Anulare act administrativ . Sentința 4364/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.4364
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.12.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia
GREFIER - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 24.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la 02.12.2009 și la 08.12.2009.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.01.2009, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor solicitând anularea Deciziei nr.401/27.11.2008 emisă de ANAF, a deciziei de impunere nr.-/24.06.2005 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice I - Activitatea de Inspecție Fiscală și a raportului de inspecție fiscală parțială nr.-/24.06.2005 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, precum și a obligațiilor fiscale stabilite prin acestea și a majorărilor penalităților ulterioare.
În motivarea acțiunii a arătat că inspectorii de control fiscal nu au respectat disp. OG 92/2003 și ordinul nr.713/2004 privind aprobarea Cartei drepturilor și obligațiilor contribuabililor.
Deși în raportul de inspecție fiscală parțială s-a consemnat că verificarea s-a efectuat în zilele de 15.02. - 22.02.2005 și 29.03. - 07.04.2005, în realitate verificarea a început la 05.01.2005 și s-a finalizat la 07.04.2005, depășindu-se termenul de 3 luni prev. de art.101 din OG 92/2003.
S-a mai consemnat că perioada supusă verificării este la impozitul pe profit, trimestrul IV 2001 - septembrie 2004 și la TVA, noiembrie 2001 -august 2004, menționându-se că societatea a fost verificată până la luna decembrie 2002 de Direcția Controlului Fiscal
Reclamanta a precizat că pentru perioada reverificată, inspectorii de control fiscal nu au prezentat decizia de reverificare emisă de conducătorul inspecției fiscale conform art.102 alin.3 din OG 92/2003 și că nu au apărut nici date suplimentare față de controlul de fond efectuat în anul 2002 și nici erori de calcul care să influențeze rezultatele acestora.
Cheltuielile cu serviciile descrise la alin.5 conform OUG 217/1999, Cap.2 alin.2 (6) sunt deductibile întrucât există contracte scrise care cuprind date referitoare la prestatori, termene de execuție, precizarea serviciilor prestate și a tarifelor percepute, respectiv valoarea totală a contractului.
S-a mai susținut că organul fiscal nu a arătat motivul pentru care a considerat că persoanele juridice sunt afiliate, aplicând în mod eronat disp. art.11 alin.2 lit.a din Codul fiscal care se referă la persoane fizice, rude de gradul III inclusiv.
Or, reclamanta nu deține nici direct, nici indirect, minim 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la - SRL, - SRL sau - SRL pentru a fi considerate tranzacții între persoane afiliate.
Reclamanta a invocat Instrucțiunile privind metodologia de calcul a impozitului pe profit și Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 apreciind că nu se încadrează în prevederile referitoare la persoanele juridice controlate în comun sau asociate și implicit în cele care ar da posibilitatea inspectorilor fiscali să ajusteze cheltuielile dintre firme.
Aceștia nu fac aplicarea actelor normative în ordine cronologică, aplicând doar prevederile Codului fiscal, fără a vedea succesiunea actelor normative în timp (OG 70/1994 a fost abrogată la 27.06.2002, la apariția Legii nr.414/2002, deci până la înființarea microîntreprinderilor - SRL și - SRL).
Referitor la relația economică dintre reclamantă și - SRL, inspectorii de control fiscal aplică disp. art.22 alin.2 lit.a din OG 70/1994, în mod eronat, întrucât - SRL s-a înființat la 13.08.2002, dată la care erau abrogate disp. OG 70/1994.
Conform HG 402/2000 și HG 859/2002, aceste societăți nu sunt societăți asociate sau controlate în comun, deci inspectorii fiscali nu aveau dreptul de a ajusta cheltuielile.
Tot în mod eronat ei precizează că începând cu data de 29.04.2002, - SRL începe să furnizeze servicii informative, având în vedere că societatea s-a înființat la 13.08.2002,iar la 21.08.2002 se încheie contractul de prestări servicii nr.4003 cu reclamanta.
Întrucât verificările s-au efectuat prin sondaj, inspectorii fiscali nici estimativ nu aveau posibilitatea să stabilească dacă un serviciu este sau nu prestat, care este valoarea unui serviciu, considerând în mod eronat că operațiunile nu au avut un scop economic, fără a se avea în vedere faptul că au la bază relații comerciale.
Nici activitățile desfășurate pe baza unor contracte scrise și nici necesitatea acestor activități nu a fost pusă la îndoială, astfel: desenele preluate pe calculator, dischetă sau CD de reclamantă de la - intră obligatoriu în componența dosarului preliminar înaintat furnizorului de gaze de către executant; evidența derulării plăților la controalele cu plata în rate a devenit necesară ca prestare de serviciu în urma creșterii numărului acestui tip de contracte, iar prestarea de servicii de întreținere hard și soft a devenit necesară pentru dezvoltarea activităților reclamantei la C și
În acțiune s-a mai arătat că inspectorii fiscali au refuzat să îi pună la dispoziție, conform art.104 din OG 92/2003, toate informațiile de care dispun.
Referitor la relația dintre reclamantă și - SRL a menționat că inspectorii fiscali nu au ținut cont și nu au prezentat procesul verbal de negociere privind stabilirea prețurilor pentru serviciile informative pe baza unui tarif mediu de 20 de euro pe oră de programator și a condițiilor de prestare a acestor servicii în ceea ce privește calitatea, operativitatea și locul efectuării; în mod eronat s-a interpretat că - SRL ar fi configurat serverul pe internet; site-ul publicitar a fost întreținut permanent, actualizat și modificat, ceea ce i-a conferit un preț echivalent orelor de muncă prestate.
Se reține că - nu a avut echipamente de calcul până în martie 2003, fără a se ține seama de faptul că până la achiziționare a avut pus la dispoziție echipament de către reclamantă.
De asemenea, înregistrarea și emiterea facturilor se face în ordine cronologică, neavând importanță că acestea au fost achiziționate la 30.09.2002 și că factura poartă data de 24.09.2002, dacă aceea a fost dată efectuării serviciului.
Cu privire la relația cu - SRL, reclamanta a arătat că inspectorii fiscali nu au avut în vedere și nu au prezentat nota de negociere privind stabilirea prețurilor care a avut la bază tarifele pe operațiuni cuprinse în Regulamentul privind disciplina onorariilor experților contabili și contabililor autorizați din România conform OG 89/1998.
Sub aspectul relației cu - SRL a arătat că inspectorii financiari și-au depășit abuziv competența, cheltuiala putând fi considerată nedeductibilă, doar dacă societatea nu are autorizată activitatea din punct de vedere financiar, adică prin statut.
Referitor la studiile de piață a fost invocată sentința civilă nr.1171/F/21.10.2002 a Tribunalului Ialomița, definitivă și irevocabilă, care consideră aceste studii cheltuială deductibilă.
Prin ajustarea cheltuielilor efectuate de reclamantă cu serviciile prestate de - SRL se stabilește TVA de plată în sumă de 1.372.229.999 lei, dobânzi de 598.671.893 lei și penalități de 164.471.034 lei deși acest TVA a fost achitat de - SRL.
S-a mai precizat că în perioada 01.01.2001 - 04.11.2004 la reclamantă au fost nenumărate controale ale Gărzii Financiare care până în prezent nu au stabilit că aceste sume privind cheltuieli cu prestări servicii sunt nedeductibile. Controlul de fond finalizat la 24.12.2002 cu procesul verbal nr.4907 care cuprinde și perioada ianuarie -septembrie 2002 nu a stabilit că aceste cheltuieli ar fi nedeductibile.
Dacă la profitul înregistrat de reclamantă s-ar adăuga sumele considerate nedeductibile, ar rezulta oap rofitului de circa 37%, fapt neîntâlnit la nicio societate similară.
Reclamanta a menționat că împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere a formulat contestație, respinsă prin Decizia nr.401/27.01.2008, fără alte argumente decât cele cuprinse în raportul de inspecție fiscală parțială.
A apreciat că aceasta ar fi trebuit admisă având în vedere scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății și faptul că s-a stabilit în baza unei expertize contabile judiciare că nu s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat.
La solicitarea pârâtei, la termenul de judecată din 06.04.2009 s-a dispus citarea în calitate de pârâtă a Direcției Generale a Finanțelor Publice I care a emis decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală.
Activitatea de Inspecție Fiscală I reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât prin tranzacțiile derulate între cele patru societăți comerciale s-a procedat cu bună știință la transferul unei părți din profitul brut al societății plătitoare de impozit pe profit, în contul microîntreprinderilor asociate și controlate în comun, diminuându-se obligațiile reclamantei la bugetul de stat reprezentând impozit pe profit.
În cauză erau aplicabile disp. art.7 pct.21 Cap.3 din Legea nr.571/2003, unul din cei doi acționari ai - SRL fiind rudă de gradul I cu asociata de la societatea reclamantă.
- SRL a angajat cu contract parțial de muncă doi asociați și salariați ai societății reclamante, singura societate cu care a desfășurat operațiuni economice.
- SRL are același sediu ca și - SRL, la domiciliul unuia din cei doi acționari care este rudă de gradul I cu asociata de la - SRL.
De asemenea, - are ca asociați rude de gradul I cu asociații - SRL, aceștia din urmă fiind angajați cu contract parțial de muncă la - SRL și la - SRL.
În raport de disp. art.24 alin.2 din Legea nr.345/2002 și de disp. art.11 alin.1 din Legea nr.571/2003 s-a apreciat că în mod corect s-a considerat nedeductibilă TVA înscrisă în facturile de prestări servicii emise de - SRL către reclamantă întrucât tranzacțiile efectuate între acestea nu au caracter economic.
S-a mai menționat în întâmpinare că prin transferul unei părți din profitul brut al reclamantei în contul celorlalte societăți care sunt microîntreprinderi, s-a mărit cifra de afaceri a acestora, diferența de 23,5% din totalul sumelor transferate nefiind virată la bugetul de stat sub formă de impozit pe profit, ci a fost repartizată ca dividende asociaților microîntreprinderilor.
Aceleași susțineri se regăsesc și în întâmpinarea formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
La dosar au fost depuse actele administrative contestate și documentația care a stat la baza emiterii acestora.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea reține în fapt că reclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale parțiale ale cărei rezultate au fost consemnate în procesul verbal din 07.04.2005 și în Raportul de inspecție fiscală parțială nr.-/07.04.2005 întocmite de Direcția Generală a Finanțelor Publice I - Activitatea de Control Fiscal.
În baza acestora a fost emisă Decizia de impunere nr.-/24.06.2005 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații bugetare suplimentare în sumă de 704.909 lei, reprezentând TVA în sumă de 137.223 lei, majorări de întârziere aferente în sumă de 59.867 lei, penalități de întârziere în sumă de 16.447 lei, impozit pe profit în sumă de 328.605 lei majorări de întârziere aferente în sumă de 127.545 lei și penalități de întârziere aferente în sumă de 35.222 lei.
Prin decizia nr.181/07.10.2005, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a suspendat soluționarea cauzei până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, față de începerea urmăririi penale împotriva administratorului societății.
Având în vedere că prin Decizia penală nr.39R/05.02.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomițaa rămas definitivă soluția de scoatere de sub urmărire penală a administratorului, ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a procedat la soluționarea contestației formulate de reclamantă, pe care a respins-o ca neîntemeiată prin Decizia nr.401/27.11.2008.
Curtea apreciază că actele administrative contestate de reclamantă sunt legale pentru următoarele considerente:
Susținerea reclamantei privind încheierea raportului de inspecție fiscală la data de 24.06.2005 nu poate fi reținută, chiar în cuprinsul acestuia menționându-se că a fost încheiat la 07.04.2005.
de 24.06.2005 este data la care cu adresa nr.-, raportul i-a fost înaintat reclamantei, din eroare menționându-se pe această adresă că raportul este din data de 24.06.2005.
Neîntemeiată este și susținerea că durata verificării a depășit 3 luni, fiind încălcate disp. art.101 din OG 92/2003.
Din înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că verificarea a avut loc la datele de 15.02.2005 și 22.02.2005, precum și în perioada 29.03. - 07.04.2005, aspect consemnat nu doar în procesul verbal și în raportul de inspecție fiscală, ci și în Registrul unic de control, fiind lipsită de suport probator susținerea reclamantei că, în realitate, aceasta s-a desfășurat în perioada 05.01.2005 - 07.04.2005.
Verificarea a vizat perioada Trim. IV 2001 - septembrie 2004 pentru impozitul pe profit și perioada noiembrie 2001 - august 2004 pentru TVA, reclamanta precizând că a mai fost verificată până la luna decembrie 2002 de Direcția Controlului Fiscal I care a încheiat procesul verbal nr.4907/24.12.2002, nefiind prezentată decizia de reverificare emisă de conducătorul inspecției fiscale conform art.102 alin.3 din OG 92/2003.
Din Nota nr.-/25.11.2004 rezultă că reverificarea a fost dispusă, dată fiind solicitarea Gărzii Financiare - Secția I, cuprinsă în adresa nr.-/24.11.2004 privind efectuarea unui control la societatea reclamantă pentru perioada octombrie 2001 - decembrie 2004.
În consecință, decizia reverificării a fost impusă de solicitarea expresă a Gărzii Financiare și nu de hotărârea conducătorului inspecției fiscale competent determinată de existența uneia din ipotezele reglementate de art.102 alin.3 din OG 92/2003.
Cât privește verificarea anterioară invocată de reclamantă, se constată că aceasta a vizat impozitul pe profit pentru perioada 01.09.1997 - 30.09.2002 și TVA pentru perioada 01.08.1998 - 30.09.2002 și nu până în luna decembrie 2002, cum se arată în acțiune.
Nu poate fi reținută încălcarea Ordinului nr.713/2004 având în vedere că verificarea a fost efectuată de cei doi inspectori de control fiscal în baza ordinelor de serviciu și a legitimațiilor de control menționate în procesul verbal și în raportul de inspecție fiscală parțială.
Pe fondul cauzei se constată că în urma verificării, au fost identificate 3 societăți comerciale: - SRL S, - SRL S și - SRL S care fac parte din categoria microîntreprinderilor, fiind impozitate cu 1,5% din cifra de afaceri.
Societatea reclamantă care este impozitată cu 25% din profit a derulat tranzacții cu cele 3 societăți care, în opinia organelor de inspecție fiscală, nu au avut un scop economic și prin care s-a procedat la transferul unei părți din profitul brut al reclamantei în contul celor 3 societăți controlate în comun mărindu-se cifra de afaceri a acestora și diminuându-se obligațiile reclamantei la bugetul de stat, reprezentând impozit pe profit.
Astfel, diferența de 23,5% din totalul sumelor transferate nu a fost virată bugetului de stat sub forma impozitului pe profit, ci a fost repartizată ca dividende asociaților celor 3 societăți.
Cu privire la asociații acestor societăți, Curtea reține că - SRL, înființată la 13.08.2002 are ca asociat pe, rudă de gradul I cu, asociată la - SRL.
De asemenea, - SRL a angajat primul salariat la 03.10.2002 pe, rudă de gradul I cu asociații - SRL, iar la 09.05.2003 au fost angajați cu contract parțial de muncă și care erau salariați și asociați la - SRL, aceasta fiind singura societate cu care a derulat operațiuni economice - SRL.
Tot la data de 13.08.2002 a fost înființată și - SRL care are același sediu cu - SRL, la domiciliul unuia din cei doi asociați, respectiv, rudă de gradul I cu, asociată la - SRL.
La data de 09.05.2003, și asociați la - SRL sunt angajați cu contract parțial de muncă la - SRL.
- SRL a fost înființată la 27.09.2001 având sediul declarat același cu al - SRL, iar ca asociați pe, salariat la - SRL, rudă de gradul I cu asociații reclamantei și pe, de asemenea rudă de gradul I cu asociații reclamantei care, începând cu 12.11.2001 au fost angajați cu contract parțial de muncă și la - SRL.
Referitor la operațiunile derulate între reclamantă și - SRL se reține că la data de 21.08.2002 s-a încheiat între cele două societăți contractul de prestări servicii nr.4003 având ca obiect întocmirea de proiecte de instalații și construcții realizarea și actualizarea site-ului publicitar pe internet, concepere și editare de material publicitar, administrare și întreținere software, hardware.
- SRL a efectuat servicii informative în sumă totală de 292.424 lei, practicând prețuri mult mai mari față de cele practicate pe piață, astfel încât s-a procedat la ajustarea cheltuielilor cuprinse în facturile respective, folosind metoda comparării prețurilor practicate de alte entități independente de aceasta, stabilind o diferență de cheltuieli nedeductibile pentru aceste servicii facturate de 288.968 lei.
S-a constatat că prețurile de piață practicate de alte societăți pentru servicii similare reprezintă aproximativ 1% din cele facturate de - SRL.
Spre exemplu, serviciul de recuperare date hard disk a fost facturat cu suma de 2.800 lei în timp ce alte firme îl facturau cu un preț mediu de 64 lei, serviciul de curățare hard lunar a fost facturat cu suma de 4.000 lei deși alte societăți îl facturau cu un preț mediu de 32 lei.
Alte cheltuieli au fost considerate nereale și, în consecință, nedeductibile, cum ar fi serviciul de configurare server de internet al reclamantei, facturat de - SRL cu suma de 22.500 lei, în condițiile în care acest serviciu a fost prestat de - Sistem SRL cu care reclamanta a încheiat un contract privind furnizarea de servicii de internet în valoare de 1.000 dolari.
De asemenea, a fost considerată cheltuiala cu serviciul de instalare pachete office (factură emisă la 31.10.2002), deși până la întocmirea notei de constatare niciuna dintre cele două societăți nu achiziționase nici un pachet " " licențiat.
- SRL a achiziționat primul echipament de calcul în luna martie 2003, dar până la această dată a prestat către reclamantă servicii din domeniul său de activitate - întreținere echipamente hard și soft, devirusări pentru care a întocmit facturi fiscale.
Cu privire la - SRL se reține că obiectul de activitate al acesteia îl reprezintă activitatea de contabilitate și revizie contabilă, între această societate și reclamantă, încheindu-se la data de 21.08.2002 contractul de prestări servicii nr.4014 având ca obiect lucrări de proiectare și lucrări de contabilitate.
Începând cu data de 30.09.2002, - SRL facturează servicii de prelucrare operare date și întocmire situații lunare către reclamantă în sumă de 321.304 lei, facturi semnate de asociații reclamantei, deși - SRL nu avea nici un echipament de calcul pentru procesare date, de la înființare până la întocmirea notei de constatare.
S-a constatat că prețurile practicate pe piață de alte firme având același obiect de activitate, pentru același tip de servicii, reprezintă aproximativ 5% din cele facturate de - - SRL, astfel încât s-a procedat la ajustarea cheltuielilor reclamantei, rezultând o diferență de 303.225 lei cheltuieli nedeductibile fiscal.
Principalul obiect de activitate al - SRL este activitatea de consultare pentru afaceri și management, între această societate și reclamantă încheindu-se la 14.11.2001 contractul nr.1 având ca obiect întocmirea de proiecte pentru construcții și instalații întocmirea de planuri de afaceri, programe de marketing, proiecte de publicitate, studii de evaluare afaceri, evaluare riscuri.
În lunile octombrie și noiembrie 2001, - SRL facturează către reclamanta prestări de servicii în sumă de 97.563 lei, reprezentând studii de piață, studii de fezabilitate, iar din luna decembrie 2001 facturează prestări de servicii reprezentând proiecte instalații gaze pentru reclamantă, deși societatea nu este autorizată să presteze astfel de servicii, iar contractul încheiat de cele două societăți nu are ca obiect activități conexe celor de instalații.
S-a constatat că în niciun proiect de instalații din arhiva reclamantei și în cele depuse la Distrigaz SA B - Sucursala B nu apare distinct - SRL care nu era autorizată să execute asemenea proiecte, motiv pentru care cheltuielile aferente serviciilor respective au fost considerate nedeductibile, suma fiind de 722.226 lei.
În raport de toate operațiunile derulate de reclamantă cu cele 3 societăți comerciale în perioada verificată s-a stabilit un impozit pe profit de 328.605 lei, dobânzile și penalitățile de întârziere aferente fiind de 127.545 lei și respectiv 35.222 lei.
Dintre cele 3 societăți, - SRL este singura plătitoare de TVA, dar aceasta nefiind autorizată să presteze servicii de întocmire proiecte pentru construcții și instalații în domeniul gazelor naturale și nefiind menționată ca proiectant în documentațiile depuse de reclamantă, organul de inspecție fiscală a considerat că tranzacțiile dintre cele 2 societăți nu au caracter economic, TVA aferentă achiziționării acestor servicii nefiind deductibilă, aceasta fiind în sumă de 137.223 lei, iar dobânzile și penalitățile de întârziere aferente fiind de 59.867 lei și respectiv 16.447 lei.
Susținerea reclamantei că organul fiscal nu a arătat motivul pentru care a considerat că persoanele juridice sunt afiliate este neîntemeiată.
A fost menționată pentru fiecare dintre cele 4 societăți comerciale structura acționariatului, constatându-se că fiecare microîntreprindere are cel puțin un asociat rudă de gradul 1 cu unul dintre asociații - SRL, respectiv cu ( la - SRL, la - SRL și și la - SRL).
De asemenea, s-a precizat că sunt aplicabile disp. art.7 pct.21 Cap.3 din Legea 571/2003 care la lit.a stabilesc că o persoană fizică este afiliată cu o altă persoană fizică dacă acestea sunt rude până la gradul al III-lea inclusiv, iar la lit.c pct.i prevăd că o persoană juridică este afiliată cu altă persoană juridică dacă cel puțin prima persoană juridică deține, în mod direct sau indirect, inclusiv deținerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea sau numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cealaltă persoană juridică ori dacă controlează persoana juridică.
Reclamanta arată că nu deține acest procent la niciuna dintre cele 3 societăți, dar Curtea reține că potrivit legii, în acest procent intră și deținerile persoanelor afiliate.
Cum cei 2 asociați ai - SRL sunt persoane afiliate cu asociații societății reclamante se constată că este îndeplinită condiția legală pentru a considera afiliate și cele 2 societăți, reclamanta ajungând să dețină procentul prevăzut de lege, prin deținerile persoanelor afiliate cu asociații săi.
Condiția este îndeplinită și în cazul celorlalte societăți în care persoanele afiliate cu dețin cea mai mare parte a acțiunilor, astfel cum rezultă din relațiile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița, prin deținerile acestor persoane, reclamanta deținând procentul prevăzut de lege pentru a fi considerată afiliată cu aceste societăți.
Reclamanta invocă, în motivarea acțiunii, disp. HG 402/2000 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, HG 859/2002 și HG 1840/2004 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 susținând că din punct de vedere al acestei reglementări legale nu se încadrează în prevederile referitoare la persoanele juridice controlate în comun sau asociate și implicit în cele care ar da posibilitatea inspectărilor fiscale să ajusteze cheltuielile dintre firme.
Susținerea este neîntemeiată având în vedere că disp. legale pe care le invocă reglementează metodologia de calcul a impozitului pe profit pentru persoanele fizice și juridice străine, categorii din care reclamanta nu face parte, fiind o persoană juridică română.
Opinia reclamantei că inspectorii fiscali nu fac aplicarea actelor normative în ordine cronologică aplicând doar dispozițiile Codului fiscal este infirmată de mențiunile din procesul verbal și raportul de inspecție fiscală parțială din care rezultă că au fost avute în vedere toate actele normative aplicabile în perioada verificată, respectiv OG 70/1994 pentru perioada 29.04.2002 - 30.06.2002, Legea 414/2002 pentru perioada 01.07.2002 - 31.12.2003 și legea nr.571/2003 pentru perioada 01.01.2004 - 31.08.2004 cu privire la impozitul pe profit și Legea nr.345/2002 cu privire la TVA.
Mai mult, se constată că actele normative care s-au succedat în perioada supusă verificării conțin prevederi similare, aceeași reglementare a impozitului pe profit din OG 70/1994 regăsindu-se și în Legea nr.414/2002.
În consecință, nu prezintă relevanță susținerea că, referitor la - SRL au fost aplicate eronat disp. art.22 alin.2 lit.a din OG 70/1994, atâta timp cât o reglementare identică este conținută de disp. art.27 alin.4 lit.a din legea nr.414/2002 și disp. art.11 alin.2 lit.a din Legea nr.571/2003.
Curtea apreciază că organul de control fiscal a aplicat în mod corect disp. actelor normative în vigoare atât cu privire la impozitul pe profit, cât și cu privire la TVA.
Conform art.22 alin.2 din OG 70/1994, în cazul tranzacțiilor dintre contribuabili sau dintre aceștia și o persoană fizică sau o entitate fără personalitate juridică care participă sub orice formă la conducerea, controlul sau capitalul altui contribuabil sau altei entități, fără personalitate juridică, valoarea ce va fi recunoscută de autoritatea fiscală este valoarea de piață a tranzacțiilor. La fel se procedează și atunci când contribuabilul sau cealaltă persoană sau entitate sunt asociați, respectiv acționari în comun și nu dețin controlul, așa cum este prevăzut mai sus.
La estimarea valorii de piață a tranzacțiilor vor fi utilizate următoarele metode: a) metoda comparării prețurilor, în care prețul de vânzare al contribuabilului se compară cu prețurile practicate de alte entități independente de acestea, atunci când sunt vândute produse sau servicii comparabile.
Aceeași metodă este prev. și de art.27 alin.4 lit.a din Legea nr.414/2002 în vigoare în perioada 01.07.2002 - 31.12.2003, precum și de art.11 alin.2 lit.a din legea nr.571/2003 în vigoare de la data de 01.01.2004 care prevede că în cadrul unei tranzacții între persoane afiliate, autoritățile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacției. La stabilirea prețului de piață al tranzacțiilor între persoane afiliate se folosește cea mai adecvată dintre următoarele metode: a) metoda comparării prețurilor prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoanele independente.
Față de situația de fapt reținută, în mod corect s-a procedat la ajustarea cheltuielilor deductibile înregistrate de reclamantă în baza facturilor emise de - SRL pentru servicii prestate la prețuri supraevaluate față de prețurile practicate pe piață, precum și a cheltuielilor deductibile înregistrate în baza facturilor emise de - SRL pentru servicii pentru care au fost practicate prețuri care nu sunt reale și nici justificate.
De asemenea, în mod corect s-a reținut caracterul nedeductibil al cheltuielilor aferente serviciilor reprezentând proiecte instalații gaze prestate de - SRL care nu deține autorizație pentru executarea unor asemenea proiecte și al cărei nume nu apare în proiectele depuse de reclamantă la Distrigaz SA B - Sucursala
Susține reclamanta în acțiune că - SRL are, în obiectul de activitate, activități de proiectare în care se încadrează și operațiunea de procesare pe calculator, pentru aceste activități de proiectare nefiind nevoie de autorizare din partea.
Curtea reține că în conformitate cu art.48 alin.1 din OG 60/2000 și art.49 și 51 din Legea nr.351/2004, societatea trebuia să dețină autorizație pentru prestarea serviciilor de întocmire a proiectelor pentru construcții și instalații în domeniul gazelor naturale, dar nu deține o asemenea autorizație, astfel cum rezultă și din relațiile comunicate de - SA
Cu privire la faptul că - SRL nu apare în nicio documentație depusă de reclamantă, ca proiectant al proiectelor din domeniul gazelor naturale, reclamanta arată că prin această lipsă, societatea a respectat interdicția prev. de Ordinul nr.15/2001, anexa nr.1, Cap.V, art.21 conform căreia sunt interzise instalatorilor autorizați, potrivit legii să semneze documentații preliminare sau definitive pentru lucrări pe care nu le execută sau nu le supraveghează direct. Din această cauză, activitatea - SRL a fost supravegheată de personalul autorizat în specialitatea gaze la - SRL.
O asemenea justificare nu poate fi primită, reclamanta neputându-se prevala de aceste dispoziții ale ordinului, având în vedere că ele se referă la instalatorii autorizați potrivit legii, or - SRL nu deținea autorizație în acest domeniu.
În consecință, s-a apreciat în mod corect că aceste tranzacții efectuate între cele 2 societăți nu au caracter economic, fiind aplicabile disp. Cap.10 pct.10.13 din HG 401/2000, art.24 alin.2 din Legea nr.345/2002 și art.11 alin.1 din Legea nr.571/2003, conform cărora nu poate fi dedusă TVA aferentă intrărilor referitoare la operațiuni care nu au legătură cu activitatea economică a persoanelor impozabile și la bunuri/servicii achiziționate de furnizori/prestatori în contul clienților și care apoi se decontează acestora.
Tranzacțiile derulate între cele două societăți nu au determinat o creștere a profitului sau a cifrei de afacere a reclamantei prin intermediul firmelor înființate de persoane afiliate, deducându-se cheltuieli care au condus la scăderea profitului impozabil al reclamantei și la transferul acestuia societăților cu sistem de impozitare pe venit, ceea ce a permis obținerea de sume repartizate ca dividende persoanelor afiliate.
Reclamanta invocă faptul că în anii 2001 - 2003 avut cea mai mare a profitului pe piața instalațiilor din zonă, încercând să demonstreze astfel că au fost necesare și utile pentru creșterea ratei profitului cheltuielilor apreciate nedeductibile de organele de control fiscal.
Susținerea nu este relevantă întrucât chiar dacă reclamanta a avut o mai mare a profitului, din modul de derulare a operațiunilor cu 3 microîntreprinderi rezultă că acestea au avut drept consecință transferul unei părți din profitul reclamantei în contul acestora, diminuându-se profitul impozabil al reclamantului.
S-a susținut în acțiune că prin scoaterea de sub urmărire penală a administratorului - SRL, s-a soluționat latura civilă în sensul că s-a stabilit că nu s-a cauzat prejudiciu bugetului de stat, astfel încât Agenția Națională de Administrare Fiscală ar fi trebuit să admită contestația.
Aprecierea este neîntemeiată având în vedere obiectul cauzei soluționate prin sentința penală nr.2239/31.10.2007 a Judecătoriei Slobozia, respectiv plângere împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală a lui pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Cu ocazia soluționării plângerii, instanța a verificat dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, în timp ce Agenția Națională de Administrare Fiscală a analizat dacă societatea al cărei administrator a fost scos de sub urmărire penală a respectat dispozițiile legislației fiscale aplicabile operațiunilor ce au format obiectul verificării de către organele fiscale.
Împrejurarea că în considerentele sentinței penale și ale deciziei prin care s-a respins recursul împotriva acesteia se face referire la lipsa unui prejudiciu adus bugetului de stat, nu înseamnă că Agenția Națională de Administrare Fiscală are obligația de a admite contestația reclamantei în condițiile în care pentru soluționarea acesteia, Agenția Națională de Administrare Fiscală are de examinat respectarea altor prevederi legale decât cele ce au făcut obiectul analizei instanței penale.
Nu se poate vorbi despre soluționarea laturii civile a cauzei prin hotărârile penale invocate, având în vedere că administratorul societății reclamante nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, deci instanța penală nu a avut de soluționat o acțiune penală și implicit nicio acțiune civilă care trebuie să-și aibă izvorul în același fapt material ca și acțiunea penală, respectiv într-o infracțiune și care are un caracter accesoriu acțiunii penale în cadrul procesului penal.
În consecință, argumentul invocat în sprijinul susținerii că soluția dată de Agenția Națională de Administrare Fiscală contestației împotriva deciziei de impunere ar fi trebuit să fie favorabilă, nu poate fi reținut.
Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în S,-, județul I, în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în B-, sector 5 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, cu sediul în S,-, județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.12.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.
Gh./4 ex./29.01.2010
Președinte:Canacheu ClaudiaJudecători:Canacheu Claudia
