Anulare act administrativ . Decizia 451/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 451/CA/2009
Ședința publică de la 08 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu - prin primar împotriva sentinței civile nr.656/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimata - avocat R în substituirea avocatului, lipsă fiind reprezentantul recurentului, consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a expus dispozițiile instanței de la termenul de judecată din 18 martie 2009.
Instanța având în vedere lipsa reprezentantei recurentului, lasă cauza la al doilea apel.
La al doilea apel efectuat în cauză, se prezintă pentru intimata - avocat R în substituirea avocatului, lipsă fiind reprezentantul recurentului, consilier juridic.
Reprezentanta intimatei depune la dosar delegația de substituire și concluzii scrise, arătând că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și în consecință menținerea sentinței ca temeinică și legală.
În ce privește excepțiile invocate, arată că intimata a precizat acțiunea în sensul că a înțeles să se judece cu Primarul Municipiului Sibiu, prin primar, instanța de fond în mod corect dispunând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Sibiu. Cu privire la excepția neefectuării procedurii prealabile, solicită respingerea excepției, instanța de fond a considerat că există o culpă a recurentei prin dispozițiile art.2 din Dispoziția 4193/2008 unde se arată că se putea ataca cu contestație la ribunalul Sibiu, secția de contencios administrativ, mai mult peste Primarul Municipiului Sibiu nemai existând altă autoritate, ajungându-se în situația în care același organ emitent să-și reverifice propria dispoziție și să emită o alta pe care să o cenzureze, fiind imposibil ca un organ emitent să-și revoce propria dispoziție și să revină admițând că a greșit.
Pe fond, reprezentanta intimatei arată că societatea a deținut cu contract de închiriere autoturismul pentru care i s-a eliberat autorizația de taxi. Societatea a cumpărat acest autoturism, a depus actele necesare pentru prelungirea vizei anuale, a depus și certificatul de înmatriculare din care rezultă că societatea a devenit proprietara autoturismului.
La data de 19.07.2007 recurenta a emis fișa de valabilitate pentru autorizația de taxi, ulterior comunicându-se și decizia 4193/2008 prin care se specifica că se retrage autorizația întrucât intimata nu s-a prezentat până la data de 06.09.2007, la autoritatea de autorizare pentru verificarea valabilității.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 656/ CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu -Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta - SRL împotriva pârâtului Primarul Municipiului Sibiu și ca urmare s-a dispus anularea Dispoziției nr. 4193 din 21.05.2008 privind retragerea Autorizației de taxi Nr. 1056/30.05.2006.
Prin aceiași sentință s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Sibiu.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada faptului că prin cerere tip pusă la dispoziție de autoritatea publică locală din data de 16.07.2007 înregistrată sub nr. - solicitat obținerea vizei anuale pentru autoturism exploatat în baza autorizației taxi nr. 1056, astfel că pe lângă dovada achitării taxelor stabilite de autoritatea publică locală având avizul favorabil al Direcției Fiscale, a depus și înscrisurile prevăzute de Hotărârea Consiliului Local nr.1/2004 și menționate în formularul tip.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei pe excepție,ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală și implicit fără calitate procesuală pasivă, precum și pentru neefectuarea procedurii prealabile iar pe fond, ca netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că pârâta Primăria Municipiului Sibiu nu are capacitate procesuală și implicit calitate procesuală pasivă și nici personalitate juridică conform prevederilor art.77 din Legea nr. 215/2001 astfel că în aceste condiții, calitatea procesuală pasivă în litigiul de față o are autoritatea publică locală care a emis actul atacat, respectiv Primarul municipiului Sibiu, însă acesta nu a fost chemat în judecată și ca urmare se impune respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Pârâtul mai invocă și faptul că plângerea prealabilă a fost formulată cu încălcarea prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Pe fondul cauzei, pârâtul arată că reclamanta nu respectat termenele prevăzute de lege în vederea atribuirii autorizației Nr.1056, respectiv nu a depus până la 6.09.2007 la autoritatea de autorizare, declarația prin care se obligă ca până la data de 1.12.2007 să-și schimbe titlul cu care deține autovehiculul autorizat din contract de închiriere în contract de leasing sau în proprietate temeiul de drept al retragerii autorizației fiind art. VIII alin.1 din Legea nr.265/2007.
În drept invocă prevederile art. 304 pct.9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, Legea nr.215/2001, Legea nr.38/2003, Ordinul nr.356/2007 emis de Ministerul Reformei și Administrației și Ordinul nr. 207/2007, art.4 alin.1 lit.
Recursul a fost timbrat legal cu 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale expuse de avocatul său, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul pârâtului în raport cu motivele invocate și actele dosarului instanța constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta.
La termenul din 4.11.2008 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să se judece cu Primarul municipiului Sibiu, astfel că această precizare a fost comunicată pârâtului odată cu citația și ca urmare s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Sibiu.
În consecință primul motiv de recurs se constată neîntemeiat ( fila 53, 54 și 56).
Cu privire la excepția neefectuării procedurii prealabile conform prevederilor art.7 din Legea nr. 554/2004 se constată că reclamanta a procedat conform dispoziției cuprinsă în articolul 2 din actul atacat unde se prevede că acest act se atacă la ribunalul Sibiu secția contencios administrativ.
În afară de aceasta, reclamanta a depus plângere și la organul administrativ emitent al actului după cum recunoaște pârâtul în motivul de recurs, susținând însă că a depus-o după înregistrarea acțiunii pe rolul instanței.
Ca urmare, în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei plângerii prealabile.
Examinând motivul de fond, instanța constată din actele depuse la dosar că reclamanta a deținut prin contract de încheiere autoturismul marca înmatriculat sub nr. - autoturism pentru care i s-a eliberat Autorizația de taxă nr. 1056.
Ulterior, la data de 17.05.2007 reclamanta a cumpărat acest autoturism și ca urmare a depus actele necesare pentru prelungirea vizei anuale, atașând și noul certificat de înmatriculare din care rezultă că este proprietara mașinii, astfel că la data de 19.07.2007 s-a emis Fișa de valabilitate pentru autorizația de taxi.
Prin decizia nr.4193/21.05.2008 s-a dispus retragerea autorizației pentru motivul neîndeplinirii obligației de prezentare până la data de 6.09.2007 la autoritatea de autorizare pentru verificarea valabilității autorizației, însă reclamanta avea depuse toate actele la acea dată, având eliberată și Fișa de valabilitate.
Legea invocată de pârât nr. 265/ 2007 a fost publicată la data de 3.08.2007 și a intrat în vigoare la 6. 08. 2007.
În articolul VIII din Legea nr. 265/ 2007 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere se prevede că, în termen de lună de la data intrării în vigoare, toți operatorii deținători ai autorizațiilor taxi obținute în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/ 2003, în condițiile deținerii autovehiculelor respective pe baza unui contract de închiriere, se vor prezenta cu aceste documente la autoritatea de autorizare pentru verificarea valabilității acestora. Autorizațiile taxi găsite neconforme sau care nu au fost prezentate pentru verificare în termenul stabilit, vor fi reținute obligatoriu de către autoritatea de autorizare.
Prin urmare, potrivit acestor dispoziții legale, doar cei care dețineau autovehicule pe bază de contract de închiriere trebuiau să depună actele pentru verificarea valabilității.
Întrucât reclamanta, avea în proprietate automobilul încă de la data de 17.05.2007, act pe care l-a depus la autoritatea de autorizare, în baza căruia s-a eliberat Fișa de valabilitate la data de 19.07.2007 astfel că fiind proprietara autoturismului și având toate actele depuse și autorizația valabilă până la 3.07.2008, conform prevederilor art.VIII din Legea nr.265/2007 nu mai avea obligația să prezinte din nou toate actele la autoritatea de autorizare, fapt reținut implicit și de către pârât care nu a emis dispoziție de retragere pentru autorizația de taxi emisă pentru celălalt autoturism deținut în baza contractului de leasing și pentru care s-a emis Fișa de valabilitate tot la 19.07.2007.
În ce privește susținerea că intimata a încălcat și Ordinul nr.356/2007 emis de Ministerul Administrației și internelor, acesta a fost publicat în Monitorul Oficial nr.820/3.12.2007, astfel că nu se poate aplica retroactiv la data de 6 septembrie 2007 și nici Hotărârea Consiliului Local Sibiu nr. 152/2008 care nu exista la data de 6 septembrie 2007 iar articolul 63 alin.1 lit.e din Legea nr. 215/2001 prevede atribuțiile Primarului.
Așa fiind, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat și nereținând nici din oficiu vreun motiv de casare sau modificare a sentinței atacate, instanța în baza art. 312 al.1 Cod procedură civilă va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
Reclamanta intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către Primarul Municipiului Sibiu prin Primar împotriva sentinței nr. 656/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8. 04. 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.MI
Dact./ex.2/1 06 2009
Jud.fond.
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu