Anulare act administrativ . Decizia 502/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 502/R-Cont
Ședința publică din 08 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V - în nume propriu și pentru -ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM., cu sediul în Rm. V, str. G-ral, nr. 17, județul V, împotriva sentinței nr. 163/03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamantGdomiciliat în Rm. V,-, -. A, 39, județul V.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier - juridic pentru recurenta - pârâtă în baza delegației de la dosar și avocat pentru intimatul - reclamant, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, solicită proba cu înscrisuri depunând la dosar actele de dobândire a autoturismului din Germania și traducerea acestora cu exemplar care se comunică reprezentantei recurentei. Arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Consilier - juridic, având cuvântul pentru recurenta - pârâtă, precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.
Consilier - juridic, având cuvântul pentru recurenta - pârâtă, solicită admiterea recursului și pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca tardivă și inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul - reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate și obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar concluzii scrise pe care le susține oral în ședință publică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 23.06.2008, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Rm.V și Direcția Generală a Finanțelor Publice V, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea actului administrativ fiscal nr.11706/03.03.2008 emis de V, constarea nesoluționării cererii sale și a refuzului de a soluționa cererea sa, al pârâtei Administrația Finanțelor Publice V de a răspunde la adresa nr.14904/17.03.2008, obligarea pârâtelor de a-i restitui taxa de primă înmatriculare încasată nelegal, în cuantum de 5.757 lei, actualizată cu rata inflației la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în luna iulie 2007, a achiziționat un autoturism second-hand marca AC Break Audi B5 A4 AVANT, din Germania, an fabricație 2001, pentru înmatricularea căruia a fost obligat la plata taxei speciale de înmatriculare, de 5.757 lei, în temeiul art.2141și 2143Cod fiscal.
Având în vedere caracterul ilegal și discriminatoriu al acestei taxe, prin care sunt încălcate prevederile art.148 alin.2 din Constituție, precum și ale art.25, 28, art.3 alin.3 din Directiva CE nr.922/12, dar și ale art.90 din Tratatul Comunității Europene, a solicitat pârâtelor restituirea sumei percepute nejustificat, dar fără nici un rezultat pozitiv.
Fiind lipsit de această sumă, începând cu data de 27.02.2007, se impune obligarea pârâtelor și la acordarea dobânzii legale aferente, până la restituirea efectivă, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal - prin sentința nr.1064/30.09.2008 a admis excepția tardivității plângerii prealabile și a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, referitor la excepția tardivității formulării plângerii prealabile că este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art.7 alin.1 și 7 din Legea 554/2004, cu modificări ulterioare, înainte de a se adresa instanței persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Plângerea prealabilă se poate introduce, pentru motive temeinice și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție.
In speță actul administrativ care l-a vătămat pe reclamant este chitanța nr. - din 25.07.2007, prin care a fost obligat să plătească taxa de primă înmatriculare și nu adresa nr. 11706 din3.03.2008, prin care, de fapt, așa cum recunoaște și reclamantul, i s-a răspuns la plângerea prealabilă.
Întrucât reclamantul a luat la cunoștință de actul administrativ la data de 25.07.2008, când a efectuat plata taxei (fila 8 dosar), iar plângerea prealabilă s-a făcut la data de 28.02.2008 (fila 6 dosar), peste termenul de 6 luni prevăzut de art.7 alin.7 din Legea 554/2004, tribunalul a reținut că procedura prealabilă nu s-a efectuat în termenul prevăzut de lege, fapt pentru care va admite excepția invocată de pârâtă.
Reținând că una din excepțiile invocate este întemeiată, tribunalul a constatat că este de prisos a se analiza și cealaltă excepție privind inadmisibilitatea capătului doi de acțiune și de a se antama fondul cauzei, acțiunea fiind respinsă ca inadmisibilă pentru neefectuarea în termen legal a procedurii prealabile.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, admis prin decizia nr.1077/R-C/21.11.2008, în sensul casării hotărârii primei instanțe și trimitere cauzei spre rejudecare, cu motivarea că obiectul acțiunii îl reprezintă refuzul pârâtelor de a-i răspunde la cererea nr.14904/17.03.2008, iar nu de a-i restitui taxa de primă înmatriculare și anularea actului administrativ reprezentând chitanța de plată a acesteia, pentru a fi necesară efectuarea plângerii prealabile.
Cauza a fost înregistrată la aceeași instanță sub nr-.
Tribunalul Vâlcea - prin sentința nr.163/3.07.2009 a admis acțiunea reclamantei, a obligat pârâtele la restituirea către acesta a sumei de 5.757 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală din momentul încasării și până la restituirea efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că, susținerea pârâtelor, în sensul că taxa de primă înmatriculare se justifică față de prevederile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este neîntemeiată, întrucât începând cu 01.01.2007, odată cu aderarea României la UE, aceasta este obligată să-și armonizeze legislația internă cu dreptul comunitar. In cazul în care dreptul intern este contrar dreptului comunitar, instanțele naționale au obligația să dea eficiență acestuia din urmă. Prin urmare în relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, chiar dacă acesta contravine normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile legale din legile interne, motiv pentru care instanța urmează să respingă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte prin întâmpinarea de la filele 7 - 11 dosar.
Într-o atare situație apărarea pârâtelor în sensul că acțiunea formulată de reclamant este inadmisibilă pe considerent că nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată este neîntemeiată și speculativă. Reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din Codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme stabilită de Ministerul Economiei și Finanțelor. În consecință, obligația de plată a taxei, condiționează înmatricularea unui autoturism de dovada plății acesteia, nu echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum am arătat o bază legală de reglementare în dreptul intern, dar care este contrară dreptului comunitar.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraf 1 din invocate atât de reclamantă, cât și de pârâte, potrivit cărora " nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare", instanța constată că în acest fel se restricționează libera circulație a mărfurilor, interzicându-se taxele discriminatorii și protecționiste.
Față de reglementările dreptului comunitar, reclamantul, persoană fizică cu cetățenia română se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar ordinii juridice comunitare de către autoritățile administrative cu ocazia înmatriculării autoturismului cumpărat în luna iunie 2007.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. l din interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, iar actul administrativ-fiscal vătămător pentru reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme de la 1 ianuarie 2007 prin art. 2141-2143Cod fiscal. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Taxa specială pentru primă înmatriculară a autoturismelor și autovehiculelor a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, însă după modificarea Legii nr. 343/2006, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei în cazul vehiculelor istorice sau a celor provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, etc.
Potrivit reglementărilor în vigoare, la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România în cuantumul prevăzut de art. 2141alin. 3 din Codul fiscal, ce are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.
De asemenea, taxa de primă înmatriculare este percepută și pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.
Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din CE în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, situație în care dreptul comunitar este obligatoriu pentru instanțele naționale, iar judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, așa cum dispune art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, chiar dacă acesta este contrar reglementărilor interne.
In consecință, modificarea Codului fiscal prin Legea nr. 343/2006 și introducerea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule deja înmatriculate într-unul din statele membre ale Uniunii Europene încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 90 alin. 1 din și, implicit, ale Constituției României.
Intr-o atare situație, tribunalul este obligat să constate că art. 2141- 2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare dreptului comunitar, respectiv art. 90 din și nu pot fi aplicabile în cauza dedusă judecății. Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Urmare acestui fapt, taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant pentru autoturismul achiziționat în iunie 2007, în cuantum de 5.757 lei, a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea art. 90 alin. 1 al, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la UE, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii și pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare.
În cauza dedusă judecății nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare prevăzută de art. 234 din în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil litigiului menționat.
Obligația de plată a taxei de primă înmatriculare și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are suport material, ci doar o bază legală de reglementare în dreptul intern, care însă contravine dreptului comunitar.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme în lipsa unui titlu de creanță cu suport material ar echivala cu negarea dreptului acestuia de a avea liber acces la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
În cauza dedusă judecății nu sunt aplicabile prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008 întrucât acestea încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, așa cum a fost revizuită în anul 2003. Încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule s-a făcut în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu încălcarea dreptului comunitar și ca atare statul român nu este în drept să păstreze nimic din sumele încasate nelegal, iar prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008 sunt neconstituționale, legea neputându-se aplica unor situații juridice născute anterior intrării în vigoare.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal, în sensul că s-ar valida, prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ, o normă juridică inactivă la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat atât de dreptul comunitar cât și de art. 15 alin.2 din Constituție.
În astfel de situații Curtea de Justiție Europeană a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( a se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79,I/S Ministere danois des import set accises, precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05și,par.61-70).
Din cele arătate a rezultat că statul român nu are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior nașterii raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ"orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
Așa fiind, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtele să-i restituie suma de 5.757 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală din momentul încasării acesteia și până la plata efectivă și a obligat-o și la 39, 30 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Și împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, de către pârâte, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod pr.civilă, în sensul că:
- instanța de fond nu a observat incidența dispozițiilor art.103 alin.1 Cod pr.civilă, referitoare la termenul de formulare al oricărei căi de atac, împrejurare ce atrage decăderea din dreptul de a mai formula cererea de retractare a actului respectiv, în cauză, a dreptului de a formula contestație, cererea fiind tardivă;
- hotărârea este dată cu încălcarea art.2141-2143din Legea nr.571/2003, prin aceea că reclamantul nu a făcut dovada că se află în una din situațiile expres prevăzute de acestea, neputând beneficia de scutirea de la plata taxei de primă înmatriculare:
- a fost interpretat greșit art.90 din Tratatul CE, întrucât dispozițiile art.2149din Legea nr.571/2003 nu contravin acestei reglementări, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau de discriminare negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre;
- instanța de fond nu a reținut corect caracterul taxei speciale pentru autovehicule, întrucât nu este vorba de o taxă specială pentru fiecare reînmatriculare în România;
- instanța de fond nu a avut în vedere modificările legislative prin instituirea taxei de poluare, ce a intrat în vigoare la 1.09.2008.
Prin urmare, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței, prin respingerea acțiunii ca tardivă.
Examinând grupat criticile formulate pe temeiurile invocate, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Prima critică, vizând excepția tardivității formulării plângerii prealabile și a inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea refuzului nejustificat al V de a răspunde procedurii prealabile, au făcut obiectul verificării în prima cale de atac, în cadrul deciziei nr.1077/R-C/21.11.2008, prin care s-a statuat că obiectul acțiunii este "refuzul pârâtelor de a răspunde la cererea reclamantului, în temeiul art.8 pct.1 din Legea nr.554/2004-R, iar nu art.7 alin.1 din aceeași lege, pentru care, într-adevăr, era necesară îndeplinirea procedurii prealabile. Deci, sub acest aspect, răspunsul la excepția de mai sus a intrat în puterea lucrului judecat și nu se mai impune o nouă analiză.
Referitor la celelalte critici, deși, în esență, ele se regăsesc și în conținutul întâmpinărilor depuse de pârâte (9-13 dosar nr.194/90//2008, 41-46 și nr.7-11 dosar nr-), având în vedere că în prima cale de atac instanța de control s-a pronunțat pe critica vizând greșita soluționare a acțiunii într-o excepție ce nu era incidentă cauzei, vor fi supuse analizei în prezenta cale de atac.
Astfel, referitor la cea de-a doua critică, într-adevăr, în raport cu obiectul dedus judecății - fixat în decizia de casare -, instanța de fond trebuia să lămurească aspectul dacă taxa de primă înmatriculare, prevăzută ca obligatorie de textele din legile interne, contravine sau nu Tratatului Uniunii Europene, art.90 pct.1.
Sub acest aspect, în mod corect, judecătorul fondului a concluzionat că dispozițiile art.2141-2143Cod fiscal, ce au constituit temeiul perceperii acestei taxe, contravin dispozițiilor art.90 paragraf 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, deoarece impun plata taxei de primă înmatriculare în România și pentru autoturismele importate din alte state membre ale UE, care au fost deja înmatriculate în statele respective.
În această situație, un autovehicul înmatriculat într-un stat membru UE supus din nou la taxă de înmatriculare în România, reprezintă o măsură împovărătoare prin raportare la autoturismele înmatriculate în România și revândute în aceeași țară și care, la înmatricularea ulterioară revânzării, nu sunt supuse plății unei asemenea taxări.
Or, scopul reglementării art.90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condițiile normale ale concurenței, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne ce discriminează produsele provenite din alte state membre ori din țară.
De subliniat că instanța are competența de a constata neconcordanță între dispozițiile art.2141-2143din Legea nr.571/2003 Cod fiscal și norma prevăzută de art.90 din Tratat, având în vedere principiile efectului direct al normei comunitare cu caracter obligatoriu față de dreptul intern și principiul efectului util al normei comunitare.
Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare, fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități cum ar fi, de pildă, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.
În cauză, recurentul-reclamant a cumpărat un autoturism care a fost înmatriculat inițial în Germania, stat membru UE, iar taxa impusă produce un efect echivalent unei taxe vamale de import, fapt interzis de dispoziția comunitară expresă.
Faptul că pe parcursul soluționării litigiului a intrat în vigoare OUG nr.50/2008 - privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare.
Aceasta nu poate să confere - retroactiv - legalitate măsurii anterioare - în raport de dispozițiile art.90 pct.1 Tratatul CE, fără a se ajunge la concluzia contrară că taxa specială încasată ilegal ar putea fi validată prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ, inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce contravine principiului consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr.50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere ori obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea noii ordonanțe nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul întrebării temeinicia solicitării sale, inclusiv a restituirii sumei reactualizate, tocmai pentru ca aceasta să beneficieze de reparația integrală a prejudiciului suferit prin plata unei taxe fără bază legală.
Față de cele expuse, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă coroborat cu dispozițiile Legii nr.571/2003 și art.90, urmează să respingă recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod pr.civilă, va obliga recurenta la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V- în nume propriu și pentru - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM., cu sediul în Rm. V, str. G-ral, nr. 17, județul V, împotriva sentinței nr. 163/03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamantGdomiciliat în Rm. V,-, -. A, 39, județul V.
Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
18.05.2009
Red.IB
EM/2 ex.
Jud.fond.Gh.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru
