Anulare act administrativ . Decizia 5055/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 5055

Ședința publică de la 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru Judecător

- - - - Judecător

- - - - Judecător

Grefier: -

XXXXX

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL, împotriva deciziei nr. 2353 din data de 11 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Primăria

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru intimata Primăria Municipiului S, lipsind contestatoarea - SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:

Consilier juridic pentru intimata Primăria Municipiului S solicită respingerea contestației în anulare.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față;

Prin sentința nr. 759 din 03 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a respins contestația formulată de reclamanta - SRL S în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S - prin Primarul Municipiului ca neîntemeiată

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:

Potrivit art. VIII alin. 1 din Legea nr. 265/2007 privind modificarea Legii nr. 38/2003: "În termen de o lună de la intrarea în vigoare a prezentei legi, toți operatorii deținători ai autorizațiilor taxi obținute în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003, în condițiile deținerii autovehiculelor respective pe baza unui contract de închiriere, se vor prezenta cu aceste documente la autoritatea de autorizare pentru verificarea valabilității acestora. Autorizațiile taxi găsite neconforme sau care nu au fost prezentate pentru verificare în termenul stabilit vor fi reținute, obligatoriu, de autoritatea de autorizare", iar potrivit alin. 4 "În același termen prevăzut la alin. (1), toți operatorii care dețin autorizații taxi prevăzute la alin. (2) lit. a) vor declara pe propria răspundere câte dintre autovehiculele deținute cu contracte de închiriere le vor putea schimba cu autovehicule deținute conform prevederilor art.4 alin. (3) din Legea nr. 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 1 2007.

Autovehiculele deținute cu contract de închiriere care vor fi schimbate din lista prevăzută la alin. (2) lit. b) vor fi numai acelea cu vechimea cea mai mare de la data fabricației, în ordine descrescătoare. Aceste autovehicule vor fi schimbate cu autovehicule a căror vechime este mai mică de 5 ani. Autoritatea de autorizare va schimba gratuit autorizația taxi a vehiculelor astfel schimbate cu noi autorizații taxi, respectând numărul de ordine atribuit anterior".

Termenul stabilit pentru efectuarea acestor operațiuni este 1 2007, în conformitate cu dispozițiile art. VIII alin. 5 din actul normativ susmenționat și în conformitate cu care, autorizațiile taxi ale autovehiculelor prevăzute în lista menționată la alin. (2) lit. b), rămase neschimbate începând cu data de 1 2007, după aplicarea prevederilor alin. (4), vor fi atribuite de drept, gratuit, persoanelor care dețin în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing aceste autovehicule și declară pe propria răspundere că doresc să execute activitate de transport în regim de taxi.

Pe de altă parte, Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 38/2003 și aprobate prin Ordinul nr. 356/2007 prevăd în art. 42 alin. 7 că "În același interval, deținătorii autorizațiilor taxi cuprinse în lista afișată potrivit alin. (6) lit. a) vor depune la primărie o declarație pe propria răspundere din care să rezulte câte dintre aceste autovehicule deținute cu contract de închiriere pot fi înlocuite, în termenul prevăzut de Legea nr. 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu autovehicule deținute în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, a căror vechime este mai mică de 5 ani de la data fabricației. Declarația pe propria răspundere în acest caz va conține lista cu autovehiculele care vor fi înlocuite, respectiv autovehiculele care nu vor fi înlocuite, pe numere de circulație, cu precizarea numărului de ordine al autorizației taxi aferente."

S-a mai reținut că prin Dispoziția Primarului Municipiului S nr.614/7.08.2008 s-a aprobat retragerea autorizațiilor taxi deținute de reclamanta - SRL pentru autovehiculele taxi cu numerele de înmatriculare -, -, -, -, -, întrucât până la data de 1 2007 nu au fost schimbate autovehiculele menționate și care erau deținute în baza unui contract de închiriere.

Nu fost reținută nici susținerea reclamantei referitoare la inexistența textului de lege invocat în cuprinsul dispoziției contestate câtă vreme acesta se regăsește în cuprinsul Legii nr.265/2007 privind modificarea Legii nr.38/2003, acesta stabilind în mod concret obligațiile posesorilor de autorizații pentru taxi și care obligații nu au fost îndeplinite de către reclamantă, fiind evident că pârâta avea atribuții de control, de conducere și coordonare a serviciilor de transport public local în regim de taxi sau în regim de închiriere, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 38/2003, fiind și emitent al autorizațiilor taxi.

S-a mai reținut că susținerile reclamantei referitoare la prescripția sancțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 13 din OG nr.2/2001, de asemenea nu au relevanță, întrucât în cauza de față nu sunt aplicabile dispozițiile legale menționate, retragerea autorizației nefiind o sancțiune prevăzută de OG nr. 2/2001 care reglementează regimul general al contravențiilor, ci o sancțiune prevăzută de Legea nr. 38/2003 cu modificările intervenite și care este legea specială privind efectuarea transporturilor în regim de taxi.

Prin Decizia nr. 2353 din data de 11 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a respins recursul declarat de reclamanta - SRL.

Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a reținut că potrivit dispozițiilor art. VIII alin. 4 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 265/2007, în termen de o lună de la intrarea în vigoare a prezentei legi toți operatorii care dețin autorizație taxi, vor declara pe proprie răspundere câte dintre autovehiculele deținute cu contract de închiriere le vor putea schimba cu autovehicule deținute conform prevederilor art. 4 alin. (3), din lege, până la data de 1 2007.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. VIII alin. 5 din același act normativ, autorizațiile taxi ale autovehiculelor deținute în baza unui contract de închiriere (conform art. VIII alin. 2 lit. b din lege), rămase neschimbate începând cu data de 1 2007, după aplicarea prevederilor alin. 4, vor fi atribuite de drept, gratuit persoanelor care dețin în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing aceste autovehicule și declară pe propria răspundere că doresc să execute activitate de transport în regim de taxi.

În raport de aceste dispoziții legale, Curtea a constat că reclamanta avea obligația ca până la data impusă de lege, respectiv 1 2007, să fi procedat la schimbarea autovehiculele deținute cu contract de închiriere, respectiv a autovehiculelor cu numerele de înmatriculare -, -, -, -, -, obligație ce nu a fost respectată de reclamantă, în mod corect procedându-se la emiterea dispoziției de retragere a autorizațiilor taxi, cum corect a reținut instanța de fond, critica formulată de recurenta reclamantă în sensul că s-a încadrat în termenele prevăzute de normele de Aplicare a Legii 38/2003 și aprobate prin Ordinul nr. 356/2007, art. 42 alin. 7, fiind nefondată.

De altfel, s-a arătat că prin declarația pe propria răspundere înregistrată la Primăria Mun. S, sub nr. 18481/03.09.2007 (fila nr. 21 din dosarul de fond), reclamanta s-a obligat ca până la data de 1.12.2007 să procedeze la schimbarea autovehiculului cu destinația taxi, deținut în baza unui contract de închiriere, cu numerele de înmatriculare -, -, -, -, -.

Având în vedere nerespectarea de către reclamantă a termenului limită prevăzut de lege și asumat prin declarația pe proprie răspundere, s-a apreciat că, în temeiul dispoz. art. VIII alin. 4 și art. IX din Legea nr. 265/2007, autoritatea pârâtă a procedat în mod temeinic și legal la aplicarea sancțiunii de retragere a autorizației taxi.

În ceea ce privește critica recurentei reclamante în sensul că prin OUG nr. 153 in 19.12.2007 termenul de 01.12.2007 a fost modificat cu un nou termen, 31 martie 2008, aceasta nu a fost reținută având în vedere, pe de o parte, că această apărare nu a fost formulată prin cererea de chemare în judecată potrivit art. 316 rap. la art. 296 din Codul d e procedură civilă, iar pe de altă parte, că este nefondată având în vedere că dispozițiile acestui act normativ nu au modificat dispozițiile art. VIII alin. 4 din legea nr. 265/2007, respectiv termenul în care autoturismele deținute cu contract de închiriere și cu o vechime mai mare de 5 ani trebuie schimbate.

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la faptul că Primăria S nu era autorizată să dispună retragerea autorizațiilor întrucât a primit autorizația de nr. 0096/01.04.2008 eliberată de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare, Curtea a apreciat-o ca nefondată având în vedere, pe de o parte, faptul că la data emiterii dispoziției contestate, respectiv 07.08.2008, se emisese autorizația de către, iar, pe de altă parte, că pârâta avea atribuții de control, de conducere și coordonare a serviciilor de transport public local în regim de taxi sau în regim de închiriere, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 38/2003, cum corect a reținut instanța de fond.

Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare - SRL.

Contestația nu a fost motivată în fapt, iar în drept s-au invocat în mod generic dispozițiile art. 318 Proc.Civ.

Prin încheierea de la 04 2009 s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatoarea - SRL privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. VIII alin. 4 și 5 din Lg. 38/2003 deoarece acestea nu au legătură cu soluționarea căii de atac extraordinare cu care a fost învestită în această etapă procesuală.

Contestația în anulare promovată în prezenta cauză este inadmisibilă si urmează a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente:

Din analiza dispozițiilor art. 317 și art. 318 cod procedură civilă rezultă că, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară de atac, de retractare, ce se exercită numai pentru motivele expre și limitativ prevăzute de lege.

În speță, așa cum s-a precizat mai sus, contestatoarea, deși încunoștințată expres prin citație cu mențiunea de a își motiva contestația promovată, nu a depus motive și argumente în susținerea acesteia, rezumându-se ca prin aceasta să indice în mod generic dispozițiile art. 318 cod procedură civilă, respectiv motivele de exercitare a contestației în anulare specială, fără însă a se aduce nici un argument referitor la incidența motivelor de admisibilitate a contestației în anulare speciale în speța dedusă judecății.

În consecință, dat fiind faptul că în cadrul acestei căi extraordinare de atac nu se pot analiza motive ale contestației în anulare ce nu au fost invocate, fapt ce rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 321 cod procedură civilă contestația în anulare promovată în cauză urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL, împotriva deciziei nr. 2353 din data de 11 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Primăria

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

- -

JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie

- -

JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu

- -

Grefier,

Red. GV

2 ex.

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Sanda Lungu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 5055/2009. Curtea de Apel Craiova