Anulare act administrativ . Sentința 4303/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.4303
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Bîcu Vasile
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect "acțiune în constatare".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin consilier juridic în baza delegațieid e reprezentare pe care o depune la dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având cuvântul, reprezentantul reclamantului declară că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de fond.
Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin consilier juridic, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârât, în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.7 coroborat cu art.33 alin.1, art.2 lit.a, art.8 lit.a și art.11 alin.1 din nr.OUG24/2008. Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul, în calitate de ofițer, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 21.05.2009, pe rolul Tribunalului București, reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, să se constate existență calității pârâtului de lucrător al Securității.
În motivare, reclamantul a arătat că, așa cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/l/.201 din 29.04.2008, precum și al înscrisurilor pârâtul, având gradul de, în 1980, în cadrul Inspectoratului Județean N, Serviciul 1, propus lucrarea prin dosar de urmărire informativă a unei persoane semnalată cu,manifestări ostile Ia adresa politicii statului nostru, audiază și colportează în mod tendențios știrile transmise de unele posturi de radio capitaliste." În acest sens a dispus următoarele măsuri:
- informatorii vor fi instruiți și dirijați cu sarcini concrete pe lângă obiectiv, pentru a stabili poziția pe care o adoptă față de politica statului nostru, felul cum va aprecia anumite acte normative, preocupările în afara locului de muncă, față de ce persoane va raporta știrile transmise de posturile de radio capitaliste, în mod special,Europa Liberă";
- prin sursele din rândul elevilor de la Liceul, cel M" Tg. N se va urmări comportarea la catedră a obiectivului și modul cum prezintă unele lecții;
- pentru a stabili relațiile din țară și străinătate, natura acestora, se va folosi sursa,S". Vor fi verificate toate legăturile care vor apărea pe parcursul urmăririi obiectivului;
-,întrucât sunt suspiciuni că ar avea în biblioteca personală anumite cărți, cât și scrieri care nu sunt date publicității, i se va face o percheziție domiciliară în prezența acestuia. Se va prezenta acest lucru printr-o scrisoare anonimă făcută la adresa acestuia, dar fiind întocmită de organele noastre și pusă în circuitul poștal adresată către org. de securitate";
- în scopul intimidării și descurajării elementului,să fie invitat de org. noastre la sediul inspectoratului unde i se va atrage atenția că datorită poziției pe care o adoptă față de politica statului nostru, va fi scos din învățământ și trimis în fața instanței de judecată. De asemenea, ținând cont că cel în cauză manifestă îngrijorare de faptul că fiul său /./ student, ar putea să aibă repercusiuni din cauza faptelor comise de el, i se va aduce la cunoștință că acest lucru s-ar putea întâmpla și după absolvirea facultății, în situația când se va pune problema promovării lui într-o anumită funcție. După cercetarea sa, se vor informa din nou organele de partid județean și Inspectoratul școlar, despre poziția celui în cauză."
În același context al urmăririi a dispus, în scopul nedeconspirării surselor informative, întocmirea unei scrisori anonime (de către organele de Securitate) în numele unui profesor de a Liceul industrial, cel M" din Tg. N, în care se va face vorbire despre poziția ostilă a elementului și comportarea în societate a acestuia.
Scrisoarea va fi adresată către org. de securitate și pusă în circuitul poștal prin intermediul biroului special,S" (interceptarea corespondenței).
Mai mult, în 1987, pârâtuldin cadrul Serviciului 1 al SNs olicită Securității Municipiului B posibilitatea realizării unor jocuri operative și combinații ce ar putea duce Ia compromiterea unei persoane urmărite pentru grave manifestări ostile la adresa orânduirii socialiste.
Reclamantul opinează că activitățile desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au suprimat următoarele drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată:
- dreptul Ia libertatea de exprimare și libertatea opiniilor (art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire Ia drepturile civile și politice);
- dreptul la secretul corespondenței, Ia inviolabilitatea domiciliului și dreptul la viața privată (art. 32 și 33 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional cu privire Ia drepturile civile și politice);
Pentru argumentele prezentate anterior, reclamantul consideră că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 (lit. a din nr.OUG 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de,lucrător al Securității". Astfel, norma citată impune îndeplinirea următoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocată:
1. Persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989. Or, în speța dată, această condiție este asigurată deoarece pârâtul a avut gradul de în 1980, 1982, respectiv locotenent colonel în 1987 în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate N, Serviciul 1.
2. În calitatea menționată la punctul 1 și în scopul susținerii puterii totalitar comuniste să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Și această condiție este asigurată deoarece, activitățile prin care s-au îngrădit drepturile și libertățile expuse mai sus au fost justificate prin poziția ostilă față de politica internă și externă a statului nostru a persoanelor urmărite.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe conținutul articolelor: art. 1 alin. 7 coroborat cu art. 33 alin. 1, art. 2 litera a, 8 litera a și 11 alineatul 1 ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2008, privind accesul Ia propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și pe dispozițiile articolului 115 al Codului d e Procedură Civilă
Curtea a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri.
Din probele administrate, Curtea reține că potrivit art. 2 lit. a din nr.OUG 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securității trebuie îndeplinite următoarele condiții:
1. Persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989.
2. În calitatea menționată Ia punctul 1 să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
Prima condiție este îndeplinită deoarece pârâtul a avut gradul de în 1980, 1982, respectiv locotenent colonel în 1987 în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate N, Serviciul 1.
Și a doua condiție este îndeplinită deoarece pârâtul a încălcat dreptul Ia libertatea de exprimare și libertatea opiniilor (art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire Ia drepturile civile și politice) și dreptul la secretul corespondenței, Ia inviolabilitatea domiciliului și dreptul la viața privată (art. 32 și 33 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional cu privire Ia drepturile civile și politice).
Faptele prin care pârâtul a încălcat aceste drepturi sunt:
A propus lucrarea prin dosar de urmărire informativă a unei persoane semnalată cu,manifestări ostile Ia adresa politicii statului nostru, audiază și colportează în mod tendențios știrile transmise de unele posturi de radio capitaliste." În acest sens a dispus următoarele măsuri:
- informatorii vor fi instruiți și dirijați cu sarcini concrete pe lângă obiectiv, pentru a stabili poziția pe care o adoptă față de politica statului nostru, felul cum va aprecia anumite acte normative, preocupările în afara locului de muncă, față de ce persoane va raporta știrile transmise de posturile de radio capitaliste, în mod special,Europa Liberă";
- prin sursele din rândul elevilor de la Liceul, cel M" Tg. N se va urmări comportarea la catedră a obiectivului și modul cum prezintă unele lecții;
- pentru a stabili relațiile din țară și străinătate, natura acestora, se va folosi sursa,S". Vor fi verificate toate legăturile care vor apărea pe parcursul urmăririi obiectivului;
-,întrucât sunt suspiciuni că ar avea în biblioteca personală anumite cărți, cât și scrieri care nu sunt date publicității, i se va face o percheziție domiciliară în prezența acestuia. Se va prezenta acest lucru printr-o scrisoare anonimă făcută la adresa acestuia, dar fiind întocmită de organele noastre și pusă în circuitul poștal adresată către org. de securitate";
- în scopul intimidării și descurajării elementului,să fie invitat de org. noastre la sediul inspectoratului unde i se va atrage atenția că datorită poziției pe care o adoptă față de politica statului nostru, va fi scos din învățământ și trimis în fața instanței de judecată. De asemenea, ținând cont că cel în cauză manifestă îngrijorare de faptul că fiul său /./ student, ar putea să aibă repercusiuni din cauza faptelor comise de el, i se va aduce la cunoștință că acest lucru s-ar putea întâmpla și după absolvirea facultății, în situația când se va pune problema promovării lui într-o anumită funcție. După cercetarea sa, se vor informa din nou organele de partid județean și Inspectoratul școlar, despre poziția celui în cauză."
În același context al urmăririi a dispus, în scopul nedeconspirării surselor informative, întocmirea unei scrisori anonime (de către organele de Securitate) în numele unui profesor de a Liceul industrial, cel M" din Tg. N, în care se va face vorbire despre poziția ostilă a elementului și comportarea în societate a acestuia.
Scrisoarea va fi adresată către org. de securitate și pusă în circuitul poștal prin intermediul biroului special,S" (interceptarea corespondenței).
Mai mult, în 1987, pârâtul din cadrul Serviciului 1 al SNs olicită Securității Municipiului B posibilitatea realizării unor jocuri operative și combinații ce ar putea duce Ia compromiterea unei persoane urmărite pentru grave manifestări ostile la adresa orânduirii socialiste.
Din aceste motive, în baza art. 2 lit. a din nr.OUG 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, Curtea va admite cererea și va constata existența calității pârâtului de lucrător al Securității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTǍRǍȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII cu sediul în B,--57, sector 3 în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în B, nr. 10, -. 2,. 27, sector 4.
Constată existența calității pârâtului de lucrător al Securității.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. jud. /4 ex./18.12.2009
Președinte:Bîcu VasileJudecători:Bîcu Vasile