Anulare act administrativ . Sentința 42/2010. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 16.01.2009

SENTINȚA CIVILĂ NR.42

Ședința publică din 27 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - 700 T SRL, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiul T, Consiliul Local al Municipiului T, Guvernul României și - SA, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 ianuarie 2010 prin care s-a amânat pronunțarea la data de 27 ianuarie 2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr.95/59/16.01.2009, reclamanta - 700 T SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului T, Consiliul Local al Municipiului T și Guvernul României, anularea în parte a HG nr. 977 din 5.09.2002- po ziția 113, cu privire la spațiul cu alta destinație- alimentara, pe care îl deține reclamanta in baza unui contract de închiriere încheiat cu - SA si care face parte din " agroalimentara T 700" înscrisa in cartea funciara - T, care prin HCL nr. 245/19.10.1999 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Taf ost declarata ca fiind de utilitate publica; și a HCL nr. 245/19.10.1999 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Taf ost declarata ca fiind de utilitate publica;

Reclamanta a solicitat anularea in parte atât a HCL nr. 245/1999, cat si a HG 977/2002 cu privire strict la spațiul cu alta destinație in discuție-alimentara cu suprafața de 254,40 mp folosita in baza contractului de închiriere nr. 15/06.01.2006, care face parte din agroalimentara T 700.

In fapt, reclamanta - 700 SRL este titulara unui contract de închiriere asupra spațiului de mai sus din anul 1994.

In repetate rânduri reclamanta a solicitat Primăriei Municipiului T vânzarea spațiului utilizat in baza contractului de închiriere, solicitările rămânând fară răspuns. Când in final, după nenumărate insistente, a primit un răspuns din partea Primăriei Mun. T, i s-a comunicat ca spațiul face parte din " agroalimentara T 700" care a trecut in baza actelor administrative arătate mai sus, in domeniul public al Statului R, fiind concesionata către - SA, care are calitatea de locator in raport cu subscrisa. Contractul de concesiune este insa anterior trecerii in domeniul public a pieței agroalimentare T 700, fiind vorba de contractul de concesiune nr. 7 din 03.05.1999.

Astfel, raporturile contractuale ale reclamantei au fost cu - SA, in baza contractului de concesiune care insa e anterior trecerii in domeniul public. In anul 1999 se aproba HCL nr. 245/19.10.1999 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, urmând ca peste 3 ani sa se aprobe si HG 977/05.09.2002 privind atestarea domeniul public al județului Reclamanta nu înțelege exact care e in consecința data trecerii in domeniul public a pieței agroalimentare T 700.

Reclamanta consideră că această trecere s-a făcut pentru a nu permite chiriașilor sa dobândească in proprietate spatiile comerciale in baza legii 550/2002. In cadrul pieței agroalimentare T 700, care in acest mod a fost trecuta in inventarul privind bunurile din domeniul public, nu s-a avut in considerare ca in alcătuirea acestui lot considerat ca un tot unitar de către Consiliul Local intra spatii care sunt monumente istorice, dar si spatii comerciale care nu au o anumita valoare, interes sau uz public, respectiv magazine, florarii, parcare.

Consideră ca aceasta hotărâre este data cu încălcarea dispozițiilor legii nr. 213/1998, pe care de altfel se si întemeiază. Legea mai sus menționata stabilește in art. 7 care sunt modurile de dobândire a dreptului de proprietate publica, la litera e) fiind prevăzuta posibilitatea treceri unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica. In baza Legii 213/1998, este necesara a motivare temeinica a deciziei de a trece un imobil in domeniul public.

Acest spațiu nu poate fi apreciat ca fiind de utilitate publica prin lipsa caracteristicilor necesare bunurilor publice prevăzute de art. 1 din Legea 213/1998 si art. 135 alin. 4 din Constituție, deoarece acest spațiu nu este de uz sau intens public prin lege sau prin natura sa. Reclamanta este in acord cu trecerea pieței in domeniul public, insa consideră că alimentara nu îndeplinește condițiile cerute de lege, cu precădere art. 3 si 7 Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

Reclamanta - 700 SRL își desfășoară activitatea in acel spațiu de multă vreme, din anul 1994, efectuând, cu aprobarea locatorului, investiții proprii în cuantum mare, care sporesc valoarea spațiului. A solicitat vânzarea spațiului in temeiul legii 550/2002, insa răspunsurile au fost negative.

Reclamanta se consideră vătămată in interesul pe care îl are in a cumpăra spațiul pe care îl folosește si in care a efectuat investiții, prin trecerea in domeniul public a acestui spațiu cu alta destinație, ca făcând parte din agroalimentara T 700. Consideră ca este îndreptățită la cumpărarea acestui spațiu si Primăria Mun. T se opune fără temei, invocând doar in ultimele corespondente trecerea in domeniul public, fară a fi avut insa si alte motive. Spațiul in cauza este un spațiu comercial fară valoare de circulație mare, sporita insa de îmbunătățirile făcute de reclamantă pentru o buna desfășurarea a activității. Reclamanta consideră că doar amplasarea acestuia in ansamblul "T 700" nu este un motiv întemeiat pentru a fi trecut in domeniul public laolaltă cu clădiri având caracter de monument istoric.

Reclamanta consideră că la trecerea in domeniul public nu au fost respectate prevederile și procedura stabilite prin legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, respectiv HG nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor si județelor.

Mai menționează reclamanta ca a efectuat Procedura prealabila prevăzuta de Legea nr. 554/2004, atât fata de Consiliul Local al Municipiului T, cât și față de Guvernul României.

În ceea ce privește Procedura prealabila cu Guvernul României, reclamanta arată că a expediat-o prin intermediul Poștei Romane in data de 19.12.2008, iar confirmarea de primire este datată 23.12.2008.

În ceea ce privește Procedura prealabila cu Consiliul Local al T, aceasta a fost înregistrata sub numărul -12.2008 si reclamanta a primit un răspuns negativ in 06.01.2009, comunicată în 3.01.2009.

Pentru aceste motive reclamanta solicită admiterea prezentei acțiuni si anularea în parte atât a HCL nr. 245/1999 si a HG 977/2002 cu privire strict la spațiul cu altă destinație în discuție - alimentara in suprafață de 254,40 mp folosita în baza contractului de închiriere nr. 15/06.01.2006, care face parte din agroalimentară T 700.

În drept, reclamanta invocă Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

ÎntâmpinareaConsiliului Local al Municipiului T și a Primăriei Municipiului:

La data de 10.02.2009, pârâții Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului T, au depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, pentru următoarele motive:

Pârâții susțin că reclamanta nu a făcut dovada existentei drepturilor sau intereselor sale private sau publice legitime, precum și a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârilor ce formează obiectul prezentului litigiu, respectiv nr.HG 977/2002 și nr. 245/1999.

Reclamanta nu este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului menționat la poziția nr.l 13 atacată din nr.HG 977/2002.

Pârâții menționează faptul că, pe rolul Tribunalului Timiș se află dosarul nr-, reclamant -." 700 T" pârât:, obiect: obligație a face, prin acțiunea introductivă reclamanta mai sus menționată a solicitat instanței de judecată obligarea instituției noastre la vânzarea spațiului comercial din T 700 și dezmembrarea din Cartea Funciară nr. - T, nr.top 1070/2/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1; 1070/2/2/1/1/1/1/1/1/1/2/2.

Pârâții precizează faptul că, imobilul înscris în nr. - T, nr.top 1070/2/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1; 1070/2/2/1/1/1/1/1/1/1/2/2 - teren cu piață agroalimentara T 700, cu construcții: Restaurant Crama 700 cu gradina de vară, piețe acoperite, WC public, bazin de, bazin ornamental, alimentară, magazin, florărie, sediu administrativ, piață, parcare, drumuri de acces și platforme betonate este în proprietatea Primăriei Municipiului

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 977 din 5 septembrie 2002, publicată în ul Oficial nr. 699 din 24 septembrie 2002 s-a atestat apartenența la domeniul public al municipiului a Pieței 700 ( nr. 699 bis/24.09.2002 la poziția 113 apare P-ta 700 ).

Pârâții arată faptul că, " 700 T" are închiriat imobilul în litigiu de la Societatea Comercială, societate comercială cu acționar unic Consiliul Local al Municipiului T, spațiul fiind denumit în cartea funciara "alimentară".

Pârâții fac precizarea că Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local a fost publicata în ul Oficial nr. 803 din 05 noiembrie 2002, ulterior publicării Hotărârii Guvernului României nr. 977 din 5 septembrie 2002 și implicit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului T nr. 245/19.10.1999 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public.

Menționează faptul că, după apariția Legii nr. 550/2002, " 700 T", a solicitat cumpărarea spațiului folosit in incinta Pieței 700, solicitare avizata negativ, motivat în principal de apartenența ansamblului denumit 700 la domeniul public al municipiului

Având în vedere cele precizate precum și faptul că agroalimentara T 700 reprezintă un ansamblu de utilitate publica care pe lângă "alimentara" folosită de . " 700 T" .. conține piețe acoperite, WC public, bazin de peste, bazin ornamental, piață, parcare, drumuri de acces și platforme betonate, precum și un fragment din monumentul istoric denumit "fragment fortificație", în incinta căruia folosește un spațiu ca magazie și . " 700 T" .. pârâții consideră imperios necesară menținerea "Pieței agroalimentare T 700" în domeniul public al municipiului T, în conformitate cu Hotărârea Guvernului României nr. 977 din 5 septembrie 2002.

Potrivit art.4 din Legea 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. In acest caz, instanța, constatând ca de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivata instanța de contencios administrativ competenta, suspendând cauza.

Pârâții consideră ca excepția prevăzuta de art. 4 din Legea 554/2004 este de stricta interpretare, iar instanțele judecătorești trebuie sa se pronunțe in sensul admiterii acestei excepții doar in cazul in care prin actul administrativ atacat se aduce atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim.

Prin nr.HG 977/2002 nu se aduce atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim, ci prin aceasta hotărâre se are in vedere organizarea executării legilor, adică se detaliază legea, se stabilește întreg cadrul care privește aplicarea legii.

Pârâții învederează instanței de judecata faptul ca Hotărârile de Guvern pot avea un conținut normativ, acestea fiind emise pentru aplicarea legilor, pentru detalierea lor. Toate actele normative ale organelor administrației - inclusiv deci ale Guvernului- trebuie sa-si aibă izvorul si temeiul intr-o reglementare stabilita prin lege, care sa determine nu doar competenta organului chemat sa le emită, dar si cuprinsul normelor pe care ele urmează sa le formuleze.

Potrivit art. 107, alin 2 din Constituție, "hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor". Ca atare, prin hotărârile de guvern privind normele metodologice de aplicare a unei legi se are în vedere organizarea executării legilor, adică se detaliază legea, se stabilește întreg cadrul care privește aplicarea legii.

Așadar, pârâții consideră că prin nr.HG977/2002 nu se adaugă la lege.

Potrivit Legii nr.213/1998 și Normelor tehnice aprobate prin HG548/1999 inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unei unității administrativ-teritoriale se întocmește de către comisiile special constituite în acest sens, în fiecare unitate administrativ-teritorială și se însușește prin hotărârea autorității publice a unității respective, urmând ca apartenența la domeniul respectiv al bunurilor cuprinse în inventar să fie aprobat prin hotărârea Guvernului.

Întrucât de la momentul atestării domeniului public al Jud. T prin HG977/2002, un număr important de bunuri și-au schimbat regimul proprietății, fiind realizate transferuri din domeniul public sau privat al statului în domeniile publice ale județului, municipiilor, orașelor sau comunelor din Județul T și, totodată s-au constatat o serie de inadvertențe între inventarele bunurilor atestate și cele de fapt, s-a impus actualizarea inventarului bunurilor cuprinse în domeniul public al județului, municipiilor, orașelor si comunelor din Județul

Actualizarea inventarului a fost impusă de necesitatea delimitării patrimoniului public al noilor unități administrativ-teritoriale și reinventarierii bunurilor aparținând domeniului public al comunelor reorganizate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 83/2004 privind înființarea unor comune.

În acest sens, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, comisiile speciale au procedat la reevaluarea patrimoniului public și au formulat propuneri care au fost însușite prin hotărâri ale consiliilor locale.

De asemenea, dispozițiile art. 18-24 ale Legii nr. 213/1998 în baza cărora s-a emis actul administrativ contestat, prevăd faptul că prin hotărâre de Guvern se atestă apartenența bunurilor respective la domeniul public de interes local.

Potrivit art.8 din Legea nr. 213/1998, "trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, dup caz, prin Hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului B ori a consiliului local.

Hotărârea de trecere a bunurilor poate fi atacată, în condițiile legii, la instanța de contencios administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul.

Potrivit art.50 din Legea 215/2001, hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii si produc efecte de la data aducerii lor la cunoștința publică, iar cele individuale, de la data comunicării.

Aducerea la cunoștința publica a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.

Hotărârea în cauză, respectiv T nr. 245/1999 a fost adusă la cunoștința publică prin afișarea la sediul Primăriei Municipiului T precum și prin publicarea pe pagina de internet a instituției pârâte.

Pentru aceste motive, pârâții Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului T solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, și menținerea ca temeinice si legale a hotărârilor atacate, respectiv nr.HG 977/2002 și nr. 245/1999.

ÎntâmpinareaGuvernului României:

Pârâtul Guvernul României, la data de 11.03.2009, a depus întâmpinare, arătând:

1. Raportat la momentul sesizării instanței de contencios administrativ cu cererea având obiect acțiune în anulare parțială, invocă excepția tardivității.

După exercitarea recursului grațios în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, dacă persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale nu este mulțumită de soluția dată reclamației sale în cadrul procedurii prealabile, sau dacă reclamația nu este rezolvată în termenul legal, aceasta poate sesiza instanța judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluției sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii (art. 11 alin.(l) din Legea nr.554/2004). în toate cazurile, potrivit alin.(2) al aceluiași articol, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin.(l) (în speță 6 luni), dar nu mai târziu de un an de Ia data emiterii actului (termen de decădere).

Potrivit art. 108 alin.(4) din Constituția României, măsura oficială de comunicare către cei interesați a hotărârilor Guvernului, măsură care condiționează însăși intrarea în vigoare a acestor acte administrative, este publicarea lor în ul Oficial al României.

Hotărârea Guvernului nr.977/2002 face parte din categoria actelor prevăzute de art-108 alin.(4) din Legea fundamentală și a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în ul Oficial.

Așadar, având în vedere că data publicării hotărârii a cărei anulare a fost
solicitată de reclamantă este 24 septembrie 2002 (ul Oficial al României, Partea I, nr.699), iar aceasta a sesizat instanța de contencios administrativ la data de 16.01.2009, pârâtul Guvernul României apreciază că acțiunea în justiție a fost formulată cu depășirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispozițiile art.ll din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

In scopul clarificării modalității de realizare a publicității anexelor la acte administrative de felul celui supus discuției, pârâtul menționează că, date fiind amploarea și volumul informațional conținut, acestea se publică în ul Oficial al României, Partea I, nr.bis, în afara abonamentului, și ele se pot achiziționa de către persoanele interesate direct de la Centrul pentru relații cu publicul din cadrul Regiei autonome "ul Oficial", la oficiul din B,-.

Potrivit dispozițiilor constituționale (art. 108 din Constituție, republicată), precum și practicii constante a instanțelor judecătorești, comunicarea, aducerea la cunoștință publică a hotărârilor de Guvern se consideră realizată în momentul publicării acestora; în speță, atât hotărârea de Guvern cât și anexele au fost publicate în ul Oficial al României; anexele, însă, se publică în număr restrâns, ele cuprinzând date cu caracter individualizai, și nu se comunică abonaților, dar se pot elibera, în copie, de la ul Oficial - prin serviciul de specialitate al acestuia.

În plus, susține pârâtul, este evident că și îndeplinirea de către reclamantă a demersului procedurii plângerii prealabile, reglementate de dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, a fost realizată cu depășirea evidentă a termenelor imperative ale legii.

Potrivit art. 103 din Codul d e procedură civilă, neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Astfel, în situația în care reclamanta nu face dovada că s-a aflat în una dintre situațiile de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției, potrivit art. 13 și 16 din Decretul nr.l67/1958 privind prescripția extinctivă, pârâtul apreciază că aceasta a decăzut din dreptul de a mai contesta actul de Guvern cu caracter individual, supus litigiului, pe cale contenciosului administrativ.

Pentru motivele arătate, pârâtul Guvernul României solicită admiterea excepției invocată și respingerea acțiunii ca fiind tardiv formulată.

2. In ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul face următoarele mențiuni:

Hotărârea Guvernului nr.977/2002 a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și ale art.21 alin.3) din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare.

Actul administrativ contestat a fost adoptat de către Executiv, astfel cum reiese și din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației Publice (astfel cum era organizat la acea dată), organul de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică, care exercită atribuțiile ce îi revin cu privire la: apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a proprietății publice și private; realizarea Programului de guvernare și a strategiilor în domeniul administrației și ordinii publice și monitorizarea, în numele Guvernului, a elaborării și aplicării programelor de reformă instituțională de către ministere și celelalte autorități ale administrației publice centrale; funcția și funcționarii publici, activitatea de cadastru, geodezie și cartografie; activitatea privind zonele defavorizate și parcurile industriale; asigurarea ordinii publice; paza persoanelor, obiectivelor, bunurilor și valorilor; prevenirea și combaterea faptelor antisociale; respectarea regimului juridic al frontierei de stat; evidența informatizată a persoanei; regimul juridic al străinilor; solicitanții statutului de refugiat și persoanele care au dobândit o formă de protecție în România; apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă a populației și a bunurilor, precum și administrarea si protecția Fondului Național.

La elaborarea actului administrativ au fost respectate dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.555/2001, in vigoare la acea dată, în prezent abrogat prin Hotărârea Guvernului nr.l226/2007, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției, care, potrivit art.8 alin.(6) din Regulamentul anterior menționat, "avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiuneaoperațiunilordin etapa de avizare".

Proiectul a fost co-inițiat și de Instituția Prefectului Județului T, precum și de Președintele Consiliului Județean T, în calitatea acestora de autorități de specialitate ale administrației publice locale, cu atribuții și competențe legale în aplicarea efectivă a dispozițiilor reglementate de actul administrativ contestat.

In conformitate cu art.21 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ -teritoriale se întocmește, după caz, de comisii special constituite, conduse de președinții consiliilor județene, respectiv de Primarul general al Municipiului B sau de către primari.

Aceste inventare după ce se însușesc, după caz, de consiliile județene, Consiliul local al Municipiului B sau de consiliile locale, se centralizează de consiliul județean sau Consiliul General al Municipiului B și se trimit Guvernului României, pentru ca, printr-o procedură legală, prin hotărâre a sa, să ateste apartenența bunurilor la domeniul public de interes județean sau local.

proiectelor de hotărâri ale Guvernului de atestare a domeniului public de interes local sau județean, respectiv a proiectelor de hotărâri ale Guvernului privind modificarea și completarea unor acte administrative privind atestarea domeniului public al unităților administrativ - teritoriale, se realizează în conformitate cu prevederile art.l lit.c) din Anexa la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1226/2007 privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, de către instituția prefectului și consiliul județean, potrivit legii, prin Ministerul Administrației și Internelor.

Atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public de interes județean sau local este necesară în vederea delimitării corecte a bunurilor de interes public județean sau local sau cele de interes național, precum și în vederea delimitării bunurilor aparținând domeniului public de bunurile aparținând domeniului privat.

Prin atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public județean sau local se creează astfel un statut juridic clar pentru aceste bunuri, fapt care permite Consiliului Județean și consiliilor locale să-și exercite prerogativele prevăzute de lege cu privire la administrarea domeniului public.

Pârâtul Guvernul României consideră că prin natura sa, actul de atestare a bunurilor aparținând domeniului public local nu creează drepturi noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective si nu este de natură a vătăma vreun drept.

Prin asemenea acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc doar regimul juridic diferențial cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând nici un efect asupra proprietății altor persoane.

Potrivit prevederilor Legii nr.213/1998, Guvernul nu are decât competența de a atesta (sau nu), prin hotărâre, apartenența bunurilor la domeniul public de interes local sau județean, neavând abilitarea legală de a inventaria el însuși aceste bunuri, deci de a interveni într-un fel sau altul asupra inventarelor, astfel cum au fost însușite de consiliile locale, respectiv de cele județene, prin hotărâri ale acestora.

Intervenția Guvernului asupra inventarelor însușite de către autoritățile administrației publice locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri, ar reprezenta o ingerință inacceptabilă în autonomia locală, autonomie consfințită prin Legea fundamentală, republicată, dar și prin Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Revenind la obiectul concret al acțiunii, la Poziția nr.l 13 din Anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.977/2002 este menționată 700, bunul imobil supus pretențiilor contestatoarei fiind parte componentă a acesteia.

Prin acțiunea sa, Cetate 700 T SRL solicită anularea Poziției nr.l 13 din Anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.977/2002, motivând că, prin adoptarea acestui act administrativ "nu au fost respectate prevederile și procedura stabilite prin Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, respectiv Hotărârea Guvernului nr.548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor".

Totodată, în motivarea cererii sale, reclamanta susține că includerea în domeniul public al municipiului Tas pațiului pe care îl avea în folosință s-a făcut cu scopul de a împiedica deținătorii spațiilor comerciale să le dobândească în proprietate în baza Legii nr.550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local.

Însă, potrivit legii, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului T, a fost întocmit de Comisia specială pentru inventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului T și a fost însușit și aprobat de Consiliul Local al Municipiului T prin Hotărârea nr.245/19.10.1999, așa cum a fost modificată de Hotărârile nr.125/17.05.2001. și nr.64/26.03.2002, hotărâre care până Ia data adoptării hotărârii Guvernului a cărei anulare parțială se solicită nu a fost contestată în instanță.

Mai mult, potrivit prevederilor Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, Guvernul României nu are decât competența de a atesta inventarul domeniului public de interes local și județean, neavând abilitarea legală de a inventaria aceste bunuri, deci de a interveni într-un fel sau altul asupra inventarelor, așa cum au fost însușite de consiliile locale, respectiv județene, prin hotărâri ale acestora, în caz contrar riscând a fi încălcat principiul autonomiei în administrația publică.

Referitor la susținerea contestatoarei potrivit căreia finalitatea acestui act administrativ este de natură a-i prejudicia pe cei care aveau în folosință spații comerciale, astfel încât să nu poată dobândi proprietatea în baza Legii nr.550/2002, raportat la data publicării în ul Oficial al României a Hotărârii Guvernului nr.977/20002, pârâtul Guvernul României face precizarea că aceasta este neîntemeiată. Astfel, pârâtul arată că Legea nr.550/2002 a fost publicată în ul Oficial nr.803 din 5 noiembrie 2002, deci ulterior publicării Hotărârii Guvernului nr.977/2002 în ul Oficial nr.699 bis din 24 septembrie 2002.

In concluzie, la data intrării în vigoare a Legii nr.550/2002, ale cărei dispoziții au în vedere numai vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului, imobilul asupra căruia ridică pretenții reclamanta se afla deja în domeniul public al municipiului

Astfel, în lumina principiului consacrat de Constituția României, republicată, la art. 15 alin.(2), potrivit căruia "legea civilă dispune numai pentru viitor", și având în vedere și dispozițiile art.4 cod civil în virtutea cărora legea civilă nu are putere retroactivă, reclamanta nu poate pretinde că prin includerea acestui imobil în domeniul public al municipiului Tis -a adus atingere unui drept real instituit printr-o lege care a intrat ulterior în vigoare.

Contractul de închiriere invocat de Cetate 700 T, ca temei al deținerii spațiului comercial în discuție, nu are nici un efect asupra prerogativelor titularului dreptului de proprietate sau de administrare.

Întrucât legea nu are putere retroactivă, ea nu poate desființa ordinea juridică stabilită/creată printr-un act normați v/administrativ anterior și nici nu poate modifica sau anula efectele deja produse.

Pârâtul semnalează faptul că, potrivit corespondenței derulate între Ministerul Administrației și Internelor și Primăria Municipiului T, pe rolul Tribunalului Timi șoara se află Dosarul nr-, care are ca obiect obligarea Primăriei Municipiului T la vânzarea spațiului comercial din T 700 și dezmembrarea din Cartea Funciară nr. -

Raportat la motivele invocate în acțiune de Cetate 700 T și ținând cont de situația juridică a imobilului în discuție, apreciază că Hotărârea Guvernului nr.977/2002, prin care acel imobil a fost atestat în domeniul public al municipiului T, nu a adus atingere nici unui drept subiectiv al reclamantei și nici nu s-a încălcat vreo dispoziție legală incidență în materie.

Prin urmare, având în vedere că Cetate 700 T nu face dovada că ar fi titulara unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat, vătămat prin actul administrativ a cărui anulare o solicită, în sensul Legii nr.554/2004 și prin prisma celor arătate mai sus, pârâtul Guvernul României apreciază că susținerile reclamantei cu privire la motivele de nelegalitate ale Hotărârii Guvernului nr.977/2002 nu pot fi primite.

Pentru toate considerentele expuse anterior, pârâtul Guvernul României solicită respingerea acțiunii în anulare parțială a Hotărârii Guvernului nr.977/2002 ca inadmisibilă, pe cale de excepție, și ca neîntemeiată, pe fond.

Aprecierea instanței:

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

În prezenta cauză, reclamanta anularea poziției nr. 113 din anexa nr.2 la HG nr. 977/2002, prin care s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Tai mobilului situat în municipiul T, "700", județ T, respectiv "700", imobil înscris în nr. 13 și 17.364

Examinând excepția tardivității acțiuniiinvocată de Guvernul României prin întâmpinarea atașată la filele57-63 dosar, Curtea constată că Hotărârea de Guvern nr. 977/2002 a fost publicată în ul Oficial, Partea I, nr. 699/24.09.2002, iar anexele acestei Hotărâri de Guvern au fost publicate în ul Oficial, Partea I, nr. 699 bis/24.09.2002.

Instanța reține că Hotărârea de Guvern nr. 977/2002 este un act administrativ individual, iar nu un act normativ. Acest act identifică în mod concret imobilele care fac parte din domeniul public al unei localități și al județului T, fără să conțină norme sau criterii pentru determinarea acestor imobile în mod abstract, care să fie aplicabile unui număr nedeterminat de asemenea bunuri. Dimpotrivă, hotărârea de guvern respectivă enumeră și identifică în concret imobilele stabilite ca făcând parte, între alte localități, din domeniul public al municipiului

Fiind în discuție un act administrativ individual, în speță sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

De asemenea, potrivit art. 7 alin. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)", iar conform art. 7 alin. 7 din aceeași lege, "plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție."

Instanța reține că prin Decizia nr. 797/2007, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004sunt neconstituționale în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului.

În consecință, instanța reține, față de caracterul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale, că reclamantei nu îi este aplicabil termenul de 6 luni, aceasta nefiind destinatara actului administrativ în litigiu.

Din textul art. 7 alin. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă că termenul pentru declanșarea procedurii prealabile începe să curgă pentru reclamantă "din momentul în care a luat cunoștință" de actul a cărui nulitate o invocă, adică - în speță - de la data comunicării de către Primăria Municipiului Tar efuzului de a încheia contract de vânzare-cumpărare cu reclamanta pentru spațiul în litigiu, deci ulterior înregistrării dosarului nr- pe rolul Tribunalului Timiș, dosar în care reclamanta a chemat în judecată Primăria Municipiului T în vederea obligării pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a spațiului respectiv, aspect care rezultă și din întâmpinarea Guvernului României, de la fila 40 dosar, precum și din înscrisul atașat la fila 53 dosar.

Instanța nu poate reține că termenul de 6 luni curge de la data publicării în ul Oficial a anexelor nr.HG 977/2002, dat fiind faptul că ul Oficial, Partea I, nr. nr. 699 bis/24.09.2002, în care au fost publicate anexele respective, nu a fost accesibil publicului, nefiind distribuit decât la cerere și instituțiilor interesate.

Instanța apreciază ca fiind excesivă obligarea a unui terț care nu are interesul de a cunoaște identitatea bunurilor care fac parte din domeniul public al unei localități - astfel cum este reclamanta - să studieze un Oficial distribuit în condiții restrânse și greu accesibile unui particular, doar pentru că ar putea să bănuiască faptul că un imobil anume ar putea fi declarat ca făcând parte din domeniul public al unei localități.

De aceea, instanța apreciază, dată fiind și opinia exprimată de Curtea Constituțională în decizia citată, că, în cauză, termenul pentru atacarea în justiție a nr.HG 977/2002 începe să curgă pentru reclamantă "din momentul în care a luat cunoștință" de actul a cărui nulitate o invocă, adică ulterior datei de 26.05.2008, când a fost înregistrată la Tribunalul Timiș acțiunea formulată în dosar nr-.

Întrucât procedura prealabilă a fost declanșată la data de 19.12.2008, astfel cum rezultă din înscrisul atașat la fila 8 dosar, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 16.01.2009, adică înăuntrul termenului de 6 luni de la data luării la cunoștință de actul atacat, instanța constată că reclamanta a respectat dispozițiile art. 7 și 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în privința termenelor de solicitare a anulării nr.HG 977/2002, motiv pentru care va respinge excepția tardivității acțiunii invocată Guvernul României.

Cu privire la excepția lipsei interesului, invocată de pârâții Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului T, instanța reține că aceasta a fost motivată pe împrejurarea că în cazul admiterii acțiunii, spațiul în litigiu ar reveni tot în proprietatea privată a Municipiului T, astfel încât nu ar fi incidente dispozițiile Legii nr. 550/2002, care permit numai vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale,

Instanța constată că reclamanta a introdus, în dosar nr- al Tribunalului Timiș, o acțiune judiciară prin care a solicitat obligarea pârâților la vânzarea spațului în litigiu. Nu este de competența instanței de contencios administrativ să stabilească, în prezenta cauză, temeinicia acestei acțiuni. Instanța constată în acest context, că în calitate de solicitantă a proprietății spațiului în litigiu, reclamanta este interesată în stabilirea legalității trecerii acestui spațiu în domeniul public, întrucât trecerea în domeniul public a acestui spațiu împiedică eventuala sa înstrăinare către reclamantă.

Numai în măsura în care spațiul respectiv s-ar regăsi în domeniul privat al Municipiului T ar fi posibilă o eventuală transmitere a spațiului către reclamantă.

Faptul că Legea nr. 550/2002 se referă numai la spațiile proprietate privată a Statului Român nu poate constitui un impediment în soluționarea cererii reclamantei de evaluare a legalității trecerii spațiului în litigiu în domeniul public.

Instanța subliniază că nu este competentă să verifice îndeplinirea de către reclamantă a tuturor condițiilor necesare pentru dobândirea proprietății acestui spațiu, astfel încât singurul aspect relevant este acela că reclamanta a solicitat obligarea Municipiului T la vânzarea acestui spațiu, ceea ce îi conferă interes în promovarea prezentei acțiuni.

Cu această motivare, instanța va respinge excepția lipsei interesului, ce nefondată.

Cu privire la fondul pricinii, instanța reține că reclamanta "Cetate 700 T" a solicitat anularea poziției nr. 113 din anexa nr.2 la HG nr. 977/2002, prin care s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Tai mobilului situat în municipiul T, "700", județ T, respectiv "700", imobil înscris în nr. 13 și 17.364

Reclamanta a precizat că înțelege să conteste legalitatea trecerii în domeniul public numai a unei părți din acest imobil și anume a imobilului înscris în nr. - T, număr topografic 1070/2/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1 și 1070/2/2/1/1/1/1/1/1/1/2/2, constând în teren cu piață agro-alimentară T 700, cu construcțiile: Restaurant Crama 700 cu gradina de vară în suprafață de 255 mp.

Reclamanta a arătat că prin trecerea spațiului comercial menționat mai sus din domeniul privat în domeniul public al municipiului T, acest bun a devenit inalienabil, fiind interzisă înstrăinarea sa, inclusiv către reclamantă.

Instanța constată că imobilul în litigiu a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 170/1998, contract prin care reclamanta "Cetate 700 T" a obținut dreptul de folosință asupra spațiului respectiv (contract atașat în copie la filele 146-148 dosar).

De asemenea, conform contractului de închiriere nr. 15/6.01.2006(atașat în copie la filele 15-16 dosar), imobilul a fost închiriat în continuare reclamantei pe perioada 1.01.2005-31.12.2010.

Instanța reține că imobilul în litigiu a fost identificat ca făcând parte din T 700 din Municipiul T, iar piețele fac parte din domeniul public. Astfel, conform punctului III din Anexa la Legea nr. 213/1998 "domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri:

1. drumurile comunale, vicinale și străzile;

2.piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement; -.".

Conform acestui text legal, piețele publice fac parte din domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor.

Faptul că pe acest teren este amplasat un spațiu comercial utilizat în mod exclusiv de către reclamantă nu are relevanță, întrucât activitatea comercială a reclamantei nu diferă în mod esențial de activitatea comercială care se desfășoară în piețele publice în mod curent. Acest drept de folosință exclusivă s-a născut prin încheierea unor contracte de închiriere, reclamanta având calitatea de detentor precar, calitate care nu îi conferă posibilitatea de a dobândi proprietatea prin îndelungată folosință.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, Legea nr. 213/1998 identifică piețele publice drept bunuri care fac parte din domeniul public, iar reclamanta nu a dovedit că acest spațiu nu ar face parte din ansamblul imobiliar 700.

Cât privește delimitarea Pieței 700, instanța constată că verificarea legalității delimitării cadastrale a acestui imobil nu este de competența instanței de contencios administrativ, ci a instanțelor de drept comun. În măsura în care spațiul în litigiu nu ar face parte din ansamblul imobiliar 700, reclamanta are posibilitatea de a-l cumpăra, dacă îndeplinește condițiile legale în acest sens.

Însă reclamanta nu a făcut dovada unei includeri abuzive a spațiului respectiv în perimetrul Pieței 700. Dimpotrivă, părțile au susținut că alimentara închiriată reclamantei se află în incinta Pieței 700.

Faptul că reclamanta a făcut îmbunătățiri în acel spațiu este, de asemenea, lipsit de relevanță sub aspectul legalității trecerii în domeniul public. El poate da naștere unui eventual drept al reclamantei de a solicita despăgubiri de la proprietarul spațiului pentru sporul de valoare adus imobilului respectiv.

În al doilea rând, instanța constată că Hotărârea de Guvern nr. 977/2002 a fost publicată în ul Oficial, Partea I, nr. 699/24.09.2002, iar anexele acestei Hotărâri de Guvern au fost publicate în ul Oficial, Partea I, nr. 699 bis/24.09.2002.

Așadar, trecerea imobilului în litigiu din domeniul privat în domeniul public al municipiului Tao perat la data publicării în ul Oficial a anexelor Hotărârii de Guvern nr. 977/2002, respectiv la data de 24.09.2002.

Ulterior intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 977/2002, respectiv la data de 5 noiembrie 2002, fost publicată în ul Oficial, Partea I, Legea nr. 550 din 14 octombrie 2002, privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local.

Instanța constată, în acest context, că în dosarul nr- al Tribunalului Timiș reclamanta a solicitat obligarea Primăriei Municipiului T la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a spațiului închiriat, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 550/2002. Din acest punct de vedere, este irelevant că reclamanta a formulat anterior alte cereri de cumpărare a spațiului respectiv, cereri care au fost întemeiate pe dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 389/1996, privind transmiterea unor spații comerciale aflate în administrarea consiliilor locale și a regiilor autonome către actualii deținători, dat fiind faptul că reclamanta nu a promovat niciodată o acțiune judiciară întemeiată pe dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 389/1996, pentru obligarea Primăriei Municipiului T la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a spațiului închiriat.

Instanța constată că interesul reclamantei de a solicita anularea dispoziției de trecere a imobilului în litigiu în domeniul public este determinat de dreptul acesteia de a obține proprietatea acestui imobil în temeiul Legii nr. nr. 550/2002, privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local.

De aceea, calitatea de persoană vătămată a reclamantei depinde de existența dreptului acestei societăți de a obține proprietatea asupra spațiului respectiv în temeiul Legii nr. 550/2002.

În măsura în care reclamanta nu are dreptul de a obține proprietatea imobilului în litigiu, nu se poate reține că este vătămată prin măsura trecerii bunului respectiv din domeniul privat în domeniul public al Municipiului

Instanța precizează că Legea nr. 550 din 14 octombrie 2002, privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, a fost publicată în ul Oficial, Partea I, nr. 803 din 5 noiembrie 2002,fiind ulterior modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 331/2004, prin Legea nr. 306/2003, prin Legea nr. 331/2004 și prin Legea nr. 558/2004.

Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 550/2002, "prezenta lege stabilește cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor comerciale și a celor de prestări de servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, denumite în continuare spații comerciale sau de prestări de servicii."

Textul face referire expresă la vânzarea spațiilor comerciale "proprietate privată a statului", fiind exclusă vânzarea - în temeiul acestui act normativ - a unui spațiu aflat în proprietatea publică, respectiv în domeniul public al Statului Român, al unui județ sau al unei unități teritorial administrative.

Or, imobilul în litigiu a devenit proprietate publică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 550/2002. În consecință, la data intrării în vigoare a Legii nr. 550/2002, imobilul în litigiu era în proprietatea publică a municipiului

Așadar, la momentul trecerii bunului în domeniul public, (respectiv la data de 24.09.2002) "Cetate 700 T" nu avea dreptul de a cumpăra spațiul respectiv, acest drept născându-se prin intrarea în vigoare a Legii nr. 550/2002.

Cât privește dreptul reclamantei de a cumpăra imobilul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 550/2002, respectiv în baza Hotărârii de Guvern nr. 389/1996, instanța reține că reclamanta nu a uzat de acest drept, întrucât nu a promovat niciodată o acțiune judiciară întemeiată pe dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 389/1996, pentru obligarea Primăriei Municipiului T la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a spațiului închiriat. Singura acțiune judiciară promovată de reclamantă în acest sens este aceea înregistrată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, care este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 550/2002, aceasta fiind acțiunea judiciară pe care se fundamentează interesul reclamantei de a solicita și anularea trecerii în domeniul public a imobilului în litigiu.

dreptul de a cumpăra acel imobil la data trecerii acestuia în domeniul public, în baza Hotărârii de Guvern nr. 389/1996, ci abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 550/2002 - reclamanta nu a fost vătămată prin schimbarea regimului juridic al spațiului respectiv și trecerea acestuia în domeniul public al municipiului

Instanța nu poate reține că Legea nr. 550/2002 este aplicabilă imobilelor care au trecut în domeniul public înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". În consecință, întrucât legea - inclusiv Legea nr. 550/2002 - dispune numai pentru viitor, nu se poate reține că acest act normativ este aplicabil imobilelor care nu se mai aflau în proprietatea privată a Statului Român la momentul intrării sale în vigoare.

Or, potrivit art. 2 alin. 1 lit. a) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin persoană vătămată se înțelege"orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri".

Întrucât - după cum s-a arătat anterior - "Cetate 700 T" nu a exercitat dreptul de a cumpăra imobilul respectiv la data trecerii acestuia în domeniul public (adică la data publicării în ul Oficial a anexelor Hotărârii de Guvern nr. 977/2002, respectiv la data de 24.09.2002), reclamanta nu a fost vătămată prin schimbarea regimului juridic al spațiului respectiv și trecerea acestuia în domeniul public al municipiului

Instanța reține că dacă - potrivit art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 - calitatea procesuală activă a reclamantei poate fi justificată prin faptul că reclamanta"se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ", temeinicia acțiunii în justiție este condiționată de dovedirea efectivă a vătămării pricinuite prin emiterea actului administrativ contestat sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

În prezenta cauză, reclamanta nu a uzat de dreptul de a cumpăra acel imobil anterior datei trecerii acestuia în domeniul public, în baza Hotărârii de Guvern nr. 389/1996, ci abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 550/2002. .-și cererea de cumpărare pe dispozițiile Legii nr. 550/2002, act normativ intrat în vigoare ulterior trecerii imobilului în domeniul public, reclamanta nu avea dreptul de a dobândi proprietatea bunului în litigiu la momentul intrării în vigoare a anexelor Hotărârii de Guvern nr. 977/2002 - actul administrativ de trecere în domeniul public a spațiului comercial respectiv - astfel încât nu se poate reține că această societate a fost vătămată prin acest act administrativ.

În consecință, constatând că reclamanta nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată persoană vătămată în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța va respinge acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Instanța va lua act, totodată, că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu privire la calea de atac împotriva prezentei hotărâri, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", instanța reține că împotriva prezentei hotărâri se poate exercita calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității, invocată de pârâtul Guvernul României.

Respinge excepția lipsei interesului, invocată de pârâții Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului

Respinge acțiunea formulată de reclamanta"Cetate 700 T",cu domiciliul procesual alesla. " și asociații", în municipiul T, nr.3,.B,.10, în contradictoriu cu pârâțiiConsiliul Local al Municipiului T, Primarul MunicipiuluișiPrimăria Municipiul, toate cele trei instituții cu sediul în municipiul T, Bulevardul nr.1, jud.T, cuGuvernul României, cu sediul în municipiul B, nr.1 sector 1, și cu, cu sediul în municipiul T- jud.

Ia act că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în prezenta cauză.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către reclamantă și către pârâți.

Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red./22.02.2010

Tehnored. /8 ex./23.02.2010

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Obligația de a face. Sentința 43/2010. Curtea de Apel Timisoara