Anulare act administrativ . Decizia 561/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 561/R-
Ședința publică din 30 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
- -, președinte secție
- -, judecător
, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare,recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNIEI și PRIMARUL COMUNIEI, cu sediul în comuna, județul V, împotriva sentinței nr.352 din 04 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimtul- reclamant PREFECTUL JUDEȚULUI, cu sediul în Rm.V, str. -, nr.1, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenții- pârâți prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind intimatul- reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar a fost depusă întâmpinare de către intimatul- reclamant.
S-a comunicat apărătorului recurenților copie de pe întâmpinarea formulată de intimat, după care acesta semnează recursul precizând că are mandat de reprezentare.
Curtea solicită apărătorului recurenților să precizeze dacă acordul vizează numai funcționarii publici sau și pe cei contractuali.
Apărătorul recurenților arată că în acordul încheiat sunt vizați atât funcționarii publici cât și personalul contractual. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosar adresa nr.1514/2008 emisă de Primăria. Depune de asemenea un set de hotărâri, ca practică judiciară.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri, solicitată de apărătorul recurenților, apreciind că aceasta este pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestuia, solicitând ca părțile să pună concluzii și pe competența instanței de a cenzura actul numit contract, și în privința personalului contractual.
Av. având cuvântul, arată instanța nu are drept să cenzureze, legalitatea a fost stabilită de organul competent, respectiv Direcția, care a verificat ca acest contract să nu conțină clauze ce contravin legii și care de altfel a și înregistrat contractul.
Pe fond, precizează că, în speță, contractul nu este altceva decât o legislație specifică autorităților administrației publice locale iar singurele clauze care au fost negociate sunt cele referitoare la cele trei drepturi, restul prevederilor nu sunt altceva decât drepturi și obligații prevăzute de lege, fără a fi modificate și negociate, acestea fiind inserate în cuprinsul contractului.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea înregistrată la 13 decembrie 2007, Prefectul Județului Vas olicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei anularea hotărârii emisă de acesta cu nr.26 din 31 iulie 2007.
În motivare s-a arătat că prin hotărâre a fost aprobat Acordul/Contractul colectiv de muncă al personalului din aparatul de specialitate al Primarului Comunei cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr.130/1996 și a ordonanțelor de salarizare a personalului contractual și funcționarilor publici. Încălcarea constă în faptul că deși legea interzice negocierea clauzelor referitoare la drepturile salariale, prin hotărârea contestată și cu depășirea atribuțiilor autorității administrative, aceasta a stabilit alte drepturi decât cele la care personalul era îndreptățit.
La aceeași dată, același reclamant a solicitat în contradictoriu cu Primarul Comunei anularea dispoziției nr.971 emisă de acest pârât la 4 octombrie 2007.
În motivare s-a susținut că prin actul administrativ contestat, pârâtul a acordat salariaților din aparatul de specialitate și a celor din cadrul serviciilor publice drepturi bănești care nu puteau face obiectul negocierii dintre angajator și angajați.
La 5 februarie 2008, cele două pricini au fost conexate, reținându-se strânsa legătură dintre ele.
Prin sentința nr.352/2008, Tribunalul Vâlceaa admis ambele acțiuni și a anulat atât nr.26/31 iulie 2007, cât și Dispoziția primarului nr.971/4 octombrie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin hotărârea de consiliu local a fost aprobat Acordul/Contractul colectiv de muncă încheiat între primarul comunei și salariații din aparatul de specialitate al acestuia reprezentați de Sindicatul Primus, convenție în care s-au acordat drepturi salariale ce nu puteau face obiect de negociere, potrivit art.12 din Legea nr.130/1996.
A mai reținut instanța că nu se poate face aplicarea în cauză decât actelor normative specifice acestor categorii de personal, respectiv Legea nr.188/1999, nr.OG6/2007 și nr.OG10/2007 și nu acelor care privesc salariați cu statut special cum sunt cei la care se referă Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.496/2003.
În ceea ce privește hotărârea de consiliu local, s-a mai arătat și că această autoritate și-a încălcat atribuțiile stabilite de art.36 din Legea nr.215/2001, întrucât printre acestea nu se numără și aprobarea contractelor/acordurilor de muncă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Consiliul Local al Comunei și Primarul acestei comune, criticând-o pentru motive încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041din Codul d e procedură civilă, în dezvoltarea cărora s-au susținut următoarele:
- în conformitate cu prevederile art.12 din Legea nr.130/1996 este interzisă negocierea unor clauze referitoare la drepturile a căror acordare și conținut sunt stabilite prin lege, iar per a contrario toate celelalte, inclusiv sporul de fidelitate și loialitate, indemnizația de hrană și sporul de dispozitiv sunt permise cu atât mai mult cu cât ele se încadrează în categoriile la care se referă art.61 din Legea nr.188/1999;
- în Convenția Internațională a, ca de altfel și în Constituția României și Codul Muncii sunt prevăzute dispoziții care garantează dreptul la libera negociere, inclusiv cu privire la condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte obligații ce decurg din raporturile de această natură. Chiar nr.OG6/2007 prevede că funcționarii publici beneficiază de sporuri și alte drepturi salariale din legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, iar contractul/acordul de muncă nu este altceva o astfel de legislație;
- tribunalul și-a depășit competența în condițiile în care Vaî nregistrat contractul fără să pună în discuție clauzele referitoare la cele trei categorii de sporuri, iar instanța nu ar fi putut să cenzureze decât un eventual refuz de înregistrare;
- este greșită și concluzia privind lipsa de competență a consiliului, de vreme ce acesta aprobă bugetul local, iar prin hotărârea contestată nu s-a făcut altceva decât să fie încuviințat acesta și astfel primarul în calitate de ordonator principal de credite a primit dezlegare să efectueze plățile aferente drepturilor negociate;
- prin mai multe hotărâri judecătorești ale Curții de APEL PITEȘTIs -a reținut chiar și din oficiu temeinicia unor astfel de hotărâri ale consiliului local, subliniindu-se că legea nu interzice aceste categorii de sporuri și nici nu prevede în mod limitativ cuantumul lor sau categoriile care pot beneficia de ele.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Criticile formulate de către recurenți urmează a fi analizate într-o altă ordine decât cea în care ele au fost enunțate.
În legătură cu depășirea de competență a autorității publice deliberative, depășire reținută de prima instanță, se apreciază că este o concluzie în acord cu legea.
Din verificarea înscrisului depus în copie la filele 4-5 și care reprezintă hotărârea contestată nu se poate reține că prin el s-a decis altceva decât că "se aprobă Acord/Contract colectiv de muncă negociat și semnat de primarul comunei cu reprezentanții sindicatului".
Acesta este conținutul hotărârii adoptate în ședința din 31 iulie 2007 și nu aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al localității, așa cum se susține în recurs.
Că aceste sporuri și indemnizații recunoscute în beneficiul salariaților și funcționarilor publici din cadrul primăriei, se reflectă în cheltuieli pe care le suportă bugetul local, constituie un alt aspect care nu face obiectul prezentei analize.
Reținând că prin hotărârea de consiliu local contestată s-a aprobat Acordul/Contract de muncă, urmează a se observa în ce măsură o astfel de aprobare intra în competența autorității deliberative.
Convenția în discuție a privit două categorii de personal, respectiv atât personal contractul, cât și funcționari publici aflați în aparatul de specialitate al primarului și în serviciile publice înființate în subordinea consiliului local (fila 8).
Art.36 din Legea nr.215/2001 enumeră atribuțiile consiliului local, iar printre acestea nu se regăsesc atribuții care să justifice aprobarea unui Acord/Contract colectiv de muncă prin care s-au negociat drepturile funcționarilor publici și personalului contractual.
Nu poate fi încadrată la această categorie atribuția din alin.2 lit.a sau din alin.3 lit.b, întrucât acestea privesc alte aspecte care țin de organizare, stat de funcții, înființarea și desființarea unor compartimente din aparatul de specialitate.
Aceste dispoziții legale de altfel se corelează cu cele din art.61, 63 și 74 din același act normativ.
Potrivit alin.4 din art.61, aparatul de specialitate al primarului este structurat în compartimente, unde sunt încadrați atât funcționari publici, cât și personal contractual, iar în conformitate cu art.63 alin.5 lit.e, primarul este acela care numește, sancționează, suspendă, modifică raporturile de serviciu sau raporturile de muncă atât pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, cât și pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes local. De subliniat că această din urmă categorie de personal este numită și eliberată din funcție de primar, în conformitate cu art.74.
Drepturile salariale și sporurile asupra cărora poartă prezentul litigiu sunt elemente ale raportului de muncă, respectiv ale raportului de serviciu și asupra lor nu se poate pronunța în mod legal decât primarul.
Pentru toate aceste considerente, se reține că este fondată concluzia primei instanțe privind adoptarea nr.26/31 iulie 2007 cu încălcarea legii și atribuțiilor stabilite de aceasta pentru consiliul local.
Este de asemenea nefondată critica privind depășirea competenței de către tribunal, instanță chemată să cenzureze actele administrative ale autorității publice, în condițiile Legii nr.215/2001 și Legii nr.554/2004.
Acest control nu poate fi înlăturat prin aceea că Vaî nregistrat înscrisul ce cuprinde și elemente ale unui contract colectiv de muncă.
În sistemul românesc de drept, judecătorii se supun numai legii (art.123 din Constituție), iar precedentul judiciar nu are valoarea unui izvor de drept.
Împrejurarea că unele aspecte de fapt și de drept legate de obiectul prezentului litigiu au fost examinate și în alte cauze oarecum similare, generând anumite comentarii și concluzii, nu presupune obligația însușirii respectivelor interpretări și de a pronunța o hotărâre în acord cu primele opinii, fără a face o evaluare proprie și o încadrare directă a acțiunilor cu care a fost investită.
Este adevărat că atât în legislația română, cât și în cea internațională, se recunoaște dreptul la liberă negociere, în special cu ocazia încheierii contractelor de muncă.
Această negociere însă se face în acord cu legea, cu limitele impuse de aceasta, limite ce-și au izvorul în nevoia de a asigura un echilibru și o protecție socială corespunzătoare.
În această ordine de idei nu trebuie neglijat faptul că una din rațiunile avute în vedere de legiuitor, atunci când a stabilit aceste limite, a fost aceea că bugetele locale, cele din care se face plata personalului din aparatul de specialitate al primarului, se constituie printre altele și din taxe și impozite plătite de populație, parte din ele fiind posibil să fie majorate sau create în anumite limite, chiar din dispoziția autorității locale.
Aceste limite se regăsesc atât în ordonanțele speciale de salarizare, cât și în Legea nr.188/1999.
Potrivit art.61 alin.1 din Legea nr.188/1999, utoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindănumaimăsuri referitoare la: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; sănătatea și securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecționarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
Așadar, obiect al negocierii dintre autoritatea publică și funcționarul public nu pot fi decât măsurile referitoare la segmentele expres și limitativ enumerate și nimic dincolo de acestea.
Cele trei categorii de indemnizații și sporuri ce au fost stabilite prin acordul de muncă, se situează în mod evident în afara enumerării și de aceea, este corectă concluzia primei instanțe privind încălcarea legii și prin adoptarea de către primar a acestor facilități.
În ceea ce privește personalul contractual pentru anul 2007, salarizarea acestuia trebuie să se facă în acord cu o lege specială, respectiv nr.OG10/2007. Acest act normativ prevede expres categoriile de sporuri și indemnizații pe care le pot primi salariații din instituțiile publice și unitățile bugetare și limitele în care acestea pot fi negociate.
O astfel de obligație derivă și din legea de bază, respectiv art.12 din Legea nr.130/1996, care se aplică în completarea legilor speciale, în cauză nr.OG10/2007, act normativ care nu legiferează printre alte sporuri la care personalul contractual din instituțiile bugetare este îndreptățit și pe cele ce fac obiectul dispoziției contestate.
În aceste condiții, autoritatea publică nu poate să constituie alte sporuri decât cele stabilite prin lege, iar dacă o face aceasta o situează în afara cadrului normativ, iar actul administrativ se impune a fi anulat.
Acordul/Contract de muncă nu are valoarea unei "legislații specifice" așa cum se susține în recurs, ci el este o convenție și nimic mai mult care trebuie însă să se supună legilor de drept comun și cu prioritate legilor speciale aplicabile fiecărui segment de activitate.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNIEI și PRIMARUL COMUNIEI, împotriva sentinței nr.352 din 4 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimtul- reclamant PREFECTUL JUDEȚULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./17.06.2008
GM/2 ex.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid
