Anulare act administrativ . Decizia 49/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - anulare act administrativ -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.49
Ședința publică din15 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Ududec Elena
JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat depârâta Primăria orașuluiprin primarîmpotriva sentinței nr.1093 din 28.10.2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată PLUS SRL prin reprezentant.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns, reprezentantul reclamantei-intimate, lipsă fiind reprezentantul pârâtei-recurente.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul intimatei, întrebat fiind, arată că nu înțelege să formuleze alte cereri de probe și nu invocă alte chestiuni prejudiciale, astfel încât instanța, constatând că recursul este în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Pentru reclamanta-intimată s-a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță, apreciind că aceasta este temeinică și legală, cu precizarea că nu se pretind cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției Comerciale și Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Botoșani la data de 8.05.2009, precizată conform înscrisului de la fila 48 dosar fond, reclamanta - Plus SRL Das olicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului D prin primar, anularea actului administrativ emis de aceasta sub nr. 7036/30.04.2009 și obligarea pârâtei de a proceda la vânzarea spațiilor comerciale situate în localitatea D,-, 195, 197, 199 și 201 prin negociere directă, în conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. b și art. 16 din Legea nr. 550/2002.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a deținut spațiile comerciale anterior menționate în baza contractelor de închiriere atașate la dosar, fapt care îi conferă dreptul de a cumpăra aceste spații prin negociere directă, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Legea nr. 550/2002; a mai arătat reclamanta că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 550/2002, spațiile comerciale nu se aflau în circuitul civil întrucât au fost inventariate ca fiind în domeniul public al statului, însă, ulterior, Consiliul Local D prin Hotărârea nr. 8/26.02.2009 a aprobat scoaterea lor la licitație.
Având în vedere această hotărâre, societatea reclamantă s-a adresat Primăriei D, solicitând cumpărarea spațiilor ce i-au fost închiriate, prin negociere directă, însă pârâta, prin adresa nr. 7036/30.04.2009, a refuzat această cerere - motiv pentru care a apelat la instanță pentru recunoașterea dreptului său prevăzut de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 550/2002.
Pârâta, legal citată, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, întrucât: clădirile la care face referire reclamanta nu au fost trecute în lista spațiilor comerciale ce urmau a fi vândute conform Legii nr. 550/2002, deoarece la momentul respectiv acestea figurau în domeniul public al orașului D; potrivit art. 17 aliniatul 1 din Legea nr. 550/2002, reclamanta, pentru a beneficia de metoda negocierii directe, trebuia ca în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii să depună o solicitare scrisă la sediul vânzătorului; deși prin hotărâre a Consiliului Local D s-a aprobat vânzarea acestor spații prin licitație publică, în urma contestațiilor formulate, licitația a fost anulată, neîntocmindu-se contracte de vânzare-cumpărare pentru aceste imobile.
Tribunalul Botoșani- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.1093 din 28.10.2009, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a admis acțiunea, în sensul că a anulat decizia pârâtei comunicată reclamantei prin adresa nr. 7036/30.04.2009, obligând pârâta să procedeze la vânzarea spațiilor comerciale ce au constituit obiectul contractelor de închiriere încheiate cu reclamanta - prin negociere directă, conform art. 16 din Legea nr. 550/2002.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta contestă decizia pârâtei de respingere a cererii de cumpărare a spațiilor închiriate prin metoda negocierii directe - decizie ce i-a fost comunicată prin adresa nr. 7036 din 30.04.2009, refuzul fiind justificat prin faptul că reclamanta trebuia să formuleze această cerere în termen de 30 de zile de la data apariției Legii nr. 550/2002. Prin aceeași adresă se arată însă că spațiile respective nu au fost incluse în lista cu spațiile comerciale supuse vânzării, datorită faptului că acestea au fost trecute în domeniul public, potrivit inventarului atașat la filele 27-29 dosar fond.
Prin urmare, reclamantei nu-i poate fi imputat faptul că nu a formulat cerere de vânzare a spațiului deținut în baza contractelor de închiriere, atât timp cât imobilele nu erau trecute în lista spațiilor comerciale supuse vânzării, fiind scoase din circuitul civil.
Așa cum pârâta a arătat prin întâmpinare, ulterior, spațiile comerciale au fost scoase din domeniul public, iar Consiliul Local D prin Hotărârea nr. 8/26.02.2009 a aprobat scoaterea lor la vânzare prin licitație publică, iar reclamanta a fost somată abia în luna mai 2009 să evacueze imobilele închiriate care urmau a fi demolate.
Prin urmare, prima instanța a constatat că reclamanta, în calitate de chiriaș al imobilului, avea dreptul de a fi înștiințată despre regimul juridic al acestuia, despre revenirea bunurilor în circuitul civil, oferindu-i-se astfel posibilitatea de a-și exercita dreptul recunoscut de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 550/2002 de a solicita - prin metoda negocierii directe - vânzarea spațiilor folosite în baza contractelor de închiriere.
Întrucât pârâta nu a procedat astfel, tribunalul a apreciat că reclamantei i-au fost încălcate drepturile recunoscute de dispozițiile Legii nr. 550/2002, motiv pentru care în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a admis acțiunea acesteia.
Pârâta Primăria orașului D, prin primar, a declarat recurs împotriva sentinței, criticând-o pentru aceea că a fost dată fără evaluarea tuturor înscrisurilor depuse la dosar, că unele dintre contractele de închiriere au fost încheiate de reclamantă cu societăți ce au funcționat în subordinea Consiliului local D și că nu au fost depuse la dosar contractele de închiriere încheiate pentru anul 2002 când Consiliul local Daa probat, prin hotărârea nr.8/26.02.2009, scoaterea spațiilor comerciale la licitație publică, conform OUG nr.54/2006 privind regimul concesiunii de bunuri proprietate publică și privată.
Prin întâmpinare, reclamanta PLUS SRL Das olicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate de pârâta-recurentă, constată că este nefondat.
Este evident că recurenta își invocă propriile manopere și chiar propria culpă pentru a-și justifica susținerile.
Astfel, faptul că sus-invocatele contracte de închiriere nu s-ar fi încheiat direct de Primăria D cu reclamanta ci cu SRL și D nu pot constitui argumente pentru inadmisibilitatea acțiunii, câtă vreme aceste societăți comerciale "au funcționat în subordinea Consiliului local D".
Nici faptul că prin HCL D nr.8/26.02.2009 s-a prevăzut că la licitație se va accepta un singur cumpărător pentru toate clădirile, nu poate fi acceptat, dispozitivul Legii nr.550/2002 neconferind dreptul autorității administrative locale să ia astfel de decizie, discreționară față de prevederile legii.
În aceste condiții, Curtea apreciază că hotărârea Tribunalului Botoșani este legală și temeinică și, neexistând conform art.304, 3041din Codul d e procedură civilă motive de recurs întemeiate, în baza art.312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria orașului prin primarîmpotriva sentinței nr.1093 din 28.10.2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată PLUS SRL prin reprezentant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./19.01.2010
jud.fond
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Ududec Elena, Nastasi Dorina