Anulare act administrativ . Sentința 517/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 517
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.01.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
GREFIER - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect "acțiune în constatare".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul reprezentat de consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, consilierul juridic al reclamantului depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilierul juridic al reclamantului solicită instanței ca în baza probelor administrate în cauză, să se constate calitatea pârâtului de lucrător al securității.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
CURTEA,
Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 22.07.2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității () în contradictoriu cu reclamantul a solicitat constatarea calității pârâtului de lucrător al Securității.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, a fost solicitată la cerere verificarea, sub aspectul stabilirii calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor fond informativ nr. I - (cotă ) și s- constatat că în acest dosar, pârâtul întocmit documentele depuse la dosarul instanței.
Reclamantul mai arată că, în Nota de constatare nr. S/DI/I/1295/27.04.2009 s-a reținut că pârâtul a avut gradele de locotenent (1976), locotenent major (1977), căpitan (1987, 1988) și respectiv (1988, 1989) în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate S, Serviciul 1, iar în calitate de ofițer de Securitate pârâtul a procedat la dirijarea rețelei informative pentru stabili "relațiile și deplasările", "concepțiile politice prezente" ale persoanei urmărire, interceptarea corespondenței, "influențarea pozitivă" a urmăritului prin intermediul fiicei celui urmărit, interceptarea convorbirilor, prin folosirea mijloacelor tehnice de ascultare, a aplicat metode de filaj "pentru a stabili legăturile, vizitele" pe care le- întreprins în M, sau în altă parte din țară.
Reclamantul a susținut că, măsurile întreprinse de pârât au fost îndeplinite și aceasta rezultă din documentul intitulat Raport privind activitatea obiectivului "" în perioada 23-24.03.1988, întocmit de pârât la 28.03.1988 în calitate de angajat al Securității.
Alte activități ale pârâtului au constat în recrutarea de colaboratori pe care i- dirijat pe lângă persoane aflate în atenția Securității.
Reclamantul apreciază că activitățile desfășurate de pârât au îngrădit dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, dreptul la libertatea religioasă și dreptul la viață privată, în speță, fiind asigurate condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe prev. OUG nr. 24/2008 și art. 112 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările din dosar, în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat să se constate existența calității pârâtului, născut la data de 16.05.1951, în localitatea, județul S, fiul lui și, de lucrător al Securității.
În urma investigațiilor întreprinse de direcția de specialitate din cadrul autorității pârâte rezultat că, pârâtul a fost angajat al fostei Securități, și deținut gradele de locotenent (1976), locotenent major (1977), căpitan (1987, 1988) și respectiv (1988, 1989) în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate S, Serviciul 1, iar în calitate de ofițer de Securitate a contribuit la instrumentarea unor dosare de urmărire informativă.
Unul dintre dosarele în care pârâtul apare ca semnatar al unor note de analiză, este dosarul "" deschis asupra numitului e din, cunoscut cu activitate pe linia rezistenței greco-catolice.
În Nota de analiză, întocmită de pârât la 19.11.1987 s- consemnat că "a fost lucrat până în prezent cu rețeaua informativă, însă față de acesta a fost reținut, cele mai multe date fiind obținute din sursa S (interceptare corespondență). Legăturile stabilite de acesta sunt în special cu alte persoane din rezistența greco-catolică din județele C și B-N, din care rezultă că se menține pe poziție fanatică fără însă a se exterioriza în comună".
În Nota de analiză, pârâtul a propus ca măsuri, "dirijarea cu mai multă ofensivitate a sursei pentru a stabili noi date în legătură cu preotul din, în special pentru a stabili relațiile și deplasările"; propus de asemenea "studierea marșrutizării sursei pentru a discuta cu persoana urmărită pe marginea preocupărilor clandestine, concepții politice prezente, poziția față de organele de Securitate" și a propus studierea posibilității de "influențare pozitivă fiicei" persoanei urmărite.
Măsurile propuse de pârât au fost puse în aplicare și acest aspect rezultă din Nota informativă a sursei "" și nota raport pârâtului pe baza informațiilor preluate de la sursa "".
În același dosar de urmărire, pârâtul a propus un alt plan de măsuri la data de 16.03.1988, în sensul de continuare exploatării mijloacelor și posibilităților speciale de care dispune Biroul 0647 din Inspectoratul Județean de Securitate S; a propus ca prin mijloacele de care dispune biroul (tehnică operativă) în ziua de 21.03.1988 să se studieze posibilitatea de interceptare, cunoașterea conținutului și naturii convorbirilor cu preotul greco-catolic e; a propus punerea în filaj pentru a stabili legăturile persoanei urmărite, vizitele pe care le făcea în M sau în altă parte din țară și cooperarea cu compartimentul C-N, precum și alte măsuri care au fost îndeplinite, astfel cum rezultă din "Raportul de activitate a obiectivului în perioada 23-24.03.1988.
Curtea apreciază că prin activitățile desfășurate pârâtul în calitate de ofițer al fostei Securități a îngrădit dreptul și libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prev. de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea religioasă, prev. de art. 30 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la viață privată, la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, prev. de art. 33 din Constituția României din 1965, coroborate cu art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice al persoanelor urmărite.
Întrucât OUG nr. 24/2008 prevede că se poate constata calitatea de lucrător al Securității, dacă în calitate de ofițer al Securității în perioada 1945-1989 persoana chemată în judecată a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, se constată că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege, acțiunile întreprinse de pârâtul au presupus grave imixtiuni în viață privată persoanei urmărite ( e) încălcând, cu precădere, dreptul la libertatea religioasă și dreptul la libertatea de opinie și exprimare.
Apărările pârâtului în sensul că dosarul de urmărire informativă I/- titular a fost luat în lucru, după ce a fost transmis organelor de Securitate din B-N, iar unele informații de la UM 0647 Z, precum și faptul că nu a fost contactată fiica și nici ginerele celui urmărit, nu înlătură constatarea că, prin activitatea desfășurată pârâtul încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei urmărite.
În consecință, pentru considerentele anterior arătate, în temeiul art. 2 lit. a) și art. 11 din OUG nr. 24/2008, Curtea va admite acțiunea și va constata existența calității pârâtului de lucrător al Securității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în B, atr. nr. 55-57, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în Z,-, -. A,. 3,. 7, județul
Constată existența calității pârâtului, născut la data de 16.05.1951, în localitatea, județul S, fiul lui și, de lucrător al Securității.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
Tehnored. CB/ 4ex.
23.02.2010
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria