Anulare act administrativ . Sentința 4365/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.4365

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.12.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Canacheu Claudia

GREFIER - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII în contradictoriu cu pârâtul.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 24.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la 02.12.2009 și la 08.12.2009.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.05.2009 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul.

În motivarea acțiunii a arătat că prin cererea nr.P 3210/06 din 07.08.2006 ce i-a fost adresată de către Uniunea din România se solicita verificarea, în temeiul fostei Legi nr.187/1999, în ceea ce-l privește pe pârât care la acel moment era rector al Academiei de Poliție " ".

- cuprinsul Notei de constatare S/DI/I/1555 din 17.07.2008 și a înscrisurilor atașate prezentei acțiuni rezultă că pârâtul a avut gradul de în anii 1987 și 1989 și funcția de locțiitor al șefului Direcției economice din cadrul Inspectoratului General al în anul 1987.

În această calitate, în contextul supravegherii informative a angajaților și colaboratorilor Române, pârâtul a semnalat Direcției 1 Securității următoarele date: "vă informăm faptul că, urmare a investigațiilor efectuate prin serviciul de specialitate al Municipiului B cu privire la de profesie tehnician principal la Română, domiciliat în Bar ezultat că acesta a intrat în legături de prietenie și de afaceri cu o familie d e cetățeni străini din cadrul Ambasadei, care locuiesc în imobilul vecin din Prin intermediul acestei familii a intrat în relații cu mai mulți cetățeni de culoare care-l vizitează la domiciliu ori cu care se întâlnește frecvent la familia din Strada (.). - investigații a mai rezultat că persoana în cauză se ocupă cu transportul în capitală a unor cetățeni străini pe care-i contactează în imediata apropiere a magazinului din Str.30, folosind în acest scop autoturismul său proprietate personală. Întrucât prin natura sarcinilor de serviciu are acces în obiective și locuri de interes deosebit, vă rugăm să dispuneți măsurile pe care le apreciați".

Reclamantul precizează că observațiile și semnalările pârâtului, în calitatea sa de ofițer al cu atribuții pe linie de Securitate, se referă la aspecte de viață privată aducând în acest fel grave atingeri dreptului la viață privată.

Acest document nu a rămas fără urmări întrucât Direcția 1 Securității a procedat la solicitarea acordului organelor de partid în scopul "verificării celui în cauză și în funcție de rezultatele obținute să luăm măsuri corespunzătoare".

Reclamantul a opinat că activitățile desfășurate de pârât în calitate de ofițer al au îngrădit dreptul la viață privată prev. de art.17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

De asemenea, a apreciat că sunt îndeplinite în cauză condițiile prev. de art.2 lit.a din OUG 24/2008 pentru a se putea constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității în sensul că acesta a avut calitatea de ofițer al cu atribuții pe linie de Securitate, în perioada 1945 - 1989, iar în această calitate a desfășurat activități care au presupus grave imixtiuni în viața privată a persoanelor vizate de Securitate.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât în perioada 1987 - 1989 îndeplinit funcția de adjunct al șefului Direcției Economice din Inspectoratul General al, având ca atribuții de serviciu coordonarea activității serviciilor specializate pentru combaterea infracționalității din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare, comerțului interior și cooperației de consum. Nu a desfășurat activități de supraveghere informativă a angajaților și colaboratorilor Române, nu a avut niciodată calitatea de ofițer al cu atribuții pe linie de Securitate și nu poate fi reținută calitatea sa de lucrător al Securității pentru simplul motiv că nici un ofițer din Direcția economică a Inspectoratului General al nu a avut calitatea de ofițer al cu atribuții pe linie de Securitate.

Pârâtul a mai arătat că și Securitatea au fost două structuri distincte cu atribuții și competențe prevăzute în actele normative în vigoare la vremea respectivă, iar în perioada 1973 - 1989 avut calitatea de ofițer de cu atribuții de prevenire și combatere a infracțiunilor de natură economică.

Au fost depuse la dosar copii ale următoarelor înscrisuri: Nota de constatare nr.S/DI/I/1555/17. 07.2008, înscrisuri din dosarul având la NSAS cota D 135, precum și cererea nr.P 3210/06/07.08.2007 adresată NSAS de Uniunea din România.

Analizând actele aflate la dosar, Curtea reține în fapt că pârâtul a fost ofițer, având gradul de în anii 1987 și 1989 și funcția de locțiitor al șefului Direcției Economice în cadrul Inspectoratului General al în anul 1987.

Potrivit înscrisurilor aflate în dosarul având la NSAS cota D 135 -Dosar Problemă " Română", pârâtul semnează olograf o adresă a Inspectoratului General al B către Direcția I la data de 08.09.1989, pentru șeful Direcției Economice, în care se consemnează: "Vă informăm faptul că urmare a investigațiilor efectuate prin serviciul de specialitate al Municipiului B, cu privire la -, de profesie tehnician principal la română, a rezultat că acesta a intrat în legături de prietenie și de afaceri cu o familie d e cetățeni străini din cadrul Ambasadei, care locuiesc în imobilul vecin. Prin intermediul acestei familii, - a intrat în relații cu mai mulți cetățeni de culoare care-l vizitează la domiciliu ori cu care se întâlnește frecvent la familia din cadrul Ambasadei. - investigații a mai rezultat că persoana în cauză se ocupă cu transportul în capitală a unor cetățeni străini pe care-i contactează în imediata apropiere a magazinului "" din Str.30 folosind în acest scop autoturismul său proprietate personală, înmatriculat sub nr.10 -B-719.

Întrucât prin natura sarcinilor de serviciu, - are acces la obiective și locuri de interes deosebit, vă rugăm să dispuneți măsurile pe care le apreciați".

În același dosar se regăsește Raportul privind pe - întocmit de Direcția I în care se menționează că:"Față de semnalarea Inspectoratului General al de 8 septembrie anul curent, propunem a se aproba solicitarea acordului organelor de partid pentru verificarea celui în cauză și în funcție de rezultatele obținute să luăm măsuri corespunzătoare".

Se constată că s-a dispus încadrarea informativă a lui - cu sursa "", fiind luate, așadar, măsuri corespunzătoare cu privire la persoana la care se referea adresa semnată de pârât.

La data de 11.04.1987, UM 0610 B (Direcția I), înaintează Inspectoratului General al B adresa nr.152/CI/D/-/ 1987 prin care trimite două materiale ce cuprind aspecte de competența B referitoare la numita -, aspecte consemnate în Raportul din 03.04.1987 și care privesc denunțarea faptului că aceasta ar fi sustras unele benzi magnetice de la locul de muncă, precum și aspecte de viață privată.

Adresa de răspuns la solicitarea UM 0610 B este o adresă semnată la 15.10.1987 de către pârât, locțiitor al șefului Direcției Economice din cadrul în care se consemnează: "La nr. dosar 152/CI/D/-/1987 cu care ne trimiteți spre verificare două materiale privind pe DN - redactor la Oficiul de relații internaționale și schimburi - Radio, vă comunicăm faptul că aspectele semnalate nu se confirmă. DN nu a gestionat magnetică și nu a primit direct astfel de materiale din străinătate în cadrul atribuțiilor de serviciu pe care le are".

- cuprinsul acestor înscrisuri rezultă că în cadrul Inspectoratului General al B funcționa un serviciu de specialitate care se ocupa cu efectuarea de investigații asupra persoanelor, în speță fiind vorba despre angajați ai Române supravegheați informativ.

Pârâtul deținea funcția de locțiitor al șefului Direcției Economice din cadrul și în această calitate a semnat și a comunicat Direcției I Securitate rezultatul investigațiilor efectuate cu privire la cele două persoane de către serviciul de specialitate menționat, pentru una dintre ele, investigațiile fiind solicitate chiar de Direcția I Securitate.

Se constată că acest serviciu de specialitate, în raport de activitatea pe care o desfășura, avea competențe pe linie de Securitate și desfășurându-și activitatea în cadrul, pârâtul a exercitat atribuții pe linie de Securitate constând în efectuarea de investigații cu privire la persoane supravegheate informativ, aflate în atenția organelor de Securitate.

Susține pârâtul în întâmpinare că atribuțiile sale de locțiitor șef Direcție Economică vizau coordonarea activităților din cadrul serviciilor specializate pentru combaterea infracționalității din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare,comerțului interior și cooperației de consum.

Chiar dacă acestea erau atribuțiile menționate în fișa postului, se reține că prin natura lor, activitățile desfășurate de serviciul de specialitate din cadrul se încadrau în categoria activităților specifice organelor de Securitate, iar pârâtul, având competența de a semna actele privind activitatea acestui serviciu, avea deci atribuții pe linie de Securitate.

Faptul că nu erau prevăzute în mod expres în fișa postului, nu înseamnă că, în fapt, nu a exercitat asemenea atribuții, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.2 lit.a din OUG 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător la Securității.

Potrivit acestor dispoziții, lucrător al Securității este orice persoană care având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945 - 1989 desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Pârâtul a avut calitatea de ofițer al cu atribuții pe linie de Securitate și prin activitățile desfășurate a îngrădit dreptul la viață privată recunoscut de art.17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

. acestui drept fundamental s-a realizat prin investigațiile efectuate asupra persoanelor urmărite, în urma acestor investigații dispunându-se încadrarea informativă cu sursă a uneia dintre cele două persoane investigate.

În raport de aceste considerente,constatând îndeplinite condițiile prev. de art.2 lit.a din OUG 24/2008, Curtea în temeiul art.11 din ordonanță va admite acțiunea și va constata existența calității de lucrător al Securității în privința pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în B,--57, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul, născut la data de 05.11.1951 în Comuna, județul I, fiul lui și, domiciliat în B-, -.1,.3,.14, sector 3.

Constată existența calității de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.12.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.

Gh./4 ex.

05.02.2010

Președinte:Canacheu Claudia
Judecători:Canacheu Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 4365/2009. Curtea de Apel Bucuresti