Anulare act administrativ . Decizia 479/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 479/R-CONT
Ședința publică din 24 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu
- - - JUDECĂTOR 3: Constantina Duțescu
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurentul - reclamant, domiciliat în Rm.V,-,județul V și de recurentele pârâte DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, cu sediul în C,-, județul D,V - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIVE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE V,cu sediul în Rm.V,-, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței nr. 74/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, intimată fiindAGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm.V, str.G-ral, nr.17, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședințapublică din 17 aprilie 2009, dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
La data de 18.09.2008, reclamantul, cu domiciliul în Rm. V,-, județul Vas olicitat în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, cu sediul în Rm. V, str. G-ral, nr. 17, județul V, Autoritatea Națională a Vămilor cu sediul în B,- și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale V, cu sediul în Rm. V,-, județul V, anularea deciziei nr. 64 din 11 august 2008 emisă de către V privind modul de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de organul vamal sub nr. 56/5501 din 10 iunie 2008 și a procesului verbal de control nr. 5486 din 10 iunie 2008, prin care au fost stabilite obligații în sumă de 10.113 lei.
De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ contestat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în luna octombrie 2006 petentul a importat cu autoturism Opel C, serie șasiu nr. - pentru care a achitat obligațiile vamale cu chitanța nr. 1007 din 23 octombrie 2006, beneficiind de un regim preferențial prevăzut de acordul încheiat între România și Comunitatea Europeană în baza EUR1 nr. A- din 17 octombrie 2006.
Ulterior, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Vas tabilit prin decizia nr.59/6060 din 13.09.2007 obligații vamale suplimentare în sumă de 6.337 lei și accesorii în sumă de 2059 lei.
Prin decizia nr. 15 din 5.03.2008, emisă de Vaf ost admisă contestația formulată de petent și s-a dispus desființarea totală a deciziei de regularizare privind obligațiile suplimentare stabilite de către organele vamale prin decizia nr. 59/6060 din 13.09.2007 și a procesul verbal de control nr. 6060 din 13.09.2007.
Urmare acestui fapt, Direcția Județeană pentru Accize și Taxe Vamale Vae mis decizia nr.11/2839 din 27.03.2008, prin care s-au stabilit obligațiile suplimentare datorate de către petent conform procesului verbal de control nr. 2827 din 27 martie 2008, acte care au fost contestate și anulate din nou de V prin decizia nr. 33 din 19 mai 2008, cu recomandarea de a se reface în conformitate cu considerentele reținute în cuprinsul acestei decizii.
Prin decizia nr. 656 din 10 iunie 2008, emisă de Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale V s-au stabilit obligații în cuantum de 10.113 lei, reprezentând taxe vamale, accize, TVA și accesorii.
Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă în totalitate de V prin decizia nr. 64 din 11 august 2008.
Petentul a arătat că decizia nr. 64 din 11 august 2008 este nelegală și netemeinică, întrucât motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază sunt greșite, obligațiile stabilite nu sunt datorate întrucât în momentul realizării importului a fost prezentat certificatul de circulație a mărfurilor EUR 1 eliberat de către autoritățile vamale ale țării exportatoare care este stat membru al Comunității Europene cu care România a încheiat un acord de regim preferențial.
Atât organele vamale cât și organul cu atribuții administrativ jurisdicționale nu au dat eficiență art. 3 și 4 din Protocolul încheiat de Comunitatea Europeană cu România prin care se prevede că mărfurile din țările membre beneficiază de un regim preferențial în condițiile prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, petentul solicită anularea deciziei nr. 64 din 11 august 2008 și respectiv a deciziei nr. 56 din 10 iunie 2008 și a procesului verbal de control vamal a posteriori nr. 5486 din 10 iunie 2008.
În dovedirea contestației s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Contestația este introdusă în termen și s-a timbrat legal legal.
Prin întâmpinarea de la filele 28-33 dosar, V a solicitat respingerea acțiunii formulate de petent ca neîntemeiată întrucât sumele care au fost stabilite de organul vamal ca obligații suplimentare se justifică deoarece certificatul de circulație EUR 1 nr. A- emis de autoritatea vamală ă pentru un autoturism Opel C în baza căruia s-au acordat preferințe tarifare nu a fost confirmat de autoritățile vamale ale țării exportatoare întrucât exportatorul nu a răspuns solicitărilor scrise și nu a prezentat documente pentru a dovedi originea preferențială a autoturismului.
La rândul său Autoritatea Națională a Vămilor, prin întâmpinarea de la filele 48-56, arătat că Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale Vap rocedat corect la calcularea sumelor pe care contestatorul le datorează la bugetul statului ca urmare a faptului că documentul în baza căruia a beneficiat de scutiri de la plata taxelor vamale și a comisionului vamal în urma controlului ulterior a fost infirmat de către autoritatea vamală din țara exportatoare și ca atare preferințele tarifare de care contestatorul a beneficiat nu mai aveau nici o justificare, acesta având la dispoziție acțiunea în justiție împotriva societății exportatoare.
Prin sentința nr.74/20 Ianuarie 2009, Tribunalul Vâlcea Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Agentia Nationala de Administrare Fiscala - Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului V, - Direcția Județeană pentru Accize si Operațiuni Vamale V și Autoritatea Naționala a Vămilor.
Instanța a anulat în parte decizia nr.64/11.08.2008 emisă de V, decizia pentru regularizarea obligațiilor suplimentare nr. 56/5501/10.06.2008 și procesul verbal de control nr. 5486 din 10 iunie 2008, emise de - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale V, în sensul că le-a menținut pentru suma de 6.337 lei și a exonerat pe petent de plata sumei de 3.776 lei reprezentând majorări de întârziere.
A fost respinsă cererea în ceea ce privește suspendarea actelor administrativ-fiscale contestate.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 23 octombrie 2006, petentul a efectuat importul unui autoturism marca Opel C, serie șasiu nr. - cu chitanța vamală nr.1007/2006 în baza certificatului EUR 1 nr. A- din 17 octombrie 2006, beneficiind de preferințe tarifare constând în exceptare de taxe vamale conform Acordului România -
Prin adresa nr. 48041 din 27 august 2007, Autoritatea națională a vămilor a comunicat Biroului Vamal Rm. V faptul că administrația vamală ă în urma controlului a posteriori nu poate confirma că autoturismul în cauză este originar din țările membre ale Uniunii Europene în sensul Protocolului 4, întrucât exportatorul nu a răspuns solicitărilor scrise ale acestei administrații și nu a prezentat documente pentru a dovedi originea preferențială a autoturismului.
Într-o atare situația Autoritatea Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale V pe baza controlului a posteriori efectuat a emis decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare prin care a stabilit că petentul a încălcat prevederile Protocolului 4 privind definirea noțiunii de produse originare, beneficiind în mod eronat de regimul preferențial acordat la data importului pentru bunurile înscrise în chitanța vamală, motiv pentru care s-a procedat la anularea acestor facilități și la recalcularea drepturilor de import și a altor taxe și impozite datorate statului precum și a majorărilor și penalităților de întârziere aferente.
Datoria vamală a luat naștere în condițiile prevăzute de art. 223 alin. 1 lit. a alin. 2 și 3 din Codul fiscal coroborate cu prevederile art. 237 alin. 1 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.
Regimul tarifar preferențial prevăzut de acordurile internaționale la care România este parte se acordă în condițiile stabilite de aceste acorduri iar dovada originii și documentele probatorii precum și metodele de cooperare administrativă sunt cele prevăzute de fiecare acord în parte.
S-a reținut că potrivit art. 100 alin. 1 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României "autoritatea vamală are dreptul ca din oficiu sau la solicitarea declarantului într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă să modifice declarația vamală". În cadrul termenului menționat, autoritatea vamală verifică orice documente, registre și evidențe referitoare la mărfurile vămuite sau la operațiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Controlul se poate face la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operațiunile menționate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte ori deține informații în legătură cu acestea. Când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile reglementări de care dispun.
Prin urmare, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, organele vamale au dreptul ca din oficiu sau la solicitarea declarantului să modifice declarațiile vamale.
Din materialul probator existent, instanța a reținut că exportatorul care a întocmit declarația pe factură avea obligația să prezinte în orice moment la solicitarea autorităților vamale ale țării exportatoare toate documentele necesare care dovedesc caracterul originar din Comunitate al produselor în cauză precum și îndeplinirea celorlalte condiții stipulate în Protocolul 4/2001, anexă la acordul european instituind o asociere între România și
Potrivit art. 32 din Protocolul nr. 4/2001 și art. 55 din Regulamentul de aplicare al Codului vamal al României, aprobat de nr.HG707/2006, regimul tarifar preferențial prevăzut de acordul încheiat între România și se acordă în condițiile stabilite de acesta, dovada originii și documentele probatorii precum și metodele de cooperare administrativă fiind cele prevăzute de acesta.
În raport de cele arătate mai sus, s-a reținut că petentul a efectuat importul autoturismului Opel C în baza certificatului EUR 1 nr. A- din 17.10.2006, pentru care exportatorul la solicitarea autorității vamale e nu a putut face dovada cu documente că marfa exportată este originară din Comunitate, astfel încânt importatorul să poată beneficia în România de un regim vamal preferențial.
Prin adresa nr. 49041 din 28 august 2007, Autoritatea Națională a Vămilor a comunicat faptul că administrația vamală ă în urma controlului efectuat prin adresele nr. F-2933/06-1/16.08.2007 și B-003/2007-B7/27-04-2007, informează că nu se poate confirma că autoturismul în cauză este originar din țările membre ale Uniunii Europene în sensul prevederilor Protocolului 4, anexă la Acordul european, întrucât exportatorul nu a răspuns solicitărilor scrise ale acestei administrații și nu a prezentat documentele pentru a dovedi originea preferențială a autoturismului și în consecință nu poate beneficia de regimul preferențial prevăzut de acesta.
Susținerea petentului potrivit căreia la emiterea deciziei de stabilire a obligațiilor suplimentare, organele vamale nu au avut în vedere elementele de fapt și de drept a fost înlăturată ca nejustificată, din moment ce controlul a posteriori a stabilit că autoturismul în cauză nu este originar din Comunitate și ca atare nu poate beneficia de regimul tarifar preferențial stabilit de Protocolul nr. 4/2001.
În ceea ce privește majorările de întârziere în sumă de 3.776 lei, instanța a constatat că acestea nu sunt datorate de petent întrucât organul vamal a încălcat prevederile art. 109 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală.
Potrivit acestor dispoziții legale în vigoare la data efectuării controlului a posteriori, obligațiile principale sau accesorii se achită tot în funcție de data comunicării respectiv până la data de 5 lunii următoare dacă a avut loc comunicarea în intervalul 1 - 15 din lună și până la 20 ale lunii următoare, dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună.
Organele vamale potrivit art. 61 alin. 3 din Codul vamal, aprobat prin Legea nr. 86/2006, atunci când printr-un control vamal ulterior constată diferențe în minus la plata taxelor vamale, autoritatea ia măsuri pentru încasarea acestora, comunicând titularului operațiunii obligația de plată în termen de 7 zile de la data înștiințării iar neconformarea acestui termen atrage suportarea unor sancțiuni de întârziere.
S-a reținut că legea stabilește obligația de a achita taxele vamale suplimentare în 7 zile de la data comunicării către debitori a datoriei și întinderii acesteia iar în cauza dedusă judecății, organul vamal nu s-a conformat acestor dispoziții legale și prin urmare, majorările de întârziere în sumă de 3.776 lei nu sunt datorate de petent.
Normele fiscale în vigoare la momentul efectuării controlului stabilesc ca regulă generală obligativitatea comunicării diferențelor de taxă vamală și consecința firească este aceea că acest moment marchează începutul pentru calculul accesoriilor aferente drepturilor vamale determinate ulterior declarației.
S-a reținut că prevederile art. 115 alin. 1 și art. 116 alin. 1 din Codul vamal, la care face referire organul cu atribuții administrativ jurisdicționale nu sunt incidente în cauză întrucât ele se referă exclusiv la datoria vamală raportată la data înregistrării declarației vamale de import definitiv. La această dată ia naștere obligația de plată pentru sumele stabilite prin declarația vamală. Nu se poate naște la acest moment datoria de plată a unei sume ce nu a fost stabilită care nu este deci lichidă la întocmirea declarației vamale și existența sa nu a fost comunicată ca obligație de plată titularului operațiunii de import.
Prin urmare, s-a reținut că aceste accesorii ale taxei vamale suplimentare nu pot fi calculate decât în raport de prevederile art. 61 alin. 3 din Codul vamal, respectiv art. 109 alin. 2 Cod procedură fiscală și de la data la care reclamantului i s-a comunicat că datorează o sumă de bani cu acest titlu în măsura în care printr-o atitudine culpabilă nu se conformează obligației de plată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a actelor administrativ fiscale contestate, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, deoarece numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poată să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. În cauza dedusă judecății, nu se justifică o pagubă iminentă și nici alte condiții care să fie de natură a justifica suspendarea.
Împotriva acestei sentințe au declar recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională pentru accize și operațiuni vamale C și .
În recursul formulat de reclamant se susține că sentința este nelegală deoarece instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Se susține că potrivit Protocolului 4 produsele originare din comunitate beneficiază la importul în România de un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 sau în cazurile specificate la art. 21 paragraf 1 de o declarație denumită "declarație pe factură" dată de exportatori pe o factură, pe o notă de livrare sau pe orice alt documentat comercial care descrie produsele în cauză suficient de detaliat pentru a permite identificarea lor.
Se susține că în momentul realizării importului a fost eliberat un certificat de circulație a mărfurilor EUR 1 de către autoritățile vamale ale țării exportatoare, pe baza cererii scrise a exportatorului și a documentelor prezentate de acesta. Nu era posibilă eliberarea unui asemenea certificat dacă nu erau îndeplinite cerințele pentru ca produsul să fie originar din comunitate.
Potrivit art.32 din protocol este posibilă verificarea ulterioară a dovezilor de origine însă autoritățile vamale care solicită verificarea vor fi informate asupra rezultatelor verificării cât mai curând posibil, indicându-se dacă documentele sunt autentice și dacă produsele în cauză pot fi considerate originare din comunitate. În cazul unei suspiciuni întemeiate, dacă în 10 luni de la data cererii de control, a posteriori nu se primește un răspuns sau răspunsul nu conțin date suficiente pentru determinarea autenticității documentului sau a originii reale a produsului, autoritățile vamale pot refuza acordarea preferințelor cu excepția împrejurărilor excepționale.
Asemenea documente pot consta în acte care dovedesc prelucrări sau transformări de materiale în comunitate, certificate de circulație a mărfurilor EUR 1 sau declarații pe factură.
Reclamantul a depus dovada că mașina importată cu serie șasiu CF - este produsă în statele avute în vedere de protocol, furnizorul emițând declarația pentru mărfuri cu origine preferențială, astfel că acest document este suficient pentru a dovedi originea produsului din comunitate.
Direcția Regională pentru accize și operațiuni vamale Caf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului deoarece declarația furnizorului depusă de contestator nu reprezintă o dovadă a originii ci potrivit prevederilor art.2 alin.2 din Regulamentul CE nr.1207/2001, declarația este folosită de exportator ca dovadă în sprijinul cererii de eliberare a unui certificat EUR 1, iar în plus furnizorul se obligă să prezinte autorităților vamale toate dovezile suplimentare pe care le solicită autoritatea vamală emitentă.
În recursul formulat de Direcția Regională pentru accize și operațiuni vamale C se susține că sentința este nelegală în ce privește soluția asupra capetelor de cerere accesorii.
Se arată că în cuprinsul chitanței nr.1007/2006 seria - au fost determinate drepturile vamale în sumă de 3806 lei sumă ce a fost achitată de către.
Documentul esențial pentru acordarea regimului tarifar preferențial care a format obiectul controlului a posteriori este certificatul de circulație a mărfurilor EUR 1 prezentat de reclamant care în urma verificării ulterioare, s-a constatat că nu poate confirma originea comunitară a autoturismului în discuție.
Ca atare, s-a procedat la calcularea diferențelor de drepturi vamale fiind emisă decizia 59/6060/13.09.2007 pentru care s-au calculat majorări de întârziere aferente.
Se susține că potrivit art.223 alin.1 lit. a) și alin.2 din Legea nr.86/2006 datoria vamală la import ia naștere prin punerea în circulație a mărfurilor supuse drepturilor de import și datoria vamală se naște la momentul, acceptării declarației vamale în cauză. Aceleași dispoziții se regăsesc și în art.214 alin.1 din Regulamentul CEE nr.2913/1992.
Prin urmare la data înregistrării declarației vamale, s-a materializat punerea în liberă circulație a autoturismului menționat născându-se astfel dreptul la perceperea penalităților pentru sumele datorate și neachitate.
Se susține că potrivit art. 116 din OG nr.92/2003 majorările de întârziere se calculează începând cu ziua imediat următoare termenului scadent și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Scopul acestor penalități îl reprezintă diminuarea prejudiciului cauzat bugetului consolidat prin neplata la termen a datoriilor, în speță a diferenței de drepturi vamale, accize și TVA.
Ca atare, prejudiciul este cauzat de faptul că între momentul îndeplinirii formalității de vămuire și momentul verificării ulterioare a respectării legislației vamale există o diferență în timp în care creanța nu a fost încasată. Altfel, s-ar ajunge ca pentru debitele stabilite la reverificare să nu se mai datoreze accesorii.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a contestației formulate de reclamant.
Reclamantul a formulat în recurs concluzii scrise.
Analizând recursurile formulate prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța constată că recursul reclamantului este fondat, iar recursul pârâtului este nefondat pentru următoarele considerente:
Documentele probatorii care pot servi la dovedirea calității bunului de a fi produs originar din comunitate pentru a beneficia de regimul preferențial, la data importului, anterior intrării României în Uniunea Europeană, sunt menționate în art. 27 din Protocolul privind definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte . Sunt astfel menționate: dovada directă a operațiunilor realizate de către exportator sau furnizor pentru a obține bunurile în cauză, conținute, de exemplu, în conturile sale sau în contabilitatea sa internă; documente care dovedesc caracterul originar al materialelor folosite, emise sau întocmite în Comunitate sau în România; documente care dovedesc prelucrările sau transformările materialelor în Comunitate sau în România; certificate de circulație a mărfurilor EUR 1 sau declarații pe factură, care dovedesc caracterul originar al materialelor folosite, eliberate sau întocmite în Comunitate, în concordanță cu regulile de origine care sunt identice cu regulile cuprinse în acest protocol.
Reclamantul a primit la 17.10.2006 certificatul EUR 1 nr. A - ( 72 dosar fond) pentru autoturismul importat - Opel C, serie CF -.
În temeiul art. 32 din Protocol este posibilă erificarea ulterioară a dovezilor de origine a produsului, care se efectuează prin sondaj sau ori de câte ori autoritățile vamale ale țării importatoare au suspiciuni întemeiate în legătură cu autenticitatea documentelor prezentate.
La aceste prevederile face trimitere și articolul 55 din HG nr. 707/2006 - Normele de aplicare a Codului vamal, în vigoare la data importului.
Aceeași posibilitate a autorității vamale de a efectua controlul ulterior al declarațiilor este prevăzută și în dispozițiile Codului Vamal român, art. 100 din nr. 86/2006.
In acest scop, conform protocolului, autoritățile vamale ale țării importatoare returnează certificatul de circulație a mărfurilor EUR 1 și factura, dacă a fost prezentată, declarația pe factură sau o copie de pe documente autorităților vamale ale țării exportatoare, indicând, dacă este cazul, motivele de fond și de formă care justifică o anchetă.
Cu această ocazie vor fi transmise orice documente sau informații obținute, care sugerează că informațiile furnizate în dovezile de origine sunt incorecte. Verificarea este efectuată de către autoritățile vamale ale țării exportatoare, care au dreptul să ceară orice dovadă și să realizeze orice verificare a conturilor exportatorului sau orice alt control considerat corespunzător.
Același text prevede că autoritățile vamale care solicită verificarea vor fi informate asupra rezultatelor verificării, în care trebuie să se indice cu claritate dacă documentele sunt autentice, dacă produsele în cauză pot fi considerate produse originare din Comunitate.
Dacă există suspiciuni întemeiate și dacă, în termenul de 10 luni de la data cererii de control a posteriori, nu se primește un răspuns sau acesta nu conține date suficiente pentru determinarea autenticității documentului în cauză sau a originii reale a produsului, autoritățile vamale care solicită verificarea pot refuza acordarea preferințelor, cu excepția împrejurărilor excepționale.
În consecință, pe de o parte, acordarea preferințelor reprezintă o posibilitate pentru autoritățile vamale, însă pe de altă parte această posibilitate trebuie să fie exercitată în condițiile legii. Astfel, în primul rând este necesar să se arate ce determină autoritatea vamală a țării importatoare să aibă suspiciuni în legătură cu autenticitatea documentelor prezentate, nefiind instituită în lege o prezumție de neadevăr a celor menționate în certificatul EUR 1. În baza acestor suspiciuni autoritatea poate să returneze certificatul de circulație a mărfurilor EUR 1 și factura, dacă a fost prezentată, declarația pe factură sau o copie de pe documente autorităților vamale ale țării exportatoare. Cu această ocazie autoritățile vamale ale țării importatoare au obligația să trimită autorității din statul exportator, care va efectua verificarea, orice documente sau informații obținute, care sugerează că informațiile furnizate în dovezile de origine sunt incorecte.
Or, față de cele susținute în întâmpinare, este cert că nu se desprinde care a fost motivul pentru care autoritatea română a cerut autorității străine să declanșeze verificarea.
De asemenea nu se arată care sunt documentele sau informațiile obținute de autoritatea internă, care sugerează că informațiile furnizate în dovezile de origine sunt incorecte.
Pe de altă parte, ultima adresă emisă de către autoritatea ă (Z 4215/F-2933/06/16.08.2007) despre care se face vorbire în procesul verbal de control din data de 13.09.2007 ( 76) depusă la dosar în limba ă ( 70), care atestă că nu se poate confirma corectitudinea exportului în regim preferențial, a fost emisă anterior împlinirii termenului de 10 luni de la data cererii de control a posteriori (03.11.2006). Implicit și prima decizie autorităților române, pentru stabilirea diferențelor de plată (59/13.09.2007) a fost emisă fără respectarea procedurii prevăzută în protocol. Anularea acesteia prin decizia nr. 15/05.03.2008 a fost făcută însă pentru alte motive decât cel de mai sus, reținându-se nemotivarea în drept a deciziei ( 103 verso).
Conform susținerilor părții pârâte în aceste adrese se arată că nu se poate confirma că produsul este originar în sensul prevederilor Protocolului 4 anexa la Acordul european, deoarece exportatorului nu a prezentat documente în acest sens.
Ca atare, în cadrul procedurii administrative, prin decizia 56/23.11.2007 ANAF DGFP Vas uspendat soluționarea contestației reclamantului până la 25.01.2008 pentru ca autoritatea ă să comunice un nou răspuns privind originea comunitară a bunului importat de către petent ( 83).
Urmare a cererii formulate de către reclamant către Autoritatea Națională a Vămilor C, V la 12.12.2007 s-a solicitat autorității vamale e verificarea certificatului de origine EUR 1 nr. A-/17.10.2006 ( 72), care a reprezentat temeiul pentru acordarea regimului preferențial la import (85-87).
La 04.02.2008 a fost emisă declarația de furnizor pentru mărfuri cu origine preferențială din partea OPEL coordonator tranzacții externe, care atestă că autoturismul importat la 17.10.2006 cu serie șasiu - este produs de origine din Uniunea Europeană, declarantul obligându-se să pună la dispoziția autorităților vamale orice document suplimentar solicitat.
Or, ca și la data declanșării procedurii de verificare, la care au lipsit motivele ce au determinat verificarea și documentele care au întemeiat credința autorității că informațiile furnizate în dovezile prezentate de reclamant sunt incorecte, nici de această dată nu s-a indicat ce document este necesar, în afară de cele prezentate anterior, referitoare la identificarea autoturismului vândut ( 58-72).
Așadar, conform dispozițiilor legale sus menționate din protocol, rezultă că suspiciunile pe care le ridică autoritatea internă cu privire la originea bunului supus taxelor vamale anterior aderării României la Uniunea Europeană, trebuie să fie dovedite iar nu doar afirmate, și susținute de o motivare concretă.
În ipoteza în care autoritatea, cu respectarea procedurii impuse de Protocol, solicitând exportatorului datele necesare, nu primește răspuns, se poate prezuma ca dovedită poziția acesteia, în sensul că există suspiciuni asupra caracteristicii bunului de a se încadra în dispozițiile acordului european, pentru a beneficia de un regim preferențial.
Însă, mai mult, în cauză, ulterior declanșării procedurii de verificare, în cursul acesteia, exportatorul a declarat că marfa este produs de origine din Uniunea Europeană și corespunde regulamentelor privind originea pentru schimburi preferențiale. Faptul că un asemenea înscris, emis în temeiul Regulamentului nr. 1207/2001, ar servi numai ca temei pentru eliberarea unui certificat EUR 1, de care reclamantul beneficiase la 17.10.2006 și împotriva căruia nu s-a arătat de ce prezintă carențe sau lipsuri în privința informațiilor furnizate, nu poate întemeia respingerea cererii sale, atâta vreme cât furnizorul a arătat că stă la dispoziția autorităților cu privire la orice document care i-ar fi solicitat.
Or, în întreaga procedură nu s-a invocat ce a determinat suspiciunile asupra calității bunului de a se încadra în ipotezele acordului european, și nici nu s-a arătat ce s-a solicitat exportatorului iar acesta nu a pus la dispoziția autorității. In prezența certificatului EUR 1 și în lipsa unei motivări a acestor suspiciuni (pentru a se considera respectată procedura din Protocol) nu se poate naște prezumția că produsul nu se încadrează în prevederile privind regimul preferențial, cu atât mai mult cu cât din cartea de identitate a autoturismului rezultă că acesta a fost înmatriculat prima dată în ia la 15.01.2001, a avut doi deținători, producător fiind Opel.
Nerespectarea acestei proceduri nu îndreptățea autoritatea administrativă să emită deciziile de regularizare cu consecința obligării reclamantului la plata diferențelor obligațiilor vamale.
În consecință, actele administrative întocmite de către pârâte nu au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că în temeiul art. 312 proc.civ. curtea va admite recursul reclamantului, va modifica sentința în sensul că va admite contestația și va anula în tot deciziile atacate.
Față de considerentele expuse în recursul formulat de către reclamant și de soluția ce se va pronunța asupra acestuia, criticile aduse în recursul formulat de pârâtă, privind obligațiile accesorii față de creanță, rămân fără obiect. De vreme ce s-a constatat că suma reprezentând creanța principală nu este datorată, în temeiul reguliiaccesoriu seqvitur principalem,același regim va urma și creanța accesorie reprezentând majorări de întârziere.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312.proc.civ. recursul pârâtei va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Rm.V,-,județul V împotriva sentinței nr. 74/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, intimată fiindAGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm.V, str.G-ral, nr.17, județul
Modifică sentința de mai sus, în sensul că admite cererea formulată de reclamant și anulează decizia în tot.
Respinge recursul declarat de pârâtele: DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, cu sediul în C,-, județul D,V - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIVE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE V,cu sediul în Rm.V,-, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR cu sediul în B,-, sector 1, împotriva aceleiași sentințe
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
/4 ex/14.05.2009
Jud.fond Gh.
OPINIE SEPARATĂ
Soluția pronunțată de instanța de fond este corectă și se impune ca recursul formulat de reclamant să fie respins pentru considerentele ce vor urma.
Recurentul confundă noțiunea de "produs originar din Comunitate", cu noțiunea de locul fabricării prezente, astfel încât, dispozițiile legale aplicabile, nu mai au nici un fel de eficiență juridică.
Obligativitatea de a verifica originalitatea produselor, revine autorităților vamale și nu furnizorului sau instanței.
Tot în mod greșit, recurentul consideră că autoritățile vamale emitente ale certificatului de circulație a mărfurilor EUR 1, iau toate măsurile pentru a verifica caracterul originar al produselor", când prin dispozițiile art.23 din Protocol, se stipulează, că acest document se eliberează la solicitarea exportatorului, fără se verifica anterior temeinicia solicitării, cu obligația de a pune la dispoziția organelor vamale oricând documentele solicitate.
În ceea ce privește declarația așa-zisului "furnizor", de care se prevalează reclamantul în motivele de recurs, se va preciza, că art.2 alin.2 din Regulamentul nr.1207 al Consiliului din data de 11.06.2001, stipulează că "declarația furnizorului este folosită de exportator ca dovadă, în special în sprijinul cererii de eliberare a unui "certificat de circulație a mărfurilor EUR 1".
Prin urmare, declarația furnizorului, putea să-i profite reclamantului anterior emiterii certificatului EUR 1, dar, chiar și atunci, trebuia să aibă la bază documentele prevăzute de lege, din care să rezulte cu certitudine dacă produsul este originar, având în vedere faptul că, la momentul cumpărării, au mai existat doi deținători ai bunului.
Această "declarație", nu-i poate profita reclamantului în prezent, deoarece autoritatea vamală geamănă, prin bifarea căsuței nr.14 din certificatul EUR 1, referitoare la caracterul originar al produsului, anulează practic certificatul EUR 1.
Tocmai datorită faptului că "furnizorul", nu a dovedit pe bază de documente originalitatea produsului, autoritatea vamală ăae mis adresa nr.49041/28.08.2007.
Cu privire la înscrisul de care se prevalează reclamantul, se mai poate constata, că autoturismul a fost cumpărat de la " din localitatea " și nu de la furnizorul " OPEL, ".
Prin urmare, acesta din urmă este un terț în raport de tranzacția bunului.
De asemenea, potrivit legii, documentul trebuia să existe la momentul exportului bunului.
Așa cum s-a menționat, potrivit legii numai autoritatea vamală ă putea infirma sau confirma originalitatea produsului, în faza de control posterior, urmând ca eventualele dovezi să fie prezentate acestei autorități, nu celor române și cu atât mai puțin instanței.
Potrivit art.17 paragraf 4 și 5 din Protocol, "certificatul EUR 1 este eliberat de autoritățile vamale ale unui stat membru al Comunității, dacă produsele la care se referă, pot fi considerate ca fiind originare din Comunitate și dacă îndeplinesc celelalte condiții stipulate în Protocol. Autoritățile vamale ale țării exportatoare fac verificări, fiind îndreptățite să solicite orice document justificativ, inclusiv să verific contabilitatea firmei exportatoare".
Întrucât certificatul EUR, emis de autoritatea ă este singura dovadă a caracterului de "bun originar" al autoturismului, anularea acestuia de către emitent, conduce implicit la pierderea facilității de regim vamal preferențial.
Instanța nu se poate substitui organului vamal pentru a putea face aprecieri legate de originalitatea produsului, ci doar trebuie să verifice dacă autoritatea ăam enținut certioficatul EUR și dacă părții i se mai aplică regimul vamal preferențial.
Practica instanțelor este constantă în acest sens. (Decizia nr.359/R-C/12.05.2006, Decizia nr.197/R-C/27.02.2009, ale Curții de Apel Pitești, etc).
Președinte,
- -
Red.
/19.05.2009
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Andreea Tabacu, Constantina Duțescu
