Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 86/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA -. 86/F/CA/2009

Ședința publică de la 08 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta R în contradictoriu cu pârât Ministerul Justiției și Libertăților -Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, având ca obiect refuz acordare drepturi conform nr.OUG 214/1999( calitatea de luptător în rezistența anticomunistă).

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că reclamanta a depus la dosar taxa de timbru și a expus în scris punctul de vedere cu privire la excepția tardivității invocată de pârât.

Pârâtul a comunicat la dosar întâmpinare, la care a anexat înscrisuri.

Instanța față de actele administrate la dosar și cererea de judecare în lipsă, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra acțiunii de față

Prin plângerea înregistrată la ribunalul Hunedoara -Secția Comercială și Contencios administrativ sub dosar nr.424/97/7.02.2009 reclamanta Ras olicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența de pe lângă Ministerul Justiției și Libertăților, anularea hotărârii pronunțată în temeiul Legii nr.173/2006 și acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a fratelui său R care a fost condamnat la moarte și executat.

În motivarea plângerii se arată că pârâta a respins cererea depusă conform prevederilor Legii nr.173/2006 pentru acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a fratelui său R condamnat la pedeapsa cu moartea și executat de regimul comunist din România.

Prin întâmpinarea depusă la dosar Ministerul Justiției a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Hunedoara având în vedere prevederile art.6 alin.2 din OUG nr.214/1999 și art.3 pct.1 din Codul d e procedură civilă.

Tribunalul Hunedoara -Secția Comercială și Contencios Administrativ prin sentința nr.645/CA/16.03.2009 a admis excepția necompetenței materiale și ca urmare a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de APEL ALBA IULIA Secția Contencios administrativ și fiscal.

În urma declinării competenței după rămânerea irevocabilă a sentinței, dosarul a fost trimis la Curtea de APEL ALBA IULIA unde s-a înregistrat sub nr.424/97/25.03.2009 la secția Contencios administrativ și fiscal.

În fața acestei instanțe, Ministerul Justiției și Libertăților, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii având în vedere faptul că cererea a fost depusă tardiv, iar prin OUG nr.214/1999 nu se prevede dreptul de repunere în termen.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

Prin decizia nr.248/11 decembrie 2008 Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența a respins cererea reclamantei R, de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă formulată pentru fratele său R, ca tardiv introdusă.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că cererea a fost depusă după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.II din legea nr.173/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.438/22.05.2006 respectiv la data de 27.11.2008 astfel că în baza art.6 alin.1 din OUG nr.214/1999, Comisia a respins cererea ca tardiv introdusă.

Reclamanta solicită anularea acestei decizii și admiterea cererii așa cum a fost formulată întrucât legiuitorul nu a stabilit vreo sancțiune expresă, precum decăderea, pentru depășirea termenului de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii nr.173/2006, acesta fiind doar un termen de recomandare, iar în afară de acestea din motive obiective a fost în imposibilitatea adresării la Comisie în termenul de 6 luni, motive pe care le poate dovedi cu martori.

Potrivit dispozițiilor art.II din legea nr.173/2006, pentru completarea și modificarea OUG nr.214/1999, "se acordă un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive, ori după decesul acestora, soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv pot depune cerere pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă."

Legea nr.173/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.438/22.05.2006, astfel că ultima zi de depunere a cererilor a fost data de 27 noiembrie 2006.

Reclamanta a depus cererea la Ministerul Justiției în data de 2.12.2008, deci peste termenul de 6 luni, prevăzut de art.II din legea nr.173/2006, termen de decădere care nu a mai fost prelungit ulterior prin altă lege și nici nu s-a prevăzut, în această lege sau OUG nr.214/1999, posibilitatea repunerii în termen, astfel că în mod corect prin decizia pronunțată Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența a respins ca tardiv introdusă cererea.

Pentru considerentele arătate și în baza art.18 din Legea nr.554/2004, instanța va respinge plângerea de față ca neîntemeiată.

Pentru aceste motive,


În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de reclamanta R.în D str. - -.19 jud.H împotriva Deciziei nr.248/11.12.2008 pronunțată de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența cu sediul în B str.- -.17 sector 5.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 8. 04. 2009.

Președinte, Grefier,

- - - -

Red.IM

Dact./ex.4/24.04.2009

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 86/2009. Curtea de Apel Alba Iulia