Anulare act administrativ . Decizia 5301/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5301
Ședința din Camera de Consiliu de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXX
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 02 2009, privind recursurile declarate de reclamanta Primăria Municipiului Dr. Tr. S și intervenienții și Prefectul Județului M, împotriva sentinței nr. 2247 din data de 08 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtul.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la data de 02 2009, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru ziua de 09 2009 iar apoi pentru 16 2009.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin Sentința nr. 2247 din data de 08 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Primăria Municipiului DTS în contradictoriu cu pârâtul și intervenienții Instituția Prefectului Județului M și.
Respinge cererile de intervenție accesorie în favoarea reclamantei formulate de Instituția Prefectului Județului M și.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că pârâtul este proprietarul terenului în suprafață de 287. cu destinație curți, construcții, situat în Municipiul DTS,-, județul M, conform contractului de donație autentificat la nr.2048 din 30.08.2005 și înscris în Cartea Funciară 14335 sub nr.8894 din data de 31.08.2005.
Pentru acest teren s-a întocmit Planul Urbanistic de Detaliu aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului DTS nr.76/2006în vederea executării unei lucrări de construcție cu destinație locuință și spațiu comercial în regim de înălțime de D,P3.
In cauza de față s-au formulat cereri de intervenție accesorie în interesul reclamantei Primăria Municipiului DTS de către numita, care justifică interesul propriu prin faptul că prin eliberarea celor două acte administrative, pârâtul și-a extins construcția pe o parte din terenul proprietatea defunctului său tată și Prefectul Județului M ce exercită tutela administrativă asupra actelor emise de reclamantă, în baza Legii nr.340/2004 privind Instituția Prefectului.
Intervenienta din această cauză - a solicitat anularea nr.76/2006 prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinți ce a format obiectul dosarului nr- în care s-a pronunțat sentința nr.4661/17.10.2007, prin care a fost admisă acțiunea intervenientei.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs, iar Curtea de APEL CRAIOVA prin Decizia irevocabilă nr.2469 din 26 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, judecând cauza după casare cu reținere a dispus respingerea acțiunii formulată de reclamanta împotriva Consiliului Local al Municipiului DTS, a Primăriei Municipiului DTS și a intervenientului, astfel că Hotărârea Consiliului Local nr.76/2006 prin care s-a aprobat -ul ce a stat la baza celor două acte administrative cu caracter individual a căror anulare se solicită prin prezenta cerere, a devenit definitivă și executorie.
In baza proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire elaborat "de " la cererea pârâtului, reclamanta Primăria Municipiului DTSa eliberat autorizația de construire nr.79 din 27.02.2007 pentru construirea unui imobil cu regim de înălțime S-P-3E, cu destinație spații comerciale la parter și etajul I și locuințe la etajele II și III.
Ulterior, reclamanta Primăria DTS la cererea pârâtului, a revenit pe cale administrativă asupra acestei autorizații și în baza aceleiași documentații a eliberat autorizația de construcție nr.328/05.06.2007 prin care a modificat prima autorizație, în sensul că a eliminat subsolul și a autorizat un imobil cu regim de înălțime P-3 cu spații comerciale la parter din motive tehnice.
In baza și cu respectarea acestei ultime autorizații, pârâtul a început execuția lucrărilor de construcții, care în prezent, conform planșelor foto depuse la dosarul cauzei sunt executate în proporție de peste din întreaga clădire autorizată.
Deși reclamanta Primăria Municipiului DTS susține că, proiectul care a stat la baza eliberării certificatului de urbanism și al autorizației de construire a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor de urbanism în detaliu, în ceea ce privește proiectul de ocupare a terenului, pe care s-a ridicat construcția pârâtului, în sensul că prin construcția autorizată trebuia ocupat un procent de 75,1% din teren, iar în realitate POT-ul a fost de 94%, nu a făcut dovada în acest sens deși sarcina îi incumba potrivit dispozițiilor art.1169 civil, care prevăd că cel ce face o propunere în fața judecății, trebuie să o dovedească.
Cu toate că, instanța a pus în discuția reclamantei Primăria Municipiului DTS efectuarea unei expertize tehnice de specialitate construcții civile, prin care să se constate dacă certificatul de urbanism și autorizația de construcție au fost eliberate cu respectarea -ului întocmit în cauză și care a stat la baza emiterii celor două acte administrative, precum și a prevederilor urbanistice privind aliniamentul, retragerile, distanțele, POT-ul construcției în curs de edificare, pe care o realizează pârâtul în baza celor două acte a căror anulare se solicită și a insistat în administrarea acestui mijloc de probă, având în vedere faptul că lucrarea de construire este realizată în prezent, în baza unei autorizații de construire, în procent de peste din întreaga clădire, solicitându-i în scris reclamantei opinia în acest sens, Primăria Municipiului DTS prin adresa nr.14032 din 03.07.2009 a comunicat instanței faptul că, nu este de acord cu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate construcții civile din lipsa posibilităților financiare de achitare a onorariului de expert.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că certificatul de urbanism nr.163/2006 și autorizația de construire nr.329/05.06.2007, în baza cărora pârâtul execută lucrările de construcție pe terenul proprietatea sa personală din-, din Municipiul DTS, au fost emise conform planului de urbanism în detaliu aprobat prin nr.76/2006 și în nici unul din aceste două acte administrative cu caracter individual - depuse la dosarul cauzei - nu este înscris vreun procent de ocupare al terenului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta Primăria Municipiului Dr. Tr. S și intervenienții și Prefectul Județului
Prin recursul interveninetei formulat la data de 13.09.2009 este criticată hotărârea instanței de fond, arătându-se că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a respins acțiunea deoarece reclamantul nu a achitat onorariul pentru expertiză, ignorând restul probelor aflate la dosar și din care rezultă temeinicia acțiunii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin recursul Primăriei Municipiului Dr. Tr. S formulat la data de 11.08.2009, hotărârea este criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arată că proiectul întocmit în vederea autorizării lucrărilor nu corespunde -ului aprobat prin HCL nr. 76/2006.
Instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor aflate la dosar dovedind prin ele însele temeinicia acțiunii.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004 și Legii nr. 50/1991.
La rândul său, intervenientul Instituția prefectului Județului M, prin recursul formulat la data de 19.08.2009 a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare s-a arătat că la dosar au fost administrate suficiente înscrisuri, care să dovedească temeinicia acțiunii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
La dosar au fost depuse, în copie, permis de spargere nr. 96/2009 emis de Primăria Municipiului Dr. Tr. S, autorizația de construire, desființare nr. 219/04.05.2009 a Primăriei Municipiului Dr. Tr. S, adresa pârâtului către reclamant nr. 5473/16.03.2009, chitanța nr. 18046/16.03.2009 și concluzii scrise ale pârâtului.
Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul fondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată, reclamanta Primăria Municipiului Dr. Tr. Sas olicitat anularea autorizațiilor de construcție nr. 79/27.02.2007 și nr. 329/05.06.2007, precum și a certificatului de urbanism nr. 664/05.02.2006 arătând că, în urma unor sesizări și verificări la fața locului de către Inspecția de Stat în Construcții s-a constatat că autorizațiile în speță nu respectă -ul, depășind suprafața de teren aprobată în Consiliul Local. Acțiunea a fost precizată la data de 25.01.2009.
Prin considerentele sentinței nr. 2247/2009 a Tribunalului Mehedinți se reține că, deși reclamanta arată că proiectul ce a stat la baza eliberării certificatului de urbanism și a autorizațiilor de construire nu corespund -ului, procentul de ocupare al terenului fiind de 94% față de 75,1 % cât era legal, nu au fost administrate probe în acest sens, refuzându-se efectuarea unei expertize tehnice.
Instanța concluzionează că certificatul de urbanism și autorizația de construire nr. 329/2007 corespuns - ului.
Conform dispozițiilor art. 261 Cod procedură civilă, în considerentele unei hotărâri trebuie să se arate " motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
În considerentele instanței trebuie să se arate fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele din ele au fost reținute, iar altele înlăturate, excepțiile invocate și modul în care au fost soluționate, normele juridice pe care le-a aplicat la situația de fapt stabilită.
În cauza de față, instanța de fond a arătat doar probele ce nu au fost administrate în cauză și nu a făcut nicio analiză a probelor administrate.
Mai mult, instanța nu se pronunță cu privire la toate capetele de cerere, pierzând din vedere faptul că se solicită și anularea autorizației de construire nr. 79/27.02.2007, dar se reține și o stare de fapt eronată.
Reclamanta și intervenientele solicită anularea actelor administrative nu pentru că ele nu ar corespunde -ului, cum eronat reține instanța de fond, ci pentru că, așa cum rezultă din precizarea formulată la data de 28.01.2009, proiectul întocmit în vederea autorizării lucrărilor este nelegal.
Se susține că acest proiect, în baza căruia se execută lucrările, cuprinde mențiuni contrare -ului, în ce privește procentul de ocupare al terenului, regimul de aliniere a construcției, retragerile și distanțele obligatorii.
Acesta este obiectul acțiunii pe care instanța de fond nu l-a cercetat.
Pe de altă parte, în ce privește raportul de expertiză dispus în cauză, conform dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă, " judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijlocele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză(.), putând să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc".
În cauza de față, instanța ar fi putut, în cazul în care aprecia că expertiza este necesară în cauză, să pună și în discuția intervenienților și pârâtului administrarea probei și partea căreia îi incumbă obligația plății onorariului de expert.
În concluzie, din cele arătate rezultă că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, nu a motivat hotărârea conform dispozițiilor art.261 Cod procedură civilă, fapt ce face imposibil controlul judecătoresc, hotărârea fiind nelegală.
În baza dispozițiilor art. 304 pct. 5 și art. 312 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile reclamantei și intervenienților, va fi casată sentința și cauza va fi trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va pune în discuție necesitatea administrării probei expertizei, dar și posibilitatea efectuării unei cercetări la fața locului, urmând să aibă în vedere și celelalte înscrisuri depuse la dosar la filele 18-31, 48-60, 64-69, 75-83, 104-121, 127-196 și cele depuse de pârât în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta Primăria Municipiului Dr. Tr. S și intervenienții și Prefectul Județului M, împotriva sentinței nr. 2247 din data de 08 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtul.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2009.
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu - - |
Grefier, |
Red. SL
Tehn. MI 2 ex/11.01.2010.
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Sanda Lungu