Anulare act administrativ . Decizia 423/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 423
Ședința publică de la 06 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 30 octombrie 2009, privind acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, cultelor ȘI NAȚIONAL și cererea de intervenție formulată de intervenientul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 30 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, având nevoie de timp în vederea deliberării, a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi 06 noiembrie 2009.
C RTEA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 15.05.2009 reclamantul a chemat în judecată în calitate de pârâți Guvernului României și Ministerul Culturii, Cultelor și Național solicitând:
- anularea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele masuri de îmbunătățire a activității administrației publice;
- anularea actului prin care a fost eliberat din funcție, respectiv Ordinul 203/27.04.2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Național;
- suspendarea executării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, si a actului prin care a fost eliberat din funcție/i-au încetat raporturile de serviciu, la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul are calitatea de funcționar public și din data de 28.01.2008 este numit în funcția publică de director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte și Cultural Național, prin Ordinul nr. 13 din 25.01.2008 emis de către Ministerul Culturii și Cultelor în urma concursului organizat la 06.12.2007.
Invocându-se dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 3 lit. f) și art.4 alin. (2) ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, s-a susținut că singurele posibilități legale de modificare, suspendare ori încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici sunt cele prevăzute la art. 87-92 (modificare), art. 94-96 (suspendare) și art. 97-102 (încetare) însă, legiuitorul a instituit măsuri de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice.
În aceste condiții s-a susținut că nu se putea recurge, pentru crearea unor posturi necesare satisfacerii intereselor clientelei politice a partidelor de guvernământ la nivel local, la reorganizarea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și nici la eliberarea sau destituirea șefilor acestora și a adjuncților lor.
Aplicarea unor astfel de măsuri ar fi fost complet nelegală și ar fi evidențiat fără echivoc caracterul pur politic al acestei conduite, s-a mers pe ideea modificării Statutului funcționarilor publici, modificare făcută însă atât în sens invers tendințelor pe plan European și declarațiilor politice ale Guvernului cât și contrar unor prevederi a Legii nr. 188/1999.
S-a susținut caracterul vădit neconstituțional, nelegal și abuziv al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice evidențiindu-se condițiile în care acesta a fost adoptată.
S-a arătat și că activitățile pe care le vor desfășura directorii coordonatori, în funcție de serviciile pe care le vor conduce, vor fi tot cele care implică exercitarea prerogativelor de putere publică iar condițiile prevăzute de OUG nr. 37/2009 pentru ocuparea funcției de director coordonator sunt identice cu cele prevăzute la art. 54 de Legea nr. 188/1999 pentru ocuparea unei funcții publice.
Având în vedere cele prezentate, s-a solicitat să se constate că atât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 cât și Ordinul 203/27.04.2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Național încalcă drepturile, libertățile si interesele legitime ale reclamantului și în consecință să se dispună anularea lor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, 9 si 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare.
La data de 10.06.2009 pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care, față de cererea ce vizează anularea Ordinul 203/27.04.2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Național a invocat lipsa calității procesuale pasive.
În acest sens s-a susținut că potrivit prevederilor constituționale și ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, Guvernul României este un organ colegial, fără personalitate juridică civilă, care asigură realizarea politicii interne și externe a țării, precum și conducerea generală a administrației publice, iar pentru realizarea atribuțiilor sale adoptă acte administrative de autoritate ( hotărâri și ordonanțe), pe baza și în executarea legii.
Acest organ colegial poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, hotărâri, ordonanțe, în acest caz fiind în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale (art. 102-108 din Constituția României, republicată) și pe dispozițiile Legii speciale de organizare și funcționare, nr. 90/2001.
Cu privire la cererea formulată de reclamant, ce are ca obiect anularea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, s-a precizat că Ordonanța de Urgență nu este un act administrativ, ci este un act cu putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea delegării legislative reglementate de prevederile art. 115, alin. (4)-(8) din Constituția României, republicată și supus aprobării Parlamentului României. Controlul de legalitate al ordonanțelor Guvernului nu se face prin intermediul acțiunii în contencios administrativ, ci pe calea controlului de constituționalitate.
În acest sens s-a susținut că, deși Ordonanțele de Guvern, care reprezintă acte de sorginte guvernamentală, pot fi contestate potrivit art. 9 din Legea contenciosului administrativ această cale procedurală specială nu oferă, deopotrivă, instanței competente sesizate și posibilitatea de a controla efectiv constituționalitatea acestor acte administrative atipice, ci doar pe aceea de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, prevăzute de Legea nr.47/1992, republicată.
Împotriva acestor acte normative de sorginte guvernamentală, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim are deschisă calea acțiunii, însoțită, eventual, de excepția neconstituționalității. Dacă instanța în fața căreia s-a introdus acțiunea împotriva ordonanței Guvernului sau a unor dispoziții ale acesteia, însoțită de excepția neconstituționalității, apreciază că sunt întrunite prevederile Legii nr. 47/1992, va suspenda judecarea pe fond a cauzei și va sesiza, prin încheiere motivată, forul constituțional.
Ca urmare, s-a susținut inadmisibilitatea cererii de anulare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009.
S-a arătat și că persoanele ale căror posturi urmează a fi desființate la expirarea termenului prevăzut de ordonanța de urgență criticată se pot adapta noilor reglementări, prin participarea la procedura de evaluare a cunoștințelor și aptitudinilor manageriale, pe baza unor proiecte de management, prevăzută de art. IV din ordonanța atacată. Totodată, persoanele în cauză beneficiază, la încetarea raporturilor de serviciu/de muncă, de măsuri de protecție socială, potrivit art. Legii nr. 188/1999 și de Legea nr. 53/2002 - Codul Muncii, conform art. III alin. (11) din ordonanța de urgență.
S-a argumentat că dreptul funcționarii publici la carieră și la stabilitate în funcție nu reprezintă drepturi fundamentale garantate prin Constituția României, republicată. Dreptul la carieră presupune garantarea, prin lege, a vocației funcționarului public la avansare, promovare și stabilitate, însă nu poate fi un drept absolut, imposibil de modificat prin intervenții legislative ulterioare.
S-a solicităm judecarea cauzei și în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 12.06.2009 pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Național a solicitat respingerea capătului 1 din acțiune ca inadmisibil iar capătul 2 ca prematur introdus și, în subsidiar, ca neîntemeiate.
Excepția inadmisibilității capătului 1 al acțiunii a fost invocată în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 1 și 2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Referitor la capătul de cerere privind anularea Ordinului 13/27.04.2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Național s-a invocat excepția prematurității față de prevederile art. 7alin. 1 și dispozițiile art. 11, alin. 1, lit. a Legea nr. 554/2004.
În speță, s-a susținut că reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva Ordinului nr. 203/27.04.2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Național, înregistrată la data de 15.05.2009 la sediul Ministerului care urmează a fi soluționată în termen de 30 zile. Prezenta acțiune a fost depusă la Curtea de APEL CRAIOVA la data de 18.05.2009, deci la trei zile după ce s-a adresat emitentului actului administrativ cu o cerere de revocare.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că obiecțiunile privitoare la încălcările constituționale, nu pot fi cenzurate decât de instanța competentă.
n privința motivelor de anulare a Ordinului nr. 203/27.04.2009 emis de Ministrul Culturii Cultelor și Național, s-a arătat că reclamantul nu precizează care sunt motivele de nulitate anterioare sau concomitente cu emiterea actului administrativ, acesta referindu-se în integralitatea acțiunii la neconstituționalitatea OUG nr. 37/2009.
S-a argumentat și că potrivit adresei nr. 2186/21.05.2009 pârâtul a comunicat reclamantului împrejurarea că Ministerul Culturii, Cultelor și Național îi pune la dispoziție postul vacant de inspector clasa I gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din structura Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a județului M, fiind respectate astfel prevederile art. 99, alin. 5 din Legea nr. 188/1999. Totodată, prin adresa nr.355/22.05.2009 și înregistrată la nr. 534/22.05.2009 la Serviciul Managementul Umane și Social, reclamantul a arătat că este de acord cu încadrarea pe postul oferit de minister.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 115 CPC, art. 7, alin. 1 și art. 11 alin. 1, art. 14, alin.1, teza I din Legea nr.554/2004, art. 97 lit. c, art. 99 alin. 1 și alin. 5, art. 106 din Legea 188/1999.
La aceeași dată Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție întemeiată pe faptul că Ministerul Administrației și Internelor a avut calitatea de inițiator al nr.OUG 37/2009).
Prin cererea de intervenție s-a susținut că acțiunea promovată în cauză este inadmisibilă arătându-se că ordonanțele (simple sau de urgență) reprezintă acte cu caracter legislativ care emană de la un organ al administrației publice.
Ca urmare aceste acte nu reprezintă acte administrative, având în vedere faptul că sunt emise de Guvern; în baza delegării legislative: iar controlul de legalitate nu se face prin intermediul acțiunii în contencios administrativ, ci pe calea controlului de constituționalitate.
În speță, s-a susținut că așa cum reiese din conținutul cererii de chemare în judecată precum, și din argumentele invocate în susținerea acesteia, obiectul principal al acțiunii formulate de reclamant îl constituie anularea OUG37/2009.
Or, art. 9 alin. 1) din Legea 554/2004, prevede că obiectul principal al acțiunii în contencios administrativ nu îl poate constitui anularea unui ordonanțe său a unei dispoziții dintr-o ordonanță, ci, anularea actelor administrative emise în baza acestora,
S-au adus și argumente privitoare la constituționalitatea OUG 37/2009, arătându-se în esență că, aceasta respectă întocmai normele constituționale privind garantarea dreptului la muncă al cetățenilor.
În acest sens s-a susținut că înființarea unei funcții de director coordonator pentru serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale nu echivalează cu cenzurarea libertății alegerii ocupației. Condițiile de a accede la această funcție nu sunt discriminatorii, astfel că, orice persoană interesată, care îndeplinește condițiile generale și specifice poate ocupa o astfel de funcție.
S-a precizat și că înființarea funcției în discuție reprezintă satisfacerea unor cerințe privind eficientizarea activității instituțiilor publice și a îmbunătățirii actului managerial.
Referitor la criticile aduse prevederilor OUG, nr. 37/2009 prin raportare la prevederile Legii nr. 188/1999 s-a precizat că actul administrativ contestat a fost emis în temeiul prevederilor art. 99 din Legea 188/1999, prevederi referitoare la eliberarea din funcția publică ca modalitate de încetare a raporturi1or de serviciu.
S-a arătat și că funcționarilor publici eliberați din funcție li ce aplică, în mod corespunzător, toate drepturile, care decurg din instituția eliberări din funcția publică, drepturi care sunt prevăzute în Legea 188/1999.
Susținerile potrivit cărora OUG 37/2009 nu vine să stabilească alte atribuții și responsabilități pentru funcția de director, coordonator și prin urmare este tot o funcție prin care se realizează prerogative de putere publică, s-a argumentat că nu pot fi primite, deoarece stabilirea funcției de director coordonator la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale este asimilată ca o derogare, o excepție de la regula funcțiilor ocupate de persoane cărora li se aplică legislația muncii, având în vedere faptul că, persoanele care ocupă funcția de director coordonator, deși își desfășoară activitatea în baza unui contract de management, sunt numite și revocate din funcție prin act administrativ emis de către ordonatorul principal de credite în subordinea căruia funcționează serviciul public deconcentrat.
Elementul derogator rezidă, din necesitatea creșterii eficienței actului administrativ și eliminarea uniformității, având în vedere că sructurile deconcentrate țin cont, în activitatea lor, de specificul nevoilor locale și al mijloacelor prin care acestea pot fi mai bine îndeplinite.
Astfel, directorul coordonator își desfășoară activitatea în baza unui proiect de management care să identifice problemele existente în domeniul de activitate al serviciului public deconcentrat, să cuprindă obiective și direcții de acțiune pentru eficientizarea domeniului de activitate al instituției, dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului din subordine, propuneri de îmbunătățire a colaborării instituționale, aplicarea principiilor de eficiență, eficacitate și. economie în gestionarea mijloacelor financiare și a resurselor umane și materiale ale instituției respective.
Astfel, s-a argumentat că modul de reglementare a funcției de director coordonator al serviciului public nu poate fi circumscris prevederilor art. 6 și respectiv art. 111 din Legea 188/1999.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 49 alin. 3 cod proc. civ. iar în conformitate cu art. 242 alin. 2 pr.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin încheierea din data de 19 iunie 2009 s-a respins cererea de suspendarea executării formulată de reclamant privind OUG 37/2009 și Ordinul nr. 203/27.04.2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Național.
Prin încheierea din data de 10 iulie 2009, Curtea a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul cauzei având în vedere că aceste două cauze conțin cereri similare formulate între aceleași părți.
De asemenea, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamant în dosarul nr- cu privire la Ordinul nr. 203/27.04.2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Național și precizată ca fiind formulată pe cale de ordonanță președințială ca inadmisibilă.
Prin aceeași încheiere s-a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor în interesul pârâtului Guvernul României.
Cu prioritate asupra excepțiilor invocate în cauză se rețin următoarele:
Potrivit art. 9 alin. 1, 2 și 3 din legea 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate.
Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.
După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.
În raport de dispozițiile legale mai sus citate se reține că este întemeiată excepția invocată de pârâți și intervenientul accesoriu cu privire la inadmisibilitatea cererii de anulare a OUG 37/2009, deoarece acest act normativ nu se circumscrie sferei actului administrativ așa cum este acesta definit prin art. art. 2 alin. 1 lit. c din Legea contenciosului administrativ.
Ordonanța de urgență nu este un act administrativ, ci este un act cu putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea delegării legislative reglementate de prevederile art. 115, alin. (4)-(8) din Constituția României, republicată și supus aprobării Parlamentului României, astfel încât, deși pot fi contestate potrivit art. 9 din Legea contenciosului administrativ această cale procedurală specială nu oferă, deopotrivă, instanței competente sesizate și posibilitatea de a controla efectiv aceste acte administrative atipice, ci doar pe aceea de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, prevăzute de Legea nr.47/1992, republicată.
În același sens se reține că un capăt de cerere vizând anularea unei ordonanțe a guvernului excede obiectului acțiunii judiciare în contencios administrativ așa cum este acesta reglementat prin art. 8 din Legea 554/2004, aceste acte cu putere de lege, adoptate de Guvern în virtutea delegării legislative nefiind supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ ci doar controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, doar actele administrative, în accepțiunea art. art. 2 alin. 1 lit. c din Legea contenciosului administrativ, emise în baza și în aplicarea unei ordonanțe de guvern fiind supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ.
În legătură cu excepția mai sus analizată nu poate fi reținută ca întemeiată excepția invocată de intervenient și întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. 1 teza finală din Legea 554/2004, prin care se invocă inadmisibilitatea în tot a acțiunii formulate în cauză ca urmare a faptului că prin aceasta se urmărește în principal anularea unei ordonanțe de urgență, ceea ce este prohibit prin dispozițiile legale invocate în susținerea excepției.
Referitor la această excepție Curtea reține că în delimitarea capetelor de cerere ale unei acțiuni ca fiind principale, subsidiare sau accesorii nu trebuie avut în vedere în principal aranjarea (topica) acestora în cuprinsul acțiunii ci interesul ca element de fond al acțiunii.
În speță, analizându-se acțiunea formulată în cauză este evident că interesul principal al reclamantului este de a obține anularea Ordinului nr. 203/27.04.2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Național prin care s-a dispus eliberarea din funcția de director executiv al Direcției pentru cultură, culte și patrimoniu cultural național al județului M al reclamantului, act administrativ în accepțiunea art. art. 2 alin. 1 lit. c din Legea contenciosului administrativ, care îl vatămă în mod direct pe reclamant iar nu acela de a obține anularea ordonanței de urgență în temeiul căreia a fost emis actul administrativ indicat ca vătămător de reclamant.
Din acest punct de vedere, analizând acțiunea formulată în cauză prin prisma finalității urmărită prin aceasta, iar nu numai din punctul de vedere al termenilor folosiți de reclamant prin cererea introductivă se constată că acțiunea promovată în cauza de față are ca principal capăt de cerere anularea Ordinului nr. 203/27.04.2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Național, în condițiile în care, potrivit art. 9 din Legea 554/2004, reclamantul a urmărit prin această acțiune să fie cercetată pe cale incidentală și constituționalitatea ordonanței de urgență în baza și în aplicarea căreia a fost emis actul administrativ.
Numai această interpretare a cererii de chemare în judecată formulate în cauză corespunde regulii generale de interpretare potrivit căreia actul (inclusiv cel de procedură) trebuie interpretat în sensul în care acesta este de a produce efecte juridice iar nu în sensul în care nu ar produce nici un efect juridic.
Ca urmare, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intervenient în temeiul art. 9 alin. 1 teza finală din Legea 554/2004 este reținută ca neîntemeiată.
Se va reține însă ca întemeiată și excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României în raport de cererea privind anularea executării Ordinului nr. 203/27.04.2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Național.
În acest sens se constată că Guvernul României este un organ colegial care poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, hotărâri, în acest caz fiind în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale (art. 102-108 din Constituția României, republicată) și pe dispozițiile Legii speciale de organizare și funcționare, nr. 90/2001.
Prin urmare, în cererea privind anularea Ordinului nr. 203/27.04.2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Național pârâtul Guvernul României nu are calitate procesuală pasivă nefiind în discuție un act emis de acesta.
Nici excepția privind prematuritatea acțiunii ca urmare a nefinalizării procedurii prealabile privind Ordinului nr. 203/27.04.2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Național, invocată de acest pârât nu poate fi reținută ca întemeiată deoarece, potrivit art. 7 alin. 5 din Legea 554/2004, prin derogare de la dispozițiile legale cuprinse anterior în același articol, plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul acțiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, așa cum este cazul în speța dedusă judecății potrivit celor mai sus explicitate.
Referitor la fondul cauzei se reține că prin Ordinul nr. 203/27.04.2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Național s-a dispus eliberarea din funcția de director executiv al Direcției pentru cultură, culte și patrimoniu cultural național al județului M începând cu data de 24 mai 2009, acordându-se un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Ordinul a fost întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 188/1999, Legii nr. 108/1999, OUG nr. 37/2009 HG 9/2009.
Din analiza ordinului contestat rezultă că la baza adoptării măsurii de eliberare din funcția publică se află exclusiv reorganizarea statuată prin actul normativ cu putere de lege, respectiv art. III alin. 1 și alin. 11 din OUG nr. 37/2009.
Autoritatea angajatoare, luând act de reorganizare a aplicat disp. art. 99 alin. 1 lit. b și alin. 3 din Legea nr. 188/1999 R, comunicând preavizul de 30 zile și solicitând acceptul reclamantului cu privire la încadrarea acestuia în funcția publică de execuție de inspector clasa I gradul profesional principal, treapta de salarizare 1, din cadrul aceleiași instituții, așa cum rezultă din adresa nr. 2186 din 21 05 2009.
În exercitarea controlului legalității ordinului mai sus precizat, Curtea constată că dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituționale.
Raportat la aceasta și potrivit art. 29 alin. 3 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, se reține că în cauză nu se mai impune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, deoarece deja, până la sesizarea Curții Constituționale în prezenta cauză, aceasta s-a pronunțat într-o altă cauză în sensul neconstituționalității Legii pentru aprobarea OUG nr. 37/2009, prin decizia Curții Constituționale reținându-se că obiectul controlului de constituționalitate îl constituie și ordonanța de urgență a cărei neconstituționalitate se invocă în prezenta cauză.
În consecință dispozițiile art. 29 alin. 3 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, devin direct incidente în cauză.
Astfel, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr.37/2009 este neconstituțională, deoarece Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului în sensul art. 115 alin. 6 din Constituție, instituții dintre care fac parte și serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale potrivit art. 123 alin. 2 din Constituție.
La adoptarea acestei soluții Curtea Constituțională a avut în vedere și Decizia sa nr. 1189 din 6 noiembrie 2008, prin care a statuat că "ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă afectează, dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin".
Făcându-se distincția mai sus precizată prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituțională a statuat că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, în sensul că aceasta are consecințe negative asupra regimului serviciilor publice deconcentrate.
, în sensul mai sus arătat, al regimului juridic al serviciilor publice deconcentrate s-a constatat de către Curtea Constituțională că s-a produs prin, desființarea, eliminarea din categoria funcțiilor publice de conducere, a funcțiilor de director executiv și director executiv adjunct și înlocuirea acestora cu funcția de director coordonator, ajutat de unul sau mai mulți adjuncți în limita posturilor care se desființează, reținută de Curtea Constituțională ca fiind o "construcție juridică deficitară și confuză".
În exercitarea controlului de constituționalitate Curtea Constituțională a mai reținut și că: "Prin reglementările sale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 "afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, republicată, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică."
Curtea Constituțională a observat și că, "prin dispozițiile sale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice".
De asemenea Curtea Constituțională a subliniat că neconstituționalitatea Legii de aprobare a OUG 37/2009 derivă din neconstituționalitatea acestei ordonanțe de urgență, legea care aprobă o ordonanță de urgență neconstituțională fiind ea însăși neconstituțională, iar Curtea este chemată să intervină pentru restabilirea ordinii de drept consacrate prin legea fundamentală în situația în care prin legea supusă controlului de constituționalitate s-a aprobat o ordonanță neconstituțională.
Decizia Curții Constituționale nr. 1257/7.10.2009 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 6 noiembrie 2009, data pronunțării prezentei sentințe.
Potrivit disp. art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin.1 și 4 din Constituție și art.31 alin.1 și 3 din Legea nr.47/1992, și în alte cauze.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. 4 din Constituție deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor ceea ce presupune că, după publicarea în Monitorul Oficial, acestea nu au efect asupra unor cauze definitiv soluționate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, ci numai în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Față de cele arătate, Curtea urmează să constate nelegalitatea Ordinului nr. 203/27.04.2009 al Ministrului Culturii, Cultelor și Național, acesta fiind emis exclusiv în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale și fără legătură cu activitatea concretă a funcționarului public a cărui eliberare din funcție s-a dispus prin el.
În consecință, potrivit art. 18 din Legea 554/2004, se va admite în parte acțiunea formulată de reclamant și cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului cu referire la apărările acestuia reținute ca fiind întemeiate prin considerentele prezentei decizii și se va anula Ordinul nr. 203/27.04.2009 emis de Ministrul Culturii Cultelor și Național.
Potrivit, art. 274 cod procedură civilă se va obliga pârâtul Ministrul Culturii, Cultelor și Național, căzut în pretenții, la cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, CULTELOR ȘI NAȚIONAL.
Anulează Ordinul nr. 203/27.04.2009 emis de Ministrul Culturii Cultelor și Național.
Admite cererea de intervenție formulată de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor în favoarea pârâtului Guvenul României.
Obligă pârâtul Ministrul Culturii Cultelor și Național la 600 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 noiembrie 2009
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
6 ex.
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru
