Anulare act administrativ . Decizia 417/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 417
Ședința publică de la 04 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Alina Răescu
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 19 februarie 2008 privind recursurile formulate de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI M și pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O împotriva sentinței nr. 4842/CAF din 08 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din data de 19 februarie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată, care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.4842/CAF/8 noiembrie 2007, Tribunalul Mehedinția admis în parte cererea reclamantei Instituția Prefectului Județului M, a anulat art.2 și art.3 din Hotărârea nr.93/28 iunie 2007, adoptată de Consiliul Local al Municipiului O, Județul
Prin aceeași sentință, s-a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de Sindicatul " 2003" O al funcționarilor publici și personalului contractual din Primăria Municipiului
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin HCL nr.93/28 iunie 2007 s-a aprobat, începând cu 1 iulie 2007, plata unei indemnizații de dispozitiv lunară, în procent de 25% din salariul de bază pentru întregul personal salariat - funcționarii publici și personal contractual din cadrul Primăriei Municipiului O, Consiliul Local al Municipiului O și serviciilor publice subordonate acestuia, cu consecința ca salariații respectivi să fie la dispoziția autorităților publice locale, oricând și indiferent de circumstanțe, în vederea soluționării problemelor comunității.
Temeiul legal al acordării indemnizației de dispozitiv l-a constituit Ordinul MAI nr.496/2003.
Raportat la dispozițiile Legii nr.138/1999, OUG nr.63/2003, Ordinul MAI nr.496/2003, Legii nr. 137/2000 și OUG nr.192/2002, instanța a apreciat că dispoziția prevăzută de art.1 din hotărâre este legală, din următoarele considerente:
Ordinul MAI nr.496/2003, care reglementează sporul de dispozitiv, a fost emis în aplicarea prevederilor OUG nr.63/2003 și Legii nr.138/1999.
Din coroborarea dispozițiilor art.1 alin.1, art.5 alin.2 și art.9 alin.4 din OUG nr.63/2003 rezultă competența MAI de reglementare și în domeniul administrației publice, fără distincție între administrația publică centrală și cea locală.
Potrivit Ordinului MAI nr.496/2003, indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, fără a se face distincție între funcționarii publici și personalul contractual.
Plata acestui drept salarial poate fi dispusă de ordonatorul de credite cu condiția încadrării în resursele financiare ale unității administrativ - teritoriale și în numărul maxim de posturi aprobat.
Totodată, Consiliul Local, în calitatea sa de autoritate publică deliberativă care aprobă bugetul local conform Legii nr. 215/2001, este îndrituit să hotărască și asupra cuantumului cheltuielilor de personal ca parte componentă a bugetului unității administrativ - teritoriale, în dimensionarea acestor cheltuieli autoritatea raportându-se la veniturile preconizate care permit acordarea unor drepturi salariale suplimentare.
Cu alte cuvinte, în măsura în care autoritatea publică locală deliberativă apreciază că unitatea administrativ teritorială poate asigura resursele bănești pentru plata indemnizației de dispozitiv tuturor angajaților din administrația publică locală nu există nici un impediment legal ca aceasta să adopte o hotărâre în acest sens, venind astfel și în sprijinul ordonatorului de credite, care, în aceste condiții poate dispune plata acestui drept salarial.
În ceea ce privește dispozițiile art.2 din HCL nr.93/2007 prin care s-a aprobat plata unei indemnizații în sumă de 7,41 lei / zi lucrătoare cu titlu de drepturi de hrană salariaților Primăriei, Consiliului Local și serviciilor publice, cu excepția celor care beneficiază de tichete de masă, instanța a constatat că temeiul legal invocat în preambulul hotărârii, respectiv OG nr.26/1994, republicată, nu este aplicabil în speță, acest act normativ reglementând drepturile de hrană, în timp de, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Conform art.1 din OG nr.26/1994, are dreptul, în timp de, la hrană gratuită, personalul din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul d e Interne, Direcția Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Referitor la cuprinsul art.3 din hotărârea atacată prin care se aprobă plata unei prime de vacanță reprezentând echivalentul salariului de bază din luna plecării în concediul de odihnă pentru întregul personal contractual al Primăriei, Consiliului Local și serviciilor publice, instanța a constatat că acesta este lipsit de temei legal, îndrituiți să primească prime de concediu de odihnă fiind doar funcționarii publici conform art. 34 alin.2 din Legea nr.188/1999 și OG nr.6/2007.
Acordarea acestei prime personalului contractual nu este stipulată nici în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul autorității locale pentru anul 2007, aceasta rezultând din cuprinsul art.4 din hotărâre, în care se menționează că "drepturile salariale prevăzute în prezenta hotărâre vor fi stipulate și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul autorității locale pentru anul 2007 printr-un act adițional în acest sens."
Împotriva sentinței au declarat recurs Instituția Prefectului -Județul M și Consiliul Local al Municipiului O, care au criticat sentința pentru netemeinicie și neegalitate.
Instituția Prefectului, prin recursul promovat, arată că și art.1 din Hotărârea nr.93/2007 a Consiliului Local este nelegală, întrucât actul normativ prin care a fost instituită indemnizația de dispozitiv îl reprezintă ordinul ministrului de interne care într-adevăr prevede această indemnizație pentru personalul civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publică, însă doar pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Consiliul Local al Municipiului O prin recursul promovat arată că instanța de fond în mod greșit a admis în parte acțiunea și a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței criticate în ce privește anularea art.2 și art.3 din HCL nr.93/28.06.2007 și pe fond respingerea acțiunii formulată de Instituția Prefectului Județului
Se arată că drepturile salariale stabilite potrivit hotărârii nr.145/06.11.2007 sunt stipulate în contractul colectiv de muncă de la nivelul autorităților locale, astfel că nu se poate susține varianta că ar fi lipsite de temei legal.
Recurenta arată că instanța de fond confundă indemnizația reprezentând drepturi de hrană acordate personalului cu criteriu de referință și anume contravaloarea tichetelor de masă cu acordarea acestora ce este suspendată prin hotărâre de guvern, însă cu abuz de putere și fără temei.
Se precizează că indemnizația pentru drepturi de hrană, calificate juridic ca drepturi de altă natură salarială are temei legal și trebuie acordată tuturor celor din administrația publică.
Recurenta precizează că în ceea ce privește plata primei de vacanță funcționarilor publici trebuie înlăturată orice formă de discriminare, în sensul că pentru atribuții identice și exercitate în aceleași condiții și în același domeniu, în cadrul autorității publice locale trebuie create condiții de muncă și răsplata muncii legale în virtutea principiului egalității de tratament juridic pentru munca prestată.
Se mai arată că și prima de vacanță este tot un drept de natură salarială pentru care există temei juridic atât în reglementările speciale referitoare la personalul contractual din cadrul autorităților publice locale, cât și în codul muncii sau în contractele colective de muncă.
Recurenta învederează că imixtiunea intimatului reclamant în raporturile de muncă este forțată, întrucât astfel de raporturi au la bază negocierea părților, Instituția Prefectului având calitatea să atace hotărârea consiliului numai în temeiul unei nulități absolute, situație juridică ce nu există în speța de față.
Se precizează că hotărârea instanței de fond nu este motivată în ceea ce privește anularea acestor drepturi și confundă aplicarea unor texte de lege și aplică coroborat alte texte, ajungând la concluzia că OG nr.26/1994 referitoare la drepturile de hrană și art.34 alin.2 din Legea 188/1999 și dispozițiile prev. de OG nr.6/2007 nu s-ar aplica în cazul dat.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, Curtea le apreciază neîntemeiate.
În ceea ce privește recursul formulat de Instituția Prefectului referitoare la indemnizația de dispozitiv, Curtea reține:
Prin art.1 a HCL nr.93/2007 s-a aprobat începând cu 1 iulie 2007, plata unei indemnizații de dispozitiv în procent de 25% lunar din salariul de bază pentru întregul personal salariat din cadrul Primăriei Municipiului O, Consiliul Local al Municipiului O și serviciilor publice subordonate acestuia, având ca temei legal Ordinul MAI nr.496/2003.
Sportul de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.
Nefiind un spor expres prevăzut într-un act normativ în forță general obligatorie nu poate fi acordat decât dacă ordonatorul principal de credite îl încuviințează, întrucât din cuprinsul art.3 al OUG 92/2004 rezultă că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și numărul maxim de posturi acordate potrivit legii.
Prin acordarea sporului de dispozitiv de către ordonatorul de credite nu se încalcă nicio prevedere legală, ci dimpotrivă se asigură egalitatea de tratament economic, salarial al personalului din cadrul autorității publice, atât centrale, cât și locale, iar primarul în calitate de ordonator principal de credite este cel care poate să stabilească dacă are fonduri suficiente pentru a acorda sporul de dispozitiv, având competență de realizare a gestiunii sistemului de salarizare, astfel că recursul nu este întemeiat.
Cu privire la recursul Consiliului Local, Curtea reține:
Prin art.2 al Hotărârii nr.93, Consiliul Local a aprobat plata unei indemnizații în sumă de 7,41 lei/zi lucrătoare, reprezentând drepturi de hrană, pentru fiecare salariat al Primăriei, Consiliului Local, serviciilor publice și activităților subordonate acestuia, începând cu 01.07.2007, cu excepția celor care beneficiază de tichete de masă.
Potrivit art.1 alin.2 din Legea 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Ca urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea dreptului, condiționat de existența sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajați.
Ca urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea dreptului condiționat de existența sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, fiind imperative dispozițiile art.49 din Legea 733/2001 a bugetului de stat pe anul 2020, potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație, aceeași dispoziție regăsindu-se în toate legile privind bugetul pentru anii următori.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului referitoare la ivirea unei situații de discriminare, câtă vreme prevederile legilor bugetare din perioada 2002-2007, care interziceau acordarea acestor tichete au vizat toate instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.
Nici referirea la alte categorii profesionale nu poate fi reținută pentru că aceste categorii au situații juridice diferite și se bucură de alte drepturi și obligații, iar salarizarea se asigură din bugete distincte.
Dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
Printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României nu se regăsește acordarea tichetelor de masă, care reprezintă o situație specială în care legea a stabilit regulile după care angajatorii își exercită opțiunea de a acorda sau nu aceste beneficii.
În concluzie, dreptul pretins de reclamant nu este un drept rezultând exclusiv din lege și aplicându-se prin efectul legii, astfel că în aceste condiții în mod corect instanța de fond dispus anularea art.2 din hotărârea consiliului local care aprobase această alocație de hrană (sub forma tichetelor de masă).
În ceea ce privește art.3 din Hotărârea nr.93 a Consiliului Local O, prin care s-a aprobat plata unei prime de vacanță, reprezentând echivalentul salariului de bază din luna plecării în concediul de odihnă, pentru întreg personalul contractual, Curtea apreciază că instanța de fond în mod temeinic și legal dispus anularea lui.
Instanța de fond în mod corect a reținut că doar funcționarii publici au acest drept care este și prevăzut de lege.
În ceea ce privește personalul contractual, acordarea acestei prime se poate face doar în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul autorității locale pentru anul 2007.
Cum în contractul colectiv de muncă pentru anul 2007, prima de vacanță nu a fost prevăzută în mod nelegal, fără temei legal, aceste drepturi bănești au fost acordate printr-o hotărâre a Consiliului local.
Având în vedere motivele din prezenta hotărâre, în baza art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursurile formulate de Instituția Prefectului - Județul M și Consiliul Local al Municipiului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI M și pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O împotriva sentinței nr. 4842/CAF din 08 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 martie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/2 ex/21.05.2008
Jud.fond:
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Alina Răescu
