Anulare act administrativ . Sentința 4175/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4175
Ședința publică de la 25 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII în contradictoriu cu pârâtul G.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 21 octombrie 2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 28 octombrie 2009, 4 noiembrie 2009, 11 noiembrie 2009, 18 noiembrie 2009 și apoi la 25 noiembrie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra actiunii in contencios administrativ de fata:
La data de 30.03.2009 s-a inregistrat sub nr. 3012/2 cererea reclamantulului CNSAS care a chemat în judecată pârâtul G, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate calitatea pârâtului de lucrator al Securității.
În fapt, reclamantul arată că la 8.05.2008 a fost inregistrata o cerere din partea numitului, prin care se solicita verificarea, sub aspectul posibilei calitati de lucrator pentru ofiterii sau subofiterii care au contribuit la instrumentarea dosrului nr. -, deschis de securitate pe numele acesteia.
Prin cererea nr. P 5451/06130.04.2008, adresată de câtre doamna se cerea verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. I -, respectiv cererea nr. P 5970/07/23.06.2008, adresată de către domnul, se cerea verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. I -.
Au fost invocate prevederile art. 1 al 7 din OUG nr. 24/2008.
Așa cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/D1/-.01.2009, precum și al înscrisurilor pe care le atașăm acțiunii noastre, domnul G, având gradul de general și funcția de șef al Inspectoratului Județean de Securitate V, a dispus recrutarea unui informator pentru supravegherea informativă a unei persoane, conducător auto în cadrul autobazei nr. 3 comerț, "care se manifestă nemulțumită de felul cum organele de procuratură și justiție s-au pronunțat într-o cauză penală - pentru paternitate. Până în prezent aceasta s-a adresat cu mai multe memorii și scrisori conducerii de partid și de stat. De asemenea, s-a deplasat în B și la Pitești cu intentia de a înmâna memorii șefului statului, considerând ca numai în felul acesta i se va face dreptate."
Astfel, "pentru încadrarea informativă a sus-numitei, în special la locul de muncă, unde nu este asigurată, este necesară recrutarea unei surse de informare, care să ne semnaleze în mod operativ despre intențiile și mișcările acesteia."
Domnul G, având funcția de șef al Inspectoratului Județean de Securitate V, a semnalat Direcției a II-a doi medici psihiatrii ce ar avea "atitudine dușmănoasă", deoarece în tratamentul psihiatric al unei persoane i-au confirmat "<realitatea> celor susținute de <Europa Libera> cu privire la dizidenți și <practica> ca pe inamicii regimului să-i scoată bolnavi psihic."
Potrivit probatoriului depus, măsura propusă de domnul G, a fost pusă în aplicare.
S-a mai învederat că, domnul Gad ispus deschiderea dosarului de urmărire informativă unei persoane, învățător, fost membru Ț, pentru "discuții tendențioase referitoare la unele masuri ce se întreprind de catre organele de partid și de stat privind aprovizionarea."
Conform probatoriului, din Raport cu propuneri de luare în () dosar de urmărire informativă a numitului din comuna, fost membru, reiese că măsura dispusă de domnul G, a fost pusă în aplicare.
De asemenea, în cazul persoanei de mai sus, domnia sa a dispus și măsura atenționării, după cum urmează: "La data de 03.07.1984 s-a deschis (dosar de urmărire informativă) asupra numitului.l de profesie învățător, în prezent pensionar, fost membru, pentru a stabili dacă desfășoară activitate dușmănoasă și exercită influență negativă in rândul celor cu care discută. Pe parcursul urmăririi informative au fost dirijate si instruite diversificat sursele <GHERMAN>, <IANCU, <VICHENTE> și <CRIȘAN>.
Din materialele informative obținute rezultă că elementul face unele afirmații negative privind modul defectuos cum se face aprovizionarea, cu referiri la factorii responsabili din comună. Sursa <GHERMAN> care are posibilități de informare fiindu-i vecin elementului, îl semnalează ca auditor al postului <> și cu unele comentarii tendențioase privind politica externă și internă a statului nostru. Deși de către unele surse este semnalat că nu face comentarii negative, față de mai multe persoane totuși, având în vedere că a fost învățător în comună, audiază frecvent postul de radio <> propun sa și închiderea (dosar de urmărire informativă) după ce se va stabili reacția în urma măsurii luate. "
Măsura atenționării dispusă de domnul Gaf ost pusă în aplicare.
Domnul Gad ispus măsuri de verificare și încadrare cu informatori a unei persoane, inginer la Oficiul, "care e propus să plece în și intenționează să nu se mai întoarcă în țară." Astfel, "în cazul că cele arătate în anonimă corespund cu adevărul, se vor face propuneri a nu mai fi trimis. De asemeni, se va verifica și soția acestui inginer, pentru a se stabili dacă cele semnalate sunt reale, iar stabilirea ei în nu este făcută cu scopul de a obține unele date de producție ce interesează spionajul capitalist."
Activitatile paratului au suprimat dreptul la libertatea de exprimare si libertatea opiniilor prevazute de art. 28 din Constitutia Romaniei din 1965, coroborat cu art 19 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, dreptul la viata privata prev. de art. 17 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, dreptul la libera circulație prevazut de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.
A considerat ca sunt asigurate conditiile impuse de art. 2 lit a din OUG nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de lucrator al Securitatii.
Paratul a avut calitatea de ofiter al Securitatii in perioada 1945-1989, gradul de locotenent major și functia de șef al Serviciului 4 în cadrul Direcției Regionale Pitești în anii 1955, 1956, respectiv general, șef al Inspectoratului Județean V în anii 1976, 1978, 1979, 1981.
A desfasurat activitati prin care a suprimat sau a ingradit drepturi si libertati fundamentale ale omului ca cele indicate mai sus.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe disp. art. 1 al. 7, art. 2 lit. a, art. 8 lit. a, art. 11 alin. 1 din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, precum si pe dispozitiile articolutui 112 al Codului d e Procedura Civila.
În susținerea acțiunii, reclamantul a administrat proba cu înscrisuri, acestea fiind depuse la termenul din 10.06.2009.
Paratul a depus la 2.06.2009 concluzii scrise.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:
Având în vedere că pârâtul a avut gradul de locotenent major și functia de șef al Serviciului 4 în cadrul Direcției Regionale Pitești în anii 1955, 1956, respectiv general, șef al Inspectoratului Județean V în anii 1976, 1978, 1979, 1981 si in temeiul art. 1 al 7 din OUG nr. 24/2008 si ca urmare a sesizarilor inregistrate la 30.04.2008, 8.05.2008 si respectiv 23.06.2008 din partea numitilor, (fila 30 din dosar), (fila 29) si (fila 31), acesta a fost supus verificărilor.
Functiile avute de parat in cadrul Securitatii sunt prevazute in anexa de la fila 36.
Din documentele de la filele 46-49 reiese ca paratul a aprobat mai multe rapoarte prin care s-a propus recrutarea in calitate de colaborator a unei anumite persoane, pentru a se asigura suprevegherea informativa a numitei.
Scopul aceestei recrutari a fost obtinerea de informatii cu privire la opiniile susnumitei, precum si cu privire la " miscarile si intentiile acesteia".
Potrivit art. 2 lit. a din OUG nr. 24/2008 prin lucrator al Securitatii se intelege "rice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".
Prin masura dispusa asupra numitei paratul a ingradit dreptul acesteia la libertatea de opinie prevazut chiar de Constitutia Romaniei in vigoare la acel moment.
De asemenea se retine din adresa de la fila 53 ca paratul in calitate de Sef al Inpectoratului Judetean Vas emnalat Directiei a II-a din cadrul Departamentului Securitatii Statului ca doi medici "au o atitudine dusmanoasa" fata de regim.
S-au luat masuri cu privire la medicii in cauza, fiind intocmita si nota aflata la filele 54-58, nota cu rezultatul discutiilor purtate de parat cu un alt medic, dr..
Si in acest caz se retine ca au fost incalcate dreptul la libertatea de exprimare si libertatea opiniilor, dreptul la viata privata.
Tot paratul a fost acela ca a dispus deschiderea unui dosar de urmarire informativa a unui invatator, fost membru, asa cum reiese din rapoartele si nota informativa de la filele 61-64 din dosar.
Masura a fost luata "pentru discutii tendentioase referitoare la unele masuri ce se intreprind de catre organele de partid si de stat privind aprovizionarea".
Este mai mult decat evidenta si in acest caz incalcarea dreptului la libertatea de exprimare si libertatea opiniilor.
Si cu privire la numitul G, paratul a semnat mai multe adrese prin care a inaintat o anonima si alte informatii catre Raionul MAI T, deoarece persoana respectiva "intentiona sa nu se mai reintoarca in tara" fiind propus a pleca in.
Din inscrisurile de la filele 65-72 reiese ca au fost culese informatii cu privire la familia numitului, opiniile acestuia, faptul ca asculta posturi de radio americane si engleze.
A fost incalcat astfel pe langa dreptul la libertatea de exprimare si libertatea opiniilor si dreptul la viata privata, dreptul la libera circulatie.
Si in privinta numitului paratul a dispus unele masuri, asa cum reiese din rezolutiile de pe raportul si nota informativa intocmite cu privire la aceasta persoana in 1976 si 1981 (filele 73-76).
A fost din nou incalcat dreptul la libertatea de exprimare si libertatea opiniilor, precum si cel la viata privata.
Din conținutul înscrisurilor anterior analizate, rezultă că sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. a, pentru ca pârâtul să fie considerat lucrator al fostei Securități.
Pe cale de consecință, pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 11, rap. la art. 2 lit. a din OUG nr. 24/2008, va admite acțiunea și va constata că pârâtul a avut calitatea de lucrator al Securității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în B,--57, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul G, cu domiciliul în Pitești, str. - nr. 9, județul
Constată calitatea de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul G, născut la 05.06.1929 în Curtea de A, județul
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Pronunțată înședință publică, astazi, 25.11.2009.
PRESEDINTE,
- - GREFIER,
- -
RED. CP ( 4 EX)
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina