plac numai lucruri străine, iar față de tatăl său are o comportare necorespunzătoare, în sensul că îl tratează și îi vorbește vulgar și indiferent.

Ofițerul de securitate a dispus exploatarea notei în dosarul de urmărire informativă "".

Despre același student furnizează informații în Nota întocmită la 23.11.1986 în care arată că acesta a rupt relațiile cu inginerul din cauza comportării lamentabile a acestuia față de el, a rupt și logodna susținând în discuțiile cu pârâtul că nu are de gând să se căsătorească cu logodnica, voia doar să profite de situația ei (aceasta avea rude apropiate în ) în sensul că, dacă mergea în își aducea unele lucruri de acolo.

Pârâtul a relatat și despre atitudinea studentului față de mama lui care îl influențează mult, dar se și certa cu ea mult, atribuindu-și și reciproc cuvinte urâte.

Și această notă a fost exploatată în dosarul de urmărire informativă al studentului, inițiindu-se chiar o discuție cu fosta logodnică a acestuia pentru a se stabili dacă studentul are preocupări de a pleca din țară.

Nota informativă pe care a dat-o la 23.11.1986 se referă la discuțiile pe care le-a avut cu un alt student, din care a rezultat că la Casa de Cultură a funcționează un curs de inițiere de, încă din 15.09.1986.

S-a dispus exploatarea notei la dosarul personal "", iar pârâtul a fost instruit că vadă cine merge la acest curs, ce activități se desfășoară, dacă sunt tineri cu preocupări antisociale.

La intenția unei persoane de a pleca definitiv în străinătate se referă și Informarea dată de pârât la 18.06.1987 în care relatează discuțiile avute cu un profesor care vorbea despre o persoană de la revista V care a spus că va pleca definitiv în străinătate, iar odată ajuns acolo, tot acesta va trâmbița că nu a avut drepturi în România.

La data de 09.12.1987 pârâtul întocmește o Informare privind venirea în România în luna octombrie la Târgu Mad oi italieni despre care relatează că au întreținut relații o tânără de moravuri ușoare de pe lângă S, că au intrat în relații și cu o studentă din anul 4 și sora acesteia.

Informarea conține date și cu privire la studentul de la medicină la care se refereau Informarea din 06.09.1986 și Nota informativă din 23.11.1986. Despre acesta pârâtul relatează că este medic stagiar, susținând că nu știe prin ce împrejurare și-a rezolvat de face stagiatura în Târgu M și că în prezent se află în relații apropiate cu tânăra de moravuri ușoare.

Ofițerul care a primit informarea a dispus efectuarea unor verificări asupra italienilor pentru a vedea cine sunt și cum sunt cunoscuți, precum și verificarea modului cum medicul stagiar a reușit să rezolve (să aranjeze) stagiatura în Târgu

Pârâtului i s-a trasat sarcina să stabilească numele italienilor și al fetei de moravuri ușoare, să urmărească natura și scopul relațiilor lor, fiind instruit să sesizeze la timp organele de securitate orice manifestare sau acțiune, inclusiv telefonic.

Pe această informare se regăsește și o însemnare a șefului Serv.1/A din cadrul Inspectoratului Județean M care a dispus identificarea și verificarea tinerei de moravuri ușoare, a gazdei, precum și a studentei din anul 4

În Informarea întocmită la 09.12.1987 pârâtul a furnizat informații în legătură cu studenții de la Institutul de Teatru, secția română, care făceau repetiții la Casa de Cultură a În sală, Școala Populară de Artă făcea repetiție la un montaj și un cântec.

Auzind cântecul, unul dintre studenții din anul 4 afirmat față de ceilalți că acesta este cântecul care s-a cântat la B cu ocazia evenimentelor, arătând că dacă mai aveau loc asemenea evenimente și în alte zone din țară era o adevărată mascaradă, dar că brașovenii au fost singurii care au avut curaj să facă acest lucru. A mai arătat că la B, înainte de alegeri au fost dați afară din fabrici peste 5.000 muncitori care nu s-au dus la vot și au făcut demonstrații.

Ofițerul care a primit Informarea a dispus raportarea la buletin și să se urmărească dacă acesta mai face asemenea comentarii sau altele neavenite.

De asemenea, a dispus ca pârâtul că urmărească atitudinea celui în cauză și în alte împrejurări, în legătură cu evenimentele de mai sus, cât și în legătură cu alte evenimente.

Șeful Serv.1/A din cadrul Mad ispus ca studentul să fie invitat la sediul organelor de securitate și atenționat. Exploatat în raportul Direcției 1, astfel cum rezultă din însemnarea marginală existentă pe această informare.

La data de 26.12.1987 pârâtul întocmește o informare privind pe un inginer din B care se ocupă cu afaceri în Târgu M, întreținând relații cu diverse persoane dubioase. Acesta se află în delegație la -M și în ultimul timp a împrumutat bani de la mai multe persoane promițând procurarea unor produse, inclusiv TV color.

a afirmat în discuțiile avute cu pârâtul că se află în relații bune cu un locotenent de securitate căruia îi face rost de unele lucruri.

Pârâtul a menționat în informare și faptul că inginerul întreținea relații cu o persoană, promițându-i că o ia în căsătorie, deși el este căsătorit în

Ofițerul de securitate care a primit Informarea a dispus ca aceasta să se dea în copie la Serv 3, fiind semnalat și organelor de miliție.

De asemenea, Șeful Serv.1/A din Mad ispus înaintarea unei copii și la Serv.2, cu aspectele legate de -

Pârâtul a furnizat la data de 11.02.1988 informații și despre un preot ortodox care i-a relatat că, în urmă cu câțiva ani, niște persoane din sat mergeau la el și făceau diferite comentarii neavenite, fapt pentru care a fost chemat și el la organele de stat.

Preotul, în prezent, are împrumutate câteva mii de lei la inginerul din B care se pare că este escroc și așteaptă să primească un aparat video din Franța sau, se pare de la un coleg de seminar care și-a dat doctoratul acolo.

S-a dispus ca o copie a notei să fie dată lt.maj. care îl are în atenție pe preotul ortodox.

Curtea reține din Nota de instruire colaboratorului " " din data de 07.03.1987 că de la data recrutării, pârâtul a furnizat un număr de 5 informații aducându-și contribuția la lucrarea dosarului de urmărire informativă "", având calități și posibilități de informare, dar nu depune suficient interes și nu este punctual la întâlniri.

care i-au fost trasate pârâtului s-au referit la furnizarea unor informații din mediul studenților vizând: relații neoficiale cu cetățenii străini și cu studenții străini; ascultări și colportări ale știrilor posturilor de radio străine, precum și ale studenților care caută să intre în legătură cu asemenea posturi, în special "Europa Liberă"; studenți cu concepții sau preocupări fasciste, național - iredentiste, teroriste; preocuparea unor studenți de a intra în legătură cu cercuri, organizații și persoane din emigrația reacționară din străinătate; tineri cu manifestări dușmănoase la adresa politicii partidului și statului nostru, a conducerii superioare de partid și de stat, precum și cei care desfășoară activitatea de propagandă pentru emigrare; studenți cu preocupări de constituire a unor anturaje care prin activitățile lor să afecteze climatul de ordine și disciplină, sistemul de învățământ, procesul instructiv - educativ sau să inițieze activități ostile ce vizează securitatea statului nostru; modul cum se desfășoară procesul de învățământ și relații neprincipiale cadre - studenți; stări de spirit tensionate în mediul studenților care pot degenera în activități neavenite.

De asemenea, pârâtul a fost dirijat în mod ofensiv pe lângă studenții aflați în atenția Securității și pentru a cunoaște aspecte din mediul studenților de la teatru, secția română și a celor comuniști, precum și pentru a da informații despre atitudinea, comportarea, concepțiile neavenite pe care le expun unele cadre universitare.

Referitor la activitatea desfășurată de pârât, Curtea reține din Nota de analiză întocmită la 27.02.1988 de către ofițerul de la Serv.1/A din M care a primit notele informative date de pârât că la început s-a angrenat în activitatea de culegere de informații în mod convingător dovedind că are calități, cât și posibilități, furnizând informații cu valoare operativă bună despre relații suspecte cu cetățenii italieni, cât și despre tânărul "", lucrat prin dosar de urmărire informativă. La începutul anului 1987 avut o perioadă de scădere din cauza faptului că ofițerul a lipsit din localitate timp de 2 luni, astfel că legătura s-a întrerupt pentru mai mult timp.

La sfârșitul anului 1987 avut din nou o perioadă cu activitate bună, furnizând informații cu un conținut operativ de securitate ridicat, iar de la sfârșitul anului 1987 fost introdus în casa de întâlniri "", unde se desfășura cu el o activitate corespunzătoare.

S-a mai reținut în această notă că informațiile pe care le-a furnizat s-au verificat, ceea ce rezultă că este sincer și obiectiv, apreciindu-se că activitatea lui este bună, în continuare este util muncii de securitate, iar dacă se va reuși disciplinarea lui și respectarea instructajului și a punctualității, aportul informativ al acestuia ar cunoaște îmbunătățiri substanțiale.

Împrejurarea că pârâtul a reprezentat o "sursă" pentru organele de securitate, având numele conspirativ " " rezultă și din adresa din 02.11.1990 întocmită de un lt.col. din cadrul - Secția de Informații M, semnată de șef secție în care se menționează că, pe durata colaborării, acesta a avut un aport informativ bun.

Curtea apreciază că sunt îndeplinite cerințele prev. de art.2 lit.b din OUG 24/2008 pentru a constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Potrivit acestor dispoziții, colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Se constată că pârâtul a furnizat note informative întocmite și semnate olograf cu numele conspirativ care conțineau informații privind activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, cum ar fi: intenția de a pleca definitiv din țară și de a critica în străinătate regimul politic din România, relații cu cetățenii străini, comentarii pozitive la adresa revoltei de la B din 1987, critici referitoare la politica statului.

Aceste informații au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului și anume dreptul la viață privată prev. de art.17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la liberă circulație prev. de art.12 din același pact, precum și dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prev. de art.28 din Constituția României din 1965 și art.19 din Pactul sus menționat.

Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul disp. art.11 din OUG 24/2008 va admite acțiunea și va constata existența calității de colaborator al Securității în privința pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în B,- - 57, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul, născut la data de 08.06.1965 în, Comuna, județul A, fiul lui și, domiciliat în municipiul Târgu M,-/3, județul

Constată existența calității de colaborator al Securității în privința pârâtului.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.11.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.

Gh./4 ex.

11.12.2009

Președinte:Canacheu Claudia
Judecători:Canacheu Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 4072/2009. Curtea de Apel Bucuresti