Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 516/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 516
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.01.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
GREFIER - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, având ca obiect "anulare act administrativ".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta personal, pârâtul ORI reprezentat de consilier juridic cu delegație la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reclamanta depune la dosar concluzii scrise și copia actelor de identitate.
Curtea dispune lăsarea cauzei după ora 11,30 pentru a se prezenta traducătorul de limbă chineză d-l.
La a doua strigare a cauzei a răspuns pârâtul ORI reprezentat de consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamanta.
Constatând lipsa reclamantei și a traducătorului de limbă chineză, precum și faptul că pârâtul nu mai are alte cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilierul juridic al pârâtului solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru motivele detaliate pe larg în întâmpinare.
Reprezentantul parchetului solicită să se constate că șederea reclamantei pe teritoriul României a devenit ilegală, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
CURTEA,
Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 18.07.2009, reclamanta în contradictoriu cu reclamantul Oficiul Român pentru contestat decizia de returnare nr. -/07.07.2009 emisă de pârât.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în temeiul art. 43 din OUG nr. 194/2002, obținut avizul tehnic de specialitate emis de Agenția pentru Investiții, în baza căruia i- fost acordată viza de intrare în România, iar la data de 25.11.2008 încheiat un contract de consultanță în afaceri cu firma SC SRL.
Mai arată că prin decizia contestată, autoritatea pârâtă i-a comunicat că a fost revocat avizul tehnic de specialitate, fără să indice motivele revocării și faptul că în termen de 15 zile de la data comunicării actului are obligația să părăsească teritoriul României.
Reclamanta susținut că actul contestat încalcă prev. Legii nr. 123/2001 și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale adoptată de Consiliul Europei și ratificată prin Legea nr. 30/1994, în temeiul cărora intrat în România, înființat SC SRL la care este administrator și încheiat contracte cu parteneri din, contracte ce se află în derulare, iar prin executarea actului contestat, în patrimoniul societății se vor creea grave prejudicii.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. OUG nr. 194/2002.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar copie pașaport și viză de ședere valabilă până la data de 23.08.2009, contract prestări servicii nr. 5/25.11.2008 încheiat între SC SRL și SC SRL, ordinul nr. 536/12.12.2008 de acordare aviz, certificat înregistrare SC SRL.
Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Oficiul Român pentru - Direcția pentru a Municipiului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a depus la dosar documentația care a stat la baza actului contestat.
Analizând actele și lucrările din dosar, în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 81 (1) din OUG nr. 194/2002, republicată privind regimul străinilor "împotriva străinilor care au intrat ilegal, a căror ședere pe teritoriul României a devenit ilegală, a căror viză sau drept de ședere a fost anulat sau revocat, a acelora cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară, a acelora cărora le-a încetat dreptul de ședere permanentă, precum și a foștilor solicitanți de azil Oficiul Român pentru poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României".
În speță, reclamantei, cetățean chinez i-a fost revocat dreptul de ședere, urmare faptului că Ministerul Afacerilor Externe luat măsura de revocare vizei de lungă ședere pentru activități comerciale nr. -, simbolul D/AC și astfel au devenit incidente prevederile art. 81 alin. (1) din OUG nr. 194/2002.
Din actele aflate la dosar rezultă că la baza acestei măsuri stat împrejurarea că Agenția Română pentru Investiții a revocat Ordinul nr. 536/12.12.2009 prin care s-a emis avizul tehnic de specialitate pe numele reclamantei.
Prin prezenta acțiune reclamanta solicită în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru anularea deciziei de returnare emisă de acest pârât.
Instanța constată că măsura de returnare reclamantei de pe teritoriul României este legală, autoritatea pârâtă fiind obligată să dispună această măsură atunci când constată că un cetățean străin are ședere ilegală pe teritoriul României.
Reclamanta fost depistată la data de 7 iulie 2009, de către autoritatea pârâtă, că are ședere ilegală în România începând cu data de 07.05.2009, când s- dispus revocarea vizei de intrare în România nr. -, conform art. 33, alin. 3 lit. a) din OUG nr. 194/2002 republicată.
Această împrejurare rezultă din procesul-verbal de verificări din 07.07.2009 ( 25).
Susținerile reclamantei în sensul că, în decizia de returnare s- menționat că i-a fost revocat avizul, dar fără să fie menționate motivele pentru care fost revocat, nu sunt de natură să conducă la concluzia că actul contestat este nelegal.
Avizul a fost acordat prin ordinul nr. 536/12.12/2008 emis de Agenția Română pentru Investiții, iar motivele pentru care fost revocat acest aviz aparțin altei autorități publice, care nu este parte în cauză și a cărui act nu fost contestat prin prezenta acțiune.
Agenția Română pentru Investiții comunicat pârâtului Oficiul Român pentru, cu adresa nr. -/13.05.2009, împrejurarea că a dispus anularea Ordinului nr. 536/12.12.2008, iar pârâtul a consemnat acest fapt în decizia de returnare contestată.
Relevantă pentru decizia de returnare este doar împrejurarea că reclamanta pierdut beneficiul vizei de lungă ședere prin revocarea vizei sale de către Ministerul Afacerilor Externe și urmare a acestui fapt șederea sa pe teritoriul României devenit ilegală.
Susținerile reclamantei în sensul că prin actul contestat au fost încălcate prev. Convenției Europene Drepturilor Omului, nu sunt întemeiate.
Reclamanta pierdut beneficiul drepturilor invocate în temeiul Legii nr. 123/2001, prin faptul că i- fost revocată atât viza de lungă ședere pe teritoriul României de către Ministerul Afacerilor Externe, cât și avizul, iar existența valabilă a acestor acte constituie condiții care stau la baza menținerii drepturilor dobândite de străin.
Pentru aceste considerente, constatând că actul contestat este legal, în temeiul art. 84 din OUG nr. 194/2002, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu reclamantul Oficiul Român pentru, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
Tehnored. CB/ 2ex.
23.02.2010
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria