Anulare act administrativ . Sentința 410/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 410

Ședința publică de la 21.01.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria

GREFIER - - -

...

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 07.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților, eventual, să formuleze și să depună la dosar Concluzii, a amânat pronunțarea la data de 14.01.2010 și la data de 21.01.2010, când a dat următoarea hotărâre:

CURTEA,

Constată următoarele asupra acțiunii de față:

Curtea constată următoarele asupra acțiunii de față:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE anularea Ordonanței nr.498 din 2.09.2008 emisă de autoritatea pârâtă prin care s-a dispus sancționarea sa în calitate de conducător al SC - SA, cu o amendă în valoare de 1000 lei pentru faptele reținute în urma controlului efectuat de către pârâtă la sediul societății.

Se solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că în urma controlului efectuat de către Corpul de Control al pârâtei în perioada 14.05.2008 - 21.05.2008 la sediul societății, s-a emis Ordonanța nr.498/2.09.2008 prin care a fost sancționat cu o amendă de 1000 lei avându-se în vedere două categorii de încălcări ale.

1. Nerespectarea de către - SA a unor termene de înregistrare la Oficiul Registrului comerțului a modificărilor legate de modul de funcționare si autorizare a unor agenții, de transmitere cu întârziere in alte cazuri a certificatelor de înregistrare mențiuni și a unor acte adiționale referitoare la contracte de închiriere.

2. Utilizarea de către - SA, in data de 08.08.2006, din sumele depuse de unii clienți pentru decontarea tranzacțiilor efectuate de anumiți clienți fără ca aceștia sa aibă disponibilul necesar in cont la momentul decontării.

Reclamantul arată că ordonanța este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În primul rând neregulile semnalate nu au avut ca efect prejudicierea nici unui client al societății, scopul implementării acestor reguli prudențiale fiind evitarea prejudiciului clienților.

Totodată s-au luat măsuri pentru remedierea acestor defecțiuni.

În al doilea rând reclamantul arată că el în calitate de conducător nu se face vinovat de abaterile constatate de care se fac răspunzători angajații în a căror sarcini de serviciu intrau coordonarea tuturor activităților necesare deschiderii de noi agenții.

Se arată că faptele reținute nu pot fi reținute în sarcina sa deoarece în calitate de conducător reclamantul avea atribuții de coordonare și organizare a activității societății care nu este absolută.

În susținerea acțiunii, reclamantul solicită proba cu acte și martori, depunând la dosar copia ordonanței contestate și acte - filele 11-28.

Motivat instanța a respins proba cu martori ca neutilă cauzei.

La dosar pârâta a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată depunând la dosar actele care au stat la baza emiterii ordonanței contestate - filele 55 - 328 dosar.

În ședința publică din 7.01.2010, reclamantul a depus la dosar concluzii scrise.

În raport de actele depuse și de susținerile părților, instanța va aprecia pentru următoarele considerente că ordonanța contestată este legal emisă și că reclamantul nu are un drept recunoscut de lege vătămat.

Prin Ordonanța nr. -.09.2008, s-au dispus următoarele măsuri:

"Art. 1. Se sancționează cu AMENDA in valoare de 1.000 lei dl. in calitate de conducător al - SA

Art. 2. Se impune obligația - SA de a remedia deficiențele constatate cu ocazia controlului, În termen de 30 de zile de la data emiterii prezentei ordonanțe, În conformitate cu prevederile reglementărilor În vigoare emise de către La expirarea termenului de 30 zile, va fi informată asupra măsurilor dispuse în vederea remedierii deficiențelor constatate.

. 3. Amenda se va achita la Direcția de Impozite și Taxe Locale din raza teritorială unde Își are domiciliul contravenientul, În termen de 30 de zile

de la comunicarea ordonanței.

Prezenta ordonanță constituie Înștiințare de plată. O copie a dovezii achitării amenzii se va transmite la. în termen de 30 de zile de la achitarea amenzii."

Prin adresa înregistrată la. cu nr.37950/18.09.2008, dl a formulat contestație împotriva Ordonanței nr.498/02.09.2008 prin care a fost sancționat cu amenda În cuantum de 1.000 lei.

Prin Decizia nr. 1945/03.10.2008, s-a dispus respingerea contestației formulată de către dl.

Reclamantul a fost sancționat contravențional, fiind considerat vinovat de săvârșirea unor fapte de natură contravențională pe motiv că în urma controlului s-a constatat că societatea nu a respectat termenele legale de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului a modificărilor legate de funcționarea și autorizarea unor agenții, termenul de transmitere a certificatelor de înregistrare mențiuni și a unor acte adiționale referitoare la contractele de închiriere.

Instanța nu va reține motivele de nelegalitate invocate de reclamant în acțiune.

În primul rând conform art.24 (1) din Legea nr.297/2004 în calitate de intermediar avea obligația respectării regulilor de prudențialitate. Nu se poate reține că în cauză nu a existat prejudicii pentru clienții societății, în condițiile în care clienții verificați nu și-au dat acordul expres ca sumele disponibile în contul lor să poată fi utilizate temporar în scopul acoperirii necesarului de decontare pentru alți clienți ai societății.

În al doilea rând responsabilitatea reclamantului a fost angajată datorită calității sale de conducător al - chiar dacă au fost identificate persoanele responsabile, potrivit sarcinii lor de serviciu, de respectivele nereguli. Reclamantul răspunde în calitate de conducător - comitent pentru fapta prepusului deoarece în baza art.14 (2) din Legea nr.297/2004 conducătorii au obligația să conducă și să coordoneze activitatea zilnică a societății, fiind angajată răspunderea chiar pentru o faptă - acțiune sau inacțiune săvârșită din culpă.

În legătură cu individualizarea sancțiunii aplicate, aceasta a fost corectă din partea pârâtei în raport de dispozițiilor art.275 (1) din Legea nr.297/2002 și ținând cont de responsabilitatea reclamantului în calitate de conducător pentru abaterile constatate la nivelul compartimentelor verificate.

Față de cele expuse mai sus, instanța pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.1 din Legea nr.554/2004 va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în C N,-, județ în contradictoriu cu pârâta COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE cu sediul în B, sector 3,-, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 21 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER

-

Red.

Tehnored./6 ex.

08.02.2010

Președinte:Păun Luiza Maria
Judecători:Păun Luiza Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 410/2010. Curtea de Apel Bucuresti