Anulare act administrativ . Decizia 50/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.50/CA
Ședința publică de la 19 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ declarat de recurentul reclamant, domiciliat în T,-,.11,.A,.9, jud.T, împotriva sentinței civile nr. 2168/ 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ( ) T - cu sediul în T,- bis, jud.T, având ca obiect anulare act administrativ decizie și concurs.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezentul recurs este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei conform chitanței seria - nr.-/29.12.2008 și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care se învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus prin serviciul de arhivă din partea recurentului reclamant, precizări scrise și cerere de amânare, întrucât nu i-a fost comunicată întâmpinare.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare, față de solicitarea recurentului reclamant, de a se proceda la judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 pct.2 cod pr.civilă.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Reclamantul a chemat în judecată la data de 29.05.2008 pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T și a solicitat ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună anularea art.1 anexa 2 marca 885 din decizia nr.445/05.06.2007 emisă de DGFP T și numirea sa pe postul de serviciu - Serviciul Resurse Umane Salarizare, de pe postul de șef serviciu - Serviciul pregătire profesională.
Reclamantul a mai solicitat și anularea concursului pentru ocuparea postului de serviciu - Serviciul resurse umane salarizare din 05.05.2008, precum și anularea deciziei nr.199/16.05.2008 de numire a dnei ca șef serviciu la serviciul resurse umane salarizare.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin adresa nr.5148/ 03.04.2007, s-a comunicat că, începând cu data de 01.04.2007 își va desfășura activitatea în cadrul Serviciului de pregătire profesională, adresă înaintată și prin care i s-a răspuns că era necesar acordul său și emis un act administrativ în acest sens.
Ulterior, la 15.06.2007 a primit decizia nr.445/05.06.2007, prin care, conform art.1 anexa 2 era mutat definitiv la serviciul de pregătire profesională.
Această decizie a trimis-o la., iar la 10.01.2008 i s-a răspuns că s-a avizat favorabil numirea în noile funcții publice.
Prin întâmpinare, pârâta Tai nvocat excepția tardivității formulării cererii, întrucât termenul de 6 luni prevăzut de art.11 al.5 din 554/ 2004 fost depășit.
Prin sentința civilă nr.2168/26.09.2008 Tribunalul Tulceaa admis excepția și a respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în raport de art.7 și a art. 11 al.1 din 554/2004, decizia atacată de către reclamant, a fost comunicată acestuia sub semnătură, la data de 15.06.2007, iar acțiunea de chemare în judecată a fost formulată la 29.05.2008, cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de lege, termenul de 1 an neputând fi luat în considerare, întrucât reclamantul nu a dovedit existența unor motive temeinice.
S-a mai reținut și că, de la emiterea actului atacat, reclamantul a purtat corespondență cu mai multe instituții, fără a se încadra în procedura prealabilă, astfel cum cer dispozițiile art.7 și urm. din 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o prin prisma dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 cod pr.civilă.
În motivarea recursului se arată că greșit instanța a admis excepția invocată de pârâta T privitoare la tardivitatea sesizării instanței, întrucât aceasta trebuie respinsă, având în vedere că plângerea sa adresată organului ierarhic superior a fost soluționată la data de 23.01.2008 (adresa nr. 15071/23.01.2008).
În continuare, respectând prevederile art.11 alin.1 din 554/2004, la data de 29.05.2008 a sesizat instanța competentă material și teritorial.
Se mai arată și că decizia 445/05.06.2007 a DGFP T este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost emisă cu încălcarea flagrantă a unei dispoziții imperative a legii (art.70 alin.2 din 188/1999 mod. prin 251/23.06.2006) acordul său cu privire la mutarea definitivă din cadrul unui compartiment în alt compartiment, neexistând, deși era obligatoriu ca o condiție prealabilă în modificarea raportului de serviciu.
Prin urmare, atât timp cât în perioada 16.06.2003-05.06.2007 a ocupat funcția de șef serviciu al compartimentului resurse umane, salarizare și pregătire profesională, cu atât mai mult era și este îndreptățit a ocupa postul de șef serviciu la compartimentul resurse umane, salarizare.
Se mai susține și că, întrucât cererea sa are alte două capete de cerere care vizează anularea concursului și anularea deciziei nr.199/16.05.2008 de numire a dnei în funcția de șef serviciu, solicită ca DGFP să înainteze actele care stau la baza operațiilor respective.
Recursul este nefondat.
În cauză, actul administrativ atacat, respectiv decizia nr.445/05.06.2007 a DGFP Taf ost comunicată reclamantului recurent sub semnătură, la data de 15.06.2007.
Potrivit art.7 al.1 din 554/2004, "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
Art.7 al.7 din 554/2004 prevede că "Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin.(1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, termenul de 6 luni este un termen de prescripție".
În cauză, se constată că reclamantul, după emiterea actului administrativ atacat, nu s-a adresat emitentului actului pentru a solicita revocarea acestuia, în termenul de 30 de zile, așa cum prevede legea, ci s-a adresat cu petiții și plângeri, diverselor organe și organisme, (, Avocatul Poporului), răspunsul comunicat recurentului cu adresa nr.-/23.01.2008 rezultă că scrisoarea sa adresată Ministerului, cuprindea o sesizare îndreptată împotriva doamnei director executiv, care prin decizia 445/ 05.06.2007, a procedat la mutarea sa definitivă la Serviciul de pregătire profesională și nu se referea la solicitarea revocării actului administrativ, în răspuns aducându-i-se la cunoștință că decizia nr.445/05.06.2007 putea fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare și că nu se poate dispune eventuala modificare, revocare sau anulare a deciziei, excepția fiind invocată de reclamant cu depășirea termenului de contestație.
Prin urmare, susținerea din recurs conform căreia, adresa nr. -/ 23.01.2008 a reprezintă răspunsul la plângerea sa prealabilă adresată organului ierarhic superior și de aceea, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.11 alin.1 din 554/2004 este nefondată, întrucât acțiunea în contencios administrativ nu poate fi primită fără parcurgerea plângerii prealabile, care se îndeplinește în termen de 30 de zile de la comunicarea actului în raport și de situația de fapt, conform căreia actul atacat nu a fost contestat în termen legal, cererea adresată organului ierarhic fiind tardivă.
În cauză, reclamantul nu a făcut dovada existenței unor motive temeinice care au determinat contestarea actului atacat la organul ierarhic superior cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art.7 al.1 din 554/2004 astfel încât, calcularea termenului de introducere a acțiunii sub incidența art.11 al.1 lit."a" din 554/2004 nu poate interveni, întrucât aceste dispoziții legale sunt aplicabile numai în măsura în care împotriva actului atacat s-a făcut plângerea prealabilă în termen și prin urmare răspunsul la acesta din cauză nu poate fi luat în considerare, pentru calcularea termenului.
Celelalte susțineri din recurs nu pot fi avute în vedere, deoarece vizează fondul cauzei.
Pentru aceste considerente se constată că toate criticile aduse hotărârii recurate sunt nefondate, astfel că în aplicarea și a art.312 al.1 Cod pr.civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
CURTEA:
Respinge ca nefondat recursul promovat în contencios administrativ declarat de recurentul reclamant, domiciliat în T,-,.11,.A,.9, jud.T, împotriva sentinței civile nr. 2168/ 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ( ) T - cu sediul în T,- bis, jud.T, având ca obiect anulare act administrativ decizie și concurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
20 Februarie 2009
Jud.fond-
Jud.red--/26.02.2009
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea